Pagini

duminică, 15 aprilie 2012

În aşteptarea inimii de carne. Prima parte.

Umbla agitată încoace şi încolo, iar mâna-i tremurândă apăsa greu pe inima ce îi bătea aşa de tare încât o putea auzi. Se temea să nu o audă şi singurătatea din jurul ei, aşa că îşi luase în grabă lucrurile, şi mai ales jurnalele ei preţioase, iar apoi se urcase pe bicicletă şi merse la Lac. Locul ei preferat unde putea să-şi aşterne gândurile şi sentimentele în ordine, fără să fie nevoită să se ascundă de nimeni şi de nimic, ci doar de ea însăşi. Vechea ei bicicletă începuse să se ruginească, dar era bicicleta pe care o primise cadou de la mama ei care murise în urmă cu un an şi care îi lăsase în urmă câteva scrisori pe care să le citească. Astăzi urma să citească a douăsprezecea scrisoare. Încă îi mai auzea gemetele dinainte de moarte. Şi încă îi mai atingea fruntea transpirată. Iar mâinile-i bătătorite de muncă îi mângâiau pentru ultima oară obrajii îmbujoraţi.

Cu degetele ei lungi de pianistă îşi mângâia lănţişorul de la gât pe care era gravat Ezechiel 36:26, versetul preferat al mamei ei care îşi aştepta inima nouă de carne. Dar care a ajuns prea târziu, în ziua în care duhul i s-a înălţat la cer purtat pe aripile îngerilor şi a vântului. Shova obişnuia să vină des la Lac, iar locul ei preferat era pe un pod la fel de ruginit şi de abandonat ca şi bicicleta sa. Se aşeza jos căci îi plăcea mult să stea cu picioarele în aer, simţind uneori că stătea cu ele pe străzi pavate cu aur. Îşi scotea din poşeta-plasă jurnalele şi îşi începuse notarea pentru acea zi:

" Dragă jurnalule,


Mă simt singură, poate chiar mai părăsită decât acest pod de fier ce rugineşte odată cu trecerea timpului, la fel cum mi se rugineşte şi inima înlăuntrul meu aşteptând  cu nerăbdare inima nouă de carne pe care o aştepta şi Mama mea. Ştiu că eşti cu mine. Te simt printre fâlfâitul funzelor şi Te aud adeseori cum vorbeşti inimii mele. Ştiu că Tu nu mă părăseşti niciodată şi că eşti credincios. Astăzi voi citi scrisoarea de la mama mea, ultima pe anul acesta. Oare ce mi-a scris de data asta? Ultima oară mi-a scris despre dragoste, să iubesc nu pe cei ce mă iubesc, ci pe cei ce mă urăsc. Asta sună greu, dar totodată celest. Singurii mei duşmani sunt gândurile mele negre uneori. Se pare că duşmanul sufletului meu nu doarme, ci mereu stă treaz şi mă pândeşte, căutând să-mi înghită sufletul ca un leu. Am vorbit cu Angelique. Încă locuieşte în Rwanda şi îi este dor de mine, şi de râsul meu, zice ea. A mai rămas ceva din el? Poate o fărâmă din bucata de zâmbet ce îmi lumina alteori faţa. Tot ea a zis-o şi pe asta. Parcă simt nisipul Africii pe picioarele mele ce stau în aerul de la Lac. Iarăşi vreau să merg acolo, dar nu am idee când. Poate peste câteva luni, ani, zile, minute, secunde. Ştie doar Ieşua. Şi viitorul ce El mi-l rezervă. Acum că am văzut nu mai pot tăcea. Trebuie să vorbesc lumii despre asta. Este ceva radical, dar face parte din Adevăr. Şi nu voi tăcea, chiar de-mi vor coase gura, eu le voi vorbi prin gând. Dar prima oară am s-o fac prin fapte.
O, e timpul pentru scrisoare! "


Shova terminase de scris în jurnalul ei sclipicios. Lăsase o lacrimă aurie în locul unde aşternuse ultima literă şi se făcuse nevăzută din Lumea Literelor, cum le numise ea. Tenişii ei pluteau în aerul rece de Decembrie şi cozile împletite pe care şi le făcuse, se stricaseră din pricina vântului puternic. Gândul îi zburase din nou spre Africa, iubita ei ţară pe care o vizitase cu doi ani în urmă. Dar apoi gândurile i se încurcau, amestecându-se cu imaginea mamei ei într-un sicriu rece ...şi gol altădată. Pe deoparte Angelique o aştepta în Africa, iar pe de altă parte mama ei "trăia" în acelaşi oraş cu ea. Poate scrisoarea de la mama ei ar lămuri-o într-un fel şi ar face-o să-şi facă un plan, dar nu fără Dumnezeu. Aşa că Îi încredinţase Lui viitorul ei. Şi pe Angelique.
Deja începuse să plouă, aşa că în grabă îşi strânse lucrurile şi în fugă pe bicicletă ocolea gropile de pe drum pline de apă, în care copiii pescuiau peşti imaginari, care erau nimic altceva decât nişte pietre.
Dar nu văzuse groapa aceea. Bang! ..şi era la pământ. Unde îi dispăruse poşeta-plasă?

Sfârşitul primei părţi.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu