Pagini

miercuri, 30 decembrie 2015

2015- un an de lecții învățate, iar spre sfârșit cea mai mare binecuvântare

2015, un an pe care l-am început, ca toată lumea, plină de speranțe și iluzii. Un an pe care, încă de la început l-am dăruit lui Dumnezeu, cerându-I să facă tot ce dorea cu mine. Am început acest an frumos, dar la sfârșitul lunii februarie fericirea si emoția mi-au fost tulburate de moartea bunicului meu drag, după ce în urmă cu aproximativ 10 luni asistasem la moartea celuilalt bunic. A venit totul ca o lovitură în mijlocul unei perioade emoționante din viața mea. Cu dezamăgire și multe întrebări în suflet am asistat neputincioasă la funeraliile bunicului, fără lacrimi în ochi, dar în suflet da. Primăvara a sosit însorită și pentru mine, iar de ziua mea mă plimbam veselă printr-un parc cu o floare în păr și întrebându-mă ce îmi va rezerva Dumnezeu de acum încolo. Eram fericită. A venit vara, una mai interesantă pentru mine, dat fiind faptul că am trecut prin niște experiențe din care am învățat multe lucruri. Am fost într-o tabără, unde m-am apropiat mai mult de Dumnezeu și de cei din jurul meu. Am plecat însă de acolo cu inima puțin frântă. Vara lui 2015 a fost pentru mine o vară a frângerilor. Toamna se apropia cu repeziciune și plină de emoții mi-am luat bagajele și am pornit la județ cu așteptări și hotărâri noi luate în suflet și odată cu schimbarea domiciliului, au survenit și alte schimbări în viața mea. Toamna aceasta a fost una dintre cele mai minunate și de neuitat pentru mine, deoarece pe lângă faptul că mă minunam de acest anotimp fermecător, mă predam tot mai mult în brațul Domnului și-mi puneam toată nădejdea în El. Toamna a trecut și ea, la fel cum trece totul.

Undeva în mijlocul perioadei mele în care mă apropiasem de El într-un mod aparte, a apărut cineva foarte special în viața mea. A apărut pe neașteptate, nici măcar nu l-am căutat. Doar mă rugasem pentru el. A apărut în viața mea, și-a făcut cumva loc în inima mea, cuibărindu-se bine acolo și arătându-mi că mă iubește sincer. Niciodată în viața mea nu mai avusesem parte de așa ceva. Îmi aminteam, minunându-mă de o seară înstelată de vară, în care plânsesem din cauza unui băiat care îmi frânsese inima și în care îmi ridicasem privirea spre stelele strălucitoare,numai ca să-L aud pe Dumnezeu în inima mea șoptindu-mi: ”Dac-ai ști pe cine am pregătit pentru tine nu ai mai plânge acum de tristețe, ci de bucurie.” Dar eu atunci am plâns de tristă ce eram... iar acum am ajuns să plâng de bucurie.
Este interesant cum în cea mai friguroasă și rece perioadă din acest an, eu am simțit mai multă căldură ca niciodată.

Pornim împreună, el și eu, în noul an plini de speranță și cu o mare încredere în Dumnezeul minunilor. Dumnezeu mi-a împlinit fiecare dorință ascunsă și vis în acest minunat om pe care l-a adus în inima mea și știu că El va mai face multe alte lucruri minunate de genul acesta cu noi. Sunt foarte fericită acum. Sunt împlinită. Dumnezeu e bun, dragii mei. Cu sufletul care-L caută. Dumnezeu e bun cu toți. Chiar și cu cei care nu-L prea caută. Treaba noastră este să rămânem sinceri și aproape de El și în 2016. Nu știm ce ne va rezerva sigur 2016, dar știm în Cine ne-am pus nădejdea. Noi nu ne punem speranța în 2016, ci în Cine ne-a ajutat să ajungem până aici. Dragilor, eu am numai gânduri bune pentru voi și vă doresc ca bucuria și mulțumirea pe care le simt eu acum, să le simțiți și voi. Fiți fericiți, bucurându-vă de toate lucrurile frumoase din jurul vostru. Fiți mulțumitori, pentru că Domnul este bun cu noi și ne iubește pe fiecare. :)

Imagine: pinterest

Un comentariu: