Pagini

miercuri, 26 iunie 2013

Viaţă fără voia ei. EPILOG

Dragă jurnalule,

Nu m-am gândit niciodată că Dumnezeu ar putea face asemenea lucruri pentru mine, o fată alungată de acasă şi abuzată toată viaţa ei de către cei care au dorit să obţină ceva de la mine, dar cărora nu le-a păsat de ce se ascundea în sufletul meu. Văd sângele cald curgându-mi pe mâini când am încercat să mă sinucid pentru prima oară şi acum văd disperarea ce se citeşte în sufletele haitienilor după atâţia ani de când locuiesc printre ei. În fiecare zi, zeci de copii vin în bucătăria noastră din Santo şi mănâncă singura masă pentru întreaga zi. Inima mea de mamă se frânge văzând copiii înfulecând cu poftă mâncarea primită şi privindu-mă cu nişte ochi în care citesc doar atât: Adoptă-mă!
Suntem de peste cinci ani stabiliţi în Haiti împreună cu familia noastră. Nick e un soţ şi un tată extraordinar, iar împreună avem trei copii, dintre care Ali este adoptată. O iubim pe Ali din toată inima noastră şi de fiecare dată când o privesc în ochi mi se pare că-L văd pe Isus şi simt o adiere blândă cuprinzându-mă şi şoptindu-mi să nu mă dau bătută. Tatăl meu a murit doi ani mai târziu după ce am plecat eu cu Nick în Haiti, dar L-a acceptat pe Isus în inima lui şi asta mă bucură. Nick m-a învăţat ce e dragostea şi prin el Dumnezeu mi-a vindecat cele mai adânci răni din inima mea. Trecutul mi-l amintesc vag şi nu mai resimt durerea aceea adâncă când mă gândesc la rănile lăsate de el. Simt doar o amorţeală şi doar cicatricea de pe faţă îmi aminteşte că odată am fost o tânără abuzată şi singuratică.

Becca s-a căsătorit şi ea cu un bărbat extraordinar şi chiar acum este în luna de miere prin Europa. Din păcate, noi nu am putut lua parte la nunta ei simplă şi plină de prezenţa Domnului deoarece suntem în Haiti şi Nick este pastorul tinerilor la bisericuţa pe care o frecventăm. Toţi tinerii îl admiră pe Nick şi îi caută prezenţa pentru că el este un om atât de minunat şi plin de blândeţe cu oricine! Îl admir mult pentru că nu caută la faţa omului şi nu se lasă înşelat de oamenii făţarnici. În fiecare seară petrece o oră cu copiii şi Timothy junior îi seamăna atât de bine. Are ochii exact ca şi ai lui. Şi micuţa Hadassah seamăna pe mine. Trecem prin multe greutăţi în satul în care locuim, dar Dumnezeu este credincios şi ne poartă de grijă. Am înfiinţat chiar şi un orfelinat, avem un mic cabinet medical şi eu sunt asistentă. În fiecare zi merg prin sat cu copiii şi vizităm familiile sărace ce locuiesc în condiţii deplorabile. HIV-ul este foarte răspândit aici şi mulţi copii au murit în braţele mele de această boală necruţătoare. Nu mai sunt fata prostuţă şi temătoare care a urlat când a văzut pentru prima oară un şarpe intrându-i în bucătărie, ci am devenit o femeie care râde de ziua de mâine. Sunt plină de speranţă pentru că Îl slujesc pe Cel Atotputernic care nu m-a părăsit niciodată. Îi sunt veşnic recunoscătoare pentru familia minunată pe care mi-a dat-o în dar. În fiecare zi îmi privesc soţul în ochi şi îi spun cât de mult îl iubesc, îi sărut mâinile care se trudesc pentru mine şi copii şi apoi zâmbesc din toată inima. Copiii au mulţi prieteni şi chiar câteva bone care îi adoră. Viaţa noastră aici este o aventură zilnică şi sunt bucuroasă să pot avea parte de surprize în fiecare zi. Casa părintească am vândut-o şi apartamentul la fel. Am lăsat în urmă trecutul şi împreună am pornit spre un viitor plin de speranţă cu Isus. Trebuie să te las acum prietene, îl aud pe Nick strigându-mi că s-a tăiat la deget şi trebuie să merg să-l pansez. Iar Ali se pare că iarăşi s-a împiedicat în pragul uşii de la bucătărie. De câte ori nu i-am spus lui Nick să-l repare! Mă duc acum să vorbesc cu el şi despre asta.

                                                                                                             Elisabeth

2 comentarii:

  1. Domnul sa te binecuvinteze pentru aceasta poveste de 1000 de ori minunata! Ce minuni poate face Domnul, El poate schimba pe oricine, oricat ar fi de pacatos si de cazut!

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumoasa poveste!chiar esti talentata,Domnul sa te binecuvinteze!

    RăspundețiȘtergere