Pagini

joi, 25 aprilie 2013

Viaţă fără voia ei. Partea IV

Cele două fete se aflau în faţa casei unde locuise altădată şi Timothy. Un val rece de Octombrie îi îngheţă sângele-n vine lui Elisabeth, care privi spre fereastra camerei prietenului ei, acela care îi vorbise inimii. Lumina era aprinsă în camera lui Timothy şi Elisabeth îşi imagină că el era acolo, citind Cartea. Şi-l imagină stând în pat cu Biblia-n mână şi cu gândul îndreptat înspre Isus. Rebecca o trase de mânecă şi-i făcu semn să o urmeze, luând-o de mână. Elisabeth lăsă toate gândurile deoparte şi se îndreptă înspre casa lui, casă pe lângă care trecuse de multe ori dar în care nu avuse curajul să intre niciodată. Ea era atât de nevrednică, de imperfectă, pentru o familia ideală a lui Timothy. Apropiindu-se de uşa de la intrare auziră râsete şi Elisabeth distinse un râs aparte, râsul înecat pe care-l avusese Timothy. Se repezi la uşă şi o deschise dintr-o dată căutându-l pe băiatul acela care râsese, iar Rebecca speriată de reacţia ei o urmase numaidecât înăuntru. Familia se oprise din râs şi le priviră pe cele două fete speriate, neştiind cum să reacţioneze. Părinţii Rebeccăi veniră înspre ele şi Becca făcu prezentările.
-Ea este Elisabeth pe care Timmy a vrut atât de mult să o cunoaşteţi!
Elisabeth întinse mâna sfios şi în gândul ei îşi imagină ce credeau părinţii ei despre ea. "Acum se uită la cicatricea mea de pe faţă. De ar şti ei că am fost bătută! Sunt atât de perfecţi, eu sunt urâtă şi nu înţeleg ce caut aici." Zâmbetul de pe buze îi pieri lui Elisabeth şi faţa ei adoptă o privire goală şi buzele-i stăteau nemişcate. Becca observă că ceva era în neregulă cu ea şi anticipă ce era, dar nu putea să-i oprească toate păsările care vroiau să-şi fac cuib în mintea lui Betty! Rosti o rugăciune scurtă în inima ei pentru noua sa prietenă şi o invită să ocupe un loc pe canapea.

-Mie nu mi-o prezinţi?, se auzi dintr-o dată vocea atât de cunoscută urechilor lui Elisabeth. Un râs înecat, haios, îi redă zâmbetul pe buze.
-Oh, zise Becca bătându-se pe frunte, am uitat de tine! Ea este Elisabeth, noua mea prietenă.
Elisabeth se ridică în picioare şi dădu mâna cu Nick, cel ce fusese fratele lui Timothy şi care îi semăna identic!
-Îţi înţeleg mirarea Elisabeth, îi răspunse Nick privind-o atent, Timmy şi eu am fost gemeni.
Becca o privi îngrijorată, temându-se ca prietena ei să nu izbucnească în plâns sau să iasă din casă nervoasă. Ştia că era predispusă la aşa ceva, dar Nick îi spuse din priviri că totul este în regulă. Elisabeth rămase ca o statuie în picioare şi-l privea pe Nick din cap până în picioare. Atunci îşi dăduse seama cât de dor îi era de Timothy, şi că ea defapt îl iubise! Când aflase că el era bolnav de cancer se ferise câteva săptămâni de el pentru că nu suporta să ştie că singurul băiat care îi păsase de ea urma să moară. Chiar şi atunci când merse la spital şi-l văzuse cu perfuzii, stătuse doar câteva minute şi ieşise nervoasă din salon. Privindu-l pe Nick se gândea unde fusese el în tot acest timp de nu-l văzuse decât astăzi. Ce fel de frate e acela care nu participase la înmormântarea singurul său frate geamăn? Timp de câteva momente începuse să aibă ură pentru acest intrus care-i semăna leit acelui băiat pe care-l văzuse unic, perfect.
-Poate ar fi mai bine să plec., reuşi să spună Nick şi ieşi afară.
-Nu, stai!, îl strigase Elisabeth. Poate eu ar trebui să plec!
Părinţii tăceau şi ieşiră încet din salon, urcând scările în dormitor. Nu-şi dădură seama cât de mult le lipsea fiul ce murise decât atunci când asistară la această scenă din viaţa lor ce-i marcase profund. Îl priviră pe Nick înainte să iasă din salon şi-şi dădură seama că era diferit faţă de Timothy datoriă personalităţii sale, dar ochii săi verzi erau ca a lui Timothy.

Becca asistă la aceste scene şi nu ştia ce să facă deoarece totul se petrecuse atât de rapid şi părea că nu înţelese nimic. Nu se gândise că Elisabeth va fi atât de afectată de vederea cu Nick, care era leit fratelui său mort. Îi venea să plângă, dar nu putea să facă asta. Ieşise din casă după Elisabeth şi Nick care o luaseră fiecare în direcţii diferite şi îi strigară pe amândoi să vină la ea. Cei doi se întoarseră din drumul lor şi se întâlniră faţă în faţă. Elisabeth se apropie de Nick şi-l întrebă:
-De ce a trebuit să mori? Te-am iubit! Ai fost singurul care ai ţinut la sufletul meu.
Părea că vorbeşte cu Timothy, se comporta ca şi când Nick ar fi Timothy. Îl privea pierdută pe Nick şi dintr-o dată îi puse mâna pe faţă, pipăindu-l. Nick stătea nemişcat şi Becca privea toate astea cu sufletul la gură.
-Timothy avea nasul mai coroiat şi dinţii îi erau mai albi. Dar râsul e acelaşi., şi spunând acestea râse. Câteva lacrimi îi încolţiră-n ochi şi Becca bucuroasă că totul se sfârşi cu bine o îmbrăţişă pe Betty. Nick rămase profund marcat de această fată ciudată, care arăta atât de diferit de restul celorlalte fete. Piercingul din buză şi hainele închise la culoare îi spuneau povestea unei fete care avea nevoie disperată de Isus. Ochii ei sătui de lacrimi cereau privelişti mai frumoase şi păreau atât de însetaţi după ceva frumos. Dacă Timothy a murit, el va fi acela care îi va continua lucrarea. Elisabeth îl privea mereu şi părea că încerca să-l vadă în el pe fratele său, dar parcă nu-l găsea. În seara aceasta vroia să-i povestească despre călătoria sa misionară din Haiti, şi avea atât de multe să-i spune. Poate că va fi interesată. Sau nu?
-Nu ar fi mai bine să intrăm cu toţii în casă şi să ne continuăm conversaţiile?, le întrebă el pe cele două fete.
-Da, desigur., răspunse grăbită Becca. Haideţi să intrăm că e cam frig aici.
Şi cei trei intrară în casă, Elisabeth urmărindu-l mereu cu privirea pe Nick.

Sfârşitul părţii a treia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu