Pagini

duminică, 5 februarie 2012

O fată ca ea

Era odată o fată foarte îndrăgostită de stele.În zilele însorite de vară,ea obişnuia să meargă în grădină cu toate jurnalele ei şi acolo îşi aştepta iubitele ei stele.Prietenele ei cele mai bune care o înviorau şi care o făceau să zâmbească atunci când era tristă.Uneori,stelele vorbeau între ele şi chiar erau în stare să-şi dea viaţa de dragul fetei,iar la câteva seri una dintre ele cădea pe bolta cerului.Fata îşi punea o dorinţă şi cu lacrimi în ochi zâmbea.Annie,căci aşa o chema pe fată,avea un vis care părea imposibil pentru lume,iar uneori chiar şi pentru ea.

Dintotdeauna îşi dorise şi se rugase pentru un miracol.Ea însăşi îşi dorea să fie un miracol pentru lume.Dar inima ei de femeie,deşi era doar o tânără fată,visa la un el.Stelele o ascultau seară de seară,cum le vorbea despre un băiat pe care nu-l întâlnise niciodată înainte.Ea visa şi iar visa.Nu vroia ceva normal.Era sătulă de toate idilele ieftine ce au un sfârşit şi te lasă cu mai puţin din inimă.Spera ca el-ul ei să fie şi el un îndrăgostit de stele şi de Cer ca şi ea.De aceea,le spuse stelelor că băiatul de care ea se îndrăgosti va fi acela care îi va compune cea mai frumoasă poveste despre stele.Sau care îi va dedica o melodie despre stele.Sau băiatul cu care va vedea o stea căzătoare împreună.În fine,totul ţinea de Stele.

La doar câteva zile după discuţia pe care Annie o avuse cu prietenele ei stelele,făcuse cunoştiinţă cu câţiva băieţi.Însă niciunul nu era interesat de stele.Mai degrabă,erau interesaţi de propriile interese.Unii dintre ei chiar încercară să o cucerească cu fraze siropoase şi flirturi nevinovate.Ea nu cedă.Le spuse clar şi direct că nu era interesată de ei.Asta le-a rănit bărbăţia şi capacităţile de cucerire,dar Annie îşi proteja inima cu grijă,ca pe o perlă nepreţuită.Bineînţeles,băieţilor nu prea le plăcea genul acesta de cuminţenie.Însă lui Annie nu-i păsa de ce zicea X şi Y.Ea vroia un miracol.Pentru asta se şi ruga.

Zilele erau noroase,iar asta însemna că Annie nu mai putea să zărească nici măcar o strălucire pe cer.Era mai tristă ca niciodată.Jupiter nu-i mai lumina inima,iar Carul Mic nu o mai făcea să zâmbească.Norii cenuşii şi încărcaţi de ploaie se plimbau în voie pe cerul odată senin,gândindu-se unde ar putea să-şi verse lacrimile.După multe cugetări găsiră că cel mai potrivit loc unde ar putea plânge este orăşelul unde locuia Annie.Şi astfel cerul începu să plângă,pentru Annie.Ea încă nu ştia asta.
Poşta întârzie în ziua aceea,dar pe la ora 16 sosi.O scrisoare anonimă sosi dintr-o ţară îndepărtată pentru Annie.Cu sufletul la gură,ea deschise plicul,iar mare-i fu uimirea atunci.Un desen o portretiza pe Annie într-o noapte de Iunie,iar în ochii ei străluceau stelele.În poală avea jurnalele ei şi purta o rochie cu floricele.Pe spatele desenului erau scrise cuvintele:

"Atâta timp cât Mă ai pe Mine,nu ai nevoie de un el.Eu îţi sunt îndeajuns.El-ul tău îşi are timpul lui.Acum,Eu sunt eu-l tău."

                                                                         De la Cel mai Îndrăgostit al tuturor timpurilor

                                                              


5 comentarii:

  1. Scurta povestioara pe care ai postat-o,se aseamana putin la continut cu "Povestea fulgului de zapada " de Trenca Banciu.Imi place mult ceea ce ai scris,de aceea revin cu drag pe blogul tau.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Atâta timp cât Mă ai pe Mine,nu ai nevoie de un el.Eu îţi sunt îndeajuns.El-ul tău îşi are timpul lui.Acum,Eu sunt eu-l tău."

    Frumoasa concluzie.

    RăspundețiȘtergere