Pagini

luni, 27 mai 2013

Atunci când sunt oameni care nu te plac

De un lucru sunt sigură: întotdeauna vor fi oameni care nu mă vor plăcea. Lucrul acesta nu se va schimba niciodată pentru că nu pot fi pe placul tuturor. Şi niciunul dintre noi nu putem! Când încercăm să facem numai  după placul cuiva, ne vom trezi cu oameni care vor avea ceva de comentat. Aşa este şi în relaţia cu Dumnezeu; nu putem rămâne în acelaşi timp aşa cum suntem şi să umblăm cu El. Când venim la El, trebuie să fim pregătiţi să renunţăm la lume. Şi trebuie să ne luăm inima-n dinţi, acceptând faptul că vom începe să ne facem vrăjmaşi. Odată am citit ceva ce mi-a atras atenţia: "Dacă ai duşmani e bine. Asta înseamnă că ai luptat pentru ceva în viaţă.". Şi  acest citat l-am găsit atât de adevărat şi în viaţa mea!
Îmi amintesc că înainte să-L cunosc pe Isus nu avea niciun om treabă cu mine. Păream invizibilă pentru restul lumii şi nimeni nu-mi spunea ceva care să mă rănească. Lucrurile s-au schimbat după ce L-am cunoscut pe Isus.

Dintr-o dată am ştiut că trebuie să fac ceva, că nu pot sta degeaba. Atunci am început să observ că unii oameni se simţeau ofensaţi de spusele mele, că îi deranja ce făceam şi că nu mă plăceau. Îmi pare bine de asta! Pentru că asta înseamnă că am avut curajul, prin harul Său, să fac ceva pentru Împărăţia Sa. Şi de fiecare dată când vom încerca să facem  ceva mai mult pentru Dumnezeu, trebuie să ne aşteptăm la împotriviri, la a fi judecaţi şi neînţeleşi. Pentru mine lucrurile astea sunt normale. Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Cel mai mult contează pentru mine ceea ce Dumnezeu doreşte de la viaţa mea şi mă bucur să ştiu că El mi-a arătat multe lucruri minunate. Nu aş da asta pentru nimic în lume! Se merită să suferi de dragul Său, se merită să ai duşmani din cauza numelui Său. Este cea mai mare onoare a mea, să pot suferi pentru El. Mă simt foarte bine când sufăr pentru Isus.

Dacă şi tu treci prin astfel de perioade în viaţa ta, când suferi pentru Isus, când cei din jur te judecă sau te arată cu degetul, fii liniştit. Înseamnă că ai parte de suferinţele Sale şi că duhul Său se odihneşte peste tine. Când Dumnezeu îţi arată şi îţi spune un lucru, ascultă mai degrabă de El decât de lume. Nu te lăsa influenţat de legile religioase, ci lasă-te condus de Duhul. Dumnezeu nu este aşa cum ţi-L imaginezi tu. El este în toate culorile. El este totul în toţi. Nu vom putea spune niciodată despre El că doar într-un anumit mod trebuie să-I vorbim sau să ne rugăm. Pentru că la El toate lucrurile sunt cu putinţă. Deschide-ţi şi vei vedea că El se află în faţa ta.

Imagine de pinterest

Un comentariu: