Pagini

sâmbătă, 22 iunie 2013

O masă pentru nouă persoane, vă rog!


Nu voi uita niciodată prima zi cu familia mea adoptivă. Mama noastră ne-a spus că ne va duce pe toţi la un restaurant extravagant pentru "o seară în familie". Îmi amintesc cum am intrat în restaurantul elegant şi am auzit-o pe mama spunând: "O masă pentru nouă persoane, vă rog!" Eu am fost puţin confuză, fiindcă am numărat şi nu eram decât şapte copii adoptaţi plus mama noastră. Am auzit că mama era puţin excentrică, aşa că am crezut că era doar unul din momentele ei excentrice. Nu ar fi trebuit să cerem o masă pentru opt persoane? Aşa m-aş fi gândit eu. Am mai numărat încă o dată şi am fost foarte confuză.

Cum ne-am pus toţi jos, mama a rezervat un loc lângă ea pentru cineva foarte special. Am început să mă uit în jurul meu, întrebându-mă cine de acolo va sta cu noi la masă. Cine ne va acomponia la "seara noastră ca în familie"? În acel moment am început să fiu foarte speriată ca să mai pot vorbi, aşa că doar am stat pe scaun curioasă, aşteptând să vină acea persoană care va sta cu noi la masă. Mama mea a comandat mâncarea, zâmbind şi comportându-se ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Începea să-mi pună mintea pe jar şi nu mai puteam suporta mult aşa! Trebuia să aflu pentru cine a rezervat acel loc. Nu voi uita niciodată cuvintele ce i-au ieşit din gură. "Copii, vreau să vă prezint pe Tatăl vostru. L-am invitat în seara aceasta cu noi la cină, şi aş vrea să vă spun tot despre El."

Am rămas şocată. Am crezut că noua mea mamă era singură! Mi-am întors rapid privirile spre uşă, aşteptând un bărbat să intre în restaurant. Am fost uluită s-o aud vorbind pe mama despre un bărbat care nu ne va părăsi niciodată. Ne-a vorbit despre inima Lui şi despre caracterul Său. A început să ne descrie cum El i-a salvat viaţa, şi a continuat să ne spună despre El. Ne-a zis  că ar vrea să ne prezinte Lui. Nu voi uita niciodată acel moment.  Lacrimile au început să-mi curgă din ochi. Devenisem atât de indiferentă, dar acum începusem să simt din nou.

Cum ne povestea ea despre cum este El, am simţit că L-am întâlnit deja. Era un sentiment familiar. Nu pot descri easta, dar au fost multe nopţi când adormean sângerând şi suferind, şi simţeam prezenţa Lui lângă mine.Doream atât de mult să mor atunci ca durerea să dispară. Când spun "durere", vreau să spun "suferinţă adâncă". Corpul meu a fost folosit ca şi un butuc pentru cioplit şi o masă pentru tăiere. Nu am simţit doar durerea fizică, provocată de ororile pe care mi le făceau părinţii mei biologici, dar şi o durere adâncă a inimii. Erau nopţi în care simţeam că cineva mă cuprindea în braţe, îmi ţinea de cald, şi îmi şoptea cuvinte de nădejde în urechi. Apoi am realizat, pe măsură ce mama noastră ne povestea despre persoana pentru care a rezervat un scaun, care spunea că era tatăl nostru, că era aceeaşi persoană  care m-a ţinut în braţe, mi-a şters lacrimile şi mi-a vindecat rănile deschise.
În acea seară, în acel restaurant din Tulsa, Oklahoma, am întâlnit un Om care mi-a schimbat viaţa pentru totdeauna. El m-a vindecat cu adevărat. El este Tatăl meu şi Medicul meu. Cu lacrimi în ochi l-am acceptat pe Isus în inima mea în acea seară. Nu voi uita niciodată seara în care Dumnezeu a fost cu noi la cină şi L-am întâlnit oficial. Nu voi uita rugăciunea şi lacrimile ce curgeau pe faţa mamei în timp ce ni-L prezenta pe Omul care a vindecat-o şi pe ea. Nu voi uita niciodată îmbrăţişarea primită de la mama mea- nu am mai vrut s-o las. Nu am simţit doar braţele ei în jurul meu, ci braţele lui Dumnezeu. Când ea a plâns şi s-a rugat pentru mine, L-am văzut pe Dumnezeu Tatăl în ochii ei. Nu am fost doar adoptată într-o nouă familie- am fost adoptată de un Tată care ştie câte fire de păr am în cap. Şi când mă gândesc că odată am fost un copil abuzat care a apărut la televiziunea naţională.

Nu voi uita niciodată ziua când asistenta mea socială i-a spus mamei să nu mă adopte pentru că eram prea în vârstă, prea mare, prea bolnavă. Nu voi uita niciodată când l-am auzit pe reporterul de la ştiri spunând că că am avut unul dintre cazurile cele mai grave de abuz sexual. Îmi amintesc de profesorul meu, spunându-i mamei că eram considerată bolnavă mintal fiindcă nu puteam citi sau scrie la 11 ani. Îmi amintesc de părinţii mei sociali şoptind cât de urâtă eram, legându-se de corpul şi de dinţii mei. Îmi amintesc de copiii de la şcoală care se fereau să se joace cu mine fiindcă le era teamă că le voi da o boală sau că îi voi răni.

Scriu toate astea ca să-ţi arăt că Dumnezeu face semne şi minuni.  Acum sunt o fiică de Rege.  Am fost pierdută, dar acum El m-a găsit. Am fost distrusă şi rănită, dar acum sunt vindecată şi restuarată. Dumnezeu îţi întinde mâna astăzi. El ţi-a văzut  lacrimile, El a plâns cu tine. Lasă-L să te vindece.

Nu voi uita vreodată seara în care mama a spus: "O masă pentru nouă persoană, vă rog!"


Scris de Mackenzie(17 ani), fiica adoptivă a lui Heather Elyse, mamă singură a 8 copii adoptaţi.



2 comentarii: