Pagini

luni, 28 septembrie 2015

Când e vremea să renunţi la o persoană?

Încă mai aștepta ca el să-i scrie vreun mesaj sau măcar să-i dea un apel, dar zilele treceau stinghere și niciun semn de la acel el, care altădată o trezea și o adormea cu textele lui frumos alese. O altă ea aștepta ca prietena ei să mai dea un semn de viață, fiindcă se săturase să o caute numai ea și avea sentimentul că în ultima vreme mai mult luptase ea pentru prietenia lor decât aceea alături de care altădată nu se mai putea dezlipi. În ultima vreme ajunsese să îi simtă străini pe aceia care îi fuseseră cel mai aproape de suflet. Dar din păcate lucruri ca acestea se întâmplă fiecăruia dintre noi și de cele mai multe ori nu mai avem ce să facem pentru a mai salva o relație sau pentru a împiedica un om să plece din viața noastră. Dacă el vrea să plece, dă-i drumul! Nu-l lega cu lanțuri ca să-l ții aproape de tine, nu te mai chinui singur într-o luptă pe care nu o poți duce de unul... singur.
E vremea să renunți la un om când ai început să te simți mai mult singur decât împreună cu el, când tu ești acela care îi scrii mai tot timpul și el îți răspunde scurt și sec, când numai tu mai știi să suni și el nici măcar nu pare dispus să vorbească cu tine, iar tu simți asta din tonul rece al vocii sale care altădată era veselă să te audă, dar acum parcă nu știe cum să scurteze acel apel care în urmă cu ceva timp se întindea la câteva ore. Când nu prea mai ai ce să-i spui, nu-i mai spune nimic.

Întâlnim multe persoane în viața asta și câteva ni se lipesc de suflet. Se strecoară acolo și promit că nu ne vor părăsi niciodată și că odată cu trecerea anilor relațiile dintre noi vor deveni tot mai strânse și intime. Totul este frumos o perioadă și simțim că așa va fi pentru totdeauna. Că prietenul acela drag este unul adevărat și toate secretele ce ni le-am împărtășit simbolizează cât de autentică e acea prietenie. Sau că iubitul nostru este acela pe care l-am așteptat toată viață și că în sfârșit l-am întâlnit, nimeni nu ni s-ar fi potrivit mai bine decât el! Dar... undeva, cumva.. ceva se întâmplă. Poate nici nu ne dăm seama ce. Simțim că s-a instalat o schimbare rece în comportamentul celuilalt, dar nu zicem nimic și ne frământăm gândurile în tăcere. Oare i-am greșit cu ceva? Nu am fost suficient de... bun? Frumos? Deștept? Nici măcar nu concepem că totul s-ar putea sfârși între noi, așa că trecem la luptă. Ne propunem numai noi singuri să luptăm pentru acea relație. Să nu plece acel prieten scump de la noi. Sau să fim părăsiți de iubiți și iubite.

Începem să credem că lucrurile imposibile pot deveni posibile și uite așa ne antrenăm singuri într-o luptă dureroasă și nici măcar nu avem armele la noi, sau pe cineva care să ne păzească spatele. Facem tot posibilul ca acea relație să mai meargă, ne sacrificăm totul pentru ei, suntem dispuși să renunțăm la orice... dar nimic nu mai e ca înainte. Bâjbâind în întuneric cu ochii înlăcrimați știm că a venit vremea să renunțăm la acea persoană. Dar e atât de greu.. mai ales după tot ce a fost între voi. Cui îi vei mai povesti ce ai făcut într-o zi? Cine te va mai face să râzi cu poftă?
Dar apoi te gândești că după ce să ții în viața ta o persoană care nu mai are ce căuta acolo? A mia oară nu mai are cum să fie bine...
E vremea să renunți. Și să nu mai privești la ei în urmă. Ca nu cumva să devii o stană de piatră.

Imagine: pinterest

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu