Pagini

duminică, 3 iunie 2012

În aşteptarea inimii de carne. Partea a şaptea.

Albertine se albi la faţă ca ceara, iar Isaac striga disperat cuiva de acolo să cheme un doctor. Pasagerii din avion priveau şi ei derutaţi scena aceea cu priviri pline de milă, iar unul dintre ei, un domn înalt îmbrăcat la costum îi linişti pe toţi cu nişte vorbe în care credea din toată inima.
-Nu a murit, doarme doar. Lăsaţi-o în pace. Această călătorie este una foarte emoţionantă pentru ea, iar acest lucru a dăunat inimii ei bolnave. spuse acel bărbat foarte sigur pe el în timp ce îşi scoase din buzunar o sticluţă mică cu untdelemn.
-Fetiţo, scoală-te! şi îi puse pe frunte o picătură din acel untdelemn ce răspândea în tot avionul un miros al păcii, o mireasmă ce îi liniştise pe toţi pasagerii. Oamenii aşteptau cu ochii înflăcăraţi să vadă ce se va întâmpla. Jacob, Albertine şi Isaac priveau nedumeriţi, iar pe faţa Shovei apăru un zâmbet scurt, clar şi precis. Era vie.
-Acum, ne putem întoarce la locurile noastre? Are nevoie de linişte. le spuse acel om cu o voce blândă şi sigură pe spusele ei. Şi îşi puse sticluţa cu untdelemn în buzunar, iar în câteva secunde stătea iar liniştit pe scaun lângă o bătrânică ce îl privea ca pe o fantomă. Îşi închise ochii şi cu buzele păreau că i se mişcă încetişor, dar nimeni nu ştia că el doar se ruga.
Albertine şi Isaac se puseseră pe locurile lor, dar mereu priveau în drepul acelui om, iar apoi la Shova şi Jacob. Stewardesele erau şi ele şocate de ceea ce se întâmplase, dar se întorseseră şi ele la lucrul lor. Pregătiseră pentru Shova pe când se va trezi un pahar cu apă şi calciu.

După câteva minute Jacob simţi mâinile Shovei cum îl strângeau şi o auzi cum respiră greu, dar în acelaşi timp plină de viaţă. 
-Shova! strigă dintr-o dată Jacob speriat.
-S-a trezit!! strigă şi Albertine entuziasmată. 
Pasagerii priveau cu zâmbetul pe buze pe fata aceea ce revenise la viaţă, ziceau ei. Domnul la costum nu mai era pe scaunul său. Dispăruse fără ca cineva să-l vadă. Isaac şi Albertine o priveau pe Shova cu uimire, iar Jacob răsuflă uşurat. Totul revenise la normal.
Avionul tocmai a decolat. se auzise o voce din fundal.
-Ce, ce, ce s-a întâmplat? îl întrebă Shova pe Jacob cu o voce de adormită şi căscă relaxată ca după un somn lung şi binefăcător.
-Ai dormit doar. o linişti Jacob şi îi trase bretonul ce îi intrase în ochi. 
Shova îşi luă capul de pe umerii lui Jacob şi privi plină de admiraţie cerul purpuriu. Umărul lui Jacob era ud de la transpiraţia Shovei, dar asta nu mai conta. Părul ei şaten îşi recăpătă strălucirea şi ochii căprui altădată melancolici erau acum plini de o bucurie copilărească. El o privea pe această fată enigmatică şi tăcută, dar totuşi vorbăreaţă şi deschisă în acelaşi timp. Încerca să-şi amintească dacă ea era într-adevăr acea fată pe care o visase în acea noapte cu doi ani în urmă, când fusese şi el în Rwanda. 
Îi veni în minte o amintire vagă cu Shova şi Angelique. Prima oară o întâlnise în căsuţa din pământ a lui Angelique, în ziua în care acea femeie L-a acceptat pe Isus ca Mântuitor persoanl, iar asta datorită dragostei pe care Shova i-o arătase acelei femei, indiferent de faptul că ea fusese alcoolică şi se prostituase ca să-şi poată hrăni cei şase copii, acum orfani de tată. Jacob o privea acum pe Shova cu reverenţă şi duioşie.

-De ce mă priveşti aşa ciudat? îl întrebă Shova pe Jacob care doar îi zâmbi şi nu spuse nimic.
Albertine şi Isaac chicoteau ceva în faţă şi se întorceau înspre Shova şi Jacob, râzând cu subînţeles. Shova îi privea nedumerită şi le făcuse semn că ce se întâmplă. Ei râdeau doar şi îi făcură semn să se liniştească, asigurând-o că ei doar depănează vechi amintiri. Bineînţeles, ea nu îi crezuse.
Trecură astfel zece ore de când erau pe avion, ore în care umărul lui Jacob era perna lui Shova şi invers. Ore de discuţii lungi şi pline de sens, ore de meditat. Astfel după ce avionul ateriză în Anglia, unde aşteptară trei ore pentru a lua alt avion, avionul ce-i ducea în Kigali, cei patru prieteni ajunseseră într-un final în ţara mult aşteptată pe continetul african.
Avionul cu zborul numărul 231 a aterizat în siguranţă pe Aeroportul Internaţional din Kigali.
-Am ajuns?! îl întrebă Shova emoţionată pe Jacob care dormise pe umărul ei.
-Da, aşa cred. îi răspunse speriat el, ca şi când s-ar fi trezit dintr-un coşmar lung.
După ce se coborâră din avion în sugranţă, fură conduşi în aeroport pentru rezolvarea unor probleme legate de bagajele lui Isaac. Albertine se lumină la faţă când constată că se află în ţara ei. Isaac era nervos din cauză că bagajul său nu era nicăeri, iar Shova îşi cumpărase o cafea pe care o bău liniştită în timp ce privea cu drag oamenii.
Jacob dispăruse. Shova se alarmă şi constată că inima îi bătea cu putere. Medicamentele ei erau la el.
-Sora mea albă! o voce cunoscută şi răguşită o făcuse să tresară. Era ea. Era Angelique

Sfârşitul părţii a şaptea.

Imagine preluată de pe: www.google.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu