Pagini

luni, 26 decembrie 2011

Nu te teme,crede numai!

Ne este teamă să mai credem că imposibilul poate deveni posibil şi tremurăm când auzim că Dumnezeu încă mai lucrează cu putere şi măreţie.Ne-am cam obişnuit cu viaţa de creştini comozi care înalţă câte un "Tatăl nostru" zilnic către Ceruri,cu mica credinţă că poate Dumnezeu va face o minune mare pentru noi.Aproape de fiecare dată când un om  credincios vine la noi şi ne spune despre visele sale şi despre modul în care şi le-a încredinţat lui Dumnezeu,noi râdem de el şi ne batem joc.Îl facem să dea înapoi în loc să-l întărim.

Ne este teamă să mai credem în minuni,aşa că ne mulţumim cu puţin.Nu mai credem în imposibilităţi,ci doar în posibilităţi.Credem ce citim în ziare,ce vedem la televizor şi ceea ce mai se spune prin popor.Dar când vine vorba să credem cu adevărat în Dumnezeu,nu numai cu gura,noi ce facem?
Dăm înapoi şi ignorăm ceea ce este scris în Biblie.Oamenii nu mai au speranţă pentru viitor,nu mai au vise,au uitat de mult să mai zâmbească şi tot mai des auzim cum cei mai mulţi ajung să-şi pună capăt zilelor din cauza îngrijorărilor.Noi,în loc să-i ajutăm pe acei oameni şi să-i încurajăm,ce facem oameni buni?Le tăiem craca de sub picioare.Ştiţi măcar ce simte omul acela în el,când toată viaţa sa s-a luptat pentru ceva,iar apoi să vină cineva şi să râdă de el?Este ca şi când cineva te-ar împinge de pe o prăpăstie,lăsându-te în voia sorţii.Universul acelui om se prăbuşeşte,iar noi ne vedem liniştiţi de drum.

Unde vă este inima,oameni buni?Niciodată,dar niciodată să nu-i mai faceţi asta unui om.Să-i ucideţi visul şi să-l lăsaţi apoi în voia sorţii.De prea multe ori am fost aceia care au descurajat şi care au venit cu preziceri sumbre.Oricât de prostesc şi de stupid ţi s-ar părea ţie visul unui om,totuşi NU AI VOIE să-ţi baţi joc de el.Cei mai cunoscuţi oameni ai lumii au ajuns acolo unde sunt datorită unor vise prosteşti.Ei nu s-au temut,ci au crezut!Noi ne temem şi nu credem,iar apoi suportăm consecinţele.Dumnezeu a spus asta,nu eu.De azi înainte,oferă doar încurajare şi o vorbă caldă,căci mulţi sunt aceia care oferă vorbe pline cu ură.Îndrăzneşte şi fii diferit.Doar aşa lumea va fi schimbată în mai bine,crezând,şi nu chicotind.

3 comentarii:

  1. Este o falsa credinta din partea oamenilor in Dumnezeu. Doar cand dau de greu se roaga mai cu putere iar dupa, uita cu desavarsire.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din păcate,majoritatea oamenilor au un Dumnezeu doar atunci când au probleme.Dar să nu uităm că încă mai sunt luminiţe ce strălucesc în întuneric :)

    RăspundețiȘtergere
  3. CUM POT PRIMI MAI MULTE MASTERIALE DELA TN?
    IMI PLAC F MULT.
    LASAMI TE ROG UN MESAJ LA BOBEIA_CONSATNTIN SAU LA ACEASIA ADRESA P FACEBOOK.
    FI BINECUVANTATA.

    RăspundețiȘtergere