Pagini

marți, 25 octombrie 2011

Luându-te după gura lumii

De prea multe ori lăsăm ca o veste rea să ne fure nădejdea.Îngăduim şi credem tot ce auzim pe la televizor,vedem şi ctitim prin ziare,dând crezare tuturor lucrurilor rele.Te-ai gândit vreodată că s-ar putea să fie exagerate sau că sunt chiar minciuni tot ceea ce se mai aude nou,şi rău?
Eu m-am săturat prea tare să aud în fiecare zi tot preziceri sumbre pentru viitor,tot felul de pregătiri pentru ce-i mai rău şi să văd în fiecare zi la ştiri doar crime şi violuri.Ne-am lăsat influenţaţi de toate lucrurile rele pe care le-am auzit,şi nu am avut timp să ne mai întrebăm:"Dar oare măcar e adevărat?"
Dacă ar fi să ne luăm după tot ce se spune şi aude,ar trebui să ne mutăm pe Marte la cât rău e pe lumea asta.Ar trebui să credem că toate vor merge din rău în mai rău şi că singura alternativa ar fi sinuciderea ori stresul.Că viaţa nu e nimic altceva decât ŞTIRI RELE şi că toată lumea e a satanei.
Întradevăr,sunt destul de multe rele în lumea asta,uneori prea multe.Dar oare trebuie noi să le ştim pe toate,să le mai şi bombăm pe lângă?
Este oare bine să înghiţim toate otrăvurile din mess-media,toate cancan-urile şi multele minciuni.Oamenii se chinuiesc prea mult să dezlege unele mistere sau presupunuri,şi nu fac decât să se afunde şi mai mult în neştiinţă.Oamenii devin trişti şi îngrijoraţi cu privire la viitor doar pentru că "se mai aude că o 'fi tot mai rău",iar astfel toate planurile ni se năruiesc,din pricina unor simple cuvinte.De cele mai multe ori,mari minciuni.
Iar noi mâncăm tot ce ni se pune în faţă doar pentru că pare comestibil,dar mai apoi ne trezim îmbolnăviţi.Cei mai mulţi ajung să-şi pună ştreangul la gât,iar alţii pe la spitale de boli nervoase.Şi pentru ce?
"Pentru că am auzit de la televizor şi am citit în ziar că...."
De la asta se ajunge la moarte,o moarte lentă ce începe din interior.Îţi mănâncă sufletul,îţi distruge visele şi te îndeamnă la sinucidere.Se merită,dragul meu?
Am uitat oare că avem un Dumnezeu mare,care a creat Pământul,marea şi cerul?Care te-a creat pe tine şi pe mine,şi care a spus:"Cu niciun chip nu am să te las,cu niciun chip nu te voi părăsi."?Un Dumnezeu care ne-a spus că are un viitor şi o nădejde pentru noi,că are planuri de pace şi nu de nenorocire.
Întreabă-te:"Las eu ca lumea să mă influenţeze într-un mod negativ şi ceea ce aud la ei este diferit de ceea ce spune Dumnezeu?".Nu uita,omul se înşală de multe ori,şi uneori numeşte răul bine şi binele rău.
Mă întreb,oare cum ar fi dacă nu ne-am mai lua după gura lumii,ci doar după gura lui Dumnezeu?Sunt sigură că omenirea ar avea un viitor glorios cu Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu