Pagini

vineri, 26 septembrie 2014

Cine eşti tu cu adevărat?

Se întâmplă de multe ori în viaţă să avem dorinţa de a fi ca anumite persoane şi  de a le copia stilul.Dar cine suntem noi cu adevărat? Nişte oameni care copiază pe ceilalţi fiindcă nu sunt în stare să fie ei înşişi, nişte fricoşi care se ascund în spatele vreunui brand scump? Să nu ne fie ruşine de cine suntem! Să nu ne dorim să fim ca oamenii care par a fi de succes, dacă stilul lor de viaţă nu ne reprezintă cu adevărat. De ce să fim ca ei pentru simplul fapt că ei sunt mai băgaţi în seamă decât noi? Ni se pare că unora li s-a dat mai mult decât nouă şi că noi suntem atât de inferiori pe lângă ceilalţi. Adevărul este că am putea fi ca acei oameni care par a avea o viaţă fabuloasă. Ne-am putea preface că suntem ca ei, că nu mai vedem lumea pe stradă, că suntem mai superiori decât ceilalţi. Dar apoi mă întreb : ca şi cine dorim noi să devenim?

Eu consider fericiţi pe acei oameni care se preocupă de valoarea lor sufletească, care nu ies în oraş pentru a fi văzuţi de ceilalţi, ci care merg să se bucure de vremea de afară, care vor pur şi simplu să se relaxeze plimbându-se pe străzi întortocheate. Admir oamenii care în loc să stea pe băncile din parc pentru a se uita după ceilalţi şi a-i cataloga după îmbrăcăminte, stau liniştiţi şi citesc o carte bună sau meditează la viaţă. Cel mai important lucru este să ştii cine eşti cu adevărat şi să ştii să valorifici ceea ce Dumnezeu a pus în tine. Nu mai încerca să fii ca restul lumii numai pentru că aşa este "cool". Fii tu însuţi, aşa cum eşti. Dacă nu îţi place să te îmbraci cu pantalonii aceia pe care toată lumea îi poartă, nici măcar nu te gândi să-i îmbraci. Dacă nu vrei să mergi în localul acela unde merg unii ca să-şi pună lucrurile materiale în valoare, nu te duce! Rămâi cine eşti. Nu cum ar dori ei să te vadă, ci cum ar dori Dumnezeu.

Este mare lucru astăzi să fi autentic. Să nu te prefaci ca majoritatea, ci să-ţi asumi riscul de a nu purta nici o mască în faţa oamenilor. Poate că ai alte gusturi, alt stil de îmbrăcăminte, îţi place altă muzică... Eşti bine aşa cum eşti! Nu uita asta: nu vei putea niciodată să fugi de cine eşti tu cu adevărat!

Imagine: Pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu