Pagini

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta

Când ne gândim la ce plan extraordinar şi minunat, ba chiar incredibil şi unul de vis are Dumnezeu pentru viaţa noastră, de obicei gândul ne zboară spre o viaţă fericită şi lipsită de griji. O vilă cu piscină, o cină cu Obama sau o viaţă în care toate să ne meargă strună. Visele noastre să devină realitate la pocnitura degetului, iar răspunsul la rugăciuni să ne vină pe loc.
Dar dacă...?
Dar dacă Dumnezeu are un alt plan pentru tine? Dacă visul tău de a deveni doctor se spulberă în bucăţele, pentru că eşti chemat şi ales ca să fii misionar în Lumea a treia? Dacă vila cu piscină va fi defapt o colibă sărăcioasă din Africa, iar piscina să fie balta din spatele ei, singura sursă de apă pentru tine? Şi dacă binecuvântările pe care le ceri cu atâta credinţă în rugăciuni vor veni prin dureri şi lacrimi?

Atunci mai te gândeşti cu entuziasm la planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta? Toată viaţa ne-o petrecem cugetând şi gândindu-ne la ce plan extraordinar are Dumnezeu pentru noi. Încercăm să ne înţelegem pe noi înşine, lucrurile de care mai avem nevoie, banii pe care trebuie să îi primim, ajutorul pe care trebuie să-l privim, mall-urile pe care trebuie să le vizităm. Şi ne trezim că trăim o viaţă care nu implică decât: eu,mine,al meu.
Trăim planul pe care noi vrem să-l trăim, şi nu planul Său pentru noi. De multe ori am aşteptat ca cineva să vorbească în biserici despre orfani, despre văduve, despre băieţeii-soldaţi şi despre fetiţele care sunt obligate să se prostitueze. Dar nu a făcut-o nimeni. Nimănui nu-i place să vorbească despre lucruri sensibilie, dar dureros de adevărate şi evitate.

Cu toţii vrem doar să trăim o viaţă frumoasă şi lipsită de griji. Creştem, mergem la şcoală, apoi la facultate, ne căsătorim, facem copii, îmbătrânim, murim. Şi punct. Ne vine greu să ne gândim mai departe, să credem că poate gândurile şi planurile Domnului nu sunt şi ale noastre. Cu un nod în gât şi cu palmele transpirate, ne gândim speriaţi că El poate vrea altceva de la noi. Poate că cei peste 148 de milioane de orfani din lumea asta au nevoie de cineva. Şi cineva trebuie să lupte şi pentru cei 70 de milioane de sclavi. Iar fetiţa aceea de 5 ani care este obligată să se prostitueze are nevoie ca cineva să-şi deschidă gura pentru a o apăra de perverşii şi pedofilii aceia. Şi cu siguranţa arma aceea nu este uşoară în mâinile unui băieţel de 14 ani. Dar poate noi trebuie doar să ne urmăm dorinţele inimii şi să ne lăsăm călăuziţi de ce ne spune inima, bineînţeles ea mai poate şi să greşească uneori fiindcă este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea. Dar aşa ne e mai uşor.

Nu ştiu la ce ţi-ai imaginat tu până acum cu privire la planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta, dar gândeşte-te numai: tu eşti mâinile şi picioarele Sale pe acest pământ. Unde ar merge Isus, deci? Un copil orfan aşteaptă ca cineva să-l adopte. O văduvă aşteaptă  vorbă caldă. Un sclav aşteaptă eliberare. Un tânăr confuz cere un sfat. Dumnezeu este în tine. Ce ar face El atunci?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu