Pagini

marți, 25 august 2015

Privind în urmă vei rămâne blocat tot acolo.

Aș fi dorit atât de mult ca în locul durerilor să am parte de bucurie, ca în loc de pierdere să am numai câștiguri și să privesc în trecutul meu fără a schița nicio grimasă pe față. Dar sunt amintiri pe care aș vrea să le arunc într-un vulcan și să ardă, fără ca să le mai amintesc vreodată. Sunt oameni pe care regret că i-am întâlnit, că i-am lăsat să intre în viața mea atât de ușor, ca mai apoi să-și ia tălpășița atât de ușor și să plece. Și nici măcar să mai privească în urmă. Poate că eu aș fi gândit lucrurile într-un mod diferit față de Dumnezeu. În loc de ploaie eu aș fi lăsat soare și cer senin. În loc de lacrimi aș fi lăsat numai zâmbete. Dar eu nu sunt Dumnezeu și nu știu aproape nimic. Am impresia numai uneori că știu câte ceva, dar mai departe trebuie să mă dau la o parte și să Îl las pe Dumnezeu. Cu toate că de multe ori am avut inima frântă, a fost minunat să-L am alături de mine pe El ca să mi-o panseze. Și atunci când am făcut nenumărate greșeli și mi-a fost rușine de mine, El tot m-a iubit și mi-a oferit o sărutare sfântă.

A fost o scurtă perioadă în viața mea când m-am îndepărtat chiar fără să-mi dau seama de El. M-am lăsat prinsă într-o plasă plină cu lucruri trecătoare și ieftine și am mai încetat a mai privi spre Isus. Până când m-am trezit. Și atunci mi-am promis că niciodată nu voi mai lăsa anumite lucruri în viața mea, că voi fugi cât mă vor ține picioarele de tot ce înseamnă rău. Un rău aduce alte rele. Și eu nu am nevoie de așa ceva în viața mea. Nu vreau ca inima să mi se rătăcească pe căi întortocheate, pline de curse viclene numai fiindcă vreau să văd cum e ”dincolo”. Vreau să fiu la adăpost, să nu mă clintesc din loc. Alături de Dumnezeu numai.

Tu cât de departe ai ajuns? În ultima perioadă căror lucruri le-ai acordat mai multă atenție și pentru ce te-ai preocupat mai mult? Știu că sunt multe lucruri care ne trag zilnic din ochi și ne ademenesc, dar nu trebuie să le lăsăm în inimile noastre. Cu toții am greșit, nimeni nu e perfect. Dar contează dorința și voința noastră de a ne îndrepta inimile spre El cu adevărat. De a părăsi tot ce ne-a jerpelit inimile, tot ce ne-a sfârtecat puritatea, de a nu mai îndrăzni să privim înapoi spre un trecut care nu ne mai reprezintă. În față avem numai viitorul. Și noi ce vrem să facem cu el? Asta este întrebarea.

Imagine: pinterest

2 comentarii:

  1. Mulțumesc pentru acest articol, a venit chiar la timp. Aveam nevoie de un îndemn ca să mă apropii din nou de Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Esti la liceu sau mai mare ? Eu sunt a 11 a si de cand eram o pustoaica de clasa a 9 a iti urmaresc postarile. M-am regasit in toate. Domnul sa te binecuvinteze si sa nu renunti niciodata. Esti un mare instrument :)

    RăspundețiȘtergere