Pagini

duminică, 5 aprilie 2015

Te aștept cu dor..

De când te-am cunoscut am știut că niciodată nu te voi mai lăsa să pleci. Am simțit inima bătându-mi cu ardoare și pulsând în tot trupul meu sânge plin de viață, am simțit de atâtea ori când mă aflam în preajma ta cum simt că mă înalț și uneori mi-am ridicat călcâiele și eram aproape să-mi iau zborul, atât de mult te doream. De când ai apărut în viața mea, nici o zi, nici una măcar, nu a mai fost la fel. Totul în jurul meu s-a schimbat.. dar mai ales eu. M-ai făcut să văd viața cu alți ochi, ai încercat așa cum numai tu știi, să mă înveți să iubesc. Pe oameni. Pe mine. Și apoi pe tine. Întotdeauna ai pus pe ceilalți deasupra și tu te-ai lăsat ultimul. Mi-ai spus că așa ești tu, că întotdeauna celălalt contează mai mult decât tine. Și eu nu înțelegeam ce fel de dragoste poate fi aceasta, încât să te lași la urmă. Pentru niște oameni care oricum n-ar aprecia gesturile tale pline de iubire. Dar mi-ai cerut să tac, să nu mai pun întrebări. Prea multe întrebări îndoielnice sporeau necredința, așa-i? Te-am rugat să mă înveți și pe mine să iubesc atât de intens ca tine, dar tu mi-ai spus numai să privesc la tine. Și așa voi învăța.

Așa că am privit. Și ochii mi i-ai umplut de lacrimi. Te-am văzut oprindu-te lângă acei oameni la care eu niciodată nu mi-aș fi întors privirea. Le-ai dat mâna și le-ai zâmbit. Apoi te-ai îngrijit de nevoile lor. M-ai uimit, dar am tăcut. M-am prefăcut nepăsătoare, dar oare știai ce foc aprinseseși în inima mea? Data viitoare când am fost singură pe stradă am vrut să fiu ca tine. Am privit oamenii în ochi și le-am zâmbit. Am vrut să-ți imit iubirea, dar mi s-a părut că am făcut prea puțin. La urma urmei, nu poți face întotdeauna mai mult? Dar tu mi-ai scos că nu contează cât de mari sunt faptele pe care le fac, ci cât de mare este dragostea pe care o pun în ceea ce fac. Și atunci m-ai făcut să privesc în mine. Și mi-a fost rușine de mine. De ceea ce adunasem în inima mea. Mi-am închis ochii și am plâns. Mai mult nu puteam și nici nu știam să fac. Tu mi-ai spus să nu mă tem, că tu vei avea grijă de inima mea. Eu nu te-am crezut. De ce ți-ar păsa de inima mea? Nimănui nu i-a mai păsat până acum de ea, nu într-un asemenea mod profund. Mai bine o lăsam inima așa cum era ea.. pervertită, murdărită. Însetată. Dar tu nu ai mai tăcut. Tu ai vrut să te las să te ocupi de ea.

Și te-am lăsat. Nu m-ai lăsat să văd toată mizeria ce ai scos-o din ea, dar m-ai lăsat să văd rezultatul final. Am fost minunată de ce ai putut face. Mi-ai spus după ce ai terminat această lucrare de făcut că trebuia să pleci, dar eu să te aștept cu credincioșie. Să nu cred că tu nu vei mai apărea.
-Și eu ce voi face fără tine?
-Ai grijă să-ți păstrezi inima așa cum am lăsat-o.
-Întrebarea mea se referea la TINE, nu la mine.
-Îți mai amintești că EU tot timpul m-am pus pe ultimul loc?
Atunci am înțeles că el încerca să mă facă să-l privesc numai. Să-i văd dragostea. El a plecat.. dar știu că se va reîntoarce după mine. Așa mi-a promis Domnul meu.

Imagine: pinterest

Un comentariu: