Pagini

marți, 23 ianuarie 2018

Învățând să iubesc

Uneori în viață sunt perioade când lucrurile sunt line și pot trece luni întregi fără să se întâmple nimic semnificativ, viața desfășurându-se normal și fără prea multe lucruri de zis. Alteori suntem în mijlocul unor perioade solicitante, fie ele de ordin fizic, emoțional sau spiritual. Nu știu în care perioadă te regăsești tu, dacă ești pe ape line sau dacă ai impresia că te scufunzi într-un abis și nu e nimeni în jurul tău să te ajute. Eu sunt în mijlocul unei perioade line, în care apele învolburate sunt departe de mine și eu le privesc de pe malul umezit în care se amestecă pietrișul cu nisipul fin. Astăzi, de exemplu, am ieșit la o plimbare cu soțul meu chiar pe malul râului Mureș într-un loc mai retras, unde ne-am plimbat vreme îndelungată și am inspirat aerul rece. M-a învățat cum să arunc cu piatra astfel încât să facă ”salturi” în apă, ne-am clătit mâinile mânjite de noroi de la atâta căutat după pietrele potrivite în apa rece ca gheața și am avut un timp liniștit și frumos împreună.
Îmi dau seama tot mai mult pe zi ce trece că dragostea este o lecție din care trebuie să învăț în fiecare zi câte puțin, că dragostea este un dar, dar nu un cadou pe care îl desfac și apoi îl am așa pentru totdeauna. Nu! Din contră, dragostea este un dar de care trebuie să am grijă, pe care trebuie să-l îngrijesc. Orice urmă de neglijență, răutate și indiferență afectează calitatea acestui dar.

Toată viața așteptăm să ne întâlnim sufletul pereche și unii dintre noi facem eforturi mari în ce privește pre-întâmpinarea lui(mă refer la faptul că ne punem deoparte trup și suflet pentru asta), dar adevărata aventură începe odată ce l-ai întâlnit. Abia atunci vei învăța ce înseamnă cu adevărat să pui în aplicare ceea ce credeai că e ok să faci ca să meargă relația. Când te gândești că îți vei petrece restul zilelor alături de acea persoană, trebuie să iei serios în considerare felul în care îl/o tratezi. Dragostea se clădește zilnic din gesturi mici, alteori mari. Din dorința de a căuta binelui celuilalt. Din a-ți mușca limba când știi că ceea ce ai putea spune ar răni îngrozitor persoana pe care ai tu ai ales-o să îți fie alături toată viața.

Iubesc viața ce o am acum. Îmi place să fiu căsătorită. Privesc la omul de lângă mine și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că El a știut mai bine. Mă străduiesc să fiu o soție bună, deși am slăbiciuni și mici lucruri ce trebuie corectate. Suntem fericiți unul cu celălalt și cred că asta e cel mai important. Să privești la partenerul tău de viață și să te simți fericit că face parte din viața ta, să fie cel mai bun prieten al tău. La urma urmei, e persoana cu care vei petrece cel mai mult timp din viața ta. De ce nu ți l-ai face cel mai bun prieten atunci? Căsnicia este o călătorie ce durează toată viața. Putem merge doar înainte și ține de noi dacă vrem să facem din ea o călătorie frumoasă sau una de coșmar. Tu ce fel de soț/soție ești?


Imagine: Pinterest

miercuri, 1 noiembrie 2017

Gânduri la început de Noiembrie

Mă bucură atunci când aud despre triumful iubirii, chiar și atunci când este mai accesibil și ușor să dai la o parte lucrurile bune care ai fost învățat. Mă face să zâmbesc când văd că, într-o lume plină de ură, dezbinare și de valori întoarse pe dos, mai sunt câțiva oameni, nu mulți, care reușesc să plutească deasupra norului poluat de cei care încearcă să schimbe niște lucruri stabilite de Dumnezeu cu mult timp în urmă.
Trăim într-o lume în care se încearcă să se obțină totul cu ușurință, în care nu mai trebuie să aștepți după un lucru fiindcă răbdarea nu mai este considerată o virtute. Într-o lume care se vrea modernistă, dar care merge din rău în mai rău. Suntem obișnuiți să ne folosim de oameni la fel cum ne folosim și de lucruri. Suntem nerăbdători, nu mai avem răbdare unul după celălalt. Preferăm să zbierăm unul la celălalt decât să rezolvăm neînțelegerile cu înțelepciune și calm. Ne mirăm când auzim despre cineva că a reușit să-și păstreze integritatea într-o afacere sau într-o relație. ”Serios, chiar a reușit asta? Mă miră că a putut ajunge acolo fără să...”
Luăm lucrurile de-a gata și am uitat să mai șoptim un mulțumesc către Cer pentru că astăzi pe pleoapele noastre a strălucit lumina soarelui și nu întunericul din interiorul unui sicriu. Dar considerăm că totul ne aparține și nu trebuie să fim recunoscători pentru nimic.

Știu că lumea este într-o continuă schimbare, că am avansat în știință și poate că vom mai descoperi alte planete și corpuri cerești de care nu s-a știut nimic până acum. Dar suntem oameni- nu suntem eterni. Ne trăim viața într-un mod efemer, de parcă nu vom da niciodată socoteală pentru nimic. Putem face orice, oricând, oricât... e viața noastră și punct. Ce contează dacă lăsăm lacrimile părinților curgând pe obrajii lor în spatele nostru? Ce contează dacă rănim inimi și trupuri? Ce contează că rănim cu vorbele noastre? Nu mai ne place să fim responsabili pentru faptele și vorbele noastre. Poate sunt eu mai naivă, dar mie îmi place să cred că trăiesc într-o lume în care mai există bunătate între noi, iubire în inimi pentru ceilalți și înfrânare de la lucruri care mai târziu ne-ar putea fi fatale.

Mă bucură când văd doi oameni că se iubesc. Îi văd cum se țin de mână și nu e nevoie de altceva, dar în privirea lor citesc acea liniște care nu îți poate fi dată de altceva, numai de iubire. Zâmbesc când văd oameni care au milă pentru semenul lor. Știu că sunt situații și povestiri, dar mai sunt și oameni cu adevărat vrednici de milă spre care trebuie să ne aplecăm. Bunătatea, ceea ce face farmecul oricui. E atât de ușor să ținem de părerile noastre, de drepturile noastre. ”Dar mi-a greșit, dom'le!” Și totuși, suntem chemați să iertăm. Poate că de multe ori suntem îndreptățiți în a nu ierta pe cineva care ne-a greșit, dar chiar nu merită să trăim cu inima îngreunată din cauza cuiva care ne-a greșit. Iartă și mergi mai departe. Nu înseamnă că uiți și că va mai fi ca înainte, înseamnă că tu ai ales să ierți fiindcă nu vrei să ții amărăciune în inima ta. Iertarea. Ce greu este uneori să o punem în practică !
Nu suntem perfecți niciunul de aici, dar ce bine că avem un Dumnezeu care ne ajută să ne îmbunătățim în fiecare zi. Eu zic că această călătorie a creștinului este una palpitantă, frumoasă, cu trăiri extraordinare pe care nu le poți simți niciunde altundeva. Viața cu Dumnezeu este o aventură nesfârșită prin care descoperim în noi înșine lucruri de care nu știam că suntem în stare să le simțim sau să le facem.


luni, 2 octombrie 2017

Ziua nunții noastre

A trecut atât de mult timp de când nu am mai scris încât am impresia că mi-a ieșit din mână lucrul pe care altădată îl făceam cu atâta ușurință și bucurie. Viața mea s-a schimbat atât de mult în ultimii ani, am trecut prin multe întâmplări, iar cea mai plăcută și minunată dintre ele a fost cea cu numele Corneliu. :)
Da, m-am căsătorit. În toți anii aceștia de așteptare și de nenumărate articole pe blog despre importanța așteptării și a binecuvântării de a-ți întâlni într-o zi perechea potrivită, iată-mă că am ajuns și eu să gust din bunătățile pe care Dumnezeu le-a avut puse deoparte pentru mine.
M-am căsătorit cu omul pe care îl iubesc atât de mult, încât nici măcar nu-mi găsesc cuvinte ca să descriu asta. M-am căsătorit cu omul pe care îl văd alături de mine și când sunt tânără și frumoasă, dar și când frumusețea exterioară îmi va apune de pe chip, iar atunci va trebui să vadă dincolo de ce i-a izbit privirea. Ne îndrăgostim de suflet, dar și de chip. Ne place zâmbetul persoanei ce o iubim și îi adorăm ochii ce ni se par dulci. Ne plac gropițele din obraji sau felul în care își mușcă buzele când se gândește la ceva. Iubim tot la cineva. Iubim chiar și imperfecțiunile, care ajung să ni se pară perfecte.

Ziua în care am spus DA a fost așteptată cu mare emoție și totodată cu temeri că se pot întâmpla mici incidente, ca la oricare altă nuntă. Am hotărât cu câteva zile înainte să nu las nimic să îmi strice cea mai frumoasă zi din viața mea, mi-am propus să zâmbesc mult și să fie un zâmbet autentic. Am vrut să savurez fiecare moment și să mă bucur de ziua noastră specială. M-am rugat chiar ca Dumnezeu să așeze lucrurile frumos și în ordine, cum Îi place Lui. Și... așa a și făcut. Am simțit cum mâna Lui călăuzea fiecare clipă, cu toate că nu a fost totul perfect. Dar parcă deasupra plutea sentimentul că El este peste tot și că Lui nu Îi iese din mână nimic. Mi-a plăcut să îmi imaginez că pe un scaun stătea Isus și privea spre noi, zâmbind. Că Se bucura pentru noi.

Mi-au plăcut cuvintele păstorului, care ne-a spus că noi suntem aceia care decidem ce introducem în butoiul căsniciei noastre: poate fi numai miere sau pot fi și mizerii. Însă numai noi doi putem decide prin atitudini, vorbe și fapte ce vom introduce în butoiul căsniciei noastre. Nu e nimeni responsabil de mersul căsniciei noastre, ci noi singuri. TU ești acela care decizi dacă vrei să ai binecuvântare sau blestem. Dumnezeu vă va binecuvânta dacă voi veți dori asta.. prin fapte, bineînțeles. Dumnezeu oferă binecuvântarea Lui, dar noi trebuie să o primim printr-o ascultare sfântă de El. Când ne vine să țipăm, să alegem mai degrabă să vorbim cu calm. Când avem chef de ceartă, mai degrabă să ne mușcăm limba. Și să semănăm cu iubire pentru partenerul nostru de viață. Căsnicia este un legământ pe viață făcut în fața oamenilor, dar cel mai important, făcut în fața lui Dumnezeu.

Cred că Dumnezeu m-a binecuvântat cu un bărbat minunat, de la care am multe de învățat, care are o inimă mare cât marea, care mă iubește. Iubirea nu este adevărată sau nu. Iubirea este. :)

sâmbătă, 18 martie 2017

Familia este darul cel mai prețios

Recent am vizionat un film care m-a pus puțin pe gânduri și la finalul lui am rămas cu gândul că ce îmi doresc eu cu adevărat de la viață, aceea voi și primi. În viață avem întotdeauna de făcut alegeri și sunt unele pe care ajungem să le regretăm apoi, însă este bine atât cât învățăm ceva din fiecare alegere greșită pe care ajungem să o facem în viață. Eu îmi doresc de la viață să am o familie fericită, binecuvântată, fiindcă eu consider că familia este cel mai prețios dar pe care un om îl poate avea. În familie crești, te formezi ca persoană și totul pleacă din familie. Sunt multe lucruri pe care le-aș putea face în viață, dar cel mai mult îmi doresc să investesc timpul și energia mea în familia pe care Dumnezeu mi-a și dăruit-o deja. Să îmi iubesc soțul. Să ne creștem împreună în dragoste copiii pe care îi vom avea. Să facem un cămin din niște pereți goi. Viața este despre familie. Asta căutăm toată viața noastră, să simțim că aparținem cuiva sau unui loc și să ne înrădăcinăm acolo pentru totdeauna. Știu că trăim într-o societatea care promovează alte valori, care caută să ne ademenească în joburi de nu mai ai timp nici să răsufli, în activități care exclud de multe ori valorile în care am fost crescuți acasă și să ajungem niște oameni goi, cu persoane în jurul nostru care ne-ar părăsi la prima naufragiere a bărcii noastre.

Vreau să te întreb astăzi: TU ce îți dorești în viață? Să faci bani mulți? Să ai prieteni și popularitate? Să lucrezi multe ore și să te lupți pentru o promovare? Să fii propriul tău șef?
Știu, trebuie să și muncim ca să putem trăi și să avem cele necesare. Avem nevoie și de prieteni, dar de calitate. Însă... la urma urmei, ”rămâne în familie”. Rămâne că în fiecare seară te vei întoarce acasă la familia ta, și cum îi vei întâmpina? Încruntat, obosit, fără chef de a te mai juca măcar puțin cu copiii tăi, că ești obosit și de aia. Dumnezeu ți-a dăruit o familie. Mamă, tată, frați și surori. Apoi propria ta familie- soț sau soție și copii. Familia este o moștenire nepieritoare și noi suntem aceia care îi decidem soarta! Dacă vom fi certăreți, prea obosiți și fără chef de a lupta pentru ea.. atunci vom avea o familie care se va clătina ușor la cel mai mic vânticel.

La bătrânețile noastre nu vom mai avea prietenii din tinerețe, nici jobul acela, nici popularitate. Vom avea doar familia, dacă am știut să avem grijă de ea. Atunci vom avea copii și nepoți care ne vor vizita cu drag, care vor fi alături de noi și ne vor purta de grijă. Atunci vom avea lângă noi strângându-ne de mână partenerul de viață pe care l-am iubit și respectat o viață întreagă. Cred din toată inima că familia este cea mai mare binecuvântare din partea lui Dumnezeu și că este averea pe care ne-o contruim din iubire, bunătate, zâmbete multe și din multă răbdare. Pentru lucrurile frumoase, ce durează o viață merită să faci orice sacrificii și să depui efort. Familia este darul lui Dumnezeu pentru noi. Ce faci tu pentru familia ta?


marți, 7 februarie 2017

Relațiile la distanță

A trecut mult timp de când nu am mai scris aici în spațiul meu virtual, unde altădată nu puteam lipsi nici măcar două zile fără să nu postez câte un articol, însă având în vedere că s-au schimbat atât de multe în viața mea, aș zice că sunt justificată puțin cu privire la absența mea. Dumnezeu a fost atât de bun cu mine, cu noi doi, în acest timp și inima îmi este plină de bucurie și de pace. Astăzi aș vrea să scriu despre relațiile la distanță, care sunt destul de întâlnite în rândul nostru zilele astea. Chiar și noi doi suntem despărțiți de câțiva mii de kilometri, așa că m-am gândit că mai sunt și alte cupluri care trec prin aceeași experiență și ar fi poate util pentru cei care se află în această situație să citească ce am scris eu aici.

În primul rând. eu consider că nu are rost să fii într-o relație la distanță dacă nu are ca scop final căsătoria. Pentru ce să suferi, să nu vă vedeți ca lunile, dacă oricum nu aveți siguranța că veți fi împeună pentru toată viața? Dacă nu vrei să te căsătorești acum, nu intra într-o relație la distanță de dragul ei numai. Stabiliți-vă de la început unde vreți să ajungeți( la căsătorie ), iar atunci știi că merită să aștepți! Dscă vrei numai ceva temporar sunt absolut sigură că asta vei găsi la tot pasul și în țara ta.

Pregătește-ți inima, fiindcă va durea. Da, relațiile la distanță sunt și dureroase. Mai ales după ce pleacă, mai ales că știi că nu vă veți vedea în următoarele luni și numai gândul ăsta e suficient cât să te facă să plângi deja, fiind atât de îndrăgostit și dornic să petreceți numai voi doi împreună. Pe când nu avusesem eu habar că voi fi vreodată într-o relație la distanță, îmi amintesc că m-am rugat odată, cerând lui Dumnezeu să-mi dea exact asta- un băiat din altă țară. ”Vreau să sufăr din dragoste în felul acesta.”, murmuram eu. Nu am știut exact pentru ce m-am rugat atunci. Acum, când sunt aici văd că e multă suferință și că dorul e mare. Dar dacă ai în față ca scop final căsătoria, știi că merită totul. Chiar și distanța asta..

Umple-ți timpul cu alte lucruri. Și mintea. Una dintre modalitățile cele mai bune de a face ca timpul să treacă mai repede este să-l umpli cu ceva. Fă un curs. Ia-ți un job. Concetrează-te pe școală, Fă ceva totuși.. nu sta cu mintea și cu mâinile într-un loc. Sunteți departe, dar asta nu înseamnă că trebuie să stai în fereastră ca o floare și să aștepți numai. Trebuie să faci ceva..

Aveți încredere unul în celălalt. În mod special o relație la distanță necesită o extra-încredere, aș spune eu. Este atât de ușor să îți lași mintea să fugărească la tot felul de gânduri negre și fantastice, dacă nu ești atent. La urma urmei, sunteți departe unul de celălalt. Și totuși... ești a lui și ea este a ta. Cu toate că sunteți departe, asta nu vă împiedică să vă iubiți și așa. Distanța înseamnă atât de puțin când cineva înseamnă atât de mult.

Stabiliți când vorbiți și faceți o prioritate asta. Telefoanele, e-mailurile, Skype-ul este tot ce aveți voi doi pentru a fi aproape. Vorbiți zilnic, oricât de puțin ar fi. Vor fi zile când veți vorbi mai mult și zile când vă veți trimite numai un mesaj. Nu contează. Ceea ce contează este să COMUNICAȚI eficient și să știți că asta vă ține aproape. Când vorbești la telefon ai impresia că se află iarăși lângă tine. :)

Iar la final, să vină ziua când nimic să nu vă mai despartă. O relație la distanță nu poate dura la nesfârșit tot așa. Într-un final, tot împreună trebuie să fiți. Așa că, pregătiți-vă de nuntă! Nu mai amânați prea mult, nu mai așteptați până la momentul X sau Y. Băiete, ai face bine să cumperi inelul acela de logodnă pentru iubita ta. Dacă ea e aleasa ta, fă tot posibilul să fie a ta cu totul.

Acest citat spus de Richard Wurmbrand soției sale după ani de pușcărie în care ea nu a știut nimic de el îmi dă speranța că nimic nu poate opri sau stinge dragostea dintre un bărbat și o femeie. Când e dragoste, este totul.

”Timpul și distanțele pot stinge numai o dragoste superficială, dar o dragoste adevărată e și mai întărită prin ele.” Richard Wurmbrand