Pagini

joi, 18 iunie 2015

Rămâi liber. Acolo sus.

Nu contează uneori cât de mult încercăm să ne ferim inimile de a fi rănite, nici cât de departe fugim de oameni și ne refugiem în singurătate. Odată cineva ne va zgâria inimile, pătrunzând în noi și dându-ne peste cap tot ce am crezut până atunci că e bine. Odată ne vom împiedica încercând să fugim de oameni și ne vom trezi prinși din urmă de către ei, acaparați de zâmbetele lor și de intențiile lor de a ne apropia de ei. Atunci, încetișor și sigur, ne vom ridica de la pământ scuturându-ne de frunzele ce ni s-au lipit de haine, aranjându-ne părul și vom întinde o mână în semn de prietenie către oamenii aceia care ne vor aproape. Vom rămâne uimiți că cineva s-a gândit și la noi. La mine. Că cineva m-a observat și pe mine, că mi-a zărit focul din privire și a înțeles că sunt o fire liberă ce urăște să fie ținută captivă într-o colivie. Și o vreme vom zbura împreună peste tot, vom avea parte de cele mai încântătoare priveliști. Voi simți că acolo sus sunt liberă. Și acolo voi rămâne. Indiferent de cât de mult m-ar mai dori jos unii oameni, nu voi mai coborî acolo. După ce mi s-a arătat splendoarea lumii, după ce am atins norii cu vârful aripilor mele, după ce am zburat atâta timp... cum voi mai putea vreodată să cad iarăși între frunzele ruginite și să-mi spun că asta este totul?

Odată ce trăiești unele sentimente într-un mod atât de intens, odată ce are cine să te învețe să îți folosești aripile ca să poți zbura, nimic și nimeni nu te va mai ține țintuit într-un loc. Pentru că tu vei ști ce ai trăit atunci, pentru că tu ai văzut lumea așa cum puțini au avut ocazia să o întrezărească. Cum mai poți fi același după ce libertatea ți-a fost însoțitoare în zborurile tale? Cum să te mai întorci în colivia ta confortabilă și să te mulțumești să privești lumea din spatele unor gratii aurite în fața unei ferestre. Tu vrei să simți vântul aspru lovindu-te peste față, tu vrei să simți dacă poți dormi pe nori, tu vrei să simți picurii de ploaie răcorindu-ți sufletul. Cum să te lași închis când tu ai fost odată așa de liber? Niciodată nu ți-a plăcut să stai închis într-o colivie, de ce te-ai mai întoarce acolo vreodată? Colivia ta e cerul și gratiile sunt limitele cerești. Aripile-ți sunt elanul, zborul îți este libertatea. Nu renunța vreodată la toate astea pentru o colivie confortabilă. Zboară, fii liber. Încearcă-ți aripile.

”Nu sunt o pasăre, nicio plasă nu mă poate captura; sunt o fiinţă omenească liberă, cu o voinţă liberă, pe care acum mi-o folosesc părăsindu-te.” Jane Eyre
Imagine: pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu