Pagini

sâmbătă, 27 februarie 2016

Nu ai nevoie decât de o inimă. Sinceră.

Nu sunt o persoană perfectă. Dimpotrivă. Am multe defecte pentru care uneori mă urăsc și atunci mă gândesc că nu-s o persoană cum mi-aș dori să fiu. Mai am atât de multe de îndreptat. Simt că nu sunt ”îndeajuns de..”, iar atunci mă întristez. Totuși, zilele astea am meditat mult la asta. M-am gândit la mine, la cine sunt, la cum m-a modelat viața până acum. Mi-am dat seama că ceea caută Dumnezeu la mine nu este perfecțiune, nu este un trecut de care să nu îmi fie uneori rușine, nu este ceea ce credeam eu că este. Dumnezeu îmi caută inima... sinceră. El nu-Și dorește să fiu cea mai cea, El vrea să fiu numai a Sa, sinceră. Să recunosc când greșesc, să iert când cineva mă rănește, să nu țin evidența relelor care mi s-au făcut. El îmi cere ca să am suficientă dragoste încât să poată acoperi toate greșelile. Dumnezeu îmi cere să mă străduiesc să mă apropii de El și îmi spune că am un preț în ochii Lui și că viața mea contează. Cu toate că eu de multe ori am impresia că nu am niciun scop aici, cu toate că mi se întâmplă să mă simt nefolositoare uneori.. El îmi spune să privesc în jurul meu și îmi aduce în gând toți oamenii care au nevoie de mine.

Mi-l aduce în gând pe omul pe care am ajuns să-l iubesc atât de mult și Dumnezeu îmi spune: ”Preaiubito, el în mod special are nevoie de tine. Are nevoie de iubirea pe care numai tu i-o poți oferi așa cum sufletul său are nevoie.” Atunci zâmbesc. Dumnezeu are dreptate. La urma urmei, viața mea are importanță. Nu sunt chiar atât de nefolositoare. Pot să fac în fiecare zi ceva bun și frumos cu viața mea. Am o familie minunată și am în fiecare zi oportunitatea să îmi arăt dragostea față de ei. Și încerc asta zilnic! Am multe ocazii în care pot să arăt dragostea Lui celor din jurul meu. Nu trebuie întotdeauna să le vorbesc, uneori și cel mai bine se arată prin fapte. Poate prin faptul că aleg să tac când și eu aș avea dreptul să-mi urlu părerile. Poate printr-un zâmbet aruncat în treacăt unui străin sau prin faptul că i-am deschis ușa unei doamne care era încărcată cu bagaje. Prin faptul că sunt om. Iar asta înseamnă că trebuie să arăt empatie cu cei din jurul meu.

Sunt o fire retrasă care preferă liniștea în locul agitației. Sunt fata aceea căreia îi place să-și analizeze viața la rece. Și care suferă după când vede raportul final al analizei. Nu îmi place mulțimea reflectoarelor. Mai degrabă prefer să stau pe ultimul scaun la umbra vreunui perete.
Suntem diferiți și cu abilități unice. Trebuie să învățăm să ne cunoaștem, să vedem cine suntem cu adevărat și să învățăm să ne apropiem de Dumnezeu așa cum simțim. Unii Îl simțim în adierea blândă a vântului, iar alții în râsetele gălăgioase ale copiiilor. Ne simțim mai aproape de El când Îi cântăm sau când scriem despre El. Avem modalitățile noastre unice de a ne apropia de El... idee este să o facem oricum, dar cu o inimă sinceră. Dacă avem inima sinceră vom putea atinge culmile cerurilor și acestea vor fi numai marginile bunătății Sale. Dumnezeu ne iubește atât de mult :)

Un comentariu: