Pagini

duminică, 22 aprilie 2012

În aşteptarea inimii de carne. Partea a doua.

Din cap în picioare Shova era plină de noroi, dar mai mult de atât, bicicleta sa preţioasă era stricată. Copiii ce pescuiau în băltoacele din mijlocul drumului au alergat la ea şi au ajutat-o să se ridice. Unul dintre ei i-a găsit preţioasa poşetă cu jurnalele scufundate în apă de ploaie. Le mulţumise cu ochii înlăcrimaţi şi se trase din drum. Rămase mai singură ca înainte şi începuse să plângă cu lacrimi de foc şi cu inima înfocată de durere.
-Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?
-Nicicând nu am făcut-o, şi nici nu am S-o fac!
Vocea blândă a Păstorului făcuse ca un zâmbet şters să-i apară pe faţa înecată în lacrimi şi în noroi. Acum chiar că nu a mai rămas nimic din codiţele mele împletie, îşi spuse Shova în gând în timp ce o maşină neagră cu geamuri fumurii se oprise la marginea drumului lângă ea.
Din maşină coborâse un grup de tineri, doi băieţi şi o fată. Se pare că o observaseră pe Shova la mraginea drumului, cu bicicleta stricată şi pe ea plină de noroi.

-Bună. Te-am văzut pe marginea drumului plină de noroi şi cu bicicleta lângă tine, aşa că am gândit că poate ai avea nevoie de o mână de ajutor ca să ajungi cu bine acasă. ,îi spuse unul dintre băieţi
-Mulţumesc, dar nu. V-aş murdări maşina, iar în plus mă descurc şi singură. Sunt bine, nu vă faceţi griji. ,le spuse Shova timidă şi înfricoşată că ar putea să fie o barieră în calea drumului acelor tineri
Dar vorbele ei nu avură niciun efect asupra lor, ci în timp ce ea îşi termina de zis scurtul discurs cei doi băieţi îi luară bicicleta ruginită şi o puseseră în portbagaj, iar fata se puse lângă Shova şi îi spuse:
-Dumnezeu ne-a trimis la tine. El ne-a spus că pe marginea acestui drum se află o fiică preţioasă Lui care are nevoie de o mână de ajutor ca să ajungă cu bine acasă. Şi are o inimă care trebuie pansată. ,iar acelei fete i se lumină faţa şi nişte lacrimi cristaline îi făcură ochii să strălucească ochii de lumina Cerului
Amândouă începură să plângă, iar băieţilor le străluceau ochii. Simţeau prezenţa sfântă a lui Dumnezeu şi parcă îngerii zburau deasupra acelui moment sacru. Lacrimile Shovei făcură ca tot noroiul de pe faţă să-i dispară, iar acum radia de bucuria Cerului. El alesese acel moment urât din viaţa ei, noroiul acela şi jurnalele ude, ca să răsară o sămânţă de Speranţă. O comoară deosebită în ziua pe care El a pregătit-o special pentru ea, prinţesa Sa scumpă. Shova îşi amintise ultimele vorbe ale mamei sale: "Astăzi, cele mai frumoase lucruri au venit la noi prin lacrimi şi durere.",şi încheiase cu: ".. să nu uiţi niciodară asta, Shova!"


Ea uitase. Dar acum îşi amintise şi de vorbele lui Isus, care spusese că înainte ca ceva minunat să se întâmple trebuie ca acel lucru să moară. Shova murise astăzi.
Unul dintre băieţi, Jacob, o ajutase să se ridice. Faţa lui i se părea cunoscută Shovei. Dar şi el parcă o cunoştea de undeva. Doar că nu ştia de unde. Ştia doar că o mai întâlnise undeva, ori într-un vis, ori pe acest pământ ticsit de oameni care vin şi pleacă.
După ce se urcaseră toţi patru în maşină porniseră înspre casa Shovei.
-Cum te numeşti?, o întrebă Jacob cu o privire pătrunzătoare şi cu mâinile lipite de volan
-Shova.
-Uau, nu am mai auzit de acest nume până acum. Foarte... interesant!, îi spuse fata care se numea Albertine şi care era din Africa după înfăţişare. Avea pielea neagră, dar frumoasă, ochii negri şi mari, iar degetele de la mâini erau parcă sculptate de Sculptorul. Era înfrumuseţată de frumuseţea Sa.
-Şi de ce eşti plină de noroi?, o întrebă curios celălalt băiat, Isaac.
-E o poveste lungă., îi răspunse Shova scurt

Cei trei tineri îşi dădură seama că Shova nu prea avea chef de vorbe. Şi ştiau că inima ei bolnavă era de vină. Era frântă şi spartă în bucăţi. Era bolnavă şi trebuia schimbată cu una nouă. Dar încă nu se găsise doctorul capabil care să facă asta. Şi nu se găsise nici inima potrivită care să-i intre în piept şi să bată regulat.
Da, Shova era bolnavă şi fizic. Şi avea nevoie de o inimă nouă. Fata cu inima bolnavă privea în gol pe geamul maşinii suprafaţa cerului. Norii se întortocheau pe cer şi formau diferite forme, de la ursuleţi care îşi caută mierea până la balauri mari şi fioroşi. Toate aceste gânduri îi umpleau Shovei imaginaţia. Ceilalţi din maşină vorbeau, dar ea era captivată să desluşească formele norilor.
-Tu eşti Shova din Rwanda!, auzise dintr-o dată o voce din fundal
Şi asta o trezise din visat.

Sfârşitul părţii a doua.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu