Pagini

vineri, 22 februarie 2013

Dacă nu am mai judeca atât, am avea mai mult timp să iubim

Poate că dacă am încerca să iubim mai mult în loc de a judeca, am fi mai fericiţi. Încercăm cu tot dinadinsul să găsim orice greşeală la aproapele nostru, ca să-l judecăm cu asprime apoi. Ne uităm la înfăţişare de parcă ar fi lucrul cel mai important din lume, găsind tot felul de argumente care să ne scuze răutatea ce ni se ascunde în inimi. Treaba noastră nu este să judecăm, treaba noastră este să iubim. Nu trebuie noi să ştim de ce acel om se îmbracă cumva şi se comportă diferit faţă de noi. Numai pentru că cineva nu se îmbracă sau nu se comportă cum am vrea noi să o facă nu înseamnă că avem dreptul de a ne da repede cu părerea şi de a ne simţi apoi satisfăcuţi că am zis un mare adevăr. Cred că judecăm atunci când nu putem iubi. Este greu uneori să ne abţinem să nu judecăm, dar putem încerca să o facem. Putem să ne rugăm pentru acea persoană în loc să o judecăm. Am fi cu mult mai câştigaţi în ochii lui Dumnezeu.

Oamenii care au tendinţa mereu să judece pe ceilalţi se confruntă ei înşişi cu un lucru grav: mândria. Atunci când vezi greşelile altuia şi nu te poţi abţine să nu judeci, tu eşti problema, nu persoana de lângă tine!
Am citit cu ceva timp în urmă mărturia unei tinere din America ce m-a impresionat prin sinceritatea cu care şi-a deschis inima. Ea a spus că a crescut cu mentalitatea că tinerele creştine trebuie să poarte numai fuste, iar ea a încercat să îndeplinească acest lucru purtând doar fustă. A început să observe că se simţea mai presus faţă de celelalte fete prin atitudinea ei, şi atunci a început să judece. În inima ei a început să gândească rău împotriva celorlalte fete creştine care se îmbrăcau şi în pantaloni şi a continuat aşa până într-o zi când şi-a dat seama că problema nu erau acele fete care purtau şi pantaloni, ci problema era ea, care purta doar fuste şi le judeca pe acele fete care nu purtau. Atunci a început în inima ei să se căiască de acest păcat sub care a căzut fără să-şi dea seama, încercând cu tot dinadinsul să-şi schimbe acest mod de a gândi. Deşi i-a fost greu a încercat şi ea să înceapă să poarte şi pantaloni pentru a vedea că nu o fustă te face mai plăcută înaintea lui Dumnezeu. Acea tânără a afirmat că, deşi Dumnezeu a eliberat-o de păcatul judecăţii, încă mai are probleme în a-i judeca pe ceilalţi. O felicit pe acea scumpă tânără pentru că a avut curajul să spună un adevăr!

Am ajuns la concluzia că cei care judecă sunt problema, nu cei care sunt judecaţi. De multe ori ne e teamă să facem un lucru pentru că vom fi judecaţi, deşi avem în inima noastră încredinţarea că Dumnezeu este de partea noastră. Oamenii întotdeauna vor judeca, fie că vom face bine sau rău. Întotdeauna va fi cineva căruia să nu-i convină felul în care ne-am îmbrăcat, ceea ce am spus sau ce am făcut. Însă asta nu contează deloc. Ceea ce contează este că există Cineva care nu ne va judeca niciodată! Ce bine este să ştiu că Isus este de partea mea, că mă susţine în ceea ce fac atâta timp cât Îl întreb pe El. Şi asta şi fac. Dragul meu, nu-ţi fie teamă de gura celorlalţi. Dacă tu ştii că Dumnezeu este de partea ta, atunci nu-ţi fie teamă de oştirea care ar putea veni împotriva ta. S-ar putea să rămâi chiar singur uneori în lucrurile pentru care lupţi, dar să ştii că Dumnezeu este cu tine. Crede şi speră. Nu te lăsa înfrânt de judecata lumii. Ei vin, privesc şi apoi te judecă cu nepăsare, după care pleacă şi nu se mai întorc niciodată. Nu contează ce spun oamenii despre tine, contează numai ce spune Dumnezeu. :)

Imagine de pe pinterest

Un comentariu:

  1. Citind articolul am ramas impresionat,am trecut prin niste stari care nu pot fi explicate cu ajutorul cuvintelor,Dumnezeu sa fie cu tine!

    RăspundețiȘtergere