Pagini

marți, 24 mai 2011

Dar Tu vezi ce sunt eu

Într-o lume în care visele mele contează cât negru sub unghie,încerc din răsputeri să mă lupt cu eul meu ce îmi spune:"Nu vei găsi ceea ce cauţi,eşti doar o visătoare.Mai bine ţi-ai lua gândul de la planurile tale.".Cu o mustrare de genul acesta mă împac mâhnită şi păşesc înspre lume,lăsând în urmă fiecare vis ce-l aveam în trecut,unul câte unul pe drumul vieţii.Oare nu este nimeni care să-mi adune toate visele,speranţele,temerile şi să se îngrijească de ele sau trebuie să-mi port singură povara şi să mi le notez în jurnal.Deşi notez ceea ce simt,totuşi nu simt acea eliberare de care am nevoie.Asta înseamnă că am nevoie de.....Dumnezeu.Bingo!Am găsit pe Acela care este în stare să îmi memoreze toate visele mele de stupid girl şi este chiar în stare să mi le îndeplinească.Cât de neadevărat îţi pare asta,aşa-i?Şi mie îmi pare câteodată,când mă lupt cu puterile întunecate.
Însă întotdeauna El vede ce sunt eu,El mă înţelege,El chiar mă iubeşte,dar...El vede chiar şi ce fac,lucruri bune sau rele.
Dincolo de aparenţe şi de zâmbetele sub care mă ascund mai există ceva sau Cineva.Există El în viaţa mea,şi oricât de tare voi fi zdruncinată,totuşi îmi voi vărsa lacrimile în faţa Sa,iar El cu o voce blândă şi cu un zâmbet senin îmi va spune:"Fiindcă Mă iubeşte, de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu