Pagini

miercuri, 1 noiembrie 2017

Gânduri la început de Noiembrie

Mă bucură atunci când aud despre triumful iubirii, chiar și atunci când este mai accesibil și ușor să dai la o parte lucrurile bune care ai fost învățat. Mă face să zâmbesc când văd că, într-o lume plină de ură, dezbinare și de valori întoarse pe dos, mai sunt câțiva oameni, nu mulți, care reușesc să plutească deasupra norului poluat de cei care încearcă să schimbe niște lucruri stabilite de Dumnezeu cu mult timp în urmă.
Trăim într-o lume în care se încearcă să se obțină totul cu ușurință, în care nu mai trebuie să aștepți după un lucru fiindcă răbdarea nu mai este considerată o virtute. Într-o lume care se vrea modernistă, dar care merge din rău în mai rău. Suntem obișnuiți să ne folosim de oameni la fel cum ne folosim și de lucruri. Suntem nerăbdători, nu mai avem răbdare unul după celălalt. Preferăm să zbierăm unul la celălalt decât să rezolvăm neînțelegerile cu înțelepciune și calm. Ne mirăm când auzim despre cineva că a reușit să-și păstreze integritatea într-o afacere sau într-o relație. ”Serios, chiar a reușit asta? Mă miră că a putut ajunge acolo fără să...”
Luăm lucrurile de-a gata și am uitat să mai șoptim un mulțumesc către Cer pentru că astăzi pe pleoapele noastre a strălucit lumina soarelui și nu întunericul din interiorul unui sicriu. Dar considerăm că totul ne aparține și nu trebuie să fim recunoscători pentru nimic.

Știu că lumea este într-o continuă schimbare, că am avansat în știință și poate că vom mai descoperi alte planete și corpuri cerești de care nu s-a știut nimic până acum. Dar suntem oameni- nu suntem eterni. Ne trăim viața într-un mod efemer, de parcă nu vom da niciodată socoteală pentru nimic. Putem face orice, oricând, oricât... e viața noastră și punct. Ce contează dacă lăsăm lacrimile părinților curgând pe obrajii lor în spatele nostru? Ce contează dacă rănim inimi și trupuri? Ce contează că rănim cu vorbele noastre? Nu mai ne place să fim responsabili pentru faptele și vorbele noastre. Poate sunt eu mai naivă, dar mie îmi place să cred că trăiesc într-o lume în care mai există bunătate între noi, iubire în inimi pentru ceilalți și înfrânare de la lucruri care mai târziu ne-ar putea fi fatale.

Mă bucură când văd doi oameni că se iubesc. Îi văd cum se țin de mână și nu e nevoie de altceva, dar în privirea lor citesc acea liniște care nu îți poate fi dată de altceva, numai de iubire. Zâmbesc când văd oameni care au milă pentru semenul lor. Știu că sunt situații și povestiri, dar mai sunt și oameni cu adevărat vrednici de milă spre care trebuie să ne aplecăm. Bunătatea, ceea ce face farmecul oricui. E atât de ușor să ținem de părerile noastre, de drepturile noastre. ”Dar mi-a greșit, dom'le!” Și totuși, suntem chemați să iertăm. Poate că de multe ori suntem îndreptățiți în a nu ierta pe cineva care ne-a greșit, dar chiar nu merită să trăim cu inima îngreunată din cauza cuiva care ne-a greșit. Iartă și mergi mai departe. Nu înseamnă că uiți și că va mai fi ca înainte, înseamnă că tu ai ales să ierți fiindcă nu vrei să ții amărăciune în inima ta. Iertarea. Ce greu este uneori să o punem în practică !
Nu suntem perfecți niciunul de aici, dar ce bine că avem un Dumnezeu care ne ajută să ne îmbunătățim în fiecare zi. Eu zic că această călătorie a creștinului este una palpitantă, frumoasă, cu trăiri extraordinare pe care nu le poți simți niciunde altundeva. Viața cu Dumnezeu este o aventură nesfârșită prin care descoperim în noi înșine lucruri de care nu știam că suntem în stare să le simțim sau să le facem.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu