Pagini

luni, 15 aprilie 2013

Nu eşti aici pentru tine, ci pentru El

De fiecare dată când simt că sunt cuprinsă de teamă sau de îngrijorare obişnuiesc să-mi fac timp să-L las pe Dumnezeul păcii să vorbească inimii mele îngrijorate. Şi El o face! În tumultul emoţiilor mele şi a fricii ce pune stăpânire pe mine adesea, învăţ să depind de El în tot ceea ce fac. Este bine ca Dumnezeu să fie suveran peste toate aspectele vieţii mele. Am observat că înainte de a-L cunoaşte pe Isus, nu mă preocupam deloc cu lucrurile care contau, nu mă rugam decât seara şi uneori în gând, iar preocupările mele nu erau prea diferite de ale celorlalte fete necreştine. Dar odată ce L-am cunoscut pe Isus, am descoperit că fiecare părticipă din viaţa mea trebuie să-i aparţină doar Lui. Fie că vine vorba de felul în care mă îmbrac, de spaţiul în care locuiesc sau de modul în care mă raportez la oamenii. Dumnezeu vrea totul sau nimic de la mine. Nu pot să-I dau doar o parte din inimă care-mi convine mie, iar de restul inimii să mă preocup eu. Totul trebuie să fie predat Lui!

Am grijă să nu irosesc timpul degeaba, să-mi adun comori în Ceruri şi să fiu preocupată de lucrurile Sale. Bineînţeles, sunt om şi uneori eşuez, dar asta nu înseamnă că trebuie să las ca un eşec să mă îndepărteze de tronul harului Său unde întotdeauna am căpătat îndurare. Uneori este greu să te supui voii Sale, dar ştii că ăsta este cel mai bun lucru pentru tine! Voia lui Dumnezeu nu a fost niciodată spre răul nostru, ci numai spre binele vieţii noastre. Zilele acestea mi-am dat seama cât de trecători suntem ca şi oameni. Ne naştem ca mai apoi să murim. Nu suntem nimic, de aceea nu ar trebui să ne credem mari şi nici să căutăm "adevărul" altundeva decât în Cuvânt, chiar dacă "este cam demodat" pentru tot mai mulţi oameni. Alaltăieri am aflat că fetiţa dulce care mi-a captivat inima prin inocenţa şi credinţa ei a murit! Daisy Love Merrick a fost bolnavă de cancer la nici zece ani. Două zile ochii mi-au vărsat lacrimi gândindu-mă la scurta ei viaţa. Ea a murit. Dar ea este cu Isus. Chiar dacă a trăit doar câţiva ani, în anii pe care i-a trăit L-a căutat pe Isus cu inima ei de copil. Şi sunt sigură că acum e fericită.. şi nu mai e nici bolnavă! :)

Câţi ani ai? Şi în anii aceştia pe care i-ai trăit ai căutat lucrurile de sus sau cele de pe pământ? Care sunt scopurile tale pe acest pământ? Nu eşti aici ca să trăieşti pentru tine, nu eşti aici ca să trăieşti o viaţă lipsită de griji. Ai fost creat pentru scopuri mai mari decât pot cuprinde cerurile şi pământul, dar trebuie să fii credincios lucrurilor Sale. Nu eşti aici pentru tine, eşti aici pentru El? ... care sunt visurile tale pentru El.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu