Pagini

miercuri, 3 aprilie 2013

Viaţă fără voia ei. Partea II.

O tăcere stranie făcu loc plânsului ei şi bătaia din uşă era singura care tulbura liniştea ce se lăsase peste încăpere. Elisabeth se sperie când auzi bătaia din uşă, pentru că nu vroia să-i deschidă acelei persoane. Cioburile oglindei îi erau încă înfipte în piele şi sângera cumplit, iar faţa-i era umflată de la plâns. Nu, nu-i va răspunde persoanei care-i bătea în uşă, indiferent cine ar fi ea. Se ridică de pe canapea şi observă că se pătase de sânge şi ea. Ce va crede acea persoană dacă o va primi în casa ei? Probabil va face cale întoarsă la vederea peisajului deprimant din apartamentul ei. Nu mai făcuse curăţenie de ceva timp şi ea însăşi arăta deprimant. Îşi muşcă buzele uscate şi trase aer adânc în piept, încercând să-şi scoată cioburile înfipte, dar câteva lacrimi o opriră din asta. O durea prea tare. Parcă acele cioburi reprezentau toţi anii scurşi din viaţa ei plini de amărăciune şi amintiri pe care vroia să le uite. Sângele ce curgea era exteriorizarea durerii lăuntrice pe care Elisabeth o simţise de-a lungul timpului, şi care se revărsa din inima ei. Bătaia din uşă încetase odată cu bătăile alarmate ale inimii ei. "Ce bine că a plecat.", se gândi Elisabeth şi răsuflă uşurată. Dar apoi simţi un gol în suflet, poate că acea persoană a fost cineva care ar fi dorit s-o ajute sau să o viziteze, iar ea dăduse cu piciorul acestei şanse. Disperarea o cuprinse iar şi îşi zise cu voce tare:
-Chiar nu sunt bună de nimic. Pe tot ce pun mâna sau inima, distrug.
O voce de afară o sperie.
-Elisabeth, eşti acasă? Te rog, deschide-mi. Sunt Becca.
Acum era şi mai speriată. Becca era sora mai mare a lui Timothy şi nu o mai văzuse de la ziua înmormântării lui. Dar ce căuta ea aici? Doi ani de zile nu o căutase, iar acum se trezea s-o facă? Nu, nu-i va deschide. Toţi oamenii sunt nişte răi, nimeni nu-ţi vrea binele. Gândul acesta o reţinu să-i deschidă uşa lui Becca. Dar dacă? Dacă sora lui Timothy aflase unde stă ea şi venise s-o viziteze? Poate că ea ar putea-o ajuta să iasă din starea asta rea în care se afla, dintotdeauna dorise să fie asemenea lui Becca. Ea părea mereu atât de fericită şi plină de speranţă în orice situaţie a vieţii ei. Ce avea ea atât de special?
Se îndreptase spre uşă tremurând şi puse mâna pe cheia apartamentului, dorind să-i deschidă uşa. Un gând rău o făcu să mai zăbovească câteva secunde, dar cu toate acestea răsuci cheia în uşă şi în faţa ei o fată zâmbitoare apăru. Părul îi era lung şi prins în coadă, iar hainele-i erau modeste, dar totuşi atât de feminine! Zâmbetul de pe faţa Beccăi dispăru când o văzu pe Elisabeth în ce hal arăta. Ochii ei veseli erau acuma speriaţi şi vederea sângelui ce curgea de pe mâinile fetei din faţa ei o cutremură atât de tare încât fără să mai întrece ceva, o împinse pe Elisabeth înăuntrul apartamentului şi o puse pe un scaun, pregătindu-se s-o ajute.

-Ce-ai păţit, Betty?, o întrebă Becca cu ochii inundaţi în lacrimi.
-Nu ştiu, nu-mi dau seama Rebecca., îi răspunse confuză Elisabeth, uitând parcă totul într-o clipită.
-De ce-ţi curge atâta sânge pe mâini?, o întrebă iar Rebecca îngrijorată.
-Cred că m-am înţepat cu ceva, nu mai îmi aduc aminte., îi răspunse ea la fel de aeriană.
Fără să mai stea pe gânduri, Rebecca merse la baie pentru a verifica dacă Elisabeth nu încercase să facă ceva şi nu mare-i fu mirarea să vadă cutia de medicamente răsturnată pe gresie şi oglinda spartă cu cioburi peste tot. Ce bine că era încălţată, astfel s-ar fi împuns. Căută rapid în trusa de medicamente bandaje şi ceva dezinfectant pentru rănile lui Betty apoi se întoarse la ea care o privea normal, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Becca începuse să-i scoate cioburile cu grijă cu ajutorul unei pensete şi îi curăţă rănile după care le bandajă. În tot acest timp Elisabeth nu spuse nimic, ci doar o privise cu drag. Aşteptase atât de mult ca vreunui om să-i pese de starea ei, ca cineva să o ajute cumva iar acum apăru Becca de nicăeri. Poate că până la urmă viaţa ei va fi mai bună.
După ce o bandajă Rebecca merse la bucătărie şi de data aceasta nu se mai miră de mizerie şi dezordine, ci îşi făcu doar treaba şi căută în frigider lapte pentru Elisabeth. Se minună că găsi o cutie aproape goală de lapte, dar putu să-i umple o cană de lapte fetei ce avea nevoie de ajutor. I-o duse lui Elisabeth care o luă în mâini, mulţumindu-i pentru ea.
-Astăzi s-au împlinit doi ani de când a murit Timothy. Speram să vii la noi acasă. Aşa ne-am înţeles la înmormântare., îi spuse sora acestuia cu vocea stinsă. Îşi stăpâni cu greu lacrimile şi vocea-i tremurase când vorbi despre el.
Elisabeth începu să plângă iarăşi.
-Îmi pare rău, am uitat complet de asta. Oh, Becky, mi-e aşa de dor de el. Aş fi vrut să vin, am uitat, scuze., ultima frază o rosti rapid evitând privirile îndurerate ale Rebeccăi. Se fac doi ani de când a plecat?
-Da, răspunse aceasta cu glasul încet, doi ani de când a plecat Acasă.
La auzul cuvântului "acasă" Elisabeth tresări. Ce vroia să însemne asta?
-Oh, scuze, îi spuse Becca privind-o pe aceasta cu milă, Acasă însemna pentru Timothy Cerul, locul unde avea să-l întâlnească pe Isus. Înainte de a muri a spus că i se pare că aude un cor îngeresc. Ne-a întrebat dacă şi noi îl auzeam.
Elisabeth dorea să ştie şi mai multe despre acest Isus al lor. Îşi aminti că şi Timothy îi povestea mult despre El, dar ea nu înţelese niciodată asta. Inima ei era acum însă pregătită să priceapă.
-Poate acest Isus al tău şi al lui Timothy să mă salveze din depresie?

Imagine de pe deviantart



3 comentarii:

  1. Presupun ca va fi o continuare nu???????

    RăspundețiȘtergere
  2. Ok o astept...am primit ambele parti intr-un email...nu pot sa iti acriu numai la rubrica anonim,probabil cum nu am blog...dar mi-au venit multe emailuri cu chestik scrise de tine..Domnul sa te ajute si aa ito dea intelepciune...emma

    RăspundețiȘtergere