Pagini

vineri, 16 mai 2014

Fragment din cartea mea

Priveam pe fereastră cum orășelul meu se făcea și mai mic sub ochii mei și cum stropii de ploaie mă împiedicau să văd cu claritate dealurile răsfirate de-a lungul orașului și simțeam cum mă lua o nostalgie după vremurile trecute peste sufletul meu. În acele ore pe tren am depănat de una singură amintirile copilăriei mele și ale adolescenței mele. Pe tren mă împrietenisem cu o femeie în vârstă ce îmi povestise cu patos despre nepoții ei în vârstă de șapte și de zece ani de care avea grijă și pe care îi iubea mai mult decât orice altă bunică pe care o întâlnisem până atunci. Îmi dăduse să mănânc din checul ei cu stafide pe care îl făcuse special pentru acest drum lung pentru ea și pe care i-l lăudasem, ceea ce mă făcu să primesc și mai multă valoare în ochii ei. Și eu îi povestisem de viața mea plictisitoare din Marele Oraș, despre pacienții din spital și despre familia mea.
”Dar nu ai pomenit nimic de el.”, îmi spuse ea.
”Pentru că nu există niciun el în viața mea și nu am idee când va fi vreunul.”, i-am spus eu evitând să o privesc direct în ochi.
”Știi ce am remarcat de-a lungul anilor?”, mă întrebase ea.
”Spuneți-mi.”
”Că fetele minunate ca tine își găsesc mult mai greu un iubit, iar cele care sunt obraznice primesc mai rapid ceea ce doresc. Doar că pe scurtă durată. Așa că nu-ți pierde speranța că într-o zi vei întâlni bărbatul potrivit pentru tine. Oamenii minunați se regăsesc mai greu, dar poveștile lor de iubire au un ecou nesfârșit.”, îmi spuse ea cu vocea emoționată. Se străduia să nu plângă.
”Mi-ați spus niște cuvinte extraordinare, doamnă. Mi-ați putea povesti despre povestea dumneavoastră de dragoste?”, am întrebat-o eu curioasă.

Înveselindu-se de întrebarea mea pusă, începuse să îmi povestească cum își întâlnise soțul, pe Martin, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cum ieșise la plimbare într-o zi singură în parc să citească o carte și zărise câțiva soldați plimbându-se și ei prin parc îmbrăcați în uniforma de militar și cu puștile în mâini, iar printre ei îl văzuse pentru prima oară pe cel ce avea să-i fie soț. Martin îi făcuse cu capul în semn de salut și ea îi făcuse cu mâna. Apoi el ieșise din grupul de soldați și venise spre ea mânat de o curiozitate de a afla ce citea frumoasa domnișoară. Nici nu-și dăduseră seama că povestiră vreo două ore,  până venise după el unul dintre soldați. Plecase cu adresa ei în buzunarul de la pantaloni și cu inima deschisă spre iubire. Astfel cei doi au început să corespondeze prin scrisori și când războiul s-a încheiat, cei doi s-au căsătorit. Împreună au avut doar un copil. Martin murise în urmă cu un an de cancer la ficat. La finalul poveștii ei, amândouă eram cu ochii în lacrimi. Părul ei argintiu strălucea în bătaia soarelui ce ieșise după norii plumburii și lacrimile ei curgeau șiroaie pe obrajii pătați de trecerea anilor și cu mâna pe care încă avea verigheta purtată atâția zeci de ani o ținea pe a mea. Cât de repede ți se strecoară în suflet unii oameni în doar câteva momente, în timp ce de alții nu-ți poți apropia sufletul nici într-o sută de ani. Am învățat atunci din acea întâlnire pe tren cu acea doamnă deosebită că nu este nevoie să cunoști suficient de bine o persoană ca să îți dai seama cum este și că nu anii te apropie de celălalt, ci dragostea.
 
Imagine: Pinterest

10 comentarii:

  1. " Nu anii te apropie de celalalt , ci dragostea ! " Crezi sincer asta ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Față de unii oameni simți că-i cunoști de-o viață, chiar dacă îi știi doar de puțină vreme. Nu în toate cazurile este adevărat asta, dar sunt și cazuri în care se aplică. :)

      Ștergere
  2. esti o scriitoare minunata...daca publici cartea ...si eu vreau..:D

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine ! Acum stiu ca nu gresesc afirmand ca parca te cunosc de o viata !
    Sîc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar eu te cunosc pe tine intr-o oarecare masura? :)

      Ștergere
  4. Scriptic sunt unul din cei doi anonimi care au privilegiul sa comenteze postarile tale .
    Sunt si cel care identificandu-ma cu o papadie am stat o clipa pe umarul tau ...
    Si apoi , vreau sa cred ca tu le stii pe toate ...
    Deci , cum ai putea sa nu cunosti un anonim ?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să știi că nu le știu pe toate, așa că nu am cum să-mi dau seama cine ești. Dar să lăsăm lucrurile așa..

      Ștergere
  5. Spune-mi te rog ca o sa publici o carte!! Talentul tau ar putea sa atinga multe inimi!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă Dumnezeu dorește, o voi publica. :)

      Ștergere