Pagini

sâmbătă, 12 mai 2012

Un scaun cu rotile lângă o hintă

Era o zi frumoasă de vineri, iar parcul de lângă şcoală era plin de elevi ce căuatu să se relaxeze după o oră stresantă. Era pauză. Fiecare îşi vedea de treaba lui, alţii stăteau pe bănci, alţii mâncau şi erau toţi cu zâmbetele pe buze. Şi eu eram în pauză, mă plimbam prin parc cu o colegă şi am privit în jur. Totul era la fel. Oameni veseli. Zâmbete şi voie bună.
Dar.. am zărit ceva ce m-a marcat. Ceva minunat ce m-a făcut să-mi opresc ochii asupra lui. M-am oprit din mers şi primul impuls pe care l-am avut a fost să merg acolo. Colega a plecat în clasă, iar eu grăbită şi emoţionată m-am îndreptat înspre acei doi fraţi ce se dădeau cu hinta. Erau cei mai fericiţi oameni din parc şi s-au luat la întrecere, cine se dă mai tare cu hinta. Băiatul a câştigat. Bucuria inimii sale străbătea cerul senin şi emoţionase până la lacrimi inima Tatălui. Şi inima mea.

Lângă acea hintă se afla un scaun cu rotile gol. Era vechi, ba chiar ruginit. Deja şezutul era rupt, se puteau vedea semnele timpului pe el. Am mers lângă ei şi parcă bucuria din inima lor m-a izbit. Dintr-o dată m-am simţit mai liberă, plină de bucurie şi împlinită. Zâmbeam.. autentic! Am intrat în vorbă cu ei şi s-au comportat cu mine de parcă ne-am fi cunoscut de o viaţă. Amândoi zâmbeau, mi-au pus întrebări, le-am răspuns şi am râs. Băiatul vorbea cu mine, dar parcă nu se uita la mine, privea în altă parte. Am citit bucurie în ochii săi. Picioarele-i erau deformate, dar asta nu-l împiedicase să se se dea tare cu hinta de am fost nevoită să-i spun "Ai grijă să nu cazi. Dă-te puţin mai încet." dar nu mă ascultase. El era liber, evadase din realitate. Reuşise să umble cu picioarele pe aripile vântului şi restul nu mai conta. Nici chiar faptul unii dintre elevi deja ne priveau ciudat.

Acel moment a fost pentru mine o fărâmă dintr-o bucăţică de dragoste a Tatălui pentru copiii Săi. Am realizat că adevărata bucurie şi împlinire sufletească nu o voi găsi într-o persoană specială sau într-un lucru anume. Adevărata fericire o voi găsi apropiindu-mă tot mai tare de El. O voi găsi atunci când voi alege să le fac bine celor mai neînsemnaţi fraţi ai mei. În acel băiat L-am văzut pe Isus. Străduindu-mă să caut fericirea în lucruri pieritoare nu voi face decât să devin frustrată. Alegând să fac voia Sa voi radia cu frumuseţea Lui.
Poate că unii dintre elevi au râs de noi şi ne-au privit cu ironie, dar asta înseamnă ceva. Înseamnă că ei au observat ceva. A fost un moment special. Ceva ce nu întâlneşti zilnic.
Imaginează-ţi cum ar fi dacă am face astfel de lucruri zilnic? Cred că feţele noastre ar fi mai luminoase ca Soarele, iar inimile mai curate decât aurul şi toate mărgăritarele din lume.

Un comentariu:

  1. Twitter friend13 mai 2012, 21:41

    What you did is amazing!! :)
    Keep up the good work!

    RăspundețiȘtergere