Pagini

duminică, 5 iunie 2011

Nu te oferi orişicui


O zi frumoasă de vară în oraşul Deva însemna că tinerii trebuie să iasă din blocurile mohorâte şi să meargă pe terase,în parc şi în oraş.O fată frumoasă,o prinţesă vrednică de prinţ se dichisi în oglinda spartă din camera ei,îşi luă noua rochiţă de la Orsay şi sandale,o pereche de ochelari şi nerăbdarea de a-l întâlni pe un băiat pe care ea credea că îl "iubeşte".Lui să-i zicem Rafi,iar ei Lorena.Fata îşi sună prietenele şi hotărâră să se întâlnească în parc.Ştia că Rafi cu prietenii erau pe o bancă,au ieşit cu skateboard-urile.Pe cum se apropia de parc inima începea să-i bată ca unui iepure fugărit de vânător,iar în stomacul ei fluturii zburau de zor.În sfârşit ajunseră şi ele în parc,îşi retuşară machiajul,iar Lorena se dădu cu mai mult luciu de buze pentru a părea mai frumoasă,deşi nu avea nevoie de un luciu de buze care să-i arate asta,însă lui Rafi îi plăceau fetele aranjate,la fel precum una din ex-ele lui.Intrară pe aleea unde era şi banca băieţilor de unde îi puteai auzi după urletele şi înjurăturile animalice.
Lorena se înroşi ca o căpşună şi paşii ei se făcură mici.Au ajuns şi la băieţi.Îi salutară fiecare fată cu un surâs dulce ce parcă spunea:"Sper că şi tu mă placi la fel cum te plac eu.Te iubesc.".Fiecare băiat le salută cu un "buna zâua" batjocoritor după care râgâiră.Domnişoarele râseră fiindcă li se păru amuzant şi cochet salutul,unul modern chiar.Rafi o salută pe Lorena cu degetul său mijlociu pe care îl aţinti în dreptul inimii sale,şi după o secundă îi zise:"Motherfucker!", şi râse cu lacrimi.Lorena râse şi ea,însă cu lacrimi de durere.
Probabil i se păru un salut drăgostos.
Fetelor,nu vă lăsaţi "cucerite" de orice prostănac cu bretonul în ochi şi cu un skateboard,cât nici de unul care are ochelari de soare şi o creastă,iar caracterul său lasă de plâns.Meritaţi mai mult de-atât!Nu vă jucaţi cu voi înşivă dacă nu vreţi să ajungeţi la cheremul unuia care v-ar saluta aşa.Cel mai tare mă doare căci această poveste a fost una adevărată şi nu ficţiune.
Acum te întreb pe tine,tânăro:Ţie chiar ţi s-a părut că şi el avea fluturi în stomac sau că s-a meritat toată osteneala aceasta pentru un bădăran?

Un comentariu:


  1. Hello my sweet friend, congratulations, very good your blog. I am Speaker from Argentina and I invite you to listen to the best romantic ballads in the world with my voice and my blog. From Saturday, May 4th I'll do a tribute to Romania and Poland. I hope that your visit.
    A warm hello to you.
    Beto, from Rosario, Argentina.
    http://baladasmp3.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere