Pagini

luni, 2 octombrie 2017

Ziua nunții noastre

A trecut atât de mult timp de când nu am mai scris încât am impresia că mi-a ieșit din mână lucrul pe care altădată îl făceam cu atâta ușurință și bucurie. Viața mea s-a schimbat atât de mult în ultimii ani, am trecut prin multe întâmplări, iar cea mai plăcută și minunată dintre ele a fost cea cu numele Corneliu. :)
Da, m-am căsătorit. În toți anii aceștia de așteptare și de nenumărate articole pe blog despre importanța așteptării și a binecuvântării de a-ți întâlni într-o zi perechea potrivită, iată-mă că am ajuns și eu să gust din bunătățile pe care Dumnezeu le-a avut puse deoparte pentru mine.
M-am căsătorit cu omul pe care îl iubesc atât de mult, încât nici măcar nu-mi găsesc cuvinte ca să descriu asta. M-am căsătorit cu omul pe care îl văd alături de mine și când sunt tânără și frumoasă, dar și când frumusețea exterioară îmi va apune de pe chip, iar atunci va trebui să vadă dincolo de ce i-a izbit privirea. Ne îndrăgostim de suflet, dar și de chip. Ne place zâmbetul persoanei ce o iubim și îi adorăm ochii ce ni se par dulci. Ne plac gropițele din obraji sau felul în care își mușcă buzele când se gândește la ceva. Iubim tot la cineva. Iubim chiar și imperfecțiunile, care ajung să ni se pară perfecte.

Ziua în care am spus DA a fost așteptată cu mare emoție și totodată cu temeri că se pot întâmpla mici incidente, ca la oricare altă nuntă. Am hotărât cu câteva zile înainte să nu las nimic să îmi strice cea mai frumoasă zi din viața mea, mi-am propus să zâmbesc mult și să fie un zâmbet autentic. Am vrut să savurez fiecare moment și să mă bucur de ziua noastră specială. M-am rugat chiar ca Dumnezeu să așeze lucrurile frumos și în ordine, cum Îi place Lui. Și... așa a și făcut. Am simțit cum mâna Lui călăuzea fiecare clipă, cu toate că nu a fost totul perfect. Dar parcă deasupra plutea sentimentul că El este peste tot și că Lui nu Îi iese din mână nimic. Mi-a plăcut să îmi imaginez că pe un scaun stătea Isus și privea spre noi, zâmbind. Că Se bucura pentru noi.

Mi-au plăcut cuvintele păstorului, care ne-a spus că noi suntem aceia care decidem ce introducem în butoiul căsniciei noastre: poate fi numai miere sau pot fi și mizerii. Însă numai noi doi putem decide prin atitudini, vorbe și fapte ce vom introduce în butoiul căsniciei noastre. Nu e nimeni responsabil de mersul căsniciei noastre, ci noi singuri. TU ești acela care decizi dacă vrei să ai binecuvântare sau blestem. Dumnezeu vă va binecuvânta dacă voi veți dori asta.. prin fapte, bineînțeles. Dumnezeu oferă binecuvântarea Lui, dar noi trebuie să o primim printr-o ascultare sfântă de El. Când ne vine să țipăm, să alegem mai degrabă să vorbim cu calm. Când avem chef de ceartă, mai degrabă să ne mușcăm limba. Și să semănăm cu iubire pentru partenerul nostru de viață. Căsnicia este un legământ pe viață făcut în fața oamenilor, dar cel mai important, făcut în fața lui Dumnezeu.

Cred că Dumnezeu m-a binecuvântat cu un bărbat minunat, de la care am multe de învățat, care are o inimă mare cât marea, care mă iubește. Iubirea nu este adevărată sau nu. Iubirea este. :)

5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Hm, oare ce ar trebui să conțină partea a doua?

      Ștergere
    2. scuze, am citit "Oare ar trebui sa contina partea a doua" :)) Pai, daca ai vrea, sa ne povestesti cum Dumnezeu v-a scris povestea :D

      Ștergere
    3. Poate că voi scrie despre:D

      Ștergere