Pagini

luni, 29 iunie 2015

Mi-ai spus că ți s-a împietrit inima. Eu ți-am spus că te vei vindeca.

Dacă aș fi putut să-ți dezgheț inima ta împietrită, crede-mă că nu aș fi stat nepăsătoare. Nu ți-aș fi întors spatele făcându-ți cu mâna un semn de adio și nici măcar nu m-aș fi grăbit să-ți pun verdictul. Să îți spun că nu mai ai nicio șansă, că ești veșnic condamnat să rămâi singur și rece. Eu ți-aș fi spus, la fel cum am văzut în Frozen, că numai un gest al dragostei adevărate poate dezgheța o inimă înghețată de dezamăgiri, trădări, răni. Și te-aș fi iubit așa cum erai. Prealabil înghețat. La urma urmei, până și cel mai mare ghețar se topește în fața căldurii soarelui. În viața asta obișnuim să ne întoarcem spatele unii altora atunci când celălalt dă de greu sau când devine mai distant față de noi. Îi spunem că noi nu îl mai putem suporta așa și că ar fi mai bine dacă s-ar încheia prietenia. Că avem și noi limitele noastre. Și poate că la un moment dat al vieții mele și eu am făcut la fel cu cineva. Când s-a distanțat de mine, i-am spus că poate ar fi mai bine să ne vedem fiecare de drumul nostru și asta este tot. Dar cu tine nu am vrut să fac asta. Pe tine vreau să te țin aproape, deși ar fi trebuit să te îndepărtez de mine. Dar uite că de data asta mi-am încălcat propriile reguli.. și nici măcar nu-mi mai pasă.

Am stat mult în ultima vreme și m-am gândit la așa multe lucruri. Tot nu înțeleg multe dintre ele, dar în toată confuzia și amalgamul de sentimente am ales să rămân. Să nu plec. Am plecat de atâtea ori, am fugit mereu când am simțit teama apropiindu-se de mine și niciodată nu am crezut că va veni o zi în care voi alege să rămân. Ție ți-am spus că voi mai rămâne. Că încă nu plec. De data asta am ales să rămân. Să fiu. 
Cu toate că dezamăgirile și rănile din suflet nu le poți evita, oricât de mult ai încerca să fugi de ele, te poți vindeca, dragule. Da, vor rămâne cicatrici și amintiri care chiar dor. Dar nu există nicio durere care să nu poată trece. Și eu am trecut prin foarte multe decepții și de cele mai multe ori am crezut că nu mai pot suporta încă o durere în plus. Când credeam că am scăpat de pierderi, un nou val m-a izbit nemilos și m-a aruncat în larg. Și a trebuit să mă lupt cu valurile furioase, și am învățat să înot ca să nu mă înec.. și am ajuns la țărm ca o scoică ce așteaptă să fie culeasă de cineva care ar fi dorit să mă țină aproape de el. Într-o zi m-am trezit și am realizat cu uimire că nu mai sufeream așa adânc. Că uitasem tot. Și ce crezusem că nu voi mai uita niciodată. Știi... toate durerile trec. Și îmi doresc uneori să pot reînvia durerea, să o simt curgându-mi pe obraji. Dar nu mai pot. Mă simt vindecată, cicatrizată.

Tu dragule... ești rănit. Mi-ai spus asta. Dar te vei vindeca. Te vei trezi și tu într-o dimineață somnoros din pat și vei încerca să mai simți durerea, dar ea va fi plecată. Oare noaptea, în timp ce noi dormim, vine Dumnezeu și ne pansează rănile inimii? 

Imagine: pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu