Pagini

duminică, 29 iulie 2012

Fii o inspiraţie pentru cei din jurul tău!


Da, exact despre tine vorbesc! Rar mai găseşti în ziua de astăzi un om care să te inspire, cineva care să te facă să megi înainte, un om care să aibă o inimă sinceră şi un cuget curat. De când timp nu ai mai văzut un om  altruist, care să facă totul pentru a-ţi fi ţie bine?
Aşa-i, nu prea ai mai întâlnit un astfel de om de mult timp, dacă ai întâlnit vreodată unul. Eu întâlnesc astfel de oameni numai în romanele şi în cărţile pe care le citesc, dar mai ales în Biblie! Ciudat că în ziua de azi simţim o strângere de inimă atunci când vine vorba să facem un bine celui de lângă noi. Ni se usucă gâtul şi simţim un nod în el atunci când cineva ne vorbeşte despre asta, şi nici măcar nu ne pasă.
Ar trebuie să ne pese! Chiar ieri citeam nişte comentarii la un video de pe youtube despre orfani, nişte comentarii care m-au şocat pentru că nu mai citisem aşa ceva până acum. Un om spunea că mai bine şi-ar cumpăra un animal pufos decât să sponsorizeze un orfan, iar altul spunea că nu-i pasă de copiii ce mor de foame, că tot acolo eşti cu unul în plus sau în minus. Bineînţeles, am ripostat! Le-am scris şi eu cum s-ar simţi dacă nu ar mai fi mâncat de trei zile, iar apoi să vină cineva atunci când ei ar fi în pragul morţii şi să le pună un castron cu mâncare în faţa lor, spunându-le că de azi înainte cineva va plăti pentru ei totul. Încă n-am primit replica..

De aceea, dragi cititori, vă îndemn să fiţi buni unii cu alţii. Să iertaţi când vi se greşeşte, să nu ţineţi la "drepturile celui insultat" şi să răspundeţi cu un zâmbet celui ce vă priveşte încruntat. Dacă voi aţi cunoscut până acum dragostea nespus de mare a lui Isus pentru voi, atunci de ce să nu o cunoască şi cel ce bâjbâie încă prin întunericul acestei lumi?
Atunci când vin la voi acasă musafiri, inimile voastre pline de căldură şi de dragostea Sa să aprindă fitilul stins ale inimilor lor. Fiţi creativi! Mereu să aveţi pe măsuţa de cafea un bol cu bombonele, iar pacea acelui cămin să plutească în aer. Acel om ce vine în casa voastră să simtă că acolo este un sentiment de pae nemaiîntâlnit.
Nu demult, am făcut câteva schimbări în camera mea. Inspirându-mă de pe diferite blog-uri şi site-uri creştine, am început să-L las pe Dumnezeu să-mi arate cum pot adăuga o notă de El chiar şi în casa unde locuiesc! Iar El, credincios cum este ca întotdeauna a început să-mi reveleze planul Său minunat pentru cum ar trebui să arate o "casă de creştini". :)

Într-un coş am aşezat frumos colecţia mea de şerveţele de când eram o fetiţă şi acela era hobby-ul meu. Pe pult am pus plachete cu versete preţioase din Biblie, versete care m-au încurajat atunci când am avut nevoie. Am plantat chiar şi câteva seminţe de dovlecei ornamentali în grădină, iar acum mă bucur de rodul acelor seminţe binecuvântate de El. O, cât de multe mi-a dat Dumnezeu.
Pe harta lumii am lipit ţările unde creştinii sunt prigoniţi pentru a-mi aminti să mă rog pentru ei! În ghivece mici am grâu încolţit, pentru a medita la bobul de grâu ce trebuie să moară pentru a trăi.
Sunt idei practice ce mă ajută să mă apropii şi mai mult de El, de Isus. Nu aveţi idee cât de mult ajută aceste lucruri odată puse în practică.
Dumnezeu vrea ca noi să investim în relaţia noastră personală cu El, iar mersul la biserică duminică nu ajută la nimic dacă nu este însoţit de dragostea pentru fiul Său.
De fiecare dată când mami intră în cameră după această "renovare", exclamă cu pace în glas: "Parcă este aşa o atmosferă plăcută aici. De ce oare?"
Isus, mamă scumpă, Isus! :)

P.S. Imaginile sunt făcute cu telefonul în grabă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu