Pagini

vineri, 9 noiembrie 2012

Dacă doreşti să ai parte de o poveste de dragoste scrisă de Dumnezeu, luptă pentru ea!

Îmi amintesc o scenă din viaţa mea când eram la grădiniţă şi priveam cum fetiţele din jurul meu se certau pe nişte jucării şi erau gălăgioase, fiecare dintre ele luptând pentru dreptul lor de a se juca cu acea jucărie. Încă din grădiniţă, deşi eram doar nişte copii, începusem să ne placă de cineva. Începusem să ne jucăm de-a familia şi să ne prefacem că suntem adulţi, imaginându-ne astfel cum ar arăta viaţa de familie. Odată eram în mijlocul clasei de la grădiniţă şi ştiu că un gând rapid mi-a umplut mintea: "Ştiu că trebuie să aştept momentul când voi avea gagic, numai după aia o să mă pot mărita cu el.". Cam aşa sunase gândul meu pe atunci, deşi eram doar o fetiţă de vreo cinci ani! Privind în urmă nu-mi vine să cred că am avut un asemenea gând, încă de la acea vârstă. Nu aveam nicio cunoştiinţă despre dragoste, dărămite despre aşteptare. Atunci, de unde acel gând? Dintotdeauna am bănuit că acel gând este de la Dumnezeu, El încă de când eram doar o fetiţă s-a îngrijit de mine şi chiar de povestea mea de dragoste. 
Şi deşi anii au trecut şi au fost momente în viaţa mea când mi-a plăcut de X sau de Y, totuşi, parcă ceva nevăzut nu mă lăsa să merg mai departe. În primii ani ai adolescenţei m-am confruntat cu dilema dragostei şi a băieţilor, şi da, uneori chiar şi am "suferit" din dragoste pentru că lui Xulescu nu-i plăcea de mine sau pentru că Ygrescu nu mă privea aşa cum aş fi vrut eu, totuşi, Cineva special niciodată nu m-a lăsat să trec mai departe la capitolul "Relaţii", deşi eu nici măcar nu-L cunoşteam pe atunci. Da, eram creştină şi mergeam la biserică, cântam chiar şi în grupul de fete. Dar nu-L cunoşteam pe Isus cu adevărat. 

Iar când privesc în trecut, nu pot spune decât că Dumnezeu mi-a păzit inima într-un mod incredibil, nu înţeleg de ce. După ce am ajuns să-L cunosc pe Isus cu adevărat, El a devenit centrul existenţei mele. Îmi place să spun că m-am îndrăgostit de Isus, iar de atunci Dumnezeu mi-a arătat că dacă doresc o poveste de dragoste scrisă de El, atunci trebuie să-i dau Lui stiloul ca să o scrie. 
Toate fetele pe care le cunosc îşi doresc o poveste de dragoste scrisă de El, îşi doresc din toată inima ca Dumnezeu să le dea un soţ excepţional. Dar... nu sunt dispuse să lupte. Ele doresc o poveste frumoasă de dragoste scrisă de mâna Sa, dar fără ca ele să facă prea mare efort. Multe fete îşi doresc ca Dumnezeu să le scrie povestea de dragoste, timp în care ele mai pot cocheta cu unii băieţi, îşi mai pot permite câte un flirt ici-colo, şi de ce nu şi o scurtă relaţie? Bineînţeles, într-o zi, după ce ele vor fi ajuns la vârsta la care pot să se căsătorească, un cavaler încântător va veni în calea lor şi le va cuceri inima ca în visele copilăriei lor. 
Îmi pare rău să le dezamăgesc pe acele fete, dar nu este aşa!

Odată ce i-am încredinţat lui Dumnezeu stiloul poveştii mele de dragoste, i-am încredinţat totul. Nu numai partea în care minunatul prinţ îmi va ieşi în cale undeva înaintea căsătoriei, ci chiar şi singurătatea. Da, ştii tu. Perioada aceea pe care majoritatea fetelor o urăsc, cuvântul acela "singură" de care fetele vor să se descotorosească cu orice preţ. Însă, dacă o fată (şi un băiat de asemenea) doreşte o poveste de dragoste scrisă în Cer, trebuie să şi lupte pentru ea! Trebuie să înveţe să aştepte, să înveţe să iubească o persoană pe care n-a întâlnit-o niciodată (şi care ei nu prea cred că există), da, este greu. Cine a zis măcar că va fi uşor? Orice lucru frumos care vine din mâna Sa, aduce cu sine şi durere.. şi singurătate.
Singurătatea poate fi un blestem sau poate fi o binecuvântare. Depinde cu ce ochi o vedem. Până la urma urmei, chiar te simţi pregătită acum să te căsătoreşti? Cu siguranţă mai sunt unele lecţii pe care trebuie să le învăţăm, sau pur şi simplu Dumnezeu încă nu a terminat cu viitorul tău soţ şlefuirea. 
Eu te îndemn să te încrezi în El cu privire la povestea ta de dragoste şi nu te da bătută! Doar pentru că ceea ce vezi în jurul tău este în contradictoriu cu valorile tale, fii tare! Sunt sigură că Dumnezeu îţi scrie povestea de dragoste, dar mai înainte de toate îndrăgosteşte-te de Isus. Un soţ, deşi este o binecuvântare extraordinară în viaţa unei femei, este până la urmă un om. La fel ca şi tine. Nu te aştepta ca odată ce te căsătoreşti să trăieşti o viaţă ca în basme şi nu te aştepta ca el să-ţi împlinească cele mai adânci nevoi ale inimii tale, pentru că vei fi dezamăgită!
Tu rămâi credincioasă bărbatului tău pe care încă nu-l cunoşti şi fă-i bine în toate zilele vieţii tale. (Proverbe 31:12). Astfel, vei clădi temeliile pentru o căsnicie trainică. Nu te simţi prost că tu eşti Single în timp ce toate fetele pe care le cunoşti sunt In a relationship. Până acuma nu am avut niciun prieten şi nici legături mai apropiate cu vreun anumit băiat. Şi ştii ce? Mă simt perfect în siguranţă şi iubită pentru că am cel mai minunat Iubit din lumea întreagă. Iar dacă Dumnezeu are pregătit pentru mine un soţ, la timpul ales de El, am să-l întâlnesc. Însă, trebuie să rămân aproape de El! Dar tu?

  Dacă îţi doreşti o poveste de dragoste frumoasă, trainică, scrisă de Dumnezeu, păstrează-te pentru un băiat care preţuieşte lucrurile pe care Prinţul tău ceresc le preţuieşte.- Leslie Ludy


Imagine de pe: www.deviantart.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu