Pagini

marți, 9 iulie 2013

Si unde ne indreptam?

Sunt departe de casa si ultimele zile din viata mea au fost pline de evenimente noi. Dar sunt fericita si multumita, chiar daca uneori imi este greu. Adevarul este ca acum nu mai am atat de mult timp sa ma aplec pe genunchi sau sa petrec timp in prezenta Cerului, insa invat ca viata nu e intotdeauna linistita si plina de camarute ascunse in care sa-ti pleci genunchii istoviti. Important este ca sufletul sa ne fie intotdeauna pe genunchi, sa fim intotdeauna in legatura cu Isus si sa nu renuntam la El pentru nimic in lume. Astazi am vazut si auzit niste lucruri venind din gura unor copii care m-au lasat masca. Veneam de undeva si pe langa mine au trecut niste baietei ce discutau despre New York si Miami. Unul dintre ei s-a incurcat in pronuntarea oraselor, si de nervi a tras o injuratura care m-a socat. Cateva ore mai tarziu am iesit in oras si m-am asezat pe o banca sa privesc fantana arteziana din fata mea si prin fata mea au trecut niste fetite de nici zece ani care aveau in maini tigari si se prefaceau ca fumeaza. Am inceput sa-mi imaginez cum arata aceste fetite peste zece ani si imaginea din mintea mea nu a fost una prea placuta. Si incerc sa ma gandesc ca poate exagerez si ca ar trebui sa fiu mai indulgenta cu scenariile de acest tip. Ok, sa zicem ca lucrurile astea sunt normale. Dar unde ne indreptam?

Si cateva minute mai tarziu am urmarit un baietel de vreo trei ani dansand binecunoscutul gangnam style. Dansa foarte bine chiar!! Dar... totusi. Cum va arata lumea peste zece ani? O stare de tristete m-a inlantuit in mrejele ei si m-am oprit din mers, privind cerul purpuriu. In toata agitatia din jurul meu si a tristetii din inima mea am putut simti o farama de speranta dandu-mi puterea sa cred ca Dumnezeu inca mai lucreaza! Si ca nu trebuie sa las ca nicio dezamagire sau tristete temporara sa-mi clatine credinta. Ultimele zile au fost presarate cu vesti triste si situatii fara iesire. Dar Dumnezeu este credincios. Nu voi lasa ca nimic din inima mea sa-L impiedice pe Dumnezeu sa lucreze in viata mea. Am fost scurta pentru ca sunt atatea de multe de spus, si atat de putine cuvinte de descris...

Un comentariu:

  1. Asa ma intristez si eu in ultimul timp, punanadu-mi aceleasi intrebari. Insa bine ai remarcat, Milena, draga, Dumnezeu inca mai lucreaza.

    RăspundețiȘtergere