Pagini

luni, 18 martie 2013

Ştiu că există ceva mai mult..

Sunt o mulţime de întrebări cărora nu reuşesc să le găsesc răspunsul. Sunt oameni bolnavi a căror viaţă atârnă de un fir subţire de aţă şi care îşi aşteaptă clipa în care vor pleca de aici undeva, poate nici ei nu ştiu unde. Sunt peste 163 de milioane de orfani în întreaga lume şi mulţi oameni dau vina pe Dumnezeu pentru asta şi pentru toate celelalte necazuri pământeşti. Ateismul este în creştere şi credinţa în descreştere. Stau uneori la fereastra din camera mea şi privesc printre ramurile brăduleţilor cerul înnorat, gândindu-mă la oamenii care au nevoie să ştie că Dumnezeu este dragoste şi că, indiferent dacă sunt sănătoşi sau bolnavi, El este bun. Îmi vine să plâng pentru bolnavii pe care îi cunosc şi pentru care mă rog. Stau până noaptea târziu şi mă rog pentru fetele care nu ştiu că au fost create pentru un scop mai măreţ decât a fi doar nişte simple obiecte sexuale pe care majoritatea băieţilor se limitează doar la a le cunoaşte partea fizică. Iar acum parcă îi aud pe băieţi reproşându-mi că nici fetele nu sunt mai bune! Şi uneori au dreptate..

Sunt o persoană plină de defecte. Şi totuşi, Cineva mă vede frumoasă şi fără niciun cusur, în ciuda defectelor pe care le am. De multe ori am zis că am să renunţ, că nu are să mai îmi pese atât de mult de unele lucruri, că am să încerc să trăiesc o viaţă lipsită de griji. Dar nu am putut. Ceva înlăuntrul meu mă apăsa, împingându-mă de la spate să merg şi nu mă lăsa să stagnez doar pentru că aşa doream Eu. Doar pentru că aşa simţeam, sau pentru că eram sătulă. Pentru că, El mi-a amintit că există ceva mai mult şi că nu trebuie să mă mulţumesc cu nimic mai puţin decât cu ceea ce are El mai bun pentru mine. "Oh, Mile, dar tu chiar mergi prea departe!", aud parcă voci spunându-mi asta. Ar trebui să renunţ doar pentru că nu simt că trebuie să merg înainte uneori? Când ştiu că în lume sunt atâţia oameni care suferă înlăuntrul meu şi văd că multora nu ne pasă de cel de lângă noi, ar trebui să fiu şi eu obişnuită? Sau mai degrabă ar trebui să-I cer lui Dumnezeu permisiunea să mă lase să mă rog şi să vorbesc cu acea persoană? Şi eu cred la fel.

Nu e uşor să umbli cu Isus zilele astea. Oamenii Îl cam urăsc şi spun despre El că nu există. Atunci ar trebui să urâm toţi oamenii pe care nu-i vedem, dar care există! Un lucru ştiu sigur: că Dumnezeu există (şi nu o fiinţă superioară), şi că El S-a revelat pe Sine Însuşi în Biblie prin oameni inculţi, păcătoşi pe care i-a pus să scrie ceea ce El le-a spus. Dar oamenii nu vor să accepte asta! Ei caută prin toate modalităţile să demonstreze că Dumnezeu nu există prin metode omeneşti. Ştii unde se împiedică aceştia? Că ei Îl caută prin vedere, şi nu prin credinţă. Nu ai cum să-L vezi pe Dumnezeu cu ochii de carne dacă ochii sufletelui îţi sunt închişi. Parcă ziceam cu toţii că totul porneşte din interior...?!

Imagine de pe deviantart

2 comentarii:

  1. Asa este! As vrea sa ma pocaiesc si eu din nou ca la inceput, dar e atat de greu. Inainte obisnuiam si eu sa ma rog foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Exact asa ma simteam si eu in liceu (acum 16 ani) Credeam ca doar generatia mea e asa
    si ca inainte si dupa mine oamenii sunt diferiti... Nu aveam multa experienta in lupta si nu distingeam inca simtirile sufletului...
    Dar Isus e cu noi intotdeauna, in inima noastra blanda si smerita...
    Tainele se dezvaluie celor smeriti iar cei mandri uita si ce stiau.
    Un alt lucru pe care nu-l vedeam in liceu - cat de mare este lupta si cat de multi inamici sunt... Dar cei care sunt cu noi sunt mai multi, mai puternici iar caile lor mai minunate... :)

    Domnul sa te binecuvinteze !!!

    RăspundețiȘtergere