Pagini

duminică, 13 mai 2012

În aşteptarea inimii de carne. Partea a cincea.

Dimineaţa la ora opt Shova se trezi la auzul unui tunet puternic. Încă ploua puternic şi Shova se cuibărise la loc sub plapuma caldă din toiul dimineţii unei zi de luni. Se trezise obosită şi cu cearcăne negre sub ochi. Îşi amintise că uitase să-şi ia medicamentul pentru inimă şi se dădu repede din pat, dar palpitaţiile inimii ei bolnave o încetineau de-a binelea, fiind nevoită să se sprijine cu palmele de perete. Respira greoi şi se ruga în gând ca să-şi revină. Dintr-o dată puterile îi reveniseră şi spuse în şoaptă "Mulţumesc, Doamne" după care se îndreptase spre baie. Îşi luase pastila şi se spălase pe faţă şi pe dinţi. Se simţea mai bine acum.
Apoi merse înapoi la ea în cameră şi se uitase pe fereastră. Bradul veşnic înverzit de la fereastra ei părea îngândurat şi bătut de vântul ce-i străpungea ramurile. După ce citise Psalmul 19 şi se rugase, Shova se îmbrăcase pentru a merge să se întâlnească cu cei trei tineri.
Se gândea dacă să sune sau nu taxi, ori să meargă pe jos cu umbrela ei mare şi înflorată. Alesese să meargă pe jos pentru a avea timp să mai cugete la Isus. Ploaia făcuse ca ea să fie singurul om de pe stradă care să meargă pe jos, în timp ce toţi ceilalţi erau în maşini şi o priveau ciudat, gândindu-se că Refort era un oraş cu multe taxi-uri disponibile.

Cizmele de cauciuc cu model ale Shovei erau pline de noroi atunci când în sfârşit ajunsese în faţa localului unde urma să se întâlnească cu noii prieteni. Cei trei o zăriră de afară când se chinuia să-şi închidă umbrela pentru a intra în restaurant. Jacob ieşise ca s-o ajute să-şi închidă umbrela care se strică până la urmă.
-Ei, n-ai ce-i mai face. îi spuse Jacob cu un zâmbet de ştrengar.
Shova nu răspunse nimic, ci doar încuviinţă din cap în semn de aprobare. Jacob îi deschise uşa şi îi făcu semn să intre prima, iar după ea intră şi el, închinzând uşa înapoi.
-Hey, Sho! Am comandat o pizza mare pentru toţi patru. Îţi place pizza cu ton, nu? îi spuse cu entuziasm Isaac, un fan înfocat al pizzei cu ton.
-Ăăă.. sigur. Până la urmă e tot pizza. îi răspunse Shova puţin încurcată. Nu mai mâncase niciodată pizza cu ton.
-Isaac este înnebunit după pizza asta. De fiecare dată când mergem în orice restaurant sau fast-food cu el, trebuie neapărat să mâncăm pizza cu ton. îi spuse Albertine râzând şi uitându-se la Isaac care aştepta cu sufletul la gură pizza lui cu ton.
-De ce nu ai sunat-o pe Albertine că veneam eu după tine? o întrebase Jacob pe Shova.
-Păi, am zis să merg pe jos. Vroiam să mai cuget la El, înţelegi? îi răspunse ea privindu-l ţintă în ochi. El se încurcă şi nu mai zise nimic.

-Şi, ce ai mai făcut după ce am plecat noi? a întrebat-o Albertine prietenoasă.
-Am citit ultima scrisoare de la mama mea. Scrisoarea pe care mi-a scris-o înainte să moară. A fost uimitoare! Ştii ce mi-a zis? Ghici! Că dacă trebuie să plec în Rwanda, să plec! Mi-a zis de sora lui Angelique, adică de tine. Acum ştiu că.. asta e voia Sa. îi spuse Shova foarte entuziasmată, ceea ce nu făcea de obicei, fiind mai timidă. Faţa ei radia şi ochii îi străluceau. Toţi o priveau. Dintr-o dată tăcu. Venise pizza.
-Shova, îi spuse Jacob cu o voce caldă, peste o lună vom pleca în Rwanda. Până atunci vei avea timp să rezolvi cu actele şi toate cele. Nu-ţi fă griji, totul va fi bine, o asigură el şi îi trase din ochi în semn să nu-şi facă griji. Ea se linişti şi se emoţionă, gândindu-se că peste puţin timp o va revedea pe Angelique. Parcă auzea deja corul de copii de la orfelinat ce îi vor striga cu toţii numele. Mami Sho! Mami Sho!
După ce Isaac ceru binecuvântarea peste mâncarea lui preferată se puseseră toţi să mănânce. După ce terminară de mâncat mai discutară despre amănuntele călătoriei lor, despre cum Dumnezeu va lucra pentru Shova şi Angelique şi despre posibilitatea de a combate cumva comerţul cu sclavi din Africa.

Şi zilele, săptămânile treceau una câte una şi veni vremea ca Shova împreună cu cei trei prieteni ai ei să plece în Rwanda. În decursul acelei luni în fiecare zi cei patru tineri se întâlneau şi se rugau pentru călătoria lor, iar prietenia dintre ei se adâncea şi era una autentică, deşi se cunoşteau de foarte puţin timp. Shova devenise altă persoană, iar lui Jacob nu-i trebui mult să observe că ea ar putea fi fata din visul său.

Sfârşitul părţii a cincea.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu