Pagini

joi, 30 iulie 2015

Vara în care sufletul îmi e liniștit

De două zile m-am mutat acasă și e liniștitor să fiu iarăși în sânul familiei, să-mi fac liniște în suflet și ordine în gânduri, să trec printr-o sită subțire toate sentimentele și să îmi curățesc inima de orice impuritate. Cât încă eram în orașul cel mare în care locuiesc pe perioada facultății, mă gândeam ce repede a trecut un an din viața mea și cât de multe lucruri mi s-au întâmplat în câteva luni. Poate prea multe, am meditat eu tăcută privind cerul senin. Am încercat să număr toți oamenii noi pe care i-am cunoscut, dar am renunțat repede. Sunt prea mulți. Într-un singur an m-am schimbat atât de mult. Am învățat atâtea lecții, cred că nici măcar nu am apucat să mi le notez pe toate în jurnal. Au fost momente în care săream în sus de bucurie, dar și clipe când am căzut neputincioasă la pământ, fără posibilitatea de a mă mai ridica de acolo pentru o vreme. Odată ce pleci de acasă, fie că vrei sau nu, începi să te schimbi, să devii un om nou. Înveți anumite lucruri pe care înainte nu aveai cum să le știi, pățești câteva incidente ca data viitoare să știi cum să le eviți. Întâlnești oameni de care te atașezi, pe care vrei să-i ajuți... dar de care vei ajunge mai târziu să te ascunzi de ei pe stradă, de teama de a nu fi rănit. Fiindcă ți s-a întâmplat de prea multe ori asta; să te încrezi prea mult într-o persoană care s-a deschis puțin în fața ta, ca mai apoi să-ți trântească ușa indiferenței în față. Și te-a lovit peste suflet trântitul acelei uși, așa că ai ales mai degrabă să fugi de orice om care ține strâns mâna pe clanță cu intenția de a-ți mai trânti o ușă în față.

De fiecare dată când simțeam nevoia să-mi ușurez povara sufletească, mergeam oriunde unde simțeam pace. De obicei preferam apropierea de Mureș, chiar cu picioarele deasupra lui și cu ochii rătăcindu-mi spre râul ce-și urma tulburat cursul. Aproape de Mureș mi-am liniștit sufletul, am aruncat amintirile în adâncurile sale și mi-am promis multe lucruri. E bine să îți găsești o oază de liniște undeva, ca să-ți mai lași sufletul să respire. Pentru mine oaza de liniște a fost orice loc care mă apropia de EL, care îmi amintea că nu sunt singură și că toate îngrijorările mele vor dispărea cumva, poate chiar în apele râului Mureș.

Viața este plină de schimbări și de lucruri interesante. Cu toate că am dorit să fiu ferită de multe dintre aceste schimbări, ele m-au prins din urmă și nu am mai putut scăpa. Dar sunt mulțumitoare pentru fiecare lecție învățată, pentru fiecare zbucium și zguduire sufletească. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot... pentru că altfel nu aș fi ajuns astăzi aici unde sunt. Și sunt sigură că fiecare cădere și ridicare au un scop care în timp se va contura, și toate lucrurile care credeam că sunt menite să mă doboare, erau defapt numai pentru binele meu...

Imagine: pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu