Pagini

sâmbătă, 4 mai 2013

Uitând de Isus..

Este Săptămâna Patimilor şi nimeni nu prea vorbeşte de Isus. Se pare că El a fost uitat printre ouăle vopsite şi prin reţetele de prăjituri de pe mesele gospodinelor. Copiii sunt mai entuziasmaţi de sosirea Iepuraşului şi fiecare vine de la Biserică cu o lumânare arzând. În unele Biserici nici nu se pomeneşte de sărbătoarea aceasta deoarece ar fi ceva rău, cred ei. Dar... mă întreb... unde este Isus în toate acestea? Câţi dintre cei care merg la Biserică ştiu pentru Cine merg? Cui îi pasă de ceea ce Isus a făcut pentru el?
Am uitat de El cu toţii. Dar nu am uitat să ne cumpărăm rochii şi costume noi, nu am uitat să mergem să ne aranjăm. El a murit pe o cruce. Nu a fost ceva strălucit, a fost o moarte crudă şi de evitat. A fost bătut, a fost scuipat în faţă. Cuiele I-au străpuns carnea şi sângele Său curgea pentru mine.
Cum putem fi atât de nepăsători? Cum ne putem trăi vieţile făcând ceea ce vrem? Cum putem glumi când ar trebui să plângem?

Ieri am auzit o glumă între doi creştini, glumă care mi-a strâns inima. "Deci acestea sunt preocupările noastre!", m-am gândit eu în timp ce ei râdeau pe tema acelei glume care I-a frânt inima Lui. Îmi pare rău dacă sunt cam dură în ceea ce scriu, dar cred din toată inima că Isus  nu a murit ca noi să ne putem trăi vieţile în continuare aşa cum dorim. Nu a murit ca noi să ne mulţumim cu citirea unui Psalm şi cu rugăciunea de seară. Nu a murit ca eu să merg doar la Biserică, iar apoi să trăiesc în timpul liber aşa cum eu vreau. Nu mai e vorba despre mine, e vorba doar despre El. Sărbătoarea pe care noi o sărbătorim nu ar trebui să fie una a mâncării şi a băuturii, ci una a frângerii. În loc să râdem, ar trebui să plângem. Să ne gândim cu adevărat la ce însemană Isus pentru noi. Să-I spunem până la care margini ale pământului am fi dispuşi să-I purtăm crucea. Să-I cerem să ne frângă inimile. Cu toţii ştim să ne rugăm pentru noi, să fim binecuvântaţi. De parcă n-am fi deja!

Mai bine ne-am ruga pentru oamenii ce sunt în aceste momente în închisori fioroase de dragul Omului care a murit pentru ca şi ei să moară la rândul lor faţă de ei. Mai bine ne-am ruga pentru copiii orfani, care sunt nevoiţi să trăiască pe străzi şi în orfelinate pentru că două miliarde de creştini sunt prea ocupaţi pentru a-i lua la ei. Să ne rugăm pentru femeile care vor să-şi omoare copiii în pântecele lor. Să ne rugăm pentru copiii bolnavi de cancer care vor sărbători în spitale. Sunt o mulţime de creştini care suferă, femei care suferă de depresie şi fete care au probleme. Să ne amintim de ei. Isus nu a murit pentru El, a murit pentru noi. Noi Îl sărbătorim pe Acela care ne-a poruncit să iubim. Iubind dăruiesc. Nu pot iubi fără a dărui.

Imagine de pe google

4 comentarii:

  1. Milena, draga mea, perfect de acord cu fiecare cuvintel.
    Nu ai fost dura, ci sincera. Exact la fel as fi zis si eu. Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume.
    Te imbratisez cu mare drag.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit de cateva ori articolul, este minunat, ai pus punctul pe i. Domnul sa te binecuvinteze!!!
    Imi place foarte mult ceea ce spunea Maica Teresa “Să mângâi, nu să caut să fiu mângâiată, să înţeleg, nu să caut să fiu înţeleasă, să iubesc, nu să caut să fiu iubita. Fiindcă dăruind dobândesc…”
    Multumesc pentru articol, si Domnul sa te binecvinteze si sa te pazeasca!! Har si Pace! :* (Rebe)

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnul sa te binecuvinteze Milena!Multumesc si eu pentru articol.

    RăspundețiȘtergere