Pagini

sâmbătă, 31 martie 2012

Lasă-ţi inima să respire!

O,deja nu mai poate respira!Lipsa soarelui călduros al dragostei şi lipsa vieţii o face să se zbată între viaţă şi moarte.Prea multe poveri şi aerul închis şi întunecos a făcut-o să cedeze.Chiar nu-ţi pasă de inima ta,omule?Uiţi să o deschizi şi rar o mai faci să zâmbească.Mereu şi mereu lucrezi împotriva ea.Când ea vrea să iubească,tu o faci să urască.Vorbeşti de rău pe omul pe care ea vroia să-l încălzească cu o vorbă caldă.I-ai impus să nu mai iubească,ba chiar i-ai închis până şu ultimă uşită prin care mai pătrundea lumina soarelui.

Acum,stă singură.A devenit întunecoasă şi s-a închis în sine.Nu mai vrea să iubească.Să simtă.Să râdă.Plânge,dar cu lacrimi aproape invizibile.Nici măcar ea nu-şi dă seama că suferă.Că se stinge încetişor şi că ţie nu-ţi pasă de ea.Poate-i mai bine aşa.Să fie împietrită?De gheaţă?
Ea mereu venea cu idei noi,vroia să-ţi coloreze viaţa,dar tu mereu îi închideai uşa în nas.Ai devenit atât de rău şi întunecat încât nu mai ascultai nici măcar de ea.Faţa ţi s-a ridat,iar ochii încercănaţi şi înrobiţi de priviri răutăcioase aşteptau nerăbdători să plângă din inimă.Dar nu,n-ai vrut s-o laşi să plângă.Ţi-ai oprit până şi zâmbetul zglobiu de pe faţă,înlocuindu-l cu gânduri negre.Unde a fugit speranţa?Dar nădejdea?S-au ascuns în inimă şi au îngheţat si ele.

Acum nu mai ştii decât să te îngrijorezi.Să asculţi toate vorbele rele ce se mai aud venind nu din gura lui Dumnezeu,ci din gură de om.Bine,n-ai decât să te îngrijorezi şi să te frămânţi,drag om!Nu asta ai şi vrut?Acum,văzând că fără inimă toate îţi merg prost,ce faci?Vrei s-o dezgheţi,da?Îmi pare,ai nevoie de focul dragostei,de altfel stins.Ploaia urii l-a stins.Copiiilor de pe stradă ce-ţi zâmbesc le întorci o vorbă amară şi pleci nervos.De ce?Te simţi mai bine aşa?
Lasă-ţi inima să-şi deschidă aripile şi să zboare pe cerului.Are multă dragoste de dat,dragoste ce i-a fost interzisă.Şi vrea,da,oh,vrea să zâmbească!Să facă oamenii să râdă,să uite cu totul de rele şi să-i înveţe să-şi deschidă inimile unii altora.

Dar nu poate face asta fără tine.Ea face parte din tine.Ea este tu.Las-o,dar,deschisă.Prea mult timp a fost închisă cu forţa,ca o rândunică speriată într-o colivie ruginită.A venit timpul ca faţa ta să lumineze de bucurie şi ochii să-ţi strălucească de la lacrimile cristaline.Nu crezi că a venit timpul să devii un alt om?Un om care să zâmbească atunci când vede o floare în grădina vreunei bătrânice şi care mereu să ajute pe cel aflat aflat în nevoie.E nevoie de o inimă deschisă şi curată pentru asta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu