Pagini

sâmbătă, 16 martie 2013

Fragment dintr-un vis (III)


Acesta este un mic fragment din povestea la care scriu acuma. Săptămâna aceasta tot am citit despre avort, despre mişcarea pro-viaţă şi m-am gândit să particip şi eu la această mişcare cu acest fragment. Este trist să vezi cum femeia, care ar trebui să fie susţinătoarea vieţii, să ajungă să fie contra ei.

-Nu, tu mă minţi!, îi spuse Helen lui Jamie ce o privea vlăguită. Asta nu poate fi adevărat! strigă Helen. Vrei să mă convingi să nu avortez, dar nu vei putea. Dintr-o dată Helen se aprinse şi nu înţelegea de ce se înfuriase pe acea femeie. Parcă o forţă negativă îi controla decizia ei privind avortul. Înlăuntrul ei ştia că nu e bine ceea ce face, dar apoi venea acea forţă ce îi şoptea la ureche să se gândească numai la ea, se gândea că va fi mai bine pentru copil dacă nu va trăi.
Jamie o privea şi cu vocea stinsă îi spuse:
-Nu ai avut niciun vis?
Helen îşi puse mâna la gură şi dintr-o dată se aruncase jos la pământ, izbucbind în lacrimi.
 Jamie se cutremură când o văzu şi vru s-o ridice, dar Helen printre hohote de plâns spunea:
-De ce nimeni nu vrea ca eu să o avortez pe Esther? De ce? şi îşi punea mâinile în jurul corpului, strângându-se.
Jamie se puse în genunchi lângă Helen şi îi puse mâna pe creştetul capului, mângâind-o uşor. "O, fiinţă ce nu ştii pe unde s-o iei.",  gândea Jamie în mintea ei în timp ce mâinile-i alunecau pe părul mătăsos al lui Helen.
  Ceilalţi oamenii protestau vehement încă în faţa centrului de avort, strigând mereu "Drepul la viaţă! Dreptul la viaţă!" şi nu se opreau, deşi erau obosiţi. Helen rămase tăcută pe trotuar şi după ceva vreme se ridicase şi se puse iar pe bancă. Jamie rămase acolo în genunchi pe trotuar. Amândouă nu spuneau nimic, numai se priveau cu ochii înecaţi în lacrimi. Jamie îi spuse:
-De unde poţi ştii Helen că va fi mai bine pentru copil să nu trăiască dacă tu nici măcar nu i-ai dat acest drept? Cine îţi dă ţie garanţia că aşa va fi mai bine pentru amândoi? şi se ridică în picioare, ştergându-şi praful de pe mâini şi de pe pantaloni. Helen se adâncise în gânduri, neştiind ce să mai răspundă. Niciodată nu se mai gândise la asta, ce s-ar întâmpla dacă copilul ei ar trăi. Oare chiar ar duce o viaţă urâtă dacă i s-ar da dreptul să trăiască? Sau va ajunge să crească şi să dezvolte normal, ca toţii copilaşii. Într-o zi va ajunge să respire acest aer, va putea creşte şi va zburda în tot felul de jocuri.
-Dar cum ar fi dacă copilul tău ar afla că tu ai vrut să-l avortezi?, iarăşi întrebările adânci a lui Jamie o muţiră pe Helen ce o privea cu disperare, adâncindu-şi faţa în palme.
 Vântul sufla puternic şi frunzele se desprindeau cu forţa din copaci, fugind parcă de furtuna ce părea că vine. Toamna venise cu un val de ploi şi de tunete, nu cu un zâmbet din partea soarelui şi nici cu frunze căzând de bună voie.
-Nu.. nu... ştiu ce să spun despre asta, spuse Helen privind în jos, toate aceste lucruri şi întrebările tale.. m-au pus pe gânduri. Şi visul... şi fetiţa aceea... Esther., şoptise ea numele.
Jamie zâmbi şi îi spuse:
-Fetiţa ta.. nenăscută.
-Da, zâmbi Helen, a mea numai. A lui nu..
-Dar a lui Dumnezeu da. Helen, sunt multe mame singure în lumea asta. Nu vei fi singura. Şi nu vei rămâne mereu singură, sunt bărbaţi cărora nu le pasă de trecutul tău, ei te iubesc pentru ceea ce eşti tu, nu pentru ceea ce ai făcut., şi o privise înţelegătoare.
-Mda? îngânase Helen. Eu nu cunosc un astfel de bărbat. Şi nu aş vrea ca vreun astfel de bărbat să se căsătorească cu mine din milă că sunt o mamă singură. Vreau adevărata dragoste, dar se pare că am cam dat cu piciorul unei astfel de şanse. Cred că va trebui să mă mulţumesc cu varianta ieftină a dragostei. şi privi melancolic norii întunecaţi de pe cer.

-Dar dacă Dumnezeu are un bărbat special pregătit pentru tine, un bărbat care te va iubi din dragoste, şi nu din milă? o întrebase sigură pe ea Jamie şi îi trase cu ochiul râzând.
-Şi tu eşti ca şi părinţii mei! îi spuse Helen puţin deranjată. Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu! Chiar numai El ne dă totul? şi oftă.
-Totul! răspunse Jamie cu un aer de îndrăgostită. Helen, dacă nu L-aş fi cunoscut pe Isus, cred că m-aş fi sinucis. Povara uciderilor mele a fost prea grea pentru mine, dar El mi-a luat-o! O, ce har minunat să mi se poată face asta!
-Jamie, îi spuse Helen, eu totuşi vreau să merg la clinică să văd... nu ştiu.. poate există o rezolvare.
Jamie o privi înţelegătoare, dar nu o oprise privind decizia ei.
-Bine, adăugă ea, este decizia ta. Dar să nu uiţi ceea ce eu ţi-am zis, să nu uiţi ceea ce Dumnezeu ţi-a vorbit. Iar dacă vreodată vei vrea să mai vorbeşti cu mine, uite, îţi dau cartea mea de vizită. şi scoase o carte de vizită din buzunarul de la pantaloni. Am să mă rog pentru tine! Jamie nu înţelese de ce simţise că trebuie să îi vorbească despre Dumnezeu. Dar Dumnezeu ştia de ce!
-În regulă, spuse Helen şi se ridică de pe bancă, eu am să merg acum la clinică. Sper să nu mă ia la bătaie prietenii tăi. şi privi către grupul de protestatari şi râse, şi Jamie cu ea.
-Mă laşi să te îmbrăţişez?, o întrebase Jamie la despărţire cu sfială, dar Helen o îmbrăţişase imediat. Simţi cum o căldură sufletească îi încălzeşte sufletul nesigur. Dragostea ce i-o arătase Jamie prin vorbele ei o încurajară, dar o şi răniră profund. Ea nu mai ştia ce să facă, iar peste câteva ore avea întâlnirea cu Jake.

Celelalte două părţi le poţi accesa aici:
Partea I
Partea II

Imagine de pe pinterest


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu