Pagini

marți, 21 august 2012

O dragoste arătată prin fapte

Simt nevoia să-ţi scriu despre cât de minunat şi bun este Dumnezeu. Parcă pe zi ce trece devin tot mai entuziasmată când mă gândesc la dragostea pe care El o are faţă de mine şi de tine. Mă gândesc la cât a lăsat El ca să vină aici pe pământ pentru a purta o coroană de spini şi pentru a fi scuipat în faţă, iar asta numai pentru că El m-a iubit atât de mult, pentru că dragostea Sa pentru mine a fost şi este atât de mare.
Iar eu, eu aş fi dispusă ca să-I dau Lui totul în schimb? Aş alege să renunţ la tot ceea ce mi s-a dat, şi să merg undeva pe un tărâm străin cu mesajul Evangheliei? Sunt atât de credincioasă încât să fiu disponibilă să hrănesc copilaşi înfometaţi şi abandonaţi de părinţi, gândindu-mă că la asta m-a chemat Isus? Am eu această dragoste pentru El?
Dragul meu cititor, lui Dumnezeu nu-i pasă de câte ori mergi tu pe săptămână la biserică şi câte rugăciuni spui tu, dacă inima ta nu este a Lui. Pe El nu-l interesează că tu iei o înfăţişare tristă şi arăţi cu degetul pe toţi cei ce nu fac ca şi tine. Ba din contră, El urăşte aceşti oameni. Şi a zis că religia curată înaintea Sa este ca tu să cercetezi pe orfani şi pe văduve şi să te păstrezi pe tine neîntinat de lume. (Iacov 1:27)
Şi meditez la asta, ştiind că uneori trebuie să iau decizii ce sună nebuneşti pentru oameni. Câteodată trebuie să pleci atunci când toată lumea îţi spune să stai. Câteodată trebuie să mergi într-un loc neinvitat. Ai fost născut pentru asta. Şi eu la fel.
Câteodată va trebui să vorbesc chiar dacă nimeni nu mă aproba. Şi nicicând nu trebuie să pierd ocazia de a pronunţa numele Dumnezeu în prezenţa cuiva care nu vrea să-l audă pentru că asta l-ar stânjeni.

Pe mulţi oameni îi stânjeneşte să audă despre Dumnezeu şi m-am întrebat de ce. Acum ştiu, cred. Tot ceea ce este pur şi nobil nu poate sta lângă o viaţă murdară şi nu se poate împăca cu ura.
Şi ar trebui să-ţi pese de asta? Nu! Mai important este câştigarea sufletului unui om decât sentimentele de stânjeneală ce apar.
Cei ce ne spunem creştini ar trebui să arătăm asta lumii. Ar trebui să se vadă pe noi că suntem adevăraţi copii ai lui Dumnezeu. Eu sunt tristă când văd că în şcoli cu greu se deosebesc creştinii de ceilalţi. Parcă ne este ruşine şi greu să vorbim despre Dumnezeu în faţa întregii clase, ne este ruşine să citim Biblia în pauze şi oftăm plictisiţi la ora de religie. Întotdeauna noi ar trebui să facem o diferenţă acolo unde suntem, să ridicăm semne de întrebare şi chiar să ne facem câţiva "duşmani" ce nu ne mai suferă din cauza lui Isus.
Odată am auzit pe o fată lăudându-se pe net că dragostea-i totul, că ea-i nu ştiu cum şi are cine ştie ce calităţi (asta prin citate ieftine, bineînţeles!), iar la şcoală era exact opusul a ceea ce afirma ea că este. Ura oamenii "inferiori" ei şi îşi bătea joc de cei ce ajutau pe alţi colegi de-ai ei mai săraci. Şi vorbele ei nu au avut nicio valore în faţa testului final. L-a căzut.
Tu să nu fii aşa!

Imagine preluată de pe: www.google.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu