Pagini

luni, 2 noiembrie 2015

Zile cu soare-n suflet

Astăzi am zâmbit, atât de mult încât am simțit că mi se încleșta maxilarul, totuși, nu m-am putut abține să nu zâmbesc de una singură. Când treceam pe lângă oameni priveam în jos și îmi mușcam buzele, ca să nu mă creadă nebună, o fată ce râde de una singură pe stradă. Viața a fost bună cu mine de o vreme încoace și pot spune cu mâna pe inimă că nu am mai simțit atâta bucurie și pace în mine de multă vreme, dar se pare că până la urmă a trecut și ultimul norișor de pe cerul vieții mele și acum e însorit, e frumos, e senin. Iar asta mă face să zâmbesc. Au fost câteva luni în viața mea, și crede-mă, nu mai vreau să trec pe acolo! Nu mai vreau să nu văd că există speranță în fiecare zi, nu mai vreau să plâng după lucruri și persoane pieritoare, nu mai vreau să alerg după oameni care fug de mine și niciodată să nu mă mai întreb cât de mult valorez pentru cineva. Am uitat și eu cât de mult valoram.. și am scăzut prețul. Dar apoi m-am trezit și acum mă simt mai bine ca niciodată. Dumnezeu mi-a restabilit ființa interioară, m-a ridicat de jos și mi-a pus picioarele pe stâncă. Am atâtea lucruri pentru care să-I mulțumesc, cum aș putea acum să fiu tristă? Știu, lucruri îngrozitoare se întâmplă în lume și mă rănesc toate astea. Dar găsesc totodată în mine o bucurie pe care nu o pot stăpâni sau ascunde.

Am alergat după persoane greșite. Am crezut că pentru a face pe cineva să mă placă trebuia să mă comport într-o anumită măsură, să îmi placă ce-i plăcea și respectivului... să caut să lupt pentru oameni cărora le-a fost lehamite de mine. Am învățat că nu trebuie să lupt pentru ca cineva special să mă placă și că nu e nimic în neregulă dacă nu-i sunt pe gust. Câteodată mă simțeam sleită de puteri, frântă de la cât de mult mă străduisem să fiu ”acolo” pentru toată lumea. Mereu gândindu-mă cum se mai simte Xulescu sau ce mai face Z. Întrebându-i dacă sunt okay, trimițându-le încurajări. Dar când am avut și eu nevoie de un umăr pe care să plâng mi-am pus capul pe propriul umăr, fiindcă nu era nimeni prin preajmă. Iubesc să ajut oamenii, să le dau un sfat. Dar mă doare când ei sunt indiferenți în schimb față de mine. Când după ce i-am ajutat, îmi întorc spatele și pleacă. Totuși, am învățat să fac întotdeauna bine, fie că acel om se va mai întoarce vreodată cu fața spre mine.

Dragul meu, cum îți este toamna? Astăzi m-am bucurat de ea așa de mult, nu m-am putut abține să nu colectez o frunză decolorată ca s-o păstrez ca amintire. Viața este atât de frumoasă... dacă știi din ce unghi să o privești! :)

Imagine: pinterest

2 comentarii:

  1. Și eu am trecut printr-o perioadă grea, dar lucrurile au început să se limpezească în sfârșit. Când mă gândesc cum eram anul trecut pe vremea asta, nu pot decât să-I mulțumesc lui Dumnezeu că S-a îndurat de mine și să mă bucur de aceste frumoase zile de toamnă. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu este atât de minunat.
    Și eu am trecut printr-o situație asemănătoare dar după orice noi ii un soare și mai puternic.
    Trebuie sa învățăm sa ii mulțumim lui Dumnezeu pentru orice lucru și sa ne bucuram de lucrurile care par neînsemnate dar care în ochii Lui au valoare.

    RăspundețiȘtergere