Pagini

miercuri, 13 mai 2020

Am revenit

Multe zile s-au asternut unele peste altele si ea tot plecata era. Desi era asteptata de catre tastele neatinse ale calculatorului si multe povesti s-au tesut in viata ei, uneori monotona, iar alteori plina de evenimente, dar refuzul ei de a scrie despre ele era destul de indaratnic. Vremurile se schimba, de oameni nici nu mai vorbim. In fiecare zi apare un lucru nou, tot mereu ceva diferit este in trending. Uneori ii venea sa scrie, dar o oprea ceva. Odata ce te dezobisnuiesti de un lucru, cu greu te mai apuci de el, asa ca iti gasesti scuze ca sa eviti pe cat posibil sa te apuci de el, cu toate ca mai demult exact acel lucru ti-a facut viata mai frumoasa si mai plina. Mi-a placut foarte mult sa scriu despre orice simteam sau sa imi exprim pareri, idei, ganduri, chiar si visuri. Abia asteptam sa ma asez in fata ecranului si sa vad cum se aduna cateva randuri pe care apoi le prefaceam intr-un articol, pe care apoi il postam pe blogul meu. Imi dadea un sentiment frumos, de implinire chiar. Cel mai mult imi placea cand ceea ce scriam eu aducea incurajare cuiva. Atunci simteam ca nu am scris degeaba. La fel cum altii se simt completi cand canta, deseneaza sau fac alta activitate, eu ma simteam completa cand scriam. 

Chiar si dupa ce am incetat sa mai postez pe blog, asta nu a insemnat ca scrisul a plecat complet de la mine. Din contra, mintea mea tot incerca sa mai furiseze idei despre ce sa scriu, evenimente din viata pe care le puteam transforma cu usurinta intr-o poveste. Dar in acelasi timp ceva din mine nu ma mai lasa sa ajung pana la tastatura, desi "scriitoarea" din mine tot exista, atata ca se ascunse. Am facut bine ca m-am oprit din scris? Nu stiu. Cred ca daca un lucru te face sa te simti implinit si este un lucru frumos si onorabil, de ce sa nu folosesti acel dar pe care tu crezi ca il ai? Fiecare dintre noi experimentam blocaje in viata, momente in care vrem sa ne retragem din multime si sa mergem in camaruta noastra pentru o vreme. Din cand in cand este chiar bine sa luam o pauza, daca simtim ca nu mai avem ce sa oferim. Asa cred ca am fost si eu. Am avut un blocaj, inca il am, dar hey, uite ca am reusit sa scriu mai mult decat am scris de foarte multa vreme si asta ma bucura. 

Un om trece in viata prin multe schimbari si multe dintre ele sunt ireversibile. Adica nu mai poti fii ca inainte. In anumite aspecte ale vietii mele, pot sa zic ca si eu m-am schimbat si stiu ca voi ramane asa. Aest blog il am din vremea liceului, iar atunci eram un copil in multe privinte. Nu am fost aproape deloc expusa raului din lume, dezamagirilor si singuratatii. Eram acasa, in cuib cu ai mei dragi si eram protejata oarecum prin ei. Dar fiecare trebuie sa ne croim un drum in viata si atunci trebuie sa ne luam zborul, sa mergem sa dam cu capul de ceea ce noi numim VIATA. Schimbari bune si rele. Oameni buni si oameni rai. Bucurii si intristari. Iar noi suntem singuri si trebuie sa le facem fata, iar felul in care le facem fata ne modeleaza ca oameni. La mine stiu ca nucleul a ramas acelasi, dar sunt nuante noi in mine impuse de experientele fericite si mai putin fericite ale vietii.

Tu, cum esti? Simti ca viata si-a pus amprenta asupra ta de-a lungul anilor? 

Imagine: Pinterest

joi, 3 ianuarie 2019

Rezoluții pentru 2019

Am început cu toții un an nou, alte doisprezece luni în care ne-am promis unii altora că vom face mai mult, că vom încerca să ne concetrăm mai mult pe un anume scop. Ba chiar ne-am făcut liste lungi cu rezoluții, cu visuri, cu planuri pe care sperăm să ni le îndeplinim în 2019. Eu nu mi-am făcut niciun plan, nu am niciun vis special pentru noul an. Știu că vor fi zile frumoase și bune în acest an, dar sunt conștientă și de umbra zilelor mai mohorâte care vor fi și ele prezente. Este frumos să pășești într-un an nou cu visuri frumoase și nobile, cu planuri mari și îndrăznețe, dar totuși, să ne înarmăm și cu posibilitatea că noul an poate nu va fi unul așa de bun. Am citit câteva dintre postările unor persoane din lista mea și pentru unelee dintre ele anul 2018 a fost anul în care au aflat că suferă de o boală nemiloasă care nu are încă în leac, dar au pornit în 2019 cu speranța că poate acest an le va aduce vindecarea mult așteptată. Unii dintre noi ne-am pierdut un părinte, alții am trecut prin alte provocări. Mă gândesc de multe ori cât de mult admir omul.

Cu toate că de-a lungul anilor, de când existăm pe acest pâmănt, am fost supuși de nenumărate ori unor pierderi, atrocități și greutăți imense, totuși, întotdeauna-noi, oamenii, am trecut prin orice. Am trecut de la moarte la viață în multe cazuri. Am suferit dureri fizice de nesuportat, dar am trecut și prin văi adânci de dureri sufletești. Și totuși... am reușit. Am auzit povești impresionante ale unor oameni care au trecut prin foc.. și au trăit. Ai supraviețuitori ai Holocaustului, care ani de zile au fost hrăniți zilnic cu aceeași zeamă goală, care lucrau ca roboții, care au umblat prin pădurile înghețate ale Europei iarna timp de câteva săptămâni în picioarele goale... și care au supraviețuit. Omul este capabil să suporte extrem de mult. Părem uneori că suntem slabi, dar habar nu avem cât de mult putem duce. Desigur, toate greutățile fizice și psihice își lasă amprenta asupra noastră. Unii ne vom îmbolnăvi pe baza unei dureri emoționale, a unui stres. Avem o limită.. nu suntem invicibili. Dar suntem puternici.

Anul 2019. Nu știm dacă vom apuca 2020. Poate dacă am ști data morții noastre, am trăi diferit. În acest an nou, în care ai intrat cu multe așteptări frumoase, eu îți dau un sfat: nu risipi zilele, ci caută să-ți investești timpul făcând ceva util. Nu trebuie lucruri grandioase să faci, nu e nevoie să ajungi pe vârful muntelui. Privește în jurul tău și fii alături de ai tăi. Dedică-te lucrurilor care rămân mai mult decât acelor care sunt ca un puf de păpădie.

Image: Pinterest


miercuri, 30 mai 2018

Există întotdeauna timp

Mă uitam astăzi printre niște lucruri care mi-au adus aminte de vremurile trecute din viața mea și mi-am dat seama că fiecare lucru se trăiește la vremea lui. Am devenit nostalgică amintindu-mi de anumite momente, mi s-a făcut dor de vechile prietenii și de toate lucrurile frumoase pe care le-am trăit alături de niște persoane. Acum au rămas numai amintirile acelor vremuri care nu se vor mai întoarce în același fel niciodată, dar le păstrez cu drag în inima mea și zâmbesc fiindcă am avut în viața mea parte de oameni frumoși, de multe râsete cu lacrimi și de amintiri la care zâmbesc când mă gândesc. Mi-am dat seama că pe măsură ce un om îmbătrânește începe să trăiască din amintiri, fie ele bune sau rele. Am văzut oameni pe care amintirile îi macină cumplit și încă se mai consumă pentru ele, dar în același timp am văzut oameni care zâmbesc la gândul vremurilor trecute. Sunt lucruri pe care nu le mai putem repeta, oricât de mult am încerca. Nu ne mai putem reîntoarce pe holurile școlilor unde am studiat, numai cu ghiozdanul în spate și singura noastră grijă să fie să încercăm să rămânem treji la prima oră care întotdeauna era cea mai grea(cel puțin pentru mine). Acum vremurile s-au schimbat pentru fiecare dintre noi și avem griji mai mari, gânduri mai multe..

Mi-am mai dat seama că nu trebuie să lăsăm ca micile neplăceri ale vieții, pe care toți le avem, să ne fure din bucuria fiecărei zile. Viața trece foarte repede și pentru mulți ea este foarte fulgerătoare. Să încercăm să trăim frumos fiecare clipă, să nu ne distrugem singuri acest dar minunat numit VIAȚĂ prin alegeri necugetate care ne pot costa scump. Să ne bucurăm încă de fiecare zi, să luăm provocările zilnice din viață ca pe niște munți pe care îi putem escalada pas cu pas, nu dintr-o dată. Să nu ne grăbim. Avem destul timp pentru toate, așa că haideți să nu fim tot timpul pe fugă.
Fiecare lucru își are timpul lui, așa că haideți să ne bucurăm de ce ni se oferă astăzi și să nu mai suspinăm după ce am avut. Să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră, să ne încărcăm bateriile zilnic din El. Am observat că atunci când trece mai mult timp în care am neglijat relația mea cu El devin mai slabă în fața provocărilor vieții, însă atunci când petrec mai mult timp cu El totul devine mai ușor și muntele nu mai mi se pare atât de greu de urcat.

Există întotdeauna un timp să zâmbim, să devenim mai buni, să privim spre Cer și să fim recunoscători pentru darul vieții. În durere și în lipsuri putem găsi mângâiere tot la EL. Haideți să ne facem timp astăzi pentru Dumnezeu.

Imagine: Pinterest

miercuri, 28 februarie 2018

Sfaturile mele pentru o viață mai bună

Am zăbovit puțin în fața calculatorului, gândindu-mă despre ce subiect să scriu astăzi. De-a lungul acestui blog am abordat tot felul de subiecte, însă m-am gândit că aș putea să mai scriu și despre lucruri pe care nu le-am abordat până acum. Voi încerca să vă încurajez în rândurile de mai jos cu exemple personale să trăiți o viață echilibrată, mai sănătoasă trup/minte/suflet.

1. Marea noastră problemă- stresul
La mine e o mare problemă, de multe ori. Când sunt stresată nu sufăr numai eu și gândurile mele, ci și organismul mă alertează că nu îi place ceea ce fac. Atunci când sunt stresată sau emoțonată, stomacul meu simte și el odată cu mine. De aici pleacă dureri atât de mari încât de multe ori îmi taie respirația și mă ține zile la rând această tulburare digestivă. În perioadele când mă consum prea mult pentru unele lucruri, care oricum se rezolvă toate și trec, stomacul meu suferă odată cu mine. Am fost la medic, am umat tratamente, dar singurul medicament eficient în acest caz pentru mine ar fi să nu mă mai stresez. Pe lângă că păcătuiesc, îngrijorându-mă pentru lucruri pe care aș putea să le încredințez în mâna Lui și să stau liniștită, mă mai și îmbolnăvesc trupește. Ultima dată când am avut crize serioase de durere mi-am făcut promisiunea că voi încerca să mă liniștesc și să las deoparte toate gândurile negre, punându-mi toată încrederea în Dumnezeu. De multe ori ne îmbolnăvim singuri, consumându-ne pentru lucruri care oricum se rezolvă. Tu ce schimbare trebuie să faci?

2. Cumpărăm prea multe, consumăm prea puțin.
Este clar că suntem o societate de consum. Suntem bombardați zilnic în reclame la TV, pe internet, de la persoanele pe care le urmărim pe Facebook și Instagram să cumpărăm. Apar zilnic noi produse revoluționare pe piață care ne promit marea cu sarea, iar noi vrem să la încercăm. Chiar și la mine am văzut de multe ori această dorință nebună de a avea cât mai multe lucruri, de a cumpăra tot ce mi se pare că aș avea nevoie. Și uite așa dăm căruțe de bani pe lucruri pe care nu le vom folosi deloc sau poate numai de câteva ori. Nouă, femeilor, ne place să avem 10 fonduri de ten, 20 de creme de față și încă câteva chestii care stau șifonate-n dulap ”că nu am apucat să le apucăm”. Când m-am gândit serios la treaba asta, mi-am dat seama că avem în dulap chestii pe care le aruncăm la gunoi. Nu e oare îndeajuns un singur fond de ten? Sau poate avem noi prea multe fețe. Și ce facem cu atâtea creme, loțiuni de corp? Stau în dulap și expiră acolo, din nefericire. Eu am luat hotărârea că îmi ajunge un fond de ten, o cremă de față și să nu îmi mai cumpăr alt produs până ce nu mi s-a terminat cel de dinaintea lui. Ma bine să dăm banii pe lucruri pe care le vom folosi de mai multe ori sau să îi punem deoparte decât să îi aruncăm pe chestii pe care oricum nu prea le vom folosi. Bineînțeles, fiecare avem pasiunile noastre pentru anumite lucruri, dar să trăim cu picioarele pe pământ. Banii nu cresc în copaci. Să cumpărăm cu înțelepciune și chibzuință! Cineva a muncit greu pentru fiecare bănuț.

3. Un stil de viață mai sănătos. Să ne străduim pentru asta sau zicem că e numai un moft?
Dacă mai demult era firesc și absolut normal că mâncam mâncare sănătoasă, făcută în casă cu ingrediente făcute sau crescute de ai noștri, acum abia reușim să citim pe silabe ingredientele găsite pe eticheta mâncării ce o cumpărăm. Este clar- nu mai prea știm ce mâncăm. Găsim de toate în supermarket, de la semi-preparate pe care le introduci în cuptorul cu microunde si bang, pizza e gata; la diferite alimente, mai mult sau mai puțin sănătoase. Dacă pe vremea părinților noștri mâncarea era aproape toată organică, noi am ajuns să plătim de câteva ori mai mult pentru alimentele ca fiind organice. Mi se pare nedrept că am ajuns să plătim mult pentru mâncarea sănătoasă și că suntem bombardați la fiecare raft al magazinelor de chestii nesănătoase pe care le cumpărăm și le și mâncăm. Sunt adepta unui stil de viață echilibrat, încerc să mă feresc de unele alimente și consider că e bine ca fiecare dintre noi să fim conștienți că trebuie să avem grijă de trupurile noastre, fiindcă vom mai rămâne în ele zeci de ani și nu merită să le degradăm cu toate prostiile pe care le găsim. Să facem alegeri înțelepte și aici, să preferăm o mâncare gătită în casă în locul unui meniu la Mc.

4. Prea puțin timp pentru a fi răi, neiertători și a ne gândi la trecut.
Adevărul este că viața noastră este foarte scurtă. Avem impresia de multe ori că vom mai trăi mult timp aici pe pământ, dar nu știm niciodată cine e următorul despre care auzim că a murit. Suntem responsabili pentru viața pe care ne-o facem, pentru greșelile pe care le vom plăti și pentru cât timp e-am făcut pentru Dumnezeu. E trist că trec ani din viața noastră în care am ținut amărăciune în suflet pentru nimicuri, că ne-am consumat sufletește pentru lucruri de mică valoare și că ne găsim la o vârstă când nu găsim nicio plăcere în viața pe care am trăit-o. Au fost ani în care nu am vorbit cu o persoană, ore când ne-am certat cu cei dragi, multe apusuri ce au trecut peste mânia noastră. E adevărat că unii oameni vin și pleacă din viața noastră, că nu mai avem aceiași prieteni de acum câțiva ani, dar cum ne-am despărțit de acel prieten? Cu ură sau cu pace? Chiar dacă o persoană ne-a trădat sau dezamăgit, nu țineți ură pentru ea. Eliberați-vă de sentimente negative, căci tot vouă vă fac rău. Ceea ce contează acum pentru fiecare este prezentul și direcția în care ne îndreptăm de acum încolo. Eu vreau să mă îndrept spre dragoste, amintiri plăcute și o viață pe care mi-am făcut-o frumoasă. Tu?

Ar mai fi multe de spus despre multe lucruri, dar astăzi mă opresc aici. Sper să vă fie de folos ce am scris aici și să medităm la viața noastră, să ne gândim ce putem schimba la ea ca să o facem mai frumoasă si mai bună. :)


Imagine: Pinterest

miercuri, 1 noiembrie 2017

Gânduri la început de Noiembrie

Mă bucură atunci când aud despre triumful iubirii, chiar și atunci când este mai accesibil și ușor să dai la o parte lucrurile bune care ai fost învățat. Mă face să zâmbesc când văd că, într-o lume plină de ură, dezbinare și de valori întoarse pe dos, mai sunt câțiva oameni, nu mulți, care reușesc să plutească deasupra norului poluat de cei care încearcă să schimbe niște lucruri stabilite de Dumnezeu cu mult timp în urmă.
Trăim într-o lume în care se încearcă să se obțină totul cu ușurință, în care nu mai trebuie să aștepți după un lucru fiindcă răbdarea nu mai este considerată o virtute. Într-o lume care se vrea modernistă, dar care merge din rău în mai rău. Suntem obișnuiți să ne folosim de oameni la fel cum ne folosim și de lucruri. Suntem nerăbdători, nu mai avem răbdare unul după celălalt. Preferăm să zbierăm unul la celălalt decât să rezolvăm neînțelegerile cu înțelepciune și calm. Ne mirăm când auzim despre cineva că a reușit să-și păstreze integritatea într-o afacere sau într-o relație. ”Serios, chiar a reușit asta? Mă miră că a putut ajunge acolo fără să...”
Luăm lucrurile de-a gata și am uitat să mai șoptim un mulțumesc către Cer pentru că astăzi pe pleoapele noastre a strălucit lumina soarelui și nu întunericul din interiorul unui sicriu. Dar considerăm că totul ne aparține și nu trebuie să fim recunoscători pentru nimic.

Știu că lumea este într-o continuă schimbare, că am avansat în știință și poate că vom mai descoperi alte planete și corpuri cerești de care nu s-a știut nimic până acum. Dar suntem oameni- nu suntem eterni. Ne trăim viața într-un mod efemer, de parcă nu vom da niciodată socoteală pentru nimic. Putem face orice, oricând, oricât... e viața noastră și punct. Ce contează dacă lăsăm lacrimile părinților curgând pe obrajii lor în spatele nostru? Ce contează dacă rănim inimi și trupuri? Ce contează că rănim cu vorbele noastre? Nu mai ne place să fim responsabili pentru faptele și vorbele noastre. Poate sunt eu mai naivă, dar mie îmi place să cred că trăiesc într-o lume în care mai există bunătate între noi, iubire în inimi pentru ceilalți și înfrânare de la lucruri care mai târziu ne-ar putea fi fatale.

Mă bucură când văd doi oameni că se iubesc. Îi văd cum se țin de mână și nu e nevoie de altceva, dar în privirea lor citesc acea liniște care nu îți poate fi dată de altceva, numai de iubire. Zâmbesc când văd oameni care au milă pentru semenul lor. Știu că sunt situații și povestiri, dar mai sunt și oameni cu adevărat vrednici de milă spre care trebuie să ne aplecăm. Bunătatea, ceea ce face farmecul oricui. E atât de ușor să ținem de părerile noastre, de drepturile noastre. ”Dar mi-a greșit, dom'le!” Și totuși, suntem chemați să iertăm. Poate că de multe ori suntem îndreptățiți în a nu ierta pe cineva care ne-a greșit, dar chiar nu merită să trăim cu inima îngreunată din cauza cuiva care ne-a greșit. Iartă și mergi mai departe. Nu înseamnă că uiți și că va mai fi ca înainte, înseamnă că tu ai ales să ierți fiindcă nu vrei să ții amărăciune în inima ta. Iertarea. Ce greu este uneori să o punem în practică !
Nu suntem perfecți niciunul de aici, dar ce bine că avem un Dumnezeu care ne ajută să ne îmbunătățim în fiecare zi. Eu zic că această călătorie a creștinului este una palpitantă, frumoasă, cu trăiri extraordinare pe care nu le poți simți niciunde altundeva. Viața cu Dumnezeu este o aventură nesfârșită prin care descoperim în noi înșine lucruri de care nu știam că suntem în stare să le simțim sau să le facem.