Pagini

marți, 29 noiembrie 2011

Suflet gol,nebun de dor



Păşesc cu neîncredere printre sufletele din jurul meu,aţintindu-mi privirea asupra celor goale.Ochii mei văd multe zâmbete ce pot înşela un om dacă nu se uită mai atent.Cu atenţie,privesc.Acei oameni îmi zâmbesc şi mie,par a fi fericiţi.Ce se întâmplă,de ce nu-i pot crede?Există ceva gol în ei,o piesă lipseşte,dar nu-mi dau seama care.De ce pretind acei oameni că sunt fericiţi dacă sufletul le este gol?Mă aşez pe o bancă,istovită de drum,îmi trag răsuflarea.Închid ochii şi meditez,privind în sufletul meu.Inima începe să-mi bată cu putere,iar mâinile îmi tremură la străpungerea acelui gând.Dacă am şi eu un suflet gol?Repede,mă ridic şi o iau la fugă în căutarea acelui răspuns ce mi-a cutremurat întreaga fiinţă.Alerg cât pot repede,dar nu ştiu unde.Nu am adresa şi nu cunosc locul unde mă aflu,realizând că sunt pe un tărâm străin.Oamenii aceia cu sufletele goale se uită miraţi la mine şi iar îmi zâmbesc.De ce se prefac că nu ştiu de ce fug?Oare nu-şi dau seama că eu fug de goliciunea sufletului,căutându-mi calea printre ei?Nu mai pot respira,am fugit prea mult,iar puterile m-au lăsat.Duhul îmi este plin de râvnă,dar trupul atât de neputincios.Am căzut în frunzele ruginite de toamnă,dar de data am primit răspunsul.Sufletul meu nu este gol,dar este nebun de dor.Îi este dor de casă.Locul unde se afla acum nu era acasă.Era undeva departe de casă,dar era fericit.Nu era un suflet gol,ci doar unul nebun de dor.Îmi ridic privirea în sus,sperând să zăresc cerul,dar tot ceea văd este doar un castan trist,fără frunze.Eu stăteam pe ele şiprobabil că-l supărasem pe acel castan bătrân,iar de aceea nu voia să-mi arate cerul.Mă ridic din nou,îmi ridic ochii înspre cer,şi îl zăresc.Este albastru precum ochii omului aceluia care a trecut pe lângă mine.Simt cum sufletul mi se umple de o bucurie negrăită,iar apoi Cineva îşi face loc printre mădularele mele şi intră.Nu mai îmi este dor de casă,căci tocmai a venit ea la mine.Pot zâmbi din nou şi vreau să le spun şi celorlaţi cum să-şi umple sufletele lor goale.Viaţa lor este atât de goală,dărămite că au tot ceea ce-şi doresc.Lipseşte piesa de bază,le lipseşte sufletul.Îmi pare rău pentru ei,dar tot ceea ce pot face este să plâng.Aşa că las ca lacrimile acelea ce-mi inundă inima să-mi inunde şi ochii.Tocmai aşa se întâmplă.Plâng,pentru sufletul tău gol.Cel nebun de dor..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu