Pagini

duminică, 10 iunie 2012

În aşteptarea inimii de carne. Partea a opta.

Vocea aceea atât de cunoscută, dar totuşi atât de străină şi îndepărtată o făcu pe Shova să privească derutată în toate părţile pentru a-şi putea da seama de unde vine acel glas atât de drag ei. Glasul lui Angelique, glasul care îi reamintea de vocea blândă a mamei ei pe patul de moarte. Inima îi zvâcnea în piept şi se temea ca nu şi ceilalţi oameni din aeroport să-i audă bătăile puternice ale inimii ei emoţionate.
Când se întoarse în spate o văzu. O femeie cu ochii căprui şi trişti o privea cu uimire, iar câteva secunde mai târziu acei ochi mari străluceau de la lacrimile ce voiau să izvorească pe faţa strălucitoare şi cicatrizată. Pielea maronie a lui Angelique era lucioasă şi plină de cicatrici. Buzele ei cărnoase erau crăpate, iar zâmbetul ei până la urechi dezvăluia nişte dinţi albi ca zăpada. Părul îi era împletit în multe codiţe, iar rochia ei multicoloră îi aminti Shovei că era acea rochie pe care o primise de la ea. Angelique era desculţă, iar picioarele îi erau prăfuite de la drumul de afară.
Shova izbucni în lacrimi, iar Angelique îşi deschise braţele larg pentru a o cuprinde pe draga ei soră albă. Acolo, în mijlocul acelui aeroport supra-aglomerat cele două femei plângeau de bucurie şi se îmbrăţişau la fel cum s-ar îmbrăţişa două surori care se regăseau după mult timp. Lacrimile Shovei erau pe obrazul lui Angelique, iar lacrimile lui Angelique pe obrazul Shovei. Oamenii din aeroport priveau cu un zâmbet nostalgic pe buze acea scenă ce le amintea fiecăruia dintre ei un moment asemănător al vieţii lor. Unii îşi reţineau lacrimile şi îşi vedeau mai departe de drum, iar alţii plângeau în voie. Nişte copii orfani priveau acea scenă fără nicio urmă de sentimente de faţa lor. Priveau şi nu înţelegeau, pentru că ei niciodată nu simţiseră cum este să fi iubit.

Albertine alergase şi ea înspre sora ei, îmbrăţişând-o cu drag. Isaac privea şi el acea scenă, simţindu-se parcă în plus, aşa că merse să-şi cumpere o cafea. Jacob încă nu apăruse.
-Sho-sho-va. Eşti chiar tu? Mi-a fost dor de tine. îi spuse Angelique înecată în lacrimi.
-Eu sunt, Ange. Shova. îi răspunse Shova cu o voce răguşită şi tremurândă.
-Unde sunt băieţii? se întrebă Albertine cu o voce speriată.
-Isaac este acolo, bea o cafea. Jacob, nu-l văd nicăeri. îi răspunse Shova arătând cu degetul înspre locul unde era Isaac.
-Isaac! Vino aici! îl strigă Albertine, iar în 10 secunde Isaac era deja în faţa lor. O îmbrăţişă şi el pe Angelique şi le spuse de ce se retrase în singurătate. "Nu am vrut să vă stric momentul." le spuse el zâmbăreţ.
-Jacob unde este? Credeam că e lângă voi. le zise Isaac îngrijorat fetelor, gândindu-se ca nu cumva să fi păţit ceva fratele său. Albertine îşi rodea unghiile stresată, iar Angelique merse până la baie să se spele pe faţă. Shova privea speriată pe Isaac şi Albertine cum vorbeau despre dispariţia lui Jacob şi simţi că nu mai are aer. Căldura Africii şi toate emoţiile din acea zi era prea mult pentru ea. Mâinile îi tremurau, iar faţa îi era udă de la transpiraţie. Cei doi prieteni o aşezară cu grijă pe un fotoliu şi Albertine îi duse un pahar cu apă.
-Să ne rugăm. vocea gravă lui Isaac le trezise din griji pe cele două. Venise şi Angelique. Îşi plecară toţi patru capetele în jos, se luară de mâini şi Isaac rostea rugăciunea cu voce tare.
-Tată, am văzut mâna Ta la lucru până acum, din ziua în care am întâlnit-o pe Shova şi credem că Tu ai un plan deosebit pentru ea în Rwanda. Ne aflăm pe acest continent străin pentru că Tu ai vrut. Te rugăm ca Tu să-l aduci în siguranţă pe Jacob la noi şi să fii cu el oriunde este el acuma. Îl încredinţăm în mâna Ta şi ştim că este în siguranţă pentru că Tu eşti locul său de adăpost. Ne încredem în Tine din tot sufletul nostru cu privire la viaţa noastră. Tu eşti în control, Domnul nostru! În numele Fiului Tău scump Isus ne-am rugat şi ştim că tot ceea ce cerem în numele Său, Tu vei face. Amin!


Amin-urile spuse în şoaptă încheiară rugăciunea plină de foc şi de credinţă a lui Isaac. Simţeau cum o briză de pace le răcorea sufletele fiecăruia în parte şi se liniştiră, răsuflând uşuraţi. Auzeau vocea blândă a lui Isus şoptindu-le inimilor lor că totul este aşa cum trebuie să fie.
Shova respira cu greutate, dar faptul că Angelique o ţinea de mână îi dădea putere. Trecură astfel două ore fără nicio urmă de Jacob. Isaac anunţase poliţia din aeroport şi nimeni nu-l văzuse nicăeri, nici măcar pe camerele video. Shova adormise cu capul în poalele lui Angelique. În această femeie Shova o găsea pe mama ei şi se simţea în siguranţă în preajma ei. Angelique avea 40 de ani, Shova 20.
Albertine cu Isaac merseră să vorbească cu cei de la aeroport şi se interesară de bagajele lui Jacob care erau nepreluate. Cei doi erau îngrijoraţi şi se întrebau dacă nu cumva fusese răpit sau nu păţise ceva rău.
-Ce ne facem? Mergem acasă? Sau mai stăm? îl întrebă Albertine nervoasă pe Isaac care era adâncit în gândurile sale.
-Voi mergeţi. Eu mai stau să îl caut pe Jacob. Trebuie să fie pe undeva. Dar unde? spuse Isaac mecanic, şi se gândi unde ar fi putut dispăru aşa Jacob.
-Ok. Noi vom merge pe jos până acasă. Nu ne ia decât vreo două ore. O să ne rugăm. spuse Albertine şi merse să le trezească pe Angelique şi Shova care acceptară, şi slăbite fiind, îşi luară bagajele grele şi porniră înspre casa lui Angelique. Isaac le îmbrăţisă pe toate şi nişte lacrimi îi apărură în ochi, dar şi le şterse rapid. Urma să-şi petreacă noaptea în aeroport. Ele plecară.
-Nu am mai mâncat nimic de două zile eu şi copiii. le spuse Angelique.

Sfârşitul părţii a opta.

Imagine preluată de pe: www.google.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu