Pagini

joi, 23 august 2012

Luptă pentru viaţă. De dragul copilului tău nenăscut, lasă-l să trăiască!


Ai aflat că eşti însărcinată şi nu ai de gând să devii mamă acum? Singura soluţie pare a fi avortul, ceea ce aparent pare a fi o soluţie simplă şi efectivă, într-un timp scurt uterul îţi va fi gol, iar timp de nouă luni nu vei fi nevoită să porţi un copil pe care şi aşa nu ţi-l doreai. O soluţie simplă şi efectivă? Mai gândeşte-te.
Dacă ai aflat pe neaşteptate că în tine a luat fiinţă o nouă viaţă, nu te panica şi nu căuta "soluţia cea mai bună" de a te scăpa de copilul tău. Oricât de disperată pare această situaţie, Dumnezeu are o soluţie. Şi crede-mă, lui Dumnezeu îi pasă mai mult ca oricând de copilul din pântecele tale! El l-a creat, El îl cunoaşte deja, chiar dacă medical vorbind este doar "un ghem de celule", Dumnezeu îl vede deja şi toate zilele lui sunt scrise deja în cartea Sa.

"Tu m-ai ţesut în pântecele mamei Mele... trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat.. când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele mele..." -Psalmul 139: 13-16


Acum înţelegi cât de preţios este copilul tău pentru Dumnezeu? Îţi dai seama că pentru acel copilaş a murit Isus, ai ştiut că mâinile Sale l-au modelat? El are un plan pentru viaţa lui. El are o soluţie pentru sarcina ta! Nu te lua după sfaturile celor ce-ţi spun să-l avortezi, nu te gândi că nu vei avea cum să-l creşti şi niciodată să nu-ţi treacă prin minte să crezi că aşa va fi mai bine pentru el. Nu ştiu cât de bine este pentru un copil să simtă acele dureri ale avortului, pentru că ei, da, SIMT! Atunci când membrele le sunt smulse de către aspirator şi când capul le este prins în chiuretă, bătăile inimii lor micuţe se măresc, ajungând şi până la 240 pe minut.
Nu te lăsa aşa de uşor păcălită de doctorii ce-ţi spun că e mai bine să avortezi, nu uita, aici e o industrie, sunt nişte banii pătaţi cu sânge nevinovat. Când şi eu eram un plod fără chip, doctorii i-au spus mamei mele că ar fi mai bine să mă avorteze pentru că dacă m-ar fi lăsat în viaţă m-aş fi născut cu nişte complicaţii şi aş fi murit. Dar mama a refuzat "bunul sfat" al doctorilor şi a hotărât să nu avorteze, să nu lase ca ustensilele lor să-mi sfârtece întreg trupuşorul. Şi uite-mă, perfect sănătoasă în prezent şi fără nici o complicaţie la naştere! Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi fost avortată. Defapt nu aş fi putut gândi pentru că nu aş fi existat!

Draga mea, chiar dacă tatăl copilului tău îţi spune să-l avortezi şi chiar are curajul să-ţi dea bani pentru asta, nu-i accepta. Şi chiar dacă vei fi o mamă singură, totuşi, nu eşti singură. Dumnezeu te poate ajuta, şi El o va face. Sunt oameni care te pot încuraja şi sfătui prin această perioadă a vieţii tale, sunt femei care au avortat şi care noaptea aud plânsul bebeluşului ucis. Pentru că, deşi adevărul e greu de spus, avortul e o crimă.
Nu pot găsi alt termen pentru a numi acest proces, această întrerupere de viaţă a unui bebe decât astfel: crimă!

Dacă ai trecut printr-un avort şi simţi că întreaga viaţă ţi s-a schimbat după asta, dacă ai regrete privind asta şi te simţi rău, Dumnezeu te iartă. Dar pentru asta trebuie ca inima ta să fie sinceră, trebuie ca în viitor să nu mai iei această decizie. El îţi poate da pace şi te poate elibera de aceste sentimente. Dar nu uita, toată viaţa vei fi nevoită să porţi în inima ta această amintire, ziua în care ai avortat. Şi nu este uşor! Avortul te lasă cu cicatrici sufleteşi şi fizice. Alege viaţa! Alege să porţi în pântece acel copilaş iubit de către Dumnezeu!
Te încurajez să te rogi. Te îndemn să nu avortezi. Îţi spun că vei regreta.

Nu uita, Dumnezeu cunoaşte viaţa viitorului tău copil. El deja i-a numărat zilele vieţii sale, deja îl vede alergând înspre tine şi îmbrăţişându-te cu glăsciorul lui vesel, spunându-ţi apoi cuvântul pe care orice femeie şi-l doreşte să-l audă: Mama!
În loc să te gândeşti la cât de nefericită este această sotuaţie în care te afli, în loc să te gândeşti numai la tine şi la aşa zisul "viitor ruinat" gândeşte-te la viaţa copilului tău. Imaginează-ţi ce hăinuţe i-ai cumpăra, ce culoare vor avea ochişorii săi, gândeşte-te ce face el în momentul acesta. Eşti responsabilă de noua viaţă din tine şi într-o zi îl vei putea vedea, fie în braţele tale sugând de la sânul tău, fie în Ceruri atunci când te va întreba: "Mama, de ce nu m-ai lăsat să trăiesc?"

Nu te condamn, dragă femeie, şi nu voi arunca cu pietre în tine. Îndrăzneşte şi bucură-te! Cunosc adolescente care au rămas însărcinate şi au ales să nu-şi avorteze copilul. Deşi sunt mame singure, am tot respectul pentru ele deoarece, deşi puteau avorta, ele au ales să nu o facă. Rugăciunea mea este ca nici tu să nu o faci. Nu uita, Dumnezeu cunoaşte deja numele copilului tău nenăscut.

"Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei, m-ai pus la adăpost de orice grijă la ţâţele mamei mele; de când eram la sânul mamei, am fost sub paza Ta, din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu." -Psalmul 22: 9-10

".. pentruca să nu fie vărsat sângele celui nevinovat..." -Deuteronom 19.10

De asemenea, îţi recomd să vizionezi aceste filme care te vor ajuta:  Sarah's choice
                                                                                                      October Baby
                                                                                                       Blood Money
                                                                                                       Silent Scream

Site-uri care îţi pot fi de folos pentru tine, dar şi pentru bebeluşul tău nenăscut:
http://www.adevaruldespreavort.ro
http://www.provitabucuresti.ro/
http://www.heartbeatinternational.org/
http://www.birthmothers.org/
https://www.care-net.org/


Dacă simţi nevoia să vorbeşti cu cineva despre asta, îmi poţi scrie la adresa de e-mail: intrebarileinimii@hotmail.com

Şi nu uita, nu eşti singură! Dumnezeu este cu tine prin ceea ce treci! :)
Simte-te onorată că Dumnezeu te-a binecuvântat pe tine ca să fii mamă, că tu eşti cea care poţi crea Viaţă. :)

Un comentariu: