Pagini

miercuri, 6 iunie 2012

Răspunde chemării Sale

Bănuiesc că fiecare om îşi preţuieşte viaţa şi este dispus să lupte cu tot ce are pentru a-şi împlini visele şi planurile. Ne naştem, creştem, mergem la şcoală, o terminăm, iar apoi căutăm să ne facem un rost în viaţă. Aşa că începem să căutăm cele mai bune universităţi ori un loc de muncă bine plătit. După ce ne vom realiza în viaţă,  după cum ne place să spunem, ne vom găsi iubirea vieţii (dacă nu am găist-o deja) şi ne vom căsători. Apoi vom avea câţiva copii şi vom trăi o viaţă liniştită undeva într-un cartier curat la o căsuţă drăguţă cu floricele în curte şi un gazon impecabil. 
Sună frumos şi banal. Ceva ce auzim din gura fiecăruia.

Dar dacă? Dacă nu va fi aşa? Dacă Dumnezeu îţi va cere să renunţi la tot ceea ce ai şi tot ceea ce iubeşti pentru a-I face voia? Obişnuim să ne imaginăm că Dumnezeu vrea ca noi să fim fericiţi şi ne iubeşte nespus de mult, şi de aceea El este obligat să ne dea ceea ce doresc inimile noastre. Dar dacă dorinţele inimii noastre nu sunt atât de bune precum ni se spune? Dacă noi nu suntem aşa de importanţi precum ne credem?
Sunt perfect de acord că Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea binele. Dar dacă?
Chiar sunt inimile noastre aşa de bune? Chiar merităm noi tot binele din lume? Merităm măcar dragostea Sa?
Nu merităm. Dar totuşi. 
Nu vreau să-ţi distrug visele tale sau să te fac să crezi că Dumnezeu este rău şi că vrea ca tu să ai o viaţă "naşpa". Dar Dumnezeu vrea ceva mai mult de la tine.

El a dat tot ceea a avut pentru ca tu să trăieşti. Ai fi dispus şi tu ca să dai tot ceea ce ai pentru El? Îl iubeşti atât de mult încât să părăseşti confortul vieţii de aici şi să mergi într-o ţară unde să fii mâinile şi picioarele Sale? Eşti gata să mori pentru El? Dar să suferi? Eşti pregătit să răspunzi chemării Sale înalte, aceea de a trăi o viaţă revărsată pentru gloria Sa?
Creştinismul adevărat nu este o faţă posomorâtă sau o fustă până-n pământ, ori un costum negru. Nu este nici un set de reguli sau o smerenie falsă.
Ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi este să răspundem chemării Sale. Aşteaptă un DA

Eşti chemat. Eşti ales. DU-TE!


Imagine preluată de pe: www.kissesfromkatie.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu