Întrebările Inimii cu Milena

Învaţă să legi o rană

2012-03-16T18:38:00.001+02:00

Este atât de uşor să răneşti.Să înfingi un pumnal în inima cuiva.Să înjunghii pe la spate.Să dezvălui pe faţă secretele ce ţi s-au încredinţat.Tot mai mulţi oameni fac asta în zilele noastre moderne.Înjunghiem,iar apoi plecăm cu mâinile mânjite de sânge.Împungem până în străfundul inimii cuiva cu vorbele noastre,iar apoi ne luăm la revedere nepăsători şi ne vedem de treburile noastre.Nimeni nu mai pare că vrea să înveţe să lege o rană.Ba chiar aş putea zice că fugim cu toţii de asta.

Pentru că a încerca să fii mai bun îţi va aduce ruşine.Şi a încerca să-L imiţi pe Isus înseamnă că te crezi mai bun decât alţii.Oamenii s-ar putea să ne acuze de intenţii ascunse.Poate vom ajunge să fim consideraţi idioţi sau nebuni.Să ne binecuvântăm duşmanii?Să întoarcem şi obrazul celălalt?Aşa făceau martirii cu călăii lor.În timp ce aşteptau să fie împuşcati,spânzuraţi sau să le fie tăiate capetele,se rugau pentru cel ce urma să facă asta.
Nu ştiu ce ai tu de zis despre asta,dar eu numesc asta Legea Iubirii adusă la împlinire.Mă doare să văd cum unii oameni cred că dragostea înseamnă doar a avea pe cineva special.

E şi mai dureros faptul că ne este ruşine să legăm o rană.Ne vine greu să ne pese de alţii.Dar cea mai mare parte a timpului nostru liber ni-l cam petrecem învăţând cum să ne îngrijim,cum să ne iubim şi cum să ne cunoaştem pe noi înşine tot mai mult.Iar un om trist aşteaptă ca cineva să-l întrebe cum se simte.Te aşteaptă pe tine s-o faci.O bătrânică de pe stradă cu mâinile muncite aşteaptă cei 5 lei ai tăi.Dar sunt prea mult,aşa-i?
Trebuie să învăţăm să împlinim Legea Iubirii.Iar ea nu poate fi împlintă decât murind faţă de nevoile noastre egoiste şi înviind faţă de nevoile celorlalţi.Doar astfel vom putea lega rănile celorlalţi.Şi doar aşa ne vom vindeca şi nouă rănile noastre sufleteşti.Tânjeşte să iubeşti!

O noapte în club

2012-03-14T19:12:00.000+02:00

Odată treceam prin viaţă.Şi mergând uşor printre chipurile aparent fericite,m-am oprit la o petrecere.Speram să pot vedea puţină fericire şi am deschis uşa.Scria cu litere mari de tipar "CLUB".Iar în afara localului erau desenaţi nişte tineri care dansează,şi încă vreo câţiva băieţaşi care joacă la aparate.Asta înseamnă că mă voi simţi bine,îmi spusei eu în minte.Sau poate vei dori să ieşi din mijlocul lor cât mai repede.O altă voce străină,dar plăcută şi tandră mă contrazicea mereu.Am aşteptat ca cineva să mă invite,dar nu o făcuse decât uşa cu geamuri sparte şi cu sticla încă pătată de sânge pe care scria."Intră".Asta am şi făcut.
M-am trezit într-o cameră destul de mare,dar ticsită de oameni şi de fum de ţigară.Nu prea vedeam ce se petrece acolo,dar puteam simţi ce e în sufletul fiecăruia om ce se afla acolo în seara aceea.

Pe o masă plină cu sticle goale de bere şi cu scrumiere de ţigară dansau două fete.Mi se părea că erau sub influenţa alcoolului,dar am stat şi le-am privit.Ochii lor erau umflaţi de plâns şi nişte cearcăne negre dădeau impresia că nu dormiseră de zile bune.Erau îmbrăcate sumar şi câţiva tinerei cam în vârstă de 15-18 ani încercau să le atingă.Eu am zbierat la ei,dar nu mă auzeau nici ei,dar nici ele.Se pare că eram transparentă,nu mă vedeam decât eu.M-am urcat pe scaun,apoi pe masă şi i-am deschis inima uneia dintre fete.Am luat-o în mână şi am văzut cum ieşea din ea multă durere şi otravă de moarte.Avea culoarea neagră de atâtă durere.Şi era îngheţată.Dar în străfundurile ei am găsit ceva extraordinar.Am văzut cum Cineva bătea la uşa ei.Şi am simţit bătăile puternice ale fetei.Un val de emoţii şi pace îi străpunseseră inima acelei fete,dar nu ştia daca să-şi deschidă uşa inimii sau nu Omului ce bătea în ea.I-am deschis-o eu atunci şi am pus inima la locul ei în piept.

Dintr-o dată am văzut o mare lumină în jurul acelei fete.Într-o secundă cearcănele de sub ochi dispărură,iar zâmbetul inocent al copilăriei îi apăru iar pe buzele rujate cu un ruj roşu ieftin.Se văzuse acolo cocoţată pe masă,mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată,şi o luase repede la fugă în baie cu lacrimi în ochi.Am mers repede după ea şi am văzut cum plângea.De bucurie.Se pare că era ocupată.Lua cina cu Omul din inima ei.I-am lăsat un buchet de flori la uşa inimii ei şi m-am întors în CLUB.Într-un alt colţ al camerei am zărit un tânăr.Fuma şi privea satisfăcător,dar am mai zărit încă ceva.Mintea sa era murdară.Mirosea atât de tare încât mi-am pus mâna la gură,cerând putere de Sus,iar apoi m-am îndreptat înspre el.În faţa mea apăru filmul vieţii lui.Mai bine zis,filmul problemei cu care se confrunta.De 4 ani încoace era dependent de pornografie.Şi mai făcuse încă câteva greşeli.Lângă el era un coş cu gunoi,plin de reviste şi casete pornografice.Pe fund era însă un diamant.O Biblie.Tocmai într-un coş de gunoi?Da.

Dar lângă acel coş de gunoi am mai văzut şi un coşuleţ de argint gol.Aşa că am scos gunoaiele din coşul de gunoi,le-am aruncat în Marea Uitării,luând micuţa Biblie de pe fundul coşului şi am pus-o în coşuleţul de argint.Coşului de gunoi i-am dat foc.Am auzit multe urlete în acel moment.Mintea acelui băiat se lumină şi gândurile şi faptele murdare pe care le făcuse,cât şi vorbele porcoase pe care spuse dispărură.În seara aceea avusese de gând să violeze una dintre fetele de pe masă.Dar acum totul dispăruse!Tremura de fericire şi hainele sale murdare de păcat se făcusera albe ca zăpada.Fusese spălat în sângele Mielului.I-am înmânat cu bucurie coşuleţul de argint şi mi-a mulţumit.A ieşit cât mai repede din CLUB.Merse la biserică în noaptea aceea.Puţin mai încolo un grup de tineri dansa.Dar ce mai dans!Dacă îl puteam numi astfel.Oricum,ceva destrăbălături cum nu mai văzusem până atunci.Am mers în dreptul fiecăruia şi le-am pus în faţă consecinţa dansului acela.

Trei fete îşi puseră mâna la gură şi căzuseră în genunchi,cerându-şi iertare lui Dumnezeu şi famililor lor.Câţiva dintre băieţi se înroşiseră la faţă şi în semn de dispreţ faţă de fapta lor,scupaiseră în pământ.Toţi acei tineri se îndreptau înspre uşa de ieşire.I-am condus până afară şi am văzut cum fiecare merse la casa lui,cerându-şi fiecare scuze familiei.Deja erau mai puţini oameni în CLUB.Răsuflai uşurată şi mă aşezai pe un scaun.Dar nu trecuseră cinci minute până nu intraseră o gaşcă de băieţi.Şi ce mai băieţi!Care-şi ziceau pocăiţi.!Merseră într-un picior la bar şi comandaseră un whisky cu gheaţă pentru fiecare.Apoi îşi propuseseră care pe care fată să o "cucerească" în seara aceea.
Hmmm....deja îmi era mai greu să-i fac să vadă Adevărul.Auziseră de atâtea ori de el!Mă pusesem şi eu la masă cu ei şi Îl aşteptam.Trebuia Să vină Mirele.În seara aceea avea Să treacă prin acel club.L-am văzut cum intră pe uşă,îmbrăcat într-o haină albă strălucitoare şi orbitoare,cu câţiva îngeri în spatele Său.Dar erau îngeri ai morţii!O,nu!Veniseră după acei băieţi.Şi ei îi văzuseră şi se înfioraseră.Implorau pentru iertare şi plângeau,şi se văitau.Mai cereau măcar o zi de trăit,dar nu le fusese acordată.

Isus,cu lacrimi în ochi,le spuse:"Dacă nu vă iau Acasă în această seară,nu veţi mai avea parte de Mine.".Şi fiecare dintre el îşi acceptaseră soarta.Paharele de whisky rămaseră golite pe jumătate,şi acei băieţi căzuseră la pământ.Medicii spuseseră că în urma unui atac de cord.Eu însă ştiam de unde acel atac de cord.Apoi îi văzusem cum urcau plini de bucurie pe scările Cerului,fiecare cu un înger de mână.Porniseră înspre Eternitate.Iertaţi.
Toţi ceilalţi tineri din CLUB rămaseră şocaţi.Cum se putuse ca aşa băieţi tineri să moară,toţi în acelaşi moment şi din aceeaşi cauză?Toţi plângeau şi şeful acelui CLUB decise ca în urma acestui lucru să-şi închidă activitatea.Ceva nevăzut se întâmplase în acea seară.Şi de-atunci lucrurile nu mai rămaseră în acelaşi fel.
Câţiva ani mai târziu, treceam iarăşi pe acolo.Şi nu mai era acel club.Acum era o biserică.De tineri!

Totul este trecător..

2012-03-13T21:33:00.000+02:00

Poate în perioada asta primăveratică te surprinzi.Eşti trist sau obosit.Te-ai săturat de atâta nedreptate,sau doar eşti invidios pe fericirea celorlalţi?Nu ştiu,poate că nu pot pretinde că îţi înţeleg durerea.Totuşi,dă-mi voie să te încurajez.Nu eşti singurul care treci prin asta!Fiecare dintre noi avem câte un bob de tristeţe în inimile noastre,doar că unii ştim să ne-o mascăm mai bine,iar alţii o arată.Chiar şi eu sunt tristă.Poate tocmai pentru asta am decis să scriu şi asta.Poate că avem nevoie cu toţii de un zâmbet şi de o vorbă caldă.

Dar cine să ni le ofere?Când toţi caută doar ce le place lor înşişi şi când fiecare îşi vede de treaba lui.Măcar o dată pe zi vedem un om trist,un om singuratic.Ce are oare în suflet?De ce stă cu căştile în urechi şi are privirea îndreptată în pământ?Poate are ceva pe suflet,poate simte nevoia să vorbească cu cineva.Oh,dar nimeni nu-l vede.Chiar aşa?Sau nimeni nu vrea să creadă că-l vede?Şi el aşteaptă.Şi vede că nimeni nu vine să-l întrebe:"Hello,ce faci?",oare ce simte înlăuntrul său?
Oh...dar de unde să ştiu tocmai EU?

Sunt momente în viaţă când parcă aşteptăm cu ardoare ca cineva să ne întrebe cum ne simţim.Vrem să vedem cui îi pasă şi de inima noastră.Şi nu ne întreabă nimeni....toţi parcă merg în direcţia opusă.
Suntem noi ciudaţi?Ne pierdem cumva încrederea în noi?Doar dacă nu cumva ea depinde de oameni şi părerea lor.De-ar depinde ea de părerea lui Dumnezeu!Nici măcar eu nu înţeleg de ce am scris acest articol.Nici măcar eu nu-l pot înţelege,dar aş vrea ca tu să înţelegi ceva:

Totul este trecător!Undeva,toată această durere se va termina.Cândva,lacrimile plânse în taină îşi vor spune povestea.Bătăile puternice ale inimii vor explica ce le-a făcut să tresară aşa dintr-o dată.Şi cineva..poate..va veni să cerşească scuzele tale.Îl vei ierta pe cel ce te-a făcut să suferi?Îl vei binecuvânta pe cel ce te-a blestemat?Tot ceea ce vei face şi va fi ieşit din comun va rămâne în Istorie.Tot ceea ce faci numai ca să fie făcut,va fi un trist act pierdut.Acum tu decizi.Oricum,tu eşti trecător...

Shannon,fata din scaunul cu rotile

2012-03-12T17:48:00.000+02:00

Scaunul ei cu rotile şi zâmbetul radiant de pe buzele-i tremurânde îţi spuneau un singur lucru:era o fată specială. Deşi nu poseda şarmul lumesc şi nu se îmbrăca după ultimele tendinţe ale modei,Shannon ştia ceva.Ea nu mai era a ei.
Cu 2000 de ani în urmă,Cineva special murise pentru a o salva.Purtase o cruce grea de 100 de kilograme şi o cunună de spini pe frunte,iar palmele şi picoarele Sale fuseseră pironite.
În loc de apă,Iubitul ei primise oţet.Şi pălmi peste faţă,şi bătăi usturătoare.Scuipat în faţă şi urât fără temei.De ce?
Shannon încerca să descopere misterul de la Calvar.Asta o făcea şi mai specială în ochii Săi,dar şi mai dezapreciată în ochii lumii.Oamenii o făceau ciudată şi odată chiar făcuseră o povestioară "drăguţă" despre ea,după care au postat-o pe un cunoscut site de glume de pe internet.
Această fată preţioasă şi scumpă pentru El era dizgraţiată şi fără de valoare pentru lume.Nu era îndeajuns de frumoasă pentru a fi model,şi nici măcar nu putea umbla.Un accident de maşină de când avusese 9 ani a avut urmări asupra ei.Din ziua aceea scanunul cu rotile era picioarele ei.
Băieţii nu se înghesuiau să o invite la întâlniri,dar ei nu-i păsa de prinţii lumeşti.Avea un Prinţ deja.Şi acel Prinţ fermecat locuia chiar în inima ei.Nu avea nevoie de telefon ori de e-mail ca să poată vorbi cu El.Pentru că Prinţul ei îi pătrundea deja gândurile mai dinainte de a le gândi ea.Atunci când ea Îi pronunţa numele,El era deja prezent.Pregătit Să povestească şi Să plângă cu ea.Shannon plângea de multe ori.Dar nu din cauză că nu era "îndeajuns de frumoasă",ci din cauză că nimeni nu făcea ceva pentru copiii orfani de pe strada ei.Cu toţii păreau absorbiţi de propriile nevoi şi cu toţii se iubeau prea mult pe ei înşişi pentru a mai iubi şi pe acei bieţi orfani.

În fiecare zi Shannon mergea singură cu mâncare la copiii aceia iubiţi.Mai ducea cu ea o carte de cântări de laudă la adresa Prinţului ei şi bineînţeles nelipsita Biblie.Cu greutate de mişcare,ajungea cu încetişorul după un drum lung.Toţi copiii o aşteptau din stradă şi fugeau în calea ei ca s-o ajute să ajungă cât mai repede la ei.O îmbrăţişau şi nu de multe ori fusese cât pe aici să dea cu ea de pământ.Din dragoste pentru Shannon,aceşti copii străbăteau zi de zi întregul oraş pentru a strânge bani pentru o operaţie care i-ar fi putut reda zânei lor
mobilitatea de a se mişca de una singură.Ea însă mereu le spunea:
-Poate că dacă El mi-ar înapoia mersul,nu aş mai vrea să vin pe la voi!Aşa că,prefer să rămân aşa cum sunt.Nimic mai mult şi nimic mai puţin decât atât.
Cu lacrimi în ochi copiii o îmbrăţişau iar şi îi spuneau lui Shannon:
-Zână Shannon,atunci în Rai o să poţi umbla?
-Oh,răspundea Shannon,în Rai voi zbura!
Şi faţa i se lumina de fiecare dată când vorbea despre Casa ei.Îşi dorea cu ardoare să ajungă Acasă,dar ştia că încă mai are de lucru aici,jos.Dar aştepta cu credincioşie momentul solemn în care Prinţul o va chema Acasă.
Shannon vedea cum multe fete încercau mereu să atragă atenţia asupra lor.Ele căutau dragostea în relaţii cu băieţi,dar acele idile nu durau decât cel mult câteva luni,poate uneori un an.Mereu le spunea acelor fete că cheia spre o poveste de dragoste magică este Dumnezeu.Doar El este Autorul dragostei adevărate.Era batjocorită şi mereu luată în glumă pentru spusele ei.
În jurnalele ei,ea scrisese atât de mult,încât chiar putuse din notiţele ei să scrie o carte.Dar era timidă.Îi era teamă că lumea nu i-ar aprecia munca,aşa că ţinea totul pentru ea.Prietena ei cea mai bună era Megan,o fată populară care văzuse în Shannon pe Isus.O aprecia şi adeseori îi cerea sfatul.Ea a fost aceea care îi dăduse lui Shannon ideea să scrie o carte.Şi ea ajutase ani mai târziu la apariţia acesteia,dar pentru asta trebuise să sufere.

Într-o zi însorită de primăvară,Shannon cu pacheţelele de mâncare şi cu Biblia pornise iar la copiii ei.Merse cât merse pe trotuar,dar trebuia să treacă drumul care era întotdeauna un pas dificil pentru ea.Înainte de a trece drumul se asigurase dacă nu vine vreo maşină,iar apoi trecu jumătate din drum.O maşină apăruse de nicăeri şi parcă accelerase mai tare atunci când o văzuse pe Shannon pe trecere,care privise pentru ultima oară cerul albastru,iar apoi plecase Acasă.Copiii orfani cu lacrimi în ochi şi urlând din toate puterile lor,au alergat înspre zâna moartă.Zăcea fără viaţă pe trecere,iar un fir de sânge îi curgea din nas.Zâmbea.Scaunul cu rotile era distrus în curtea unui pensionar furios,iar şoferul fugise de la locul accidentului,luând cu el viaţa preţioasă a unei fete.

La înmormântarea lui Shannon părea că toată lumea se trezise dintr-un somn adânc.

Parcă bobul ce ea-l plantase în inimile fiecăruia începuse să rodească.Fetele acelea ce căutaseră dragostea în idile pământeşti,trăiau acuma o poveste de dragoste autentică cu Prinţul inimii lui Shannon.Copiii aceia orfani fuseseră adoptaţi de o familie iubitoare.Megan,cu privirea-i mută,avea în mână un exemplar din cartea lui Shannon,intitulată:"Memoriile unei zâne dintr-un scaun cu rotile".Întregul oraş plângea pentru Shannon.Chiar şi cerul plânse în ziua aceea.
Dar undeva pe bolţile galaxiilor,ea zbura printre stele.Se plimba prin inimile oamenilor şi însenina vieţile orfanilor ei iubiţi.Devenise un înger.Isus o luase de mână şi îi spuse:
-De azi înainte,tu vei fi Îngerul Orfanilor.Iar Eu voi fi cu tine.Mereu ţinându-ne de mână,vom zbura între Cer şi Pământ şi vom pregăti un loc pentru cei ce nu au unul acolo jos.
Într-o însemnare din jurnalul ei Shannon scrise:"E ciudat atunci când mori cum oamenii încep să te asculte."

Pauză de scris

2012-03-06T18:48:00.002+02:00

A venit timpul dragii mei să iau o pauză.O pauză de scris.Nu ştiu când voi mai reveni din nou pe blog.Uneori în viaţă trebuie să iei şi pauze.Aceste pauze au scopul de a te face să meditezi asupra unor lucruri,de a te mai schimba pe tine şi de a-ţi întări relaţiile din viaţa reală.Poate cu toţii ar trebui să luăm unele pauze în vieţile noastre.Pauză de net,de tv,de telefon.
Fiecare dintre noi simţim uneori că trebuie să ne îndepărtăm de un anumit lucru sau de o persoană.Dumnezeu ştie de ce ne pune în inimă astfel de gânduri.El este credincios şi ştie ce face.

De aceea,iau această pauză.

Pe curând,dragi cititori!
Fiţi binecuvântaţi!

Să învăţăm să trăim

2012-03-05T20:42:00.000+02:00

Nu mai prea este la modă în zilele noastre să ştim să salvăm cumva momentele sacre din viaţa noastră care au avut un rol în a ne modela şi a ne frânge.Faptul că nu mai avem timp sau poate lenea ne împiedică în a ne face timp să medităm la viaţa noastră,la Dumnezeu şi chiar la a ne face un jurnal(sau mai multe) în care să scriem momentele seminificante din viaţa noastră.
Nu ştim decât şcoală-casă şi muncă-casă.E bine să ne rezervăm câteva momente pe zi pentru a ne gândi.Pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să ne vorbească.Pentru a auzi promisiunile Sale.Dar prea adesea nu-L lăsăm nici pe El,dar nici chiar pe noi înşine să pătrundem mai adânc în inima noastră.

Poate din cauza aceasta unii dintre noi ne trezim fără vreun scop în viaţă.Uităm unele lucruri pe care trebuia să ni le amintim.Trimitem un sms şi gata!Un e-mail şi ne-am scos.Un "tz" în loc de "ţ",un ">:D<" în loc de o îmbrăţişare reală.Aşa e,e mult mai uşor aşa.Şi scăpăm mai ieftin.
Ar trebui să învăţăm să salvăm cumva momentele speciale din viaţa noastră.Să le scriem într-un jurnal.Să ne scriem cele mai ascunse gânduri şi profunde sentimente ale noastre pe hârtie.Să ne gândim ce visuri avem în viaţa asta.Unde vrem să ajungem şi ce lucruri vrem să înfăptuim?

Aceste lucruri,cum ar fi punerea pe hârtie a vieţii noastre ori compunerea unui cântec care să exprime starea noastră interioară au mare rol în modelarea noastră ca oameni.Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi câte un dar.Poate unora ne place să scriem,altora să cântăm.Unor fete poate le place să machieze,unor băieţi să repare.Fiecare avem câte un hobby!Nici nu ştim ce taine ascunse se află în noi.Trebuie descoperite!Îţi place să desenezi?Desenează!Eşti un poet?Ia să te vedem!Dansul îţi dă starea că pluteşti?Pluteşte!Dar nu lăsa ca aceste lucruri să fie îngropate în Marea Uitării chiar sub ochii tăi.Fă ceva şi arată lumii darul pe care Dumnezeu l-a pus cu atâta drag în tine.Nu te lăsa influenţat de criticile lumii.Fie că faci bine sau nu,tot vei fi criticat şi judecat.Înţeles greşit şi ocărât.Dacă trăim,pentru Domnul trăim!

Să scriem un bileţel de apreciere unui prieten ori doar să-i cumpărăm mamei noastre o floare.Poate pentru mulţi acest lucru este cel mai îndepărtat de minţile lor şi chiar iau în râs aceste lucruri,dar sunt lucruri de mult uitate.Petrecem mult timp pe Facebook şi vorbim non-stop la telefon,iar apoi ne trezim că nu ştim să legăm două cuvinte în viaţa reală.Sub ochii noştri se răcesc relaţiile reale dintre noi şi familia noastră.
Trebuie să învăţăm să apreciem adevărata valoare a vieţii.Să scriem,să cântăm,să-L lăudăm pe Dumnezeu,să învăţăm!Sunt multe lucruri în viaţa asta pe care le putem face.Putem învăţa lucruri noi.Putem mai mult de-atât!

Dragostea nu e doar un simplu cuvânt.Ori un sentiment.

2012-03-03T14:42:00.000+02:00

Dragostea pentru cei mai mulţi oameni înseamnă doar un sentiment sau un lucru care nu există.Dragostea pentru unii oameni există doar în zilele cu soare.Cei mai mulţi oameni nu s-au întâlnit încă cu dragostea.
Rata divorţurilor creşte tot mai mult pentru că oamenii nu mai au dragoste.Ei "iubesc" atâta timp cât cel de lângă ei este frumos,bogat şi atâta timp cât ţine sentimentul dragostei.
Dragostea a devenit doar un cuvânt care este folosit în citatele noastre filozofice.Oamenii au fost făcuţi să iubească.Să fie iubiţi.Şi nu doar de o anumită persoană,ci de toţi.

Când se referă la dragoste,cei mai mulţi se gândesc la o relaţie romantică.Cea mai mare nevoie a unui om pe acest pământ este dragostea.Din păcate,mulţi nu ştiu ce e dragostea.Se laudă în sus şi în jos că ei ştiu să iubească,dar când vine vorba să zâmbească unui om amărât o iau la fugă.Ce mai dragoste,aşa-i?Când 165 de milioane de orfani în întreaga lume aşteaptă ca cineva să le spună "Te iubesc",noi ne chinuim să descifrăm şi să împodobim dragostea în melodiile noastre care nu vorbesc decât despre decepţii.Am uitat că dragostea nu va pieri niciodată.Că ea este îndelung răbdătoare şi că suferă toate.Dragostea ar trebui să devină tot mai frumoasă cu trecerea anilor între doi îndrăgostiţi,nu tot mai rece.

Dragostea nu este o luptă,dar este ceva pentru care merită să lupţi.E trist că suntem de acord cu asta,dar nimeni nu face ceva pentru a schimba asta.E deprimant că doar pe net suntem în stare să zicem "Te besk" şi nici măcar să besk-uim cu adevărat.Şi ce e şi mai trist este că dragostea s-a răcit.Nimeni nu ar mai lăsa de la sine,nimeni nu mai vrea să facă primul pas şi cu toţii au uitat de iertare.
Aş vrea să pot vedea o lume unde nu se mai vorbeşte atâta despre dragoste,dar o lume în care dragostea este trăită.Cu toţii ne putem lăuda că ştim ce-i dragostea,dar faptele vorbesc.Când ai ajutat ultima oară pe cineva?Când i-ai demonstrat fratelui tău că-l iubeşti?Şi când ţi-ai cinstit părinţii?Sau când ai încercat să acoperi greşeala cu dragostea ta greşeala partenerului tău?

Când vom începe să trăim dragostea,nu doar să vorbim despre ea va fi atunci când vom începe să cunoaştem ce e dragostea adevărată.Nu un sentiment,nu ceva cu termen de expirare.Ceva veşnic!Ceva ce vine de la Dumnezeu.Doar prin El vom putea iubi cu o astfel de dragoste.Dar cum toţii oftăm când vine vorba de Dumnezeu,preferăm să ne vedem de conceptul nostru cu privire la dragoste.
Şi aş mai vrea să-ţi spun ceva.O poveste de dragoste vrednică să fie numită astfel nu va avea un sfârşit.Nu se va încheia într-o despărţire dureroasă.Ci va dura până la moarte!Şi nici cele mai valuri nu o vor putea distruge.Sper că m-am făcut înţeleasă!

Pentru tine,dragă femeie!

2012-03-01T13:05:00.000+02:00

Este prima zi din Martie care se spune că marchează începeutul primăverii.Pentru femei,această zi este una specială.Li se spune că este ziua lor şi că vor primi un mărţişor.Aşteaptă cu sufletul la gură şi bătăile inimii lor străbat cerul.Cine le va oferi un mărţişor?Câţi băieţi?Câţi bărbaţi?Va fi soţul lor atent la nevoile inimii lor?
Aceste întrebări le macină gândul,dar nu îşi fac prea multe speranţe.Oricum,îşi spun ele,în ziua de astăzi bărbaţii au uitat să mai fie gentlemeni.Acest lucru l-am văzut din păcate şi astăzi,şi nu m-am putut abţine să le spun clar şi răspicat "domnilor" de ce nu au putut să ofere un mărţişor fetelor.Ei mi-au spus că nu se ocupă cu d-astea!

Îmi pare rău s-o spun,dar mulţi băieţi nu au fost învăţaţi de mamele lor că în perioada 1-8 Martie este serbată femeia.Şi ei nu îşi dau seama cu cât regret în suflet o spun asta.Dar am şi zâmbit astăzi.Am văzut cum unii băieţi şi bărbaţi au fost atenţi şi ca nişte adevăraţi gentlemeni ce sunt,nu au uitat să cumpere un mărţişor,o floare sau doar să trimită un sms.Asta îmi dă speranţă!
Şi ce să vă mai spun dragii mei şi dragele mele sărbătorite?Să ştiţi că ziua femeii nu este doar o dată pe an,ea este în fiecare zi.Nu doar o dată pe an facem un gest frumos sau facem o femeie să se simtă preţuită.

Ea are nevoie mereu şi mereu să i se amintească cât este de specială.Dar nu este bine să ne bazăm pe oameni pentru a primi aprobare.Doar Isus poate să ne şoptească mereu la ureche:"Te iubesc cu o iubire veşnică!".Iar atunci ştim că El a spus-o din inimă.Oamenii ne vor dezamăgi,chiar şi de Ziua Femeii.Nu trebuie să ne bazăm pe ei pentru un mărţişor.Dar trebuie să ne deschidem inimile şi să vedem că avem deja cel mai frumos Mărţişor din toată lumea,care nu trebuie luat şi pus iar în piept.El locuieşte mereu acolo unde este lăsat să locuiască.

Da,vorbesc despre El.Nu uita dragă femeie,căci dacă vreun bărbat te va face să suferi vreodată,El va fi mereu acolo pentru tine.Gata să-ţi panseze rănile şi să-ţi spună:..Eşti frumoasă de tot iubito şi n-ai niciun cusur!..
Asta este tot ce vreau să-ţi spun astăzi.Să fii iubită!

Fericirea vine din interior

2012-02-29T00:18:00.000+02:00

Probabil ai auzit mulţi oameni spunând că nu vor fi fericiţi cu adevărat decât când vor avea maşina aceea sau când se vor căsători.Sunt şi mai sigură că mulţi oameni cred că fericirea înseamnă doar bani şi Trăieşte-ţi viaţa!Fiecare om îşi doreşte şi luptă pentru fericire.Şi tu cauţi fericirea peste tot.Dar,de cele mai multe ori o cauţi în locuri greşite.În fiecare zi te afli sub cerul limpede.Ai zâmbit vreodată când ai văzut cum norii prind forme pe cer?Ai râs atunci când nişte vrăbioare şi-au făcut cuib în nişte boscheţi?Sau....le-ai blestemat?

Oamenii cred că a fi fericit înseamnă doar a avea aia şi aia.Că a fi fericit înseamnă doar atunci când toate-s roz şi frumoase în viaţă.Că fericirea este condiţionată.Dar nu,nu este aşa!
Putem fi fericiţi şi cu lacrimi în ochi.Putem zâmbi şi când ne vine să plângem.Putem vorbi frumos cu cei din jurul nostru şi atunci când ne vine să ne vărsăm furia asupra lor.Fericirea poate fi şi lacrimi.Şi mai poate fi şi un lucru care poate ni se pare cel mai îndepărtat de minţile noastre.

Dumnezeu ne-a făcut o promisiune minunată,cum că toate lucrurile lucrează înspre binele nostru.Asta înseamnă că şi cele mai triste lucruri,cum ar fi frângerea inimii noastre sau moartea cuiva drag.Da,deşi pare orice altceva numai un adevăr nu,aşa e.Fericirea ta nu constă în câţi bani ai sau pe cine ai lângă tine,fericirea ta trebuie doar s-o găseşti doar în adevăratele lucruri,cele care contează pentru inima ta,nu cele care crezi că te-ar putea face fericit.Doar Isus îţi poate aduce fericirea după care sufletul tău tânjeşte atât de mult.De aceea,te îndemn să te gândeşti la lucrurile care te fac fericit şi la lucrurile care ai crezut că te-au putut face fericit,dar nu a fost aşa.

Şi nu uita!Numai Isus poate să aducă fericirea adevărată.Cum poate un om în vârstă de 88 de ani să le spună timp de 6 ore în fiecare zi oamenilor "Te iubesc!"?A zis că bunul Dumnezeu îl ajută.Fie ca El să ne ajute şi pe noi.

Lucrurile care contează pentru tine

2012-02-26T15:29:00.000+02:00

În viaţă ne legăm inima de multe lucruri.Dăm importanţă unor gânduri care sunt trecătoare şi obişnuim să fim foarte sentimentali mai din orice lucru.Fiecare dintre noi avem poate un lucru de care suntem legaţi în viaţa asta.Unora ne place telefonul nostru pe care apropo,nu-l putem lăsa din mână;alţii suntem îndrăgostiţi de noi şi ne petrecem cea mai mare parte a timpului nostru admirându-ne frumoasele trăsături în oglinda din baie.

Totuşi,în toate acestea,trebuie să învăţăm un lucru foarte important.Cât de mult contează pentru noi aceste lucruri cărora le dăm aşa o mare importanţă?Chiar atât de uriaşă să fie problema aceea pe care o avem?Sau chiar atât de mult ne iubim iubitul sau iubita?Chiar suntem ceea ce ne dăm ori credem că suntem?
De multe ori ne înşelăm singuri.Vrem să credem că ne place un anumit lucru,când noi defapt îl detestăm.Ne prefacem prieteni cu oamenii din viaţa noastră,iar apoi pe la spate îi bârfim.Zâmbim la glumele altora,dar nouă ne vine să plângem.

Suntem fericiţi,dar totuşi trişti.Suntem frumoşi pe dinafară,dar urâţi pe dinăuntru.Dăm o mare importanţă lucrurilor trecătoare şi uităm de cele care rămân.Ne investim timpul şi banii în lucruri de care ne săturăm ori pe care le aruncăm apoi.Şi totuşi,ce contează atunci?
Ţi-ai pus vreodată întrebarea asta?Dacă toate trec în viaţă,şi dacă chiar noi suntem trecători,atunci ce rămâne?Te voi lăsa pe tine,drag cititor,să-ţi răspunzi singur.Nu am să insinuez nimic.Analizează-ţi viaţa şi vei vedea pentru ce trăieşti.Faimă,bani,aprobarea altora?Tu ştii!

Frumuseţe ce nu piere niciodată

2012-02-24T20:00:00.001+02:00

Te-ai oprit vreodată pe stradă şi ai zărit o persoană căruia să-i strălucească faţa de frumuseţe?Sau ai oprit pe cineva odată şi l-ai întrebat de ce îi este faţa radiantă?Eu nu.Şi nu am fost niciodată oprită,încă! :)
Dar în China săracă şi comunistă era o fată pe nume Jia,care la vârsta de 16 ani s-a întâlnit cu Iubitul inimii ei.Ea s-a îndrăgostit atât de tare de El încât a fost alungată de acasă de familia ei şi renegată.Împreună cu o prietenă de a ei,care la fel de îndrăgostită de El şi renegată de familia ei,au mers să le vorbească oamenilor despre El.Cu două biciclete şi cu un cartof crud au mers din sat şi erau oprite pe stadă şi întrebate de ce le strălucesc feţele.

Frumuseţea acestor fete nu a constat într-o bluză drăguţă sau un machiaj reuşit,ci a izvorât din frumuseţea nepieritoare a duhului lor blând care era de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.Ele nu erau preocupate cu lumea aceasta şi nu erau îndeajuns de frumoase pentru a fi modele,dar era prinţesele Cerului.Şi asta era tot ce conta pentru ele!Frumuseţea adevărată şi nepieritoare nu o vei găsi căutând să te îmbraci cu stil sau să zâmbeşti aşa încât să pari sexy.Din contră,ea va consta în omul ascuns al inimii.O frumuseţe misterioasă care îi mistuie şi pe cei din jurul ei.Care nu se laudă şi iese în evidenţă,ci care devine cu fiecare zi şi mai frumoasă.

Iar frumuseţea despre care îţi vorbesc este frumuseţea adevărată.Cea pe care ai căutat-o poate la TV,în reviste sau pe site-ul lui Giorgio Armani.Este frumuseţea pe care numai Isus ţi-o poate da.Este genul de frumuseţe care nu va cuceri lumea,dar care Îl va cuceri pe El.O frumuseţe care nu este preocupată de nimic altceva decât de a sluji altora şi de a căuta mereu să devină tot mai frumoasă.
Poate ţi s-a spus că frumuseţea adevărată şi perfectă înseamnă să ai 90-60-90.Greşit!Greşit!Nu ştiu ce lucru frumos putem găsi noi oamenii în satisfacerea zadarnică a aprobării din partea lumii că suntem frumoşi aşa cum suntem noi.Nu înţeleg cum putem fi atât de credule încât să credem cu tărie că doar ajungând la greutatea cu numărul magic vom putea fi happy.

Am văzut multe fete frumoase în ochii lumii,dar moarte pentru Dumnezeu.Am văzut puţine fete frumoase pentru El,dar multe urâte pentru lume.De ce?Pentru că ne îngrijim prea mult de trup,dar mai deloc de suflet.Nu credem că doar El şi numai El ne poate face frumoase şi perfecte,pentru slava Sa.Şi că doar o astfel de frumuseţe poate fi în stare să schimbe inimile oamenilor.Doar o astfel de frumuseţe va ieşi în evidenţă cu adevărat!Şi doar o astfel de frumuseţe va cuceri inima unui bărbat adevărat,nu al unui profitor care nu are în cap decât cuvântul magic format din trei litere.M-ai înţeles?

Te-ai gândit vreodată şi la cei de lângă tine?

2012-02-22T12:59:00.000+02:00

În jurul nostru sunt o mulţime de oameni care au nevoie de o vorbă caldă,de un sfat prietenesc.Care stau singuri în banca lor şi aşteaptă ca cineva să vină să le zâmbească şi să-i întrebe "Ce faci?".Dar nu se găseşte nimeni care să se gândească la asta.Cu toţii sunt preocupaţi să-şi satisfacă dorinţele lor de moment şi nu se gândesc la nimic altceva decât la cum să-şi umple timpul cu alte activităţi care să-i ajute să se cunoască tot mai mult.Zilnic trecem pe lângă oameni,dar ne-am întrebat vreodată ce se ascunde sub zâmbetul lor.

Poate bărbatul acela se grăbeşte să meargă la bar să se îmbete ca să uite de necazuri.Sau fata aceea va accepta să se culce cu aşa zisul ei iubit,doar pentru a primi puţină dragoste pe care nu vrea să i-o ofere nimeni.Băiatul acela cu privirea pierdută va merge acasă şi se va pune în faţa calculatorului,unde va survola pe site-uri pornografice.Da,se va simţi murdar şi pătat,dar nu este nimeni căruia să-i pese de el.Cine ştie,poate bătrânica aceea are nevoie de cineva cu care să vorbească despre timpurile trecute,dar toţi o iau cu:"Hai mai lasă-ne cu tinereţile tale!!".

Da,este dureros.Să nu-ţi pese de nimeni şi să nu te gândeşti la problemele celorlalţi.Trebuie să învăţăm să ne încurajăm unii pe alţii,să încercăm să fim buni şi prieteni cu toată lumea.Chiar şi cu cel care "nu ne merită zâmbetul".Un suflet însetat aşteaptă în momentul acesta ca cineva să-l întrebe cum se simte şi are nevoie de confirmarea că totul va fi bine şi că orice rău va avea un sfârşit.Dar nu,nimeni nu se gândeşte la asta.
De multe ori nu înţelegem că singura cale de a ne rezolva problemele noastre şi de a ne uşura inima este de a începe să ne preocupăm de nevoile celor de lângă noi!Încearcă şi vei vedea.

Acceptă-ţi adevărata stare.Nu te mai ascunde după tine.

2012-02-20T17:23:00.000+02:00

Ştim foarte bine să ne mascăm adevărata stare.Ne place mult să ne ascundem după sloganuri ieftine şi avem pregătite o grămadă ce replici care să ne ascundă tristeţea şi disperarea ce ne macină sufletele.Suntem frustraţi şi deprimaţi,iar atunci "avem grijă" să o aratăm pe facebook prin injurii adresate lui Dumnezeu.Ştiu,e dureros.Cel mai rău este că facem asta din cauză că avem nevoie de vindecare.Suntem bolnavi.Şi goi pe dinăuntru.Dar ştim.Suntem actori foarte buni în ascunderea adevăratei noastre feţe.

Şi facem multe din aceste lucruri ca să ne scoatem în evidenţă.Ca să provocăm şi pe ceilalţi să fie făţarnici şi să ne întrecem pe net la concursul "Cine înjură mai bine".Chiar credem că asta ne va aduce pace sufletului nostru?Din contră,buruienile se vor înmulţi.Nu se vor mulţumi să ne distrugă doar sufletele noastre,ci iar "vor avea grijă" să distrugă şi grădina sufletului celorlalţi.Vor semăna confuzie şi durere.În fiecare noapte la un tânăr din America venea Satan şi îi spunea în timp ce-l mângâia pe păr:"Sunt foarte mândru de tine.Acum poţi să mergi să te arunci de pe podul X.".Şi îi spunea chiar şi numele podului în timp ce-i înmâna un card ca să-şi cumpere droguri legale.

Aşa vrei să fie şi în cazul tău?Să ajungi să fi vizitat de Satan?Şi să mai te trezeşti că te bate şi gândul sinuciderii.Nu te mai ascunde de tine.Fii tu însuţi!Recunoaşte-ţi neputinţa şi acceptă adevărul.Acela că golciunea din sufletul tău te îndeamnă înspre multe lucruri,care crezi că ţi l-ar putea umple.Ştii tu,doar Dumnezeu îţi poate umple golul acela.Ştiu că poate îţi vine să te iei de cap sau să te ascunzi în pământ de ruşine când auzi numele DUMNEZEU.Aşa fac cei mai mulţi.Se ascund.

A venit timpul,dragul meu,să te iei de mână cu adevărul.Să te vezi aşa cum eşti defapt.Nu să-ţi îngropi durerea,ci să o scoţi la iveală şi să te vindeci de ea.Nu-ţi spun să fii emo.Îţi spun să fii ceea ce ai fost creat să fii.Fiu şi fiică de Rege.E ok aşa?
Dacă da,înseamnă că începi să accepţi adevărul.Bine ar fi să mergi mai departe.Să-L trăieşti pe Dumnezeu,nu doar să crezi că există şi să crezi că te poţi juca cu El.În fine,e alegerea ta.Dar alege înţelept.Într-o zi vei da socoteală oricum pentru toate.

Ce înseamnă să fii diferit

2012-02-18T13:11:00.000+02:00

A fii diferit înseamnă a fi pus deoparte pentru ceva mai mult decât poate cuprinde cerurile şi pământul.A îndrăzni să poţi spune NU când toţi strigă într-un cor DA.Mai înseamnă şi a fi înţeles greşit,ori chiar batjocorit.Un om pus deoparte pentru Dumnezeu întotdeauna se va diferenţia de mulţime.El va stârni apluazele Cerului,dar nu şi pe cele ale lumii.Nu va fi un om după care să-ţi întorci capul,dar după care să-ţi întorci inima.Un om ca acesta nu îl găseşti la toate colţurile străzii.El este o perlă rară şi preţioasă.Este un diamant în mâinile Regelui.

Cu toţii vor să fie diferiţi şi unici,dar nu reuşesc decât să capete o diferenţa superficială.O unicitate pe care o au toţi şi pe care o poţi găsi uşor la TV,în reviste şi în sfaturile pe care ţi le dă cel mai cunoscut designer din industria modei.Nimeni nu-şi va întoarce inima după un astfel de om,dar toţi ochii vor fi aţintiţi asupra-i frumuseţii exterioare.Până la urmă,cu toţii căutăm să fim unici şi speciali.Dar nu toţi înţelegem cu adevărat cum să fim unici şi diferiţi.În fiecare generaţie sunt doar câţiva oameni care aleg să fie diferiţi.Care îndrăznesc să facă un pas de care majoritatea fug.

Un om diferit rar poate fi înţeles de ceilalţi.Uneori lucrurile pe care le face el sunt considerate inutile şi extreme pentru ceilalţi.Dar ei nu ştiu că în acel locuieşte Isus.Că El Şi-a făcut locuinţa în sufletul său,şi că de azi înainte nu mai este al său,ci al lui Isus.Îndrăzneala de a fii diferit cu adevărat schimbă lumea.Sensibilizează inimile oamenilor şi Îl face pe Dumnezeu mândru că are un asemenea om,după inima Lui.Un astfel de om nu mai trăieşte pentru lumea aceasta şi lucrurile de o clipă,dar trăieşte pentru Ceruri.Sunt mulţi oameni care se declară credincioşi,dar ei singuri se tăgăduiesc.

Nu mulţi vor fi diferiţi şi puşi deoparte pentru Dumnezeu,dar numărul acela mic de oameni va fi în stare să schimbe radical lumea şi chiar să ne întoarcă inimile în direcţia lor.Este uşor?Nu,dar atâta timp cât El locuieşte în tine,fii sigur că nimic nu-ţi va părea mult prea greu.Mulţi fug de Dumnezeu,dar odată vă fugi El de ei.Atunci,va fi mult prea târziu să mai schimbe ceva.Sentinţa deja a fost dată.

Vrei să fii iubit?Iubeşte!

2012-02-16T15:07:00.000+02:00

Noi oamenii,avem pretenţia de a fi iubiţi,de a fi respectaţi,de a fi cadorisiţi.Mereu.Credem că ni se cuvin toate şi că merităm ce-i mai bun.Arătăm cu degetul arătător ce avem nevoie şi aşteptăm cu palmele deschise să ne fie împlinite toate dorinţele.Devenim nervoşi şi nerăbdători când nu ni se fac poftele,iar atunci ne supărăm.Cam aşa stau treburile şi în dragoste.Vrem să fim iubiţi de cineva anume şi avem pretenţia ca persoana iubită să fie disponibilă pentru noi non-stop.

Dar noi nu vrem să fim dispuşi pentru ea non-stop,şi nici măcar nu ne trece prin gând să iubim în modul în care dorim noi să fim iubiţi."Poftim?Eu să-l iubesc pe ăla?Dar cine sunt eu?Preşul lui de şters picioarele?El să mă iubească întâi,iar pe urmă..vom vedea noi!".Deşi dorinţa de a fi iubit este mare,totuşi nu facem primul pas în dragoste.Aşteptăm să facă dânsul sau dânsa primul pas(notă:NU sunt de acord că o fată trebuie să iniţieze relaţia!),în a de oferi dragoste.Nu vorbesc doar despre dragostea dintre un bărbat şi o femeie,ci vorbesc despre dragostea dintre oameni în general.

Mereu şi mereu avem acelaşi scuze.Ar trebui să înţelegem că nu putem fi iubiţi atunci când noi nu avem în inima noastră decât gânduri urâcioase.Nu putem fi iubiţi când facem pe "supăratul",că poate aşa Domnul X va înţelege aluzia.Nu putem fi iubiţi decât atunci când vom iubi.Isus ne-a iubit întâi.Noi L-am urât,El ne-a iubit.El nu ne-a iubit pentru că aşa "a simţit",ci pentru că a ştiut că dragostea este răspunsul!Noi iubim când simţim.Când avem o zi proastă,urâm.Când nu simţim că mai iubim,plecăm.Dragostea nu este doar un sentiment,care pleacă şi vine.Este o alegere.Un devotament.Ea nu piere niciodată.

Nu vom putea fi iubiţi de oameni decât atunci când noi vom iubi.Şi mai e ceva.Nu trebuie să iubim doar pentru "interese ascunse".Iubim chiar dacă nu vom fi niciodată iubiţi.Până la urmă lanţurile urii se vor topi,oricum.Cum doreşti tu să fi iubit?Te-ai gândit vreodată?Aşa cum ai vrea tu să fi iubit,aşa trebuie să-l iubeşti pe cel de lângă tine,indiferent dacă e prietenul sau fratele tău.Nu te aştepta să fi iubit de cineva aşa cum îţi doreşti tu,dacă în inima ta este un război.Învaţă ce-i dragostea adevărată,iar apoi iubeşte!Chiar dacă..

Ziua Dragostei.Să fie doar azi?

2012-02-14T15:46:00.000+02:00

Să fie doar o dată pe an Ziua Îndrăgostiţilor?Atunci de ce doar atunci devenim mai atenţi şi mai grijulii cu persoana iubită?De ce atunci îi cumpărăm cadou doar în ziua magică?Ziua Îndrăgostiţilor sau Valentine's Day,după cum le numim noi,ar trebui să fie în fiecare zi în inimile noastre.Nu doar atunci când sunt însemnate în calendar cu o inimioară sau când avem noi chef de ele.Dragostea nu are o regulă anume sau doar o zi pe an,în care devenim mai tandri şi în care învăţăm să spunem un "Te iubesc" scârţâit.Ziua dragostei este în fiecare zi.

Cel puţin aşa este la Dumnezeu.El nu are o zi anume în care ne iubeşte mai mult decât în alta.El nu ne spune "Te iubesc" doar o dată pe an,fiindcă aşa o cere sărbătoarea.El nu ne arată asta o dată pe an.Dumnezeu ne arată asta chiar şi acum.Uite,ce mare minune că încă mai trăieşti!Şi îmi poţi citi articolul.Uau,chiar şi îl înţelegi.Vezi,cât de îndrăgostit este Dumnezeul nostru?El nu ne arată dragostea Sa faţă de noi doar într-o zi ca aceasta,El ne-o arată zilnic şi non-stop.Poate că un iubit sau o iubită are momente în care eşuează,în care nu mai este aşa cum am visat şi am dorit noi.Dar Dumnezeu este acelaşi ieri,azi şi mâine.

Poate ţi s-a spus să fii trist şi îmbufnat dacă esti singur de Valentine's Day.Aş vrea să îţi spun să salţi de bucurie şi să iubeşti,chiar şi acum.Să nu crezi că o relaţie te va salva de la nefericirea veşnică ce te aşteaptă.Să nu te consolezi cu gândul că doar o "persoană specială" te-ar putea face fericit.Învaţă să te bucuri de fiecare zi a vieţii tale aşa cum este ea.Dacă acum,cât eşti singur nu te bucuri şi nu iubeşti viaţa,ce te face să crezi că o vei iubi după ce vei cunoaşte pe cineva mai special?Dumnezeu ştie şi pentru tine când e timpul iubirii.El vrea ce-i mai bun pentru tine.Nu te minţi singur/ă crezând că doar X te va salva.
În final,aş vrea să termini de citit acest articol cu un zâmbet.Zâmbeşte!Cineva te iubeşte! :)

Un moment de linişte cu El

2012-02-11T21:08:00.000+02:00

Se întâmplă ca la un moment dat al vieţilor noastre să devenim trişti.Să ne simţim singuri şi poate chiar fără niciun prieten.Cu toţii poate au plecat departe sau nu au timp de noi.Se lasă o tăcere în sufletul nostru şi începem să medităm la viaţa noastră.Zâmbim cu nostalgie când ne gândim la momentele în care am ajutat un copil să se ridice,atunci când a învăţat să umble.Ne amintim când am fost trişti şi imediat toţi ne-au întrebat ce este cu noi.Privim în gol pe fereastră şi observăm cum o vrăbioară se aşează pe o crenguţă acoperită cu zăpadă.Am vrea să-i spunem ei ce simţim,dar ştim că ea nu înţelege.

Oftăm supăraţi şi ne gândim cui i-ar păsa de noi.Pe umărul cui am putea să plângem?Cui să-i spunem intimităţile noastre,şi să nu fie nevoie să ne îngrijorăm că persoana aceea va spune cuiva ce i-am încredinţat.Aşa-i,nu găsim pe nimeni.Ce putem face atunci?
Ne gândim să-I spunem atunci lui Dumnezeu.Cine ştie,poate de data aceasta Îl vom simţi.Aşa că,începem!Ne descărcăm sufletul înaintea Lui,ca şi când L-am fi cunoscut dintotdeauna.Simţim ceva ce nu am mai simţit nicicând înainte,cum piatra de pe inima noastră este aruncata în abisul uitării.Îl putem auzi cum plânge împreună cu noi.Întreaga noastră fiinţă este inundată de dragostea Sa pentru noi.Parcă întreg Cerul ne aude,şi totuşi,nu ne temem că el s-ar putea să ne bârfească ori judece.Ştim că n-o va face.

Cu cât Îl căutăm mai mult pe Dumnezeu,cu atât de mult Îl vom găsi.Cu toţii avem momentele noastre în care vrem să fim lăsaţi în pace.În care simţim că e timpul să ne analizăm gândurile şi sentimentele.În care vrem să facem o schimbare.Aşa-i că de multe ori am spus:"De mâine,nu voi mai face asta!"?Şi iar am făcut-o.
Prin puterea noastră de om nu vom putea realiza prea multe.Defapt mai nimic.Nimic.
Însă,prin puterea Sa vom putea face lucruri mari de tot!Vom putea zbura deasupra furtunii,vom transforma Valea Plângerii într-o vale de binecuvântări.Vom putea să spunem plini de încredere:

Dacă Domnul este pentru noi,atunci cine va fi împotriva noastră?Pe cine altul avem în Cer în afară de Tine?

Ruşine,unde ai plecat?Mult prea departe.

2012-02-09T15:38:00.000+02:00

Oamenii zilelelor noastre duc mare lipsă de un lucru esenţial care i-ar putea salva de la o mulţime de necazuri.Lipsa acelui lucru esenţial duce la multe lipsuri sufleteşti.Mulţi oameni încearcă să iasă în evidenţă cu prostia lor.Vedem cum tinerii de pe facebook postează poze "cu prostii",ori se mândresc cu starea de ebrietate în care s-au aflat seara trecută şi de la care încă mai au dureri de cap.Ei jură că nu vor mai face asta din nou,însă odată ce simt că nu mai sunt la fel de bârfiţi şi populari,trec iarăşi la vechile obiceiuri.

Da,generaţiei noastre îi lipseşte ruşinea.Se pare că toată lumea încearcă să scape de ea.Toţi o consideră un lucru de care trebuie să se descotorosească.Din păcate,nu mai ne este ruşine să postăm poze mai puţin decente,să ne certăm "live" pe net,să ne lăudăm cu prostia noastră şi să facem pe interesanţii doar ca să impresionăm lumea.Însă,ne este ruşine să vorbim despre Dumnezeu.Ne prefacem răguşiţi şi ne mutăm de pe un picior pe altul,înghiţind în gol Numele Său.Parcă suntem iritaţi când auzim de El,deşi respirăm datorită îndurării Lui.

Acum,dragii mei,să vă întreb ceva.De ce?De ce ni se pare ceva demn de respect să postăm poze cu noi aproape goi,dar este ceva dizgraţios să vorbim despre Dumnezeu?De ce suntem catalogaţi drept călugări ori veniţi de pe altă planetă dacă Îl iubim pe Isus?..şi de ce primim sute de like-uri la poze cu noi în chiloţi?De ce suntem aplaudaţi atunci când ne lăudăm de cât de beţi am fost seara trecută?De ce?

Nu ştiu,dar căutăm aprobarea şi dragostea în locuri în care nu vom găsi decât o variantă contrafăcută a lor.Chiar credeţi că o poză sexy vă va face mai mari în ochii cuiva?Şi chiar a fost neapărat nevoie să postaţi pe net ştirea că v-aţi trezit dimineaţa prin şanţuri?
Însă...este ceva ruşinos să vorbim despre Dumnezeu.Nu ne vine nici măcar să pronunţăm numele Său.Cum să facem noi asta?De ce să ne pese nouă să distribuim poze sau ştiri cu orfani şi oameni care au nevoie de ajutorul nostru?Mai bine trecem peste.Dar,oh,bancul acela e mult prea tare ca să nu fie postat!Sau poza aia funny!...îmi pare rău,s-a ajuns mult prea departe.Este ruşinos să fim normali,este cool să fim anormali.Am uitat asta,îmi pare rău...

Reginele dramei

2012-02-08T11:57:00.000+02:00

Le întâlneşti la tot pasul.Ele sunt acele fete şi femei care au tendinţa din a face din tânţar armăsar.Zbiară cât le ţine gura dacă nu mai au rimel,ori plâng cu lacrimi de crocodil când aud că a murit actorul lor preferat(în film!).Le place foarte mult să dramatizeze lucrurile,iar de obicei ele sunt acelea care răspândesc si pompează noile bârfe.Ele simt nevoia să fie în centrul atenţiei mereu,aşa că mereu "au grijă" să iasă în evidenţa cu ceva.Ba se dau în spectacol pe facebook cu ceva ce încă nu aflasem despre ele,ba au grijă să inventeze ceva picant.Drama este o mare slăbiciune a speciei femeieşti.Femeile sunt născute aşa încât din naştere sunt regine ale dramei.

Cultura pop şi revistele pentru fete şi femei ne învaţă că este ok să fim noi însene,că este în regulă să ne exteriorizăm până ne crapă venele şi că bârfa ar trebui să fie hrana noastră zilnică."Ai văzut că X a flirtat cu Y?Pun pariu că e ceva la mijloc.Cred că a trebui să vorbim şi cu Z despre asta să vedem ce părere are."
Astfel de discuţii pot părea nevinovate şi normale între fete,dar ele au un rol destructiv.Ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne face să ne formăm o părere greşită despre oamenii din jurul nostru.Femeile au obiceiul să lase ca emoţiile şi sentimentele să le conducă viaţa,dar inima nu are însă dreptate întotdeauna!

Avem prostul obicei să spunem pe unde apucăm totul despre viaţa noastră privată.Să postăm pe facebook o poză la cinci minute şi să ne actualizăm starea de fiecare dată când ni se schimbă starea emoţională.La fel facem şi pe twitter,care poate deveni un jurnal public dacă nu avem grijă de asta.Ştiu că poate fi incitant să fim detectivele care descoperă misterele vieţii altora,stiu că ne vine să plângem de fericire când auzim că cel mai râvnit cuplu de la Hollywood se căsătoreşte...in sfârşit!Dar nu trebuie să lăsăm ca drama să ne conducă pe noi şi nu trebuie să-i îngăduim ca ea să devină centrul vieţii noastre şi scopul pentru care trăim.

"Dar unde atunci să găsesc bucuria şi entuziasmul pe care mi le oferă drama?",poate te întrebi.Psalmul 16:11 spune astfel:"...înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta."
Dacă Dumnezeu aşa a spus,înseamnă că aşa şi este!Nu trebuie să inventăm povestioare dramatice şi să ştim ultimele bârfe pentru a avea o viaţă incitantă.Misterul unei vieţi în prezenţa lui Dumnezeu este o frontieră fără sfârşit şi mereu avem şi vom avea încă ceva de aflat despre El.Te invit să laşi drama umană şi să mi te alături într-o aventură reală,în prezenţa Regelui regilor.Pentru că "drama" Lui duce la o viaţă din belşug.

Din păcate,am ajuns la concluzia asta

2012-02-06T15:47:00.000+02:00

Oamenii adulţi,cei care ar trebui să fie un exemplu pentru noi,generaţia noastră,sunt tocmai aceia de care trebuie să fugim cu viteza luminii.Astăzi am realizat că am mai multă înţelepciune şi ştiu să-mi ţin gura mai bine decât o face un om matur.Nu pot să-mi dau seama de ce,dar nu înţeleg de ce am devenit atât de nervoşi,irascibili şi lipsiţi de maniere.Trebuie să zbieri în gura mare ca cineva să te asculte.Când vrei să faci o faptă bună,ţi se reproşează că de ce ai făcut asta şi că totul este făcut din scopuri ascunse şi bazat pe minciună.Nimeni nu mai ştie să aprecieze bunătatea şi dreptatea,dar toţi se ascund în spatele urii.

Tinerilor li se spune că nu sunt buni de nimic.Că au dreptul de a tăcea.Că încă nu ştiu nimic despre viaţă.Şi că nu se va alege nimic de viitorul lor.Nimănui nu-i mai pasă de generaţia viitoare,nimeni nu mai îndrăzneşte să facă o schimbare înspre bine.Fiecare îşi vede de problemele lor.Bucuria unora a devenit acuma demisia lui Boc din parlament.Mulţi sunt nervoşi din cauza ninsorilor.Copiii nu mai ştiu să iasă şi să se bucure de zăpadă.Mai bine sunt lăsaţi de către părinţi să se joace pe calculator "jocuri de iarnă".Adulţii se dau mari educaţi şi care ştiu să-şi stăpânească firea pământească,dar tot ceea văd eu este exact opusul a ceea ce pretind ei că sunt.

"Pe vremea mea....",una dintre cele mai folosite fraze ale lor pentru "a motiva" tineretul este aceasta.Păcat că nu reuşeşte decât să "ne-motiveze".Aşa este,e mult mai uşor să pălăvrăgeşti,să dai exemple din vremurile trecute,dar este şi mai greu să faci ceea ce zici.
"Nu fumaţi!!!",Nu mâncaţi fast-food!!",strigă profesorul de biologie în gura mare,crezând că tonul ridicat îşi va face efectul asupra elevilor plictisiţi.În pauze,profu' de bio face ceea ce îndeamnă pe elevi să nu facă.
Am început să credem că dacă vorbim urât cu generaţia tânără şi dacă îi putem da 10000000 de sfaturi şi să facem pe psihologii cu ea,îşi va reveni.Nimeni nu realizează că lucrurile merg tot mai prost din lipsă de exemple.Nimeni nu vrea să pice de prost în zilele noastre,nu?

Dragi oameni adulţi,sau care vă ziceţi aşa."Marş-ul" vostru şi tonul vostru ridicat nu ne va motiva înspre calea cea bună,după cum credeţi voi.Ba din contră,din păcate ne motiva înspre "să nu faci-urile" voastre.Până când veţi înceta a ne mai vorbi despre "cum ar trebui să fim",începeţi voi şi fiţi aşa,avem nevoie de exemplul unui om matur şi mai înţelept(dacă aşa vă consideraţi).Sincer,astăzi m-aţi dezamăgit aproape cu toţii.Tot ceea ce am văzut la voi a fost:nervi,înjurături,bârfe,supărări nemotivate,grabă,frământări,minciuni,interpretări greşite.
Dacă asta ne va duce pe calea cea bună,ei bine,VĂ ÎNŞELAŢI!

Noi nu avem nevoie să ni se spună cât suntem de needucaţi şi buni de nimic,avem nevoie de cineva care să scoată bunul din fiecare din noi.Suntem siguri că Dumnezeu are şi pentru "bunii de nimic" de noi un plan.De aceea,daţi-ne un exemplu mai bun.Chiar am ajuns să cred că sunt mai trecută prin viaţă decât cei mai mulţi dintre "oamenii maturi".Din păcate,aceasta este concluzia pe care am tras-o astăzi.Sunteţi mândri de asta?

O fată ca ea

2012-02-05T15:12:00.001+02:00

Era odată o fată foarte îndrăgostită de stele.În zilele însorite de vară,ea obişnuia să meargă în grădină cu toate jurnalele ei şi acolo îşi aştepta iubitele ei stele.Prietenele ei cele mai bune care o înviorau şi care o făceau să zâmbească atunci când era tristă.Uneori,stelele vorbeau între ele şi chiar erau în stare să-şi dea viaţa de dragul fetei,iar la câteva seri una dintre ele cădea pe bolta cerului.Fata îşi punea o dorinţă şi cu lacrimi în ochi zâmbea.Annie,căci aşa o chema pe fată,avea un vis care părea imposibil pentru lume,iar uneori chiar şi pentru ea.

Dintotdeauna îşi dorise şi se rugase pentru un miracol.Ea însăşi îşi dorea să fie un miracol pentru lume.Dar inima ei de femeie,deşi era doar o tânără fată,visa la un el.Stelele o ascultau seară de seară,cum le vorbea despre un băiat pe care nu-l întâlnise niciodată înainte.Ea visa şi iar visa.Nu vroia ceva normal.Era sătulă de toate idilele ieftine ce au un sfârşit şi te lasă cu mai puţin din inimă.Spera ca el-ul ei să fie şi el un îndrăgostit de stele şi de Cer ca şi ea.De aceea,le spuse stelelor că băiatul de care ea se îndrăgosti va fi acela care îi va compune cea mai frumoasă poveste despre stele.Sau care îi va dedica o melodie despre stele.Sau băiatul cu care va vedea o stea căzătoare împreună.În fine,totul ţinea de Stele.

La doar câteva zile după discuţia pe care Annie o avuse cu prietenele ei stelele,făcuse cunoştiinţă cu câţiva băieţi.Însă niciunul nu era interesat de stele.Mai degrabă,erau interesaţi de propriile interese.Unii dintre ei chiar încercară să o cucerească cu fraze siropoase şi flirturi nevinovate.Ea nu cedă.Le spuse clar şi direct că nu era interesată de ei.Asta le-a rănit bărbăţia şi capacităţile de cucerire,dar Annie îşi proteja inima cu grijă,ca pe o perlă nepreţuită.Bineînţeles,băieţilor nu prea le plăcea genul acesta de cuminţenie.Însă lui Annie nu-i păsa de ce zicea X şi Y.Ea vroia un miracol.Pentru asta se şi ruga.

Zilele erau noroase,iar asta însemna că Annie nu mai putea să zărească nici măcar o strălucire pe cer.Era mai tristă ca niciodată.Jupiter nu-i mai lumina inima,iar Carul Mic nu o mai făcea să zâmbească.Norii cenuşii şi încărcaţi de ploaie se plimbau în voie pe cerul odată senin,gândindu-se unde ar putea să-şi verse lacrimile.După multe cugetări găsiră că cel mai potrivit loc unde ar putea plânge este orăşelul unde locuia Annie.Şi astfel cerul începu să plângă,pentru Annie.Ea încă nu ştia asta.

Poşta întârzie în ziua aceea,dar pe la ora 16 sosi.O scrisoare anonimă sosi dintr-o ţară îndepărtată pentru Annie.Cu sufletul la gură,ea deschise plicul,iar mare-i fu uimirea atunci.Un desen o portretiza pe Annie într-o noapte de Iunie,iar în ochii ei străluceau stelele.În poală avea jurnalele ei şi purta o rochie cu floricele.Pe spatele desenului erau scrise cuvintele:

"Atâta timp cât Mă ai pe Mine,nu ai nevoie de un el.Eu îţi sunt îndeajuns.El-ul tău îşi are timpul lui.Acum,Eu sunt eu-l tău."

De la Cel mai Îndrăgostit al tuturor timpurilor

Tu în ce crezi?

2012-02-03T21:25:00.000+02:00

Cu siguranţă că fiecare dintre noi avem ceva în care credem şi ne inspiră în tot ce facem.Sunt mulţi oameni care cred în destin,în noroc,în vise,în talismane norocoase.Alţii sunt inspiraţi de ceea ce văd,iar unii de persoanele din viaţa lor.Acum,aş vrea să te întreb ceva:Tu în ce crezi?
Cine sau ce te însufleţeşte,care este lucrul care îţi dă putere să mergi mai departe şi care te ridică atunci când eşti căzut la pământ?Cei bolnavi,care zac pe un pat în spital sunt motivaţi să trăiască de dragul familiei şi vieţii,în timp ce unii se gândesc cum să-şi pună capăt vieţii din simplul motiv că "nu mai le este drag de viaţă".Atâţia oameni şi-ar dori să aibă ceea ce ai tu,şi nu au.Chiar în clipa aceasta un copil al străzii se încălzeşte prin canale şi crede-mă,şi-ar dori să-şi lipească mâinile de o teracotă caldă,doar că nu are niciuna.

Credinţa noastră poate muta munţii şi poate face lucruri imposibile,posibile!Din păcate,multora ne lipseşte credinţa.Am lăsat-o să ne fie furată de ştirile rele şi de gurile rele.Tocmai acel lucru,care este mai mic decât un bob de muştar,l-am lăsat să ne fie răpit din inimă.Acum ne trezim fără credinţă şi ne îndoim de aproape totul.Râdem de credinţa altora şi suntem irascibili.Ne hrănim cu gunoaiele din mass-media şi înghiţim toate otrăvurile ce ni se pun în faţă.Luăm o înghiţitură şi ne trezim că mai vrem una.Începe să ne placă viaţa aceasta,fără niciun scop,fără ceva în care să credem.

Ştiai că cei mai trişti oameni de pe acest pământ sunt aceia care nu au ceva în care să creadă?Ei deabea aşteaptă să treacă odată ziua de azi şi să vină cea de mâine.Aşteaptă să moară.Sunt întunecaţi la faţă,iar singurul lucru care ajunge să-i înveselească este când aud că cineva a păţit ceva rău.Nu întorc înapoi zâmbetele firave ale copilaşilor.Defapt,deabea aşteaptă să crească copiii aceia şi să dea de necazuri,să dea de viaţa adevărată.Pentru ei,viaţa adevărată a devenit un mare nimic.

Aş vrea ca tu să nu fii ca ei.Să zâmbeşti tuturor oamenilor.Să admiri peisajele frumoase.Să crezi în visele tale.Să crezi,să speri,să visezi.Viaţa este frumoasă când ai un motiv pentru care să o trăieşti.Poate te întrebi:"Dar Milena,tu pentru ce trăieşti?".
Eu trăiesc pentru Isus.Credinţa mea este în Dumnezeu.Nu cred în coincidenţă şi nici în ghinion,însă cred că toate lucrurile lucrează înspre binele celor ce-L iubesc pe El.Ştiu că eu trăiesc deja pentru Ceruri.Nu prea mai îmi pasă de pământul acesta.Am renunţat la toate lucrurile care odată mi se păreau bune.Acum le consider nişte gunoaie.Nimic nu se compară cu credinţa mea în Dumnezeu.

Da,cred în Dumnezeu!Şi nu mi-e ruşine de asta!Ţie îţi este?

Maturizarea face parte din viaţă

2012-02-02T15:38:00.000+02:00

În viaţă treci prin multe etape,unele care te modelează şi te ajută să devii mai asemeni Lui,dar sunt şi altele care "te duc cu picioarele pe pământ".De multe ori facem unele lucruri pe care ajungem să le regretăm mai târziu.Ne întrebăm cum am putut să fim atât de proşti sau de creduli.Râdem de vechea noastră gândire sau ne tragem de păr.Toate lucrurile astea fac parte din Drumul Maturizării.Acea călătorie care este fără sfârşit şi va trebui să mergem pe ea până la sfârşitul vieţii noastre.

Da,vom avea parte de regrete,dar vor fi şi bucurii nespuse.Ne vom întreba pe ce planetă trăiam atunci când gândeam în acel fel sau când vorbeam aşa.Poate vom mâzgăli jurnalele în care ne ascundeam sentimentele ascunse sau vom depăna amintirile.În orice caz,orice experienţă pe care trecem în viaţă are rolul de a ne învăţa ceva,o lecţie de viaţă.Fiecare dintre noi trebuie să vrea să înveţe câte ceva din fiecare experienţă,neplăcută sau plăcută.

Cât de ciudată pare viaţa uneori.Încercăm să ascundem unele lucruri,dar toate ies la iveală.Atunci când decidem că a venit vremea să părăsim Scena Vieţii,suntem aplaudaţi şi invitaţi să fim iar cei de altădată.E ciudat,e vital!Totul face parte din planul lui Dumnezeu.Tot ceea ce ştiu este că toate lucrurile lucrează înspre binele nostru.Uneori ne săturăm şi încercăm să ne găsim un loc unde să ascundem.Fugim de maturizare,de modelare.Dar...totul face parte din viaţă!

Pentru tine,inimă frântă!

2012-01-31T18:23:00.000+02:00

Te simţi confuză şi singură.Un gol imens îţi umple cămăruţele unde altădată domnea bucuria şi pacea,şi da,simţi cum întreg trupul ţi se vlăguieşte şi devine asemeni unei stafide uscate.Poverile mult prea grele te-au făcut să cazi pe podeaua rece şi simţi că nu mai ai putere să te ridici.Eşti atât de sensibilă,încât simţi şi cea mai mică împunsătură din partea oamenilor care-ţi râd în nas,şi pleacă.Cu puterile rămase şi cu paznicii de la poarta ta,ridici un zid de apărare,dar care se surpă iar la cel mai mic atac din partea duşmanului tău.

Ştiu că ai fost rănită şi înşelată,poate chiar răpită.De prea multe ori te-ai găsit pe mâna unor oameni care nu au ştiut să-ţi aprecieze adevărata ta valoare.Au abuzat de tine doar pentru a obţine ceva,iar apoi te-au abandonat undeva pe marginea unui drum singuratic.Nopţile reci şi geroase te-au găsit fără apărare,aşa că ai îngheţat.Nu ai mai putut să oferi un zâmbet autentic,ci doar un râu de lacrimi stinse de-al durerii jar.Nu voi pretinde că-ţi înţeleg durerea,dar încă găsesc în tine o licărire de speranţă.Chiar dacă ai fost spartă în ţăndări,iar ruşinea şi vina nu te-au lăsat să vezi Adevărul,El era acolo,aşteptându-te.

Poate nu ţi-a ieşit aşa cum ai visat şi cum ai planificat tu,şi tu nu poţi vedea încă Speranţa,dar ea este chiar acolo,aşteptându-te...pe Tine.

Proababil că încă nu-ţi trece prin minte încă,scumpă inimă frântă,cine ar putea fi speranţa ta.Nici nu ai cum să o vezi în atâta întuneric,deşi ea luminează puternic.Trebuie s-o vezi prin credinţă.Trebuie să crezi că ea este acolo pentru tine,spre a-ţi pune un nou vis şi pentru a te ridica.

O,da!Mai vrea şi să ia fiecare bucăţică lipsă din tine pe care ai dat-o la om,şi tânjeşte să o pună acolo unde îi este loc.Dar trebuie doar s-o laşi.Trebuie să te cureţe mai întâi.Te-ai murdărit prea mult cu unele lucruri.Încrede-te în ea.Ştie ce face.

Inimă frântă,nu-ţi mai aduce singură durerea.Lasă-L pe El să o facă în locul tău.Nu-ţi poţi imagina toate planurile pe care Isus le are pentru tine.Doar că...are nevoie de acordul tău,inimo!

Cercetează-ţi inima

2012-01-29T15:47:00.000+02:00

Astăzi,aş vrea să te îndemn să priveşti în inima ta,dacă ai curajul necesar să o faci.Sunt sigură că toţi oamenii am avea nevoie să ne facem o cercetare a dorinţelor inimii noastre,a viselor,a gândurilor şi chiar o săpare adâncă în viaţa noastră.La un moment dat,tot va trebui să trecem pe aici,să fie nevoie să ne uităm în sufletul nostru şi să vedem ce ascunde.
Multor oameni le este ruşine sau teamă să privească în viaţa lor.Ştiu că vor descoperi gânduri ascunse,dependenţe,ură şi poate chiar multă amărăciune.De aceea,ei au grijă să mascheze cât pot de bine adevărata lor faţă prin diferite metode,cum ar fi:falsitatea!

Du-te într-un loc liniştit şi stai de vorbă cu Creatorul sufletului tău.Cu siguranţă că aţi avea ce povesti.El poate să-ţi spună dacă ceea ce faci e bine,ori dacă mergi pe un drum ce duce la moarte.Dumnezeu ştie mai bine decât tine ceea ce ai nevoie şi îţi mai cunoaşte şi viitorul!De ce te-ai baza atunci pe tine?
Analizează-ţi cu atenţie,împreună cu Dumnezeu,inima şi calea ta.Este bun drumul pe care mergi?Te simţi bine aşa cum eşti?Ori eşti împovărat de vinovăţie şi apăsare,dar îţi este teamă să vorbeşti despre asta cu cineva,fiindcă "oamenii sunt oameni"?

Fiecare dintre noi mai avem câte ceva de schimbat în gândurile,vorbele şi acţiunile noastre.Problema este că,cei mai mulţi dintre noi nu credem şi nu vrem să facem ceva pentru binele nostru.De aceea,trecem cu vederea peste micile avertizări pe care inima noastră ni le transmite atunci când simte că lucrul pe care-l facem nu ne va face bine,ci doar rău.Trebuie să ne păzim inima mai mult decât orice,căci din ea ies izvoarele vieţii.Analizează-ţi inima,vorbele,gândurile şi faptele tale.Reflectă ele natura lui Dumnezeu,sau natura ego-ului tău?

Misterul din spatele frumuseţii

2012-01-27T21:12:00.000+02:00

Tot ceea ce vezi este o faţă drăguţă.Arată destul de bine,ai putea zice că nu ar arăta mai rău dacă s-ar îmbrăca mai după ultimele trenduri.Nişte machiaj nu ar strica,iar pielea parcă îi este prea palidă.Câteva şedinţe la solar şi o să fie....fata din vis.
Opreşte-te!
De ce o etichetezi după modele de la Victoria's Secret?Tu chiar crezi că asta e tot ceea ce contează,frumuseţea şi atât?Se vede că nu ai habar cum să cucereşti inima unei femei.
Nici măcar nu ţi-ai dat seama că fata aceea este învăluită într-o aură de mister,deşi asta căutai să vezi.
Uite ce e,ea poate nu va semăna cu Miss Univers sau cu cel mai frumos model din lume,dar nici cea mai sexy femeie din lume nu are un cântec în inimă aşa de frumos ca al ei.

Bineînţeles,cântecul ce ea-l cântă nu este unul ieftin şi comercial,ce-l auzi non-stop la radio,ci un cântec tandru şi suav ce-ţi face inima să se întoracă după el.Nu-ţi va captiva ochii,dar inima-ţi va fi de mult plecată în căutarea descifrării misterului din spatele frumuseţii ei.Da,vorbesc despre o fată care nu a fost modelată de standardele acestei lumi,care "are grijă" să dezvăluie cât mai mult,şi care se îngrijeşte cât mai puţin de inimă.
Ci vorbesc despre acea fată care are o feminitate pusă deoparte şi care a fost modelată de standardele înalte ale Preaiubitului inimii ei.Singurul care ştie cum Să cucerească inima unei femei..

Tu poate o vezi o ciudată sau o măicuţă,cine ştie,poate chiar îţi baţi joc de ea.Oricum,să ştii că ea te-a şi iertat deja!Nu e genul care să pună la suflet vorbele amare ale tuturora,este prea consumată cu Prinţul ei.Ştii de ce ţi se pare o închisă şi o ciudată?
Pentru că,catalogând-o după standardele extrem de scăzute ale lumii,şi comparând-o cu toate "femeile adevărate" din showbiz,ai ajuns să crezi că frumuseţea adevărată şi femeia viselor tale se găseşte undeva pe coperta unei reviste pentru bărbaţi.

Îmi pare rău.Ai fost înşelat.Defapt,era şi normal să fie aşa.Gunoi intră,gunoi iese.E timpul să-ţi deschizi inima înspre adevărata frumuseţe a unei femei şi e timpul să devii un apărător al ei.Sunt prea mulţi cuceritori ai purităţii în zilele noastre,şi sincer,noi fetele ne-am cam plictisit de ei.Întotdeauna am fost plictisite de ei,doar că majoritatea dintre fete s-au săturat să aştepte după ceva mai mult,aşa că s-au lăsat bietele de ele cucerite.
Ştii tu:inimi frânte,declaraţi siropoase,te iubesc-uri cu nemiluita,certuri,pasiuni
A cam venit timpul să...descifrezi misterul din spatele frumuseţii.

Până când vei mai trăi fără speranţă?

2012-01-25T23:11:00.000+02:00

Chiar nu am cuvinte să-mi găsesc îngrjorarea cu privire la lipsa de speranţă ce se află în inimile noastre flămânde după puţine cuvinte de încurajare.Peste tot auzim numai de rău,oamenii nu mai au speranţă şi îşi pun unii altora doar cuvinte care să dărâme.Ni se pare greu să ne încurajăm unii pe alţii,dar şi mai greu a devenit să oferim un simplu zâmbet.Lumea în care trăim se îndreaptă înspre descurajare,tocmai datorită nouă.În loc să oferim speranţă,noi dărâmăm.În loc să zâmbim,ne încruntăm.

Ni s-a spus de prea multe ori că "nu mai are rost să ne gândim la viitor,pentru că nu va fi niciunul",iar apoi ne întrebăm de unde atâta frământare,descurajare şi chiar tulburări?Predicţii sumbre,incertitudine,gânduri ascunse,şi multe inimi uscate.Inimi care aşteaptă să fie udate cu Apa Vieţii,dar nu este nimeni care să o facă,toţii fiind mult prea ocupaţi cu "necazurile" lor.Ne-am obişnuit atât de tare cu obişnuismul,încât,atunci când cineva este plin de încredere,ne punem întrebarea de pe care planetă vine.

Credem tot ce ni se spune şi ne luăm după criticile lumii.Când Dumnezeu ne spune că are gânduri de pace,noi citim ziarul care are ca titlu:"GÂNDURI DE NENOROCIRE".Când Dumnezeu ne spune doar la El ne putem stăpâni setea de ceva mai mult,noi încercăm să ne-o stăpânim noi!Cum?Căutăm Calea,Adevărul şi Viaţa în cluburi,pe siteuri pornografice,în droguri şi în idile ieftine.Chestii care să ne dea sentimentul de asigurare şi de siguranţă,că totul va fi OK.Căutăm speranţa în locuri de unde nu putem primi decât deznădejde.
Până când?
Până vei fi internat într-un spital din cauza unei come alcolice?
Până nu vei mai avea lacrimi să plângi de la prea multe despărţiri?
Până când vei trăi pe străzi şi vei fi nevoie să faci orice pentru a-ţi injecta heroină?
Până când vei mai continua să te învârţi în jurul cozii?

Nu te da bătut niciodată

2012-01-23T15:34:00.000+02:00

Printre ruinele vieţilor altor oameni,ea trăia.Se plimba ici-colo printre amintirile tuturora şi cu nostalgie le depăna.Îşi amintea zâmbetele tuturora,iar atunci zâmbea şi ea.Dar nu trecuse mult până nu deschise cufărul amintirilor urâte,care era mai abundent decât cel al amintirilor plăcute.Vedea multă durere,multe lacrimi şi milioane de inimi frânte.O lacrimă i se prelinse pe obrazul auriu şi atunci începu să strângă toate amintirile urâte şi să le arunce în Marea Uitării.Dintr-o dată văzu cum în inimile oamenilor înflorea speranţa şi dragostea.Toţi acei oameni ce până ieri fuseseră îngânduraţi de grijuri,astăzi zâmbeau.Îi veni o idee.

Luă nişte boabe din buzunarul ei şi le semănă în inimile oamenilor.Aşteptă până ele muriseră,căci doar aşa puteau aduce rod,şi le udă cu Apa Vieţii.Cu timpul,un mic firicel se ivi.În momentul acela,într-un om creştea credinţa şi încrederea că Dumnezeu îi va rezolva problemele.Firicelul acela ajunsese să aibă până şi frunze,fiecare frunză însemnând o abandonare absolută în braţele lui Isus.Omul acela deja radia de bucurie,iar toţi ceilalţi în care sămânţa era încă moartă,se întrebau de unde atâta fericire.

Ea zâmbea,dar cu o lacrimă de durere în colţul ochiului.În gândul ei îşi spuse:"Oh,de ar şti toţi oamenii de unde atâta bucurie,probabil că toţi ar alerga la El.Dar nu,ei preferă să se mulţumească doar cu puţin,minunându-se o clipă,iar apoi plecând mai departe.De ar şti fiecare suflet câtă nevoie are de mine.Dar...pleacă,fără să privească înapoi...şi uită de mine."
Era tristă şi începu să plângă.Lacrimile ei ajunseseră în inimile tuturor oamenilor şi o mare minune se înfăptuise.Sămânţele ce le aruncase cu ceva timp în urmă,înviau.Oamenii se trezeau plini de încredere şi ochii lor străluceau de Lumină.

Nici măcar nu îşi dăduse seama,biata Perseverenţă,cât bine le făcuse acelor oameni.Ea nu se dăduse bătută şi continuase să creadă într-un miracol,chiar dacă toate semnele îi arătaseră clar că sămânţa nu va învia şi că oamenii se vor afunda tot mai tare în deznădejde.Totuşi,ea nu se mulţumise cu puţin!Chiar dacă toate uşile i se închiseră,ea continua să intre pe ferestre.Şi ce mari minuni a înfăptuit,puţină Perseverenţă.

Nu te da bătut niciodată!

Dar când e timpul potrivit?

2012-01-21T17:42:00.000+02:00

Sunt sigură că la un moment dat cu toţii ne-am lovit de fraza "Toate la timpul lor",gândindu-ne în sinea noastră când e timpul potrivit.Din suflet ne-am dori ca problemele noastre să se rezolve pe loc,să nu mai fie nevoie să aşteptăm momentul potrivit şi timpul lui Dumnezeu,pentru că aceste lucruri ar însemna prea multă aşteptare,iar oamenii nu mai prea au răbdare pentru aşa ceva.Ne grăbim când vine vorba să ne rugăm,fugim de familie,nu mai avem timp să admirăm natura şi trăim deja în viitor.Nu mai ne bucurăm de prezent fiindcă suntem prea îngrijoraţi cu privire la ce se va întâmpla,unde vom ajunge,ce se va alege de noi şi alte întrebări de genul.

Suntem într-o căutare permanentă să ne împlinim planurile şi să grăbim lucrurile.Ne înfuriem când cineva ne spune:"Dar mai rabdă încă puţin",de ne vine să îi dăm un pumn în faţă.Ştiu că răbdarea poate fi dureroasă uneori,dar ea îşi are rolul ei.Iar în plus,care ne-ar mai fi bucuria şi entuziasmul dacă am primi totul pe tavă?Unde ar mai fi perseverenţa,dacă nici nu am apuca să terminăm fraza,că am şi primi lucrul cerut?Şi la ce ne-ar mai folosi atunci speranţa pentru ceva mai mult?

Dumnezeu face orice lucru frumos la timpul lui.El ştie când suntem capabili să cârmuim nava aceea pe care ne-o dorim,şi mai ştie când e timpul potrivit pentru o relaţie.Da,El ştie şi poate totul.
De ce să ne petrecem toată viaţa întrebând "Când e timpul potrivit?" şi să uităm că avem în prezent o viaţă de trăit?În loc să ne gândim mereu acolo şi să facem socoteli pentru "timpul potrivit",haidem să-I dăm toate aceste timpuri potrivite lui Dumnezeu.

El ştie viitorul şi gândul nostru.Nu ştiu ce planuri şi câtă răbdare mai ai tu în ceea ce vrei,dar eu te îndemn să-L laşi pe Dumnezeu să rabde în locul tău.Să arunci asupra Lui toate îngrijorările tale,căci El va îngriji de tine.Nu uita că dragostea este îndelung răbdătoare şi crede în visul tău!Dar înainte de toate,încredinţează-I Lui toate visele tale....iar la timpul perfect ales de El....vei primi ceea ce ai visat,şi chiar nespus mai mult!

De ce te amăgeşti singur?

2012-01-20T12:02:00.000+02:00

Oh,de câte ori nu ţi-a spus Dumnezeu că tu nu trebuie să te temi de veşti rele şi că nu trebuie să te îngrijorezi cu privire la viitor?Dacă ai putea număra,probabil că nu ţi-ar ajunge degetele..şi totuşi,găseşti în tine legea aceasta,cum că ai un Dumnezeu dur şi distant.De ce?Nu mai ţii minte când ai fost supărat şi când nimeni,nici măcar cel mai intim prieten nu a putut să-ţi aline durerea?La cine ai apelat atunci?La Dumnezeu....
Dar apoi,când zâmbetul acela radiant ţi-a revenit iar pe buze,tu ce ai făcut?Te-ai amăgit singur...şi L-ai uitat din nou pe Dumnezeu.
Ai crezut că o să-ţi meargă bine şi fără El,aşa că ai apucat-o pe toate căile care ţi-au ieşit în cale.Mai ţii minte prima cale pe care ai apucat-o,atunci când ai crezut că ai doar puţin "ghinion"?Ştiai că nu ai dreptate,dar iarăşi te amăgiseşi singur.

Apoi ai început să o iei pe ocolite.Când vedeai vreun pericol pe cale,te ascundeai ca un iepure speriat.De câte ori nu ai vrut să plângi,dar nu ai făcut-o pentru că ai crezut că numai oamenii proşti plâng.Tu te credeai cel mai tare din parcare,ba chiar erai cunoscut pentru puterea ce o dobândiseşi...prin multă sală şi multe discursuri cu oglinda din baie..
Ştii,ai încercat toate căile din lume şi nici măcar una din ele nu ţi-a stăpânit setea aceea sufletească.Mereu şi mereu erai în căutare după aprobare şi aveai nevoie să fii iubit,dar nici măcar dragostea familiei tale nu a fost decât un picure de apă într-un deşert fierbinte.

Te întrebai ce este în neregulă cu tine,de ce nu poţi să fii nicicum fericit.Deşi în inima ta găsiseşi deja răspunsul,nu vreai să recunoşti....că ai neapărat nevoie de Isus!Că ai nevoie ca Cineva să-ţi panseze toate rănile sufleteşti,că tânjeai să-ţi despovărezi inima în faţa Cuiva,doar că nu ştiai cui.Dar acum ştii!
Şi eşti cel mai fericit om de pe întreg pământul,doar că uneori nu poţi vedea asta.Încă mai sunt momente în care te amăgeşti singur,îţi spui că nimic nu va merge,că ai standarde prea înalte ori că nu va mai fi nimic de lumea asta.Te-ai întrebat vreodată Cine ţi-a dat speranţa aceasta că există ceva mai mult?....Isus,Isus,Isus!
Hai,îţi spun eu,chiar EXISTĂ ceva mai mult!Crede numai,puţin credinciosule!Şi nu îndrăzni să te îndoieşti de asta! :)

Visul cel mai preţios al unui orfan:o familie

2012-01-18T16:45:00.001+02:00

Zilele acestea am citit cartea "Tony Brown-Interzis să mori,Interzis să trăieşti",şi am rămas cu un pumnal în inimă,ce mi-a străpuns până şi sufletul.Anthony Demetrius s-a născut într-o închisoare,unde a fost luat şi amplasat într-un orfelinat.De acolo,împreună cu alţi orfani a fost luat de către o asistentă maternală,pe care el o credea mama sa.Nevoia lui de dragoste era mai mare decât putea cuprinde întreg
pământul,dar,oh,nimeni nu părea să-i ofere ceea ce orice om are nevoie..doar puţină dragoste.Într-o lume în care toţi afirmăm sus şi tare că dragostea pluteşte în aer şi că ea este cea mai puternică forţă care mistuie sufletele....doar atunci când suntem îndrăgostiţi?!

Da,din păcate dragostea a ajuns doar un simplu cuvânt sau un simplu cântec,cântat de vreun drogat sau vreunul care e pe cale să se sinucidă.Orfanii din lumea întreagă strigă din toate răsputerile înlăuntrul lor,dar nimeni nu-i aude.Sau se fac că nu-i aud.Nu ştiu cum,dar am ajuns să ne simţim iritaţi când ni se spune despre orfani sau despre copii care mor de foame zilnic.De copiii care sunt nevoiţi să-şi vândă trupurile,doar pentru a se simţi iubiţi.Care sunt nevoiţi să se drogheze cu pilule ecstasy pentru a trăi într-o lume roz.Şi care trebuie să fure pentru a avea ce mânca.În timp ce noi ne vedem fiecare de treaba lui,un copil aşteaptă o familie.Până atunci,strada îi este patul.

Aşa era şi Tony Brown.În timp ce noi ne plângem de familile noastre şi necinstim pe cei ce ne-au crescut,alţii ar fi dispuşi să facă orice pentru a nu mai avea cerul ca acoperiş.În timp ce noi ne facem părinţii să plângă,orfanii ar da orice să le şteargă lacrimile.Doar că nu poţi simţi asta şi nu poţi crede asta,decât atunci când ajungi să nu mai ai nimic.Să devii fiul ploii.Nu ştiu cum te-ai simţi tu,dacă în această perioadă îngheţată,să dormi pe stradă şi să ai o geacă găurită prin care să poţi simţi cum gerul îţi atinge pielea,şi să nu poţi găsi dragoste decât atunci când vreun psihopat îţi spune să iei parte la perversităţi de neînchipuit,dar eu m-aş simţi cel mai nedorit om de pe pământ!

Aşa se simţea şi Tony.De asta a şi hotărât să-şi pună capăt zilelor.Prima oară,a vrut să se spânzure,dar când s-a aruncat în gol,creanga s-a rupt şi a căzut.A două oară a înghiţit somnifere,cu speranţa că nu se va mai trezi.Iar a treia oară s-a întâlnit cu Dumnezeu.Dar prima oară s-a întâlnit cu diavolul.Când Dumnezeu i-a ieşit în cale,întreaga sa viaţă nu a mai fost aceeaşi.A spus că atunci s-a simţit cel mai fericit om de de glob.

Astăzi,Tony este căstorit cu scriitoarea Damaris Kofmehl şi misiunea lui este accea de a schimba lumea.El a înfiinţat New Chance International,care are rolul de a le spune oamenilor străzii şi celor din închisori despre dragostea lui Dumnezeu.Am să pun o poză cu el,dar abţine-te să-l judeci.Tu şi eu nu am trecut niciodată pe unde a trecut el şi NU avem acest drept de a-l judeca.Citind cartea vei afla..
PS:În poză se află Demetri şi soţia sa,scriitoarea Damaris Kofmehl

Am obosit alergând..

2012-01-16T15:41:00.002+02:00

Îmi îndrept privirea înspre ceruri.Încerc să privesc dincolo de orizonturi,dar nu reuşesc să o fac.Gânduri amare şi tristeţea sufletelor noastre îmi ţin privirea îndreptată înspre golul inimilor.Degeaba încerc să le vorbesc despre speranţă şi despre planurile pe care Dumnezeu le are cu privire la fiecare,căci nimeni nu mă ascultă.Cei doi îndrăgostiţi sunt absorbiţi de pasiunea ce le îngroapă toate celelalte simţuri.Nu are rost să le vorbesc,totuşi intervin şi mă rog pentru ei.Într-o altă parte din jurul meu se învârte un grup de "găini stresate",care plănuiesc cum să-l dea jos pe Băsescu şi inventează noi strategii în legătură cu SMURD-ul.Ce rost mai are să vorbesc?Îmi opresc o lacrimă ce insistă să mi se prelingă pe obraz,iar ea ajunge în inimă.Da,îmi plânge inima de tristeţe pentru ce am ajuns să fim.

Am obosit să alerg încoace şi încolo,când toţi ceilalţi stau în loc.Am început să mă gândesc cu privire la încrederea mea în Dumnezeu,doar pentru că mi s-a întipărit în minte vocile acelora ce îmi spuneau "fă-o-pe-cont-propriu".Peste visele mele s-a aşternut praful,doar pentru că mi s-a zis că nu mai există nicio speranţă pentru viitor.Că trebuie să mă pregătesc pentru ce e mai rău şi că ar fi timpul să mă iau după legile realităţii.De aici am tras concluzia că astea sunt consecinţele necredinţei şi neîncrederii mele în Dumnezeu.

Dacă înaintea Sa sunt bucurii nespuse,iar la dreapta Sa desfătări veşnice,dacă El mi-a spus că îmi va da un viitor şi o nădejde,şi chiar m-a îndemnat să îndrăznesc să biruiesc lumea,eu de mă iau după ce se aude?De ce cad pradă disperării şi îmi conduc sufletul înspre mormânt?Pentru că am obosit,alergând.

Totuşi,în toate acestea,eu sunt mai mult decât biruitoare prin Isus.Deşi lupii vor încerca să-mi răpească inocenţa şi vor căuta să vadă unde-mi ascund visele,nu mă voi da bătută!Voi lupta până El va hotărî că a venit vremea să mă întorc Acasă.Nu mă voi lăsa influenţată de ce se spune şi nu voi face ce fac toţi.Da,voi fi plină de încredere şi nu mă voi teme de nimic!Ştii de ce?Pentru că pot totul în Hristos care mă întăreşte!

Dar tu?

Astăzi,fii recunoscător pentru ceea ce ai!

2012-01-15T16:14:00.001+02:00

"Dacă aş avea maşina aceea,atunci aş fi fericit şi mulţumit.".De câte ori nu am auzit pe cineva care a venit cu un astfel de argument,ca să-şi scuze nemulţumirea?Sau poate chiar şi noi am folosit o scuză de genul ca să scăpăm ieftin în faţa nerecunoştinţei.Dar,haide să privim în jurul nostru.
Azi dimineaţă când ne-am trezit,a fost nevoie de cineva ca să ne dea jos din pat,sau am putut să mergem pe picioarele noastre până la baie,unde am avut apă şi un săpun?Când am mers în bucătărie,am găsit pâine pe masă,sau am fost nevoiţi să răbdăm foamea?Ai ştiut că în Haiti,un copil mănâncă un prânz la trei zile?

Poate ţi se pare normal să ai mâini şi picioare,să ai pâine pe masă şi un pat numai al tău.Ce să mai vorbesc atunci de faptul că e absolut la ordinea zilei ca soarele să iasă ca un mire din camera sa de nuntă în fiecare dimineaţă,special pentru a-ţi lumina ţie ziua.Mai are oare rost să-ţi vorbesc atunci şi despre copacii care trebuie să facă fructe?Nu...sunt lucruri "perfect normale"!Adevărul este că,ne-am obişnuit cu toate şi suntem nemulţumiţi.Nu mai suntem recunoscători pentru bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi,care se reînnoieşte în fiecare dimineaţă prin faptul că o nouă zi este pe cale să înceapă.Nu mai privim entuziasmaţi la milioanele de stele care sunt pictate pe cer de Artistul nostru,doar pentru că este "perfect normal" să fie aşa.

Ce trist este că am ajuns să fim atât de obişnuiţi cu ceea ce avem.Să băgăm tot timpul de vină şi să batem cu pumnul în masă că ne dorim tot mai mult.Trăim mereu cu privirile încruntate şi cu urechile ciulite la toate mizeriile de la TV şi la toate vorbele din popor.Am uitat să mai zâmbim şi nu mai ştim să apreciem ceea ce avem,doar pentru că "fiecare om are acele lucruri".De accea am ajuns într-o stare de plâns şi cu nemulţumirea în suflet.Cum ne putem aştepta ca bunul nostru Dumnezeu să ne dea mai mult,dacă noi nu putem fi în stare să apreciem ceea ce avem deja din belşug?Cum putem pretinde că El este un Dumnezeu rău,dacă noi suntem aceia care ne împietrim inimile?

A venit timpul dragilor să apreciem ceea ce avem!Să ne uităm mai bine în vieţile noastre şi să zâmbim la vederea soarelui pe cer.Să ne deschidem ochii şi inimile înspre toate binecuvântările din viaţa noastră.De ce alţii sunt mulţumiţi cu puţinul pe care-l au,iar ceilalţi se miră când aud asta?Ne-am prea obişnuit să fim nemulţumiţi şi să vrem tot mai mult.Să credem că mai mult înseamnă mai multă fericire.Avem părinţi,avem copii,avem case,avem pâine pe masă...şi avem un DUMNEZEU care este dispus să ne dea mai mult de-atât.Dar nu are de gând Să o facă decât atunci când vom învăţa să fim mulţumiţi şi recunoscători pentru ceea ce avem!Până atunci,putem să ne punem nemulţumirile în cui.

Nu poţi evita răutatea,dar o poţi depăşi

2012-01-13T13:09:00.000+02:00

În viaţă vei fi rănit,invidiat,bârfit,judecat,trădat pe la spate,urât,respins,batjocorit.Mai mult ca niciodată,oamenii sunt tot mai răi şi sunt setoşi după sânge nevinovat.Caută să te rănească în orice mod,doar pentru a se elibera de ura ce nu se ruşinează să o arate.Sunt invidioşi când văd că-ţi merge bine şi se bucură când treci prin necaz.Te bârfesc şi te judecă.Asta e tot ceea ce pot ei să facă.Sunt singurele lor arme de apărare.

Tu alegi dacă vei "cocheta" cu răutatea sau dacă o vei depăşi.Este mai uşor să devenim slabi şi să fim dezamăgiţi când auzim ce se spune despre noi.Cei mai mulţi oameni cad şi nu mai au putere să se ridice.Tu trebuie să te ridici!Nu te lăsa captivat de ceea ce spune despre tine şi nu-ţi plânge de milă.Cu toţii vom petrece prin Valea Umbrei Morţii la un moment dat,dar ceea ce contează nu este când vom trece pe acolo,ci cu cine o vom trece.O putem trece cu disperare şi cu frică,sau o putem trece cu Dumnezeu.Nouă nu ar trebui să ne fie frică de nimeni şi de nimic,căci El este cu noi.

Martin Luther spunea odată:"Nu poţi opri păsările să zboare deasupra ta,dar le poţi opri să-şi facă cuib în capul tău.".Aşa este.Nu vom putea opri răutatea oamenilor asupra noastră,dar putem face să nu ne pese de ea.Să fim ca şi când nici măcar nu am auzit aia şi aia.Căci oricum,vorbele lumii sunt goale şi pline de venin.Nici măcar nu sunt adevărate,dar din păcate noi tindem să le credem.Ajungem să ne simţim mizerabil pentru o jignire sau dezamăgiţi pentru o trădare pe la spate.

Să nu-ţi pese de vorbele lumii şi să nu-ţi pui încrederea în ea.Încrede-te doar în Dumnezeu şi astfel vei zbura deasupra tuturor.Ridică-te şi nu te da bătut!Niciodată nu te lăsa modelat de ceea ce spune despre tine,ci de ceea ce spune Dumnezeu pentru tine.El te iubeşte şi are un plan minunat pentru viaţa ta.Nu iubi lumea şi nu te încrede în ea.Lasă-te iubit de Dumnezeu şi lasă-L să-ţi dea puterea de care ai nevoie ca să depăşeşti răutatea lumii.Este uşor să cazi,dar mai greu să te ridici.Alege ce-i mai greu!Căci doar aşa vei descoperi uşorul.Tu ce vei face?

Hei,fii fericit!

2012-01-12T16:11:00.000+02:00

Întotdeauna vom putea găsi motive pentru a nu fi fericiţi şi nemulţumiţi de ceea ce avem.Ţara,politica,starea,problemele,Dumnezeu.Da,de multe ori dăm vina şi pe Dumnezeu pentru ceea ce se întâmplă,făcându-L pe El vinovat de ceea ce am vrea să avem,dar nu putem avea.Credem că fericirea se ascunde doar în spatele teancului de bani sau doar în spatele unei relaţii.Ajungem să fim păcăliţi şi suntem îndreptaţi înspre diferite metode de
fericire.Băutură,droguri,pornografie,bârfă,răutate,cluburi şi aşa mai departe.Căutăm fericirea peste tot,dar se pare că nu vrea să ne iasă în cale.Devenim stresaţi şi cearcăne de oboseală ne apar sub ochi,lăsând urma tristeţii.

Dintr-o dată ne trezim trântiţi la pământ şi aruncaţi un destin nefericit.Ni se năruiesc toate speranţele şi vedem doar negru în faţa ochilor.Ne-am săturat să luptăm pentru fericire,dar să pierdem de fiecare dată războiul.Nu mai credem în existenţa ei pentru că ea nici măcar nu există,ajungem să ne spunem.Nu ştim câtă dreptate avem când spunem asta...
Aşa este.Fericirea nu se găeseşte într-o sticlă de băutură sau într-un sărut.Ea nu se află lângă răutate şi urăşte bârfa.Ea nici măcar nu trăieşte aici pe pământ.Nu o vei găsi într-o imagine cu o femeie goală şi efectul de drog nu va dura la nesfârşit.Tot ceea ce se găseşte pe pământ are un sfârşit şi nu ţine la veşnicie.

Dar,hei,zâmbeşte!Am să-ţi dau o veste bună.Te-ai obosit prea mult căutând fericirea în locuri greşite.Ai avut o hartă greşită,iar nu tot ceea ce se vede înseamnă că este şi adevărat.Poate nu-ţi va conveni sau poate nu-ţi va vine să crezi că este adevărat,însă Fericrea Adevărată nu o vei găsi căutând-o cu ochii.Ştii cine este fericirea pe care sufletul tău întristat o caută?Isus Hristos.
El şi numai El te poate face să zâmbeşti din toată inima,să fii fericit când toţi sunt trişti.Doar El îţi poate da Apa care să-ţi potolească setea sufletului.Fără să-ţi dai seama măcar,tu L-ai căutat pe Isus.Ai crezut că El este tipul de la bancă care te poate împrumuta.Ai crezut că El se află într-un club,unde oricum nu-L puteai vedea de la fumul acela de ţigară.Ai mai crezut că El este doar de moment.Că ţine doar o clipă,precum drogurile şi ţigările.Nevoia de a fi iubit aşa cum tu visai şi sperai,ai crezut că o vei găsi în spatele unei relaţii.

Nu e nevoie să ai toţi banii din lume ca să poţi fi fericit.Dar trebuie să-L ai pe Isus în inimă dacă vrei să te întâlneşti cu fericirea supremă.Care râde de viitor,care zâmbeşte când vede soarele pe cer şi care speră.În ciuda faptului că viaţa nu îi va fi întodeauna roz,ea să poată sta plină de încredere.Care chiar dacă nu are mâini şi picioare,ea tot să zâmbească.Şi care să-şi trăiască viaţa,cu adevărat!Să trăiască viaţa slujindu-i pe ceilalţi.Făcând totul din dragoste şi oferind dragoste.Care să aibă o frumuseţe cum nu s-a mai văzut,care să izvorască dintr-o inimă fericită.Iar zâmbetul să-i fie radios!Aşa că,hai că poţi fii fericit!...atâta vreme cât Isus este Fericirea ta!Convinge-te de asta privind la omul acesta fericit.Ştii de ce este aşa?Pentru că Isus locuieşte în inima sa!

Strigătul mut.Cui îi pasă şi de ei?

2012-01-10T21:50:00.000+02:00

25,000 de persoane mor în fiecare zi de foame.Asta înseamnă că la fiecare 3,5 secunde cineva moare în felul acesta.

27 de milioane de sclavi în întreaga lume.

S-a estimat că aproximativ 246 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 5-17 ani sunt exploataţi în întreaga lume(prostituţie,pornografie,recrutaţi forţat pentru armată,comerţ ilegal de droguri şi arme,şi multe altele activităţi de acest fel)

Aproximativ 75,000 de femei şi copii sunt introduşi ilegal anual în SUA pentru a fi forţaţi să se prostitueze sau să fie sclavi.50% din ei sunt sclavi sexuali.

163 de milioane de orfani în întreaga lume.Sunt singuri,le este foame şi nu au pe nimeni.Trăiesc pe străzi şi inhalează substanţe chimicale pentru a-şi "păcăli" foamea.În unele ţări,câinii sunt mai respectaţi decât ei.Trăiesc în clădiri abandonate şi se ascund de cei ce vor să-i ucidă,să-i exploateze.

10 milioane de copii din Africa sunt orfani din cauza lui AIDS.Majoritatea dintre ei sunt infectaţi şi cu HIV,trebuind să facă faţă unui viitor sumbru.

În unele ţări din lume,un număr zguduitor de fetiţe sunt răpite şi forţate să prostitueze,chiar şi fetiţe în vârstă de 5 ani.

Zeci de mii de creştini sunt persecutaţi în întreaga lume din cauza credinţei lor.Ei sunt închişi în închisori,torturaţi şi chiar ucişi.În unele ţări nu ai nici măcar voie să ai o Biblie sau să vorbeşti cu cineva despre credinţa ta.

23,000 de copii sunt avortaţi săptămânal în SUA.În România au loc 2-3 milioane de avorturi anual,în China 13 milioane,iar în Rusia 3-4 milioane de avorturi.Şi acestea sunt doar 4 ţări menţionate.Întotdeauna există o soluţie pentru o sarcină nedorită.Înainte de a-ţi omorî propriul copilul,gândeşte-te!Asta era soluţia finală?Dumnezeu întotdeauna are soluţii!"Când eram un plod fără chip,ochii Tăi mă vedeau."(Psalmul 139:16)

Milioane de bărbaţi,femei şi copii trec prin astfel de momente zilnic.Nimănui nu-i pasă de ei şi toţi se fac că nu-i aud.Îşi astup urechile şi dau muzica la maxim,dar nu şi El.Dumnezeu vede tot ce se întâmplă,iar noi dăm vina pe El pentru astea.Nu înţelegem că noi suntem mâinile şi picioarele Sale,că El locuieşte şi lucrează prin noi!De ce ne prefacem că nu le auzim strigătul?De ce plângem pentru un super-star când moare,dar clipim din ochi doar când auzim de milioanele de copii care mor de foame?De ce nu facem nimic pentru ei?
Poate îţi zici:"Dar nu am cum să-i ajut în mometul acesta!".Aş vrea să îţi spun că "Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit."(Iacov 5.16).Rugăciunea TA poate schimba sensul vieţii acestor oamenii.Nu este nevoie să fi pocăit ca să te rogi!O poţi face chiar acum,te poţi ruga neîncetat pentru aceşti oameni ce trec prin astfel de chinuri zilnic.Nu subestima puterea rugăciunii!

Îi putem ajuta pe aceşti oameni răspândind mai departe aceste sondaje zguduitoare,rugându-ne pentru ei şi trecând la acţiune!Sunt o mulţime de site-uri care te pot informa cu privire la ce se petrece chiar acum în lume,în viaţa cuiva.Chiar în clipa aceasta,un om moare de foame,o fetiţă este forţată să se prostitueze,un băieţel este învăţat cum să ţină o armă în mână şi un copil este avortat!Un copil doarme pe străzi,un om cerşeşte,un bătrân aşteaptă la azil să-l viziteze cineva,un om se sinucide,cineva are nevoie să fie încurajat,iar un om este disperat.Noi ce facem?Suntem capabili să oferim ajutorul nostru acestor oameni?Vrem să ne rugăm pentru ei şi suntem dispuşi să ne deschidem gura şi să-i apărăm?Tu vei zice DA sau vei spune NU acestor oameni?Mai este dragostea în aer acum?

^{Proverbe 31:8} Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi!

Cum vă aşteptaţi prinţesa,băieţi?

2012-01-09T21:03:00.000+02:00

Dragi băieţi,sunt absolut sigură că şi în inima voastră bărbătească a fost pusă acea dorinţă de a vă împărţi viaţa cu cineva,deşi de multe ori v-am auzit cum exclamaţi:"Eu nu mă însor până la 30 ani!!".Nu înţelegeam şi încă nu înţeleg de ce fugiţi de căsătorie,dar totuşi în inimă Dumnezeu mi-a dat răspunsul.Dacă majoritatea dintre voi ziceţi că nu inteţionaţi să vă însuraţi până la vreo anumită vârstă,atunci aş vrea să vă întreb ce aveţi de gând să faceţi până atunci.Vreţi să cuceriţi cât mai multe fete cu farmecele voastre?Vreţi să vă faceţi prima oară o carieră?Şi voi aveţi planurile voastre băieţi,dar eu aş vrea să vă spun despre planul pe care Dumnezeu Îl are şi pentru voi.
El vrea să vă dea un ajutor potrivit,o femeie care a fost creată special pentru fiecare dintre voi.Cineva care este os din oasele voastre şi carne din carnea voastră.Ea nu este alta decât viitoare voastră soţie.Nu fata aceea care v-a făcut să vă întoarceţi privire după ea,ci soţia voastră.Ea există undeva pe pământul acesta şi într-o zi o veţi cunoaşte.Întrebarea mea pentru voi este:Ce faceţi voi pentru ea,încă de pe acum?

Cu siguranţă că vă doriţi o femeie harnică,frumoasă,care să vă respecte şi aşa mai departe.Vreţi să aveţi o căsnicie binecuvântată de Dumnezeu şi o poveste de dragoste scrisă tot de El.Dar luptaţi pentru asta ca nişte războinici viteji ce sunteţi?Vă iubiţi voi viitoarele neveste?Ştiu că sună ciudat să iubeşti o persoană pe care n-ai văzut-o niciodată până acum şi probabil nici nu prea credeţi că ea există pe Terra.Nu prea mai vedeţi fete cuminţi,care să-şi iubească viitorul soţ şi nici băieţi care să facă la fel.Fiecare caută ce-i place lui,ce-i produce bucurie pe o perioadă limitată.Nimeni nu se mai jertfeşte de dragul dragostei şi nimănui nu-i convine că dragostea rabdă şi suferă toate,dar tare mult ne place să zicem "Dragostea nu va pieri niciodată",iar mai departe nu continuăm.
Cum ziceam,Dumnezeu are în planul Său pentru voi o poveste frumoasă de dragoste,dar vreţi voi să faceţi această "afacere" cu Dumnezeu?Ne place să credem că Dumnezeu vrea ce-i mai bun pentru noi,dar nu ne place că trebuie să luptăm pentru ceva mai bun.El doreşte ca voi să răbdaţi şi să suferiţi toate.Să vă iubiţi viitoarele soţii încă de pe acum,să vă rugaţi pentru ele şi să acceptaţi singurătatea("duşmanul nostru").Perioada aceea în care te concentrezi mai mult pe Dumnezeu şi mai puţin pe restul,perioada aceea în care El te învaţă cum să fii un soţ minunat într-o zi,şi perioada aceea în care verşi câteva lacrimi de dorul preaiubitei.Însă cum altcumva vei putea să o preţuieşti şi să o iubeşti,dacă nu suferind pentru ea?

Poate crezi că degeaba vei fi prinţul ei dacă ea nu se va strădui să fie prinţesa ta.Că degeaba vei vrea să fi eroul ei dacă ea nu se va lasă salvată.Nu este oare Dumnezeu credincios şi nu vede El oare truda ta?Nu-ţi va răsplăti El oare aşteptarea şi nu vei secera tu cu bucurie?Isus de asemenea Îşi aşteaptă Mireasa Sa.Mireasa Îşi aşteaptă Mirele.Mireasa ta te aşteaptă pe tine,numai dacă o aştepţi şi tu.Dumnezeu nu va sta cu mâinile-n sân,ci va lucra!Cu putere şi cu credincioşie,El îţi pregăteşte undeva o mireasă,dar numai dacă eşti şi tu pregătit pentru ea.Pentru asta trebuie să o aştepţi,şi nu degeaba.În perioada aceasta trebuie să munceşti pentru Domnul,trebuie să "strângi" cât mai multă dragoste pentru ea şi mai ai multe lecţii de învăţat pe care doar acum le mai poţi învăţa.

Străduieşte-te să fii un viitor soţ cât mai bun.Iubeşte-o numai pe EA şi ai grijă cât de "bun prieten" eşti cu altă fată.Este timpul,drag prinţ,să mergi în căutarea prinţesei tale.Să te îmbraci cu hainele de luptă căci vei avea o bătălie de dat.Vor veni îndoieli,guri rele,lacrimi,durere.Dar nu uita,Dumnezeu este cu tine şi El nu te va părăsi nicicând.Gândeşte-te numai că lucrurile de acum sunt o umbră a slavei viitoare.Uită-te bine în viaţa ta şi întreabă-te:EU CUM ÎMI AŞTEPT PRINŢESA?FAC TOTUL PENTRU EA?O IUBESC CU O DRAGOSTE AGAPE?SAU CAUT DOAR CEEA CE ÎMI CADE MIE BINE?

Când visele se împlinesc

2012-01-08T12:16:00.000+02:00

Visele...planurile...dorinţele.Cât de mult râvnim ca ele să devină realitate şi cât de mult am vrea ca să vedem cum cele mai îndepărtate gânduri ale noastre pot lua fiinţă.Dar cât de puţini oameni mai au nădejdea-n suflet,mai ales că trăim într-o societate care te vrea cât mai realist.Stau şi mă gândesc la visul lui Dumnezeu pentru lumea asta.Cine s-ar fi gândit că din dragoste pentru noi,Tata să îngăduie ca unicul Său Fiu să moară,doar pentru a ne putea răscumpăra din ghearele morţii.Sau cine ar mai fi crezut că este posibil să poţi umbla pe mare prin credinţă,aşa cum a făcut Scumpul nostru Isus.Mulţi oameni nu mai au niciun gând şi niciun vis.Trăiesc de pe azi pe mâine.Nu mai au credinţa aceea că dacă îşi încredinţează visele în mâna Domnului,ele se vor împlini,ba chiar El le va adăuga noi dimensiuni şi le va înfrumuseţa.

Şi am observat că oamenii care nu au niciun vis pentru viaţa asta,fie el cât de mic,au o viaţă mizerabilă.Sunt clevetitori,urâcioşi şi tot timpul înjură.Dau vina pe ţară sau pe Dumnezeu pentru toate,dar ei nu se văd.Nu îşi văd mizeria din suflet pentru că nici nu-i interesează de ea.Şi am mai văzut încă ceva.Oamenii îşi bat joc de visele celuilalt şi îl fac să coboare cu picioarele pe pământ.Doar pentru că ei nu visează şi nu au nicio direcţie în viaţă,înseamnă că trebuie ca toată lumea trebuie să fie la fel.Greşit!

Dumnezeu doreşte ca noi să ne încredem în El,chiar şi pentru cele mai prosteşti vise.El vrea ca noi să fim fericiţi,nu cu privirea încruntată.Să Îl lăsăm pe El să viseze pentru noi şi să credem că El o va face!Dumnezeu tânjeşte ca noi să Îl lăsăm să ne scrie povestea vieţii noastre.Da,vor fi şi vorbe dure din partea oamenilor.Lumea se afundă pe zi ce trece în întuneric.Este prea realistă şi vrea să ştie prea multe.Să controleze ea totul şi îi mai place să înrăuţească lucrurile.Nu ştiu de ce oamenii au uitat şi nu mai cred în promisiunile Domnului pe care ni le-a făurit.Ne simţim singuri şi confuzi.Inima ne este sfâşiată de păcat.De ce?
Visele se împlinesc doar atunci când Dumnezeu este Visătorul!Şi El este întotdeauna aproape când ele devin realitate.Frumos,nu?

O frumuseţe radiantă

2012-01-06T12:36:00.000+02:00

Toată lumea tânjeşte după acel gen de frumuseţe care să nu izvorească dintr-un machiaj reuşit,ci dintr-un suflet frumos.Dacă stăm bine să ne gândim,cu toţii ne dorim să fim frumoşi.Dar ce fel de frumuseţe vrem să emanăm?Vorbele oamenilor spun că îşi doresc "frumuseţea sufletului",dar faptele lor arată "frumuseţea trupului".Nu prea mai ne sinchisim în zilele noastre să ne înfrumuseţăm sufletul pentru că o astfel de înfrumuseţare Îl cere pe Dumnezeu.Şi nimeni nu mai prea vrea să aibă de-a face cu Tata.Ba chiar aş zice că ne cam ascundem de El.

Lumea este obsedată de frumuseţe.Dar tot ceea ce reuşeşte ea să aibă este o frumuseţe superficială şi trecătoare.Un fel de frumuseţe care se datorează hainelor şi machiajelor.Care niciodată nu spune că eşti îndeajuns de frumos şi care încearcă mereu să mai schimbe câte ceva.Dar sufletele se golesc.Comorile noastre nespus de preţuite se urâţesc.Cele care alimentează frumuseţea,devin urâte.Se pufăiesc şi sunt umplute cu ură şi durere.Lacrimile strânse şi gândurile urâcioase sunt depozitate în suflet,locul de unde ar trebui să izvorească frumuseţea.

Când ai văzut ultima oară un om frumos?Care să aibă o faţă radiantă şi un zâmbet venit dintr-o inimă liniştită?Un suflet care devine tot mai frumos atunci când îi ajută pe ceilalţi şi care îţi transmite semnalele speranţei.Un om care să te inspire şi pe care să-l iei drept exemplu.Care să considere celelalte lucruri deşarte,în comparaţie cu preţul nespus de mare de a-L cunoaşte pe Autorul frumosului?Aşa-i,nu prea mai se mai găsesc astfel de oameni.Pentru că nimeni nu se mai gândeşte la ceilalţi,ci doar la EI.Cum să se iubească,cum să se respecte şi cum să se redescopere tot mai mult.Ce să mai rămână atunci şi pentru cei 163 milioane de orfani din întreaga lume şi pentru cei ce aşteaptă o mângâiere?
Frumuseţea falsă pe care o caută toată lumea nu aduce bucurie,linişte,dragoste şi mulţumire.Ba din contră,ea aduce nemulţumire,invidie,nelinişte şi urâţenie.Niciodată nu vom fi îndeajuns de frumoşi pentru lume şi nicicând nu vom atinge ţinta.Pentru că,cu cât vom căuta mai mult frumuseţea lumii,o vom pierde pe cea adevărată,în stare să schimbe lumea.

Uită-te în jur şi vei vedea.Deşi suntem frumoşi trupeşte,suntem mai urâţi ca niciodată sufleteşte.De ce?Răspunsul deja îl ştii,doar că nu îndrăzneşti a-i da glas.

Se caută fete îndrăgostite!

2012-01-04T12:23:00.000+02:00

Preaiubitul are un mare plan pentru tine.Se pregăteşte să te cucerească şi chiar vrea să te iubească aşa cum doar El o ştie.Dar mai întâi de toate,trebuie să te curăţească.Este gelos după tine şi când vede cum inima ta este sfâşiată de la atâtea despărţiri dureroase plânge împreună cu tine.Inima ta sensibilă a suferit prea mult şi toate lacrimile ce le-ai vărsat ţi-au fost numărate.Nu ai ştiut că El a venit la tine cu o sticluţă şi ţi-a colectat fiecare lacrimă?A promis că o va transforma în bucurie,însă doar cu acordul tău.El este Dragostea adevărată,care încă din veşnicie te-a cunoscut şi te-a avut în gând.Te visa încă pe când nu existai...

Vroia să te iubească şi mai vroia să-L laşi să viseze în locul tău.Da!Toate visele tale spulberate urmau să devină visele Sale,dar tu nu prea te-ai încrezut în El.Aşa că,te-a lăsat să faci cum vrei tu.Şi aşa ai făcut.Ţi-ai dăruit comoara ta de preţ la cel care îţi spunea de cele mai multe ori "Te iubesc",crezând că vorbele sale sunt din inimă.Ba chiar ai ajuns să nu mai crezi în dragoste după atâta eşec.Preaiubitul era încă la poarta inimii tale,bătea.Ţi-a adus chiar şi un buchet de trandafiri.Preferaţii tăi.Te făcea să speri chiar de la poartă,îţi şoptea că totul va fi bine şi că El are ceva special pregătit pentru tine.Dar nu L-ai crezut.

Îţi era teamă să te îndrăgosteşti tocmai de Isus.Sau ruşine?Da,da!Deja în imaginaţia ta bogată de fată vedeai cum toţi vor râde şi cum popularitatea se ofileşte,asemeni unei flori.Şi tu nu vroiai asta,deşi de asta ştiai că ai nevoie.Oricum toate acele prietenii superficiale şi viaţa aceea nu te prea îmbucura.Dar şi să te îndrăgosteşti de Isus presupunea sacrificii.Oh,dar ce scarificii?Dragostea nu are sacrificii,ci doar privilegii.Iar tu care ziceai că pentru dragoste ai face orice.Chiar aşa?Atunci de ce nu făceai orice?Pentru că nu ştiai ce e dragostea.Doar auziseşi despre ea,dar nu o cunoşteai într-un mod personal.Isus este Dragoste,iar dacă nu Îl cunoşti pe El...nicicând nu vei ştii ce este dragostea.O vei căuta,dar nu o vei găsi.Pentru că dragostea este doar la El.Îndrăgosteşte-te de Isus şi vei vedea.Cum toate visele tale devin realitate şi cum cele mai adânci dorinţe ale inimii tale se vor îndeplini.Iar El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima!

Nepăsarea noastră.Durerea lor.

2012-01-02T01:12:00.000+02:00

Nimănui nu-i mai pasă de cei nevoiaşi.Asta e mai clar ca niciodată.Fiecare trăieşte pentru el şi cheltuie banii pe nevoile sale.Multora li se pare MARE lucru când un cerşetor îmbrăcat în zdrenţe le cere un leu.Ce mare avere a îndrăznit să cerşească.Nu înţeleg cum putem trece nepăsători pe lângă omul acela sărac care locuieşte pe străzi,şi să fim nemulţumiţi că încearcă şi el să-şi ducă existenţa aşa cum poate.Fiecare om îşi are povestea sa şi fiecare merită să fie respectat!Cu toţii suntem egali,chiar dacă ne considerăm superiori.Bogaţii se cred mai inteligenţi decât restul,însă înţelepciunea săracului îi face de râs.De la o vreme încoace am observat multe lipsuri în viaţa noastră.Deşi aparent avem tot ce ne trebuie,parcă lipseşte ceva.Dărnicia şi dragostea de a sluji celuilalţi a fost înlocuită cu dragostea şi dăruirea de sine.Nu ne facem bine decât nouă şi nu ne iubim decât pe noi.Ce să mai rămână atunci şi pentru fetiţa aceea care este obligată să se prostitueze?

Sau de băieţelul acela care este învăţat să ucidă?Sau pentru cei orfani?Dar ce să mai vorbesc de bătrâni!Mai bine ne batem joc de ei şi ne facem că nu auzim strigătul lor.Este dureroasă această nepăsare,dar şi mai tare Îl doare pe Dumnezeu.Parcă ne simţim iritaţi când cineva ne vorbeşte de cei săraci şi desconsiderăm pe cei ce,din dragoste,au ales să le slujească celor mai nedoriţi oameni de pe pământ.În plus,aplaudăm pe cei ce dispreţuiesc pe cei mai "inferiori".Şi de ce?Nu mai luăm apărarea omului nedreptăţit şi nu mai suntem drepţi.Ne este teamă de gura lumii,din nou.Ce va zice X,cum mă va bârfi Y şi cât de ciudat voi fi,sunt doar câteva din temerile ce iau fiinţă în vieţile noastre,nu doar în gânduri.

În loc să fim puternici,cum ne place să ne lăudăm că am fi.Şi în loc să iubim,că tare mult ne place să mai vorbim despre dragoste,noi suntem exact opusul a ceea ce am vrea să fim.Atâta timp cât vom trăi pentru eu-l nostru,nu vom fi nicicând fericiţi.Vom afişa doar un zâmbet superficial şi o frumuseţe falsă.Limba noastră va fi înmuiată într-un venin de moarte,iar sufletul va fi umplut de ură.Fericirea adevărată o vom afla atunci când vom muri faţă de nevoile noastre şi când vom învia faţă de Isus.Când nevoile celui de lângă noi vor fi mai presus decât nevoile noastre.Când dragostea(şi nu cuvântul),va inunda fiinţele noastre.Până atunci,nepăsarea noastră va fi durerea lor.Dar mai presus de toate,sfâşierea inimii lui Dumnezeu şi consecinţa acesteia.

Pe Tărâmul Bărbaţilor

2012-01-01T02:08:00.000+02:00

Deşi se crede că doar femeile sunt cele care au probleme şi care-şi spun off-urile peste tot,nu este aşa.Tărâmul Bărbaţilor este la fel de afectat de cultura pervertită la fel ca şi cel al femeilor.În zilele noastre,întâlnim tot mai puţini bărbaţi care sunt cu adevărat bărbaţi.Chiar zilele trecute mă gândeam la cât de mult s-au feminizat majoritatea bărbaţilor.Mai nou se pensează,se epilează,merg la solar şi chiar se machiază.Ce să mai spun de faptul că sunt mulţi "fashion victims" printre noi.Nu mă înţelege greşit,nu am ceva împotriva acestor bărbaţi,dar pur şi simplu mă amuză şi mă întristează să văd cum devin tot mai feminini pe zi ce trece.Iar cei mai mulţi care fac aceste lucruri,tind spre slăbiciune.Le este teamă să-şi mai murdărească mâinile şi devin superficiali.

De aceea,s-a ridicat printre femei întrebarea:"Unde sunt toţi bărbaţii?"
Uhmmm....eu cred că s-au pierdut pe undeva,sau mai bine zis,şi-au pierdut masculinitatea.Adevărul este că bărbaţii zilelor noastre nu mai au niciun sprjin.Toate femeile aruncă cu pietre în ei şi îi fac vinovaţi de toate necazurile lor femeieşti.Inimi frânte,perversităţi,lipsa educaţiei şi multe alte chestii..Dar unde sunt acele femei care să îi încurajeze?Care,în loc să-i critice,să-i ajute să înainteze pe "drumul bărbăţiei"?Din păcate,cultura noastră ne învaţă că fiecare e pe cont propriu.
Văd cum tot mai mulţi bărbaţi devin tot mai slabi.Folosesc scuze ieftine gen "Ei asta e,sunt bărbat!",pentru a-şi scuza faptele ruşinoase.Privesc îndurerată cum cei mai mulţi dintre ei,în loc să aprecieze o fată curată,vor să o pângărească de dragul poftei de moment.Cum cei mai mulţi dintre ei îşi bat joc de "măicuţe" şi aplaudă pe cele care îşi dezvelesc cât mai mult trupul.

Şi totuşi,cu privirea-mi aţintiţă în pământ,CRED!Că încă mai există războinici viteji,bărbaţii unei singure femei şi meri printre copacii pădurii.Ştii de ce?Pentru că Dumnezeu încă mai modelează astfel de bărbaţi,după standardele Sale şi nu după cele ale lumii.Pentru că după un astfel de bărbat se merită să aştepţi.Şi sunt deplin încredinţată că un bărbat adevărat face nespus mai mult decât o duzină de feminizaţi care trăiesc pentru ei.Chiar dacă sunt puţini,ei încă există!Dar sunt puşi deoparte pentru El,aşa că nu fac parte din lume,deşi trăiesc în ea.Ei sunt o comoară nespus de preţioasă pentru ziua pe care o pregăteşte Dumnezeu.Voi,fetelor,puteţi ajuta la formarea unor astfel de bărbaţi.Cum?Cu cuvintele voastre!Încurajări,complimente,vorbe frumoase şi o dragoste agape.Domnul să ne ajute!

Spune NU batjocoririi copiiilor în şcoli!

2011-12-30T13:05:00.000+02:00

Stătea în curtea şcolii singură printre zecile de copii care se jucau.Vedeam cum toţii se jucau mâţa ascunsa ori alte jocuri,însă la ea nu se uita nimeni,părea că e invizibilă.Băncile erau pline de copii care râdeau de ea şi care o loveau cu pietricile.Eu,stăteam pe o bancă şi priveam îndurerată.În acele momente uitasem de fericirea acelor copii şi intrasem în lumea acelei fetiţe batjocorite.Din nou,eram mică şi îi auzeam mereu pe copii cum mă strigau:"Grasooooo!",dar eu îi ignoram şi mergeam înainte.Aşa făcea şi ea,se făcea că nu îi aude,dar nu putea să nu-şi întoarcă capul să vadă de unde veneau acele pietricele.Parcă nu mai trăiam în corpul meu,ci în al ei.O şoaptă din inima mea îmi spunea să mă duc acolo,chiar de ar fi să fiu şi eu lovită,dar să merg şi să o apăr.Dar ceva m-a oprit,aşa că m-am limitat doar a le arunca priviri pline de durere şi ură acelora ce râdeau de ea.

Chiar lângă banca de lângă mine erau câţiva băieţi de liceu care făceau acelaşi lucru.Aruncau cu pietre în fetiţa aceea,iar eu nu putusem decât să stau şi să privesc.Printre ei era şi un băiat "pocăit" care striga:"Dar hai mă dă odată cu pietrele alea şi nimereşte de data asta!Dă odată în ea!!!!",iar piatra o lovise în ochi.Ce puteam face?M-am uitat insistent către acei băieţi,sperând că vor înţelege vorbele mute ale ochilor mei.Dar nu o făcuseră.Continuau să o lovească cu pietre până când ea nu mai putuse suporta şi începuse să plângă.Toată lumea râdea,dar sufletul meu plângea.Fetiţa o luase la fugă,iar eu împreună cu o colegă am mers după ea.Am sperat că măcar băiatul acela "pocăit" şi-a dat seama de ce făcuse.Dar tare cred că nici măcar nu a observat consecinţele faptelor sale.Fetiţa fugea pe holul şcolii,printre copiii aceia fericiţi,iar eu o oprisem.
-Ce faci?De ce nu ai plecat de acolo când ai văzut ce au făcut acei copii?Eşti bine?,o întrebasem eu împreună cu colega.
Se uita la mine,dar privirea ei era aţintită asupra tavanului.Îmi zâmbise,iar asta îmi calmase sufletul.Îi zâmbisem înapoi,iar ea îmi zise:
-Sunt bine!Voi cum sunteţi?,ne spuse ea fericită că cineva vorbea cu ea,iar faţa i se lumină.
-Şi noi suntem bine.Data viitoare să nu mai stai acolo şi să nu mai te laşi batjocorită.Găseşte-ţi o prietenă.Bine?,îi spusesem noi,cu speranţa că ea va zâmbi şi mai tare.
-Bine.
-Bine atunci.O să mai vorbim noi atunci,în regulă?,îi spuserăm noi,vrând să ne asigurăm că în viitor îi vom lua apărarea în faţa celorlalţi.
-Bine.Ceau.

Oh,şi am uitat să îţi spun că această întâmplare e reală?Nu râde împreună cu ei de copiii care sunt batjocoriţi în şcoli şi nu lua parte la acţiunile lor.Îndrăzneşte şi fii apărătorul lor,nu un defăimător aşa cum sunt majoritatea.Sau aştepţi s-o facă vecinu' Gheorghe în locul tău?Spune NU batjocoririi copiiilor în şcoli!Pune-te în locul acelei fetiţe şi vezi cum te simţi.Ai vrea ca cineva să-ţi ia apărarea?

Dumnezeu nu te-a uitat!

2011-12-28T12:05:00.000+02:00

Poate te simţi abandonat în mijlocul furtunii şi singur,iar sufletul îţi este aruncat într-un colţ întunecos al uitării.Inima îţi este tăcută,iar întrebările ce le-ai ridicat au căzut,precum ploaia din cer.Te simţi uitat de Dumnezeu şi părăsit de tot.Un gust amar îţi lasă gura uscată şi o lacrimă ţi se prelinge pe obrazul doborât de necaz.Nu mai ai nicio scăpare,eşti mort!Asta îţi spune un gând ascuns în spatele minciunii.În urma sa,se iveşte un gând de speranţă,dar gândul ascuns nu-l lasă să iasă la suprafaţă.Mintea începe să analizeze problema în lung şi-n lat,uitându-L pe Dumnezeu.Şi mai zicem că Dumnezeu ne-a părăsit pe noi.

Nu cumva,atunci când ne-am trezit cu necazul bătând în uşă,ne-am panicat şi am căutat NOI soluţii?Pe Dumnezeu l-am lăsat deoparte,aşa în caz că lucrurile vor scăpa de sub control.Nu am mai găsit puterea să ne încredem în El fiindcă toată acea încredere ne-am pus-o în noi sau în X şi Y.În loc să-I dăm lui Tata problema,ne-am dat-o nouă.Am încercat să fim noi dumnezeu,chiar fără să ne dăm seama.De fiecare dată când Îi limităm puterile şi când nu-L căutăm pe El în toate,Îl dăm la o parte.Nu că asta am vrea,dar asta facem.Iar consecinţele acestor lucruri sunt gândurile mincinoase,cum că am fi uitaţi de Tata.

Ne trezim fără credinţă şi trântiţi jos la pământ.Îi arătăm pumul încleştat lui Dumnezeu,ca şi când El ar fi vrut să ne zdrobească.Tata stă cu braţele întinse,gata Să ne ia în braţe şi pregătit Să ia asupra Sa toată povara noastră.Dar nu poate face asta fără voia noastră.El este dragoste,iar dragostea nu este brutală.Nu forţează şi nu impune,ea face totul din bună voie.Înţelegi tu asta?Până când vei continua să fi propriul tău dumnezeu,chiar şi fără să vrei asta,te vei simţi părăsit şi uitat.Dar nu eşti,doar că tu n-ai cum să vezi.Ai nevoie de ochii Săi ca să poţi vedea asta,iar asta nu poţi face decât atunci când Îl laşi pe Dumnezeu să devină TU.Tu rămâi în El,iar El rămâne în tine.Acolo nu va mai fi nevoie de eu-l tău.Căci tot ceea ce eşti va fi doar EL.Şi aş vrea să-ţi spun că Dumnezeu te iubeşte chiar acum,aşa cum eşti.Lui nu-I pasă de ce ne pasă nouă şi nu te judecă,aşa cum facem noi.Lasă-te învăluit de Dumnezeu.A,era să uit!Dumnezeu niciodată nu te-a uitat,tu L-ai uitat pe El!

Nu te teme,crede numai!

2011-12-26T10:52:00.000+02:00

Ne este teamă să mai credem că imposibilul poate deveni posibil şi tremurăm când auzim că Dumnezeu încă mai lucrează cu putere şi măreţie.Ne-am cam obişnuit cu viaţa de creştini comozi care înalţă câte un "Tatăl nostru" zilnic către Ceruri,cu mica credinţă că poate Dumnezeu va face o minune mare pentru noi.Aproape de fiecare dată când un om credincios vine la noi şi ne spune despre visele sale şi despre modul în care şi le-a încredinţat lui Dumnezeu,noi râdem de el şi ne batem joc.Îl facem să dea înapoi în loc să-l întărim.

Ne este teamă să mai credem în minuni,aşa că ne mulţumim cu puţin.Nu mai credem în imposibilităţi,ci doar în posibilităţi.Credem ce citim în ziare,ce vedem la televizor şi ceea ce mai se spune prin popor.Dar când vine vorba să credem cu adevărat în Dumnezeu,nu numai cu gura,noi ce facem?
Dăm înapoi şi ignorăm ceea ce este scris în Biblie.Oamenii nu mai au speranţă pentru viitor,nu mai au vise,au uitat de mult să mai zâmbească şi tot mai des auzim cum cei mai mulţi ajung să-şi pună capăt zilelor din cauza îngrijorărilor.Noi,în loc să-i ajutăm pe acei oameni şi să-i încurajăm,ce facem oameni buni?Le tăiem craca de sub picioare.Ştiţi măcar ce simte omul acela în el,când toată viaţa sa s-a luptat pentru ceva,iar apoi să vină cineva şi să râdă de el?Este ca şi când cineva te-ar împinge de pe o prăpăstie,lăsându-te în voia sorţii.Universul acelui om se prăbuşeşte,iar noi ne vedem liniştiţi de drum.

Unde vă este inima,oameni buni?Niciodată,dar niciodată să nu-i mai faceţi asta unui om.Să-i ucideţi visul şi să-l lăsaţi apoi în voia sorţii.De prea multe ori am fost aceia care au descurajat şi care au venit cu preziceri sumbre.Oricât de prostesc şi de stupid ţi s-ar părea ţie visul unui om,totuşi NU AI VOIE să-ţi baţi joc de el.Cei mai cunoscuţi oameni ai lumii au ajuns acolo unde sunt datorită unor vise prosteşti.Ei nu s-au temut,ci au crezut!Noi ne temem şi nu credem,iar apoi suportăm consecinţele.Dumnezeu a spus asta,nu eu.De azi înainte,oferă doar încurajare şi o vorbă caldă,căci mulţi sunt aceia care oferă vorbe pline cu ură.Îndrăzneşte şi fii diferit.Doar aşa lumea va fi schimbată în mai bine,crezând,şi nu chicotind.

În noaptea aceea a fost şi el prezent

2011-12-24T14:37:00.000+02:00

Se spune că în noaptea aceea sfântă în care S-a născut Isus,a mai fost cineva prezent acolo.Era în noapte târziu,iar cerul era mai întunecat ca niciodată.Nicio stea nu-l lumina,iar luna era ascunsă de norii cenuşii ce păreau că se pregătesc pentru marele eveniment.În satul Betleem,Levi,un copil în vârstă de 7 ani nu putea să adoarmă.Ceva sau cineva nu-i lăsa pleoapele să coboare,purtate de somnul dulce.Era o noapte friguroasă,dar ferestrele de la casă erau deschise spre a lăsa vântul răcoros să adulmece uşor prin camere.Cum stătea Levi cu ochii aţintiţi în tavan,a auzit nişte glasuri de bărbaţi ce vorbeau despre Acela ce avea să mântuie poporul.Uimit de ce vorbeau acei bărbaţi,a ieşit repede afară.Cum deschise uşa ca să iasă în stradă,mare-i fu uimirea când pe cer zări o lumină.Era o stea strălucitoare ce lumina întregul cer şi părea că se mişcă.Bărbaţii aceia urmăreau acea stea minunată ce lumina întreaga noapte.

Copilul se luă şi el după stea,urmărind-o pe cerul întunecat.Nu vroia să fie zărit de acei bărbaţi,aşa că de fiecare dată când ei priveau înapoi,Levi se ascundea într-un colţ întunecos al satului.Tot merseră şi merseră,până când se pomeni că se îndreptă spre ieslea unchiului său,Aron.În mintea lui se întrebă ce se întâmpla acolo,mai ales că steaua aceea luminoasă se opri tocmai în dreptul ei.Oamenii aceia o luară înspre iesle,iar din straiele lor scoaseră fiecare câte ceva,bine împachetat.Copilul vroia şi el să meargă acolo,aşa că încet se apropiase de iesle,ascunzându-se după un smochin.Era un băieţel mic,aşa că în întunericul nopţii nu aveai cum să-l zăreşti.

În ieslea aceea copilul zări o femeie,un bărbat şi un bebeluş.Bărbaţii când văzură Copilul se aruncară cu faţa la pământ şi I se închinaseră.Mama Copilului zâmbea şi părea că se gândea departe.Tatăl copilului se chinuia să-I facă Copilului un pătuţ din paie.Bărbaţii aceia şi-au deschid visteriile şi I-au dat Copilului daruri.Levi nu putuse să vadă ce daruri,dar era uimit peste măsură de ce vedea.Acel bebeluş era cel mai frumos pe care îl văzuse el până atunci.Parcă în jurul Lui era o lumină divină ce-L înconjura,iar pielea Îi era mai albă ca a laptelui.Părea că era un fiu de rege,dar nu avea cum,se gândi Levi în sinea lui.Se născuse într-o iesle,iar prinţii se nasc în palate.Dar totuşi,în inima lui simţea că acel copil era un prinţ.Dar nu un prinţ obişnuit,ci unul venit din altă lume.

Privi cu ochii uimiţi cum mama Îl puse pe Copil în pătuţul de paie,după care adormiră toţi.Acel bebeluş nici măcar nu plângea,ci adormi imediat.Levi era deja cu ochii înlăcrimaţi,iar în inima sa de copil simţea o bucurie negrăită.Era timpul să plece acasă,dar nu mai avea steaua care să-i lumineze drumul.Simţi cum cineva îl luă de mână şi parcă-n zbor îl ducea acasă.În mai puţin de un minut se afla în patul său călduţ unde adormise imediat.Dimineaţa când se trezi merse repede la iesle,dar nu mai era nimeni acolo.Fusese doar un vis,îşi spunea el,dar atât de real.

Se apropie ziua Ta

2011-12-23T13:11:00.000+02:00

Mai e puţin şi va fi ziua Ta.Mă gândesc cum va fi clipa aceea măreaţă în care Te vei coborî pe pământ în chip de om.Aş vrea să fiu şi eu acolo,să iau parte la momentul acela sfânt în care Vei veni.Dar nu pot fi acolo,din păcate.Nici măcar nu existam atunci.Nu am putut să fiu acolo cu Tine,Isus.Ai fost Singur în ieslea aceea care Te-a primit în braţele ei reci,dar primitoare.Căci în casa de poposire nu a fost loc pentru Tine.De ce?Ai avut o naştere atât de umilă,dar totuşi atât de regească.Nu Ai ales un castel sau cel mai sofisticat loc în care Să-Ţi faci simţită prezenţa,ci Ai ales cel mai umil loc.Adăpostul animalelor Ţi-a servit Ţie un locaş în care Să Te naşti.

Nu Ţi-a fost frig?Ai simţit răceala din sufletele oamenilor şi totuşi ne-ai iubit aşa cum eram.Doamne,Ai venit special pentru mine.Te-ai născut,Ai crescut,Ai umblat pe mare şi Ai făcut minuni.......chiar Ai murit,special pentru mine.De ce cuvintele mele sunt prea sărace pentru Tine?Spune-mi,ce cuvinte pot descrie ce simt eu?Se apropie ziua Ta şi nici măcar nu suntem atât de bucuroşi.Ba chiar aş putea spune că nu ne convine că se apropie ziua Ta.Iar asta se datorează concepţiei noastre greşite,cum că Sărbătoarea aceasta sfântă înseamnă o masă plină şi un brad împodobit.Dar Tu unde eşti?Iartă-ne greşeala aceasta de neiertat.

Scumpul nostru Isus,de ce ne iubeşti?Nu am făcut nimic ca să merităm Sângele Tău cel sfânt,care ne face albi ca zăpada.Nu merit nimic din ceea ce am,şi totuşi nu duc lipsă de nimic.Te iubesc!Ştiu că simplul fapt că voi merge la biserică nu mă va aduce neapărat mai aproape de Tine,dar eu Te rog ceva.Vino în inima mea!Mai mult ca niciodată,Te primesc până în străfundurile sufletului meu.Scumpul meu Isus,de ziua Ta,vino în inimile noastre!Şi rămâi acolo pe veci.Fiecare zi din viaţa noastră să fie o zi despre Tine.Mai puţin din noi,mai mult din Tine.Dragul nostru Copil,Te primim în sufletele noastre,şi nu doar acum de Crăciun,ci pe veci!

Dă în loc să primeşti,măcar de această sărbătoare

2011-12-21T13:29:00.000+02:00

Ştiu că te aştepţi ca în noaptea de 24 decembrie să găseşti sub bradul frumos împodobit multe cadouri.Dar dacă,dimineaţa când cu paşii repezi te vei îndrepta înspre brad,nu vei vedea nimic?Cu siguranţă te vei mânia şi vei fi supărat,nemulţumit şi vei simţi cum îţi fierbe sângele în vine.Tocmai TU să nu primeşti nimic?Tu care erai sigur că acel telefon de ultimă tehnologie şi noua poşetă din colecţia lui Louis Vuitton îţi va aparţine,să te trezeşti că n-ai primit nimic.

Te-ai întrebat vreodată câte milioane de copii trec an de an prin această experienţă?Câţi din ei nu aşteaptă ca de Crăciun să se îndure cineva de ei şi să-i facă fericiţi,măcar atunci,când toţi par a fi mai buni?Dar toţi oamenii,mai nou,caută ce le place lor însăşi.Nu ne mai pasă de acei sărmani care poate stau cu sufletul la gură,aşteptând ca ochii cuiva să se îndure de ei.Ne aşteptăm mereu să primim,dar nu ne place să mai dăm.Nu ne mai gândim la sărăcia celui de lângă noi căci suntem mult prea ocupaţi să îi scriem aşa-zisului Moş Crăciun o scrisoare cu ce ne dorim.

Aşteptăm să facă alţii treaba în locul nostru,noi fiind prea ocupaţi să ne cumpărăm cadouri unii altora.Haideţi ca măcar de acest Crăciun să facem cadouri celui ce nu ne poate răsplăti truda,haideţi să zâmbim oricărui om de pe stradă,haideţi să facem asta mereu.Nu te mai aştepta să primeşti nimic anul ăsta,dar dă!Un zâmbet,un sfat prietenesc,o vorbă caldă,un cadou,o încurajare.Uită să mai bârfeşti şi aminteşte-ţi să vorbeşti de bine,îngroapă trecutul şi mergi înainte,nu mai fi nemulţumit.Haideţi să facem o schimbare.Iar aceasta să rămână mereu în istoria bunătăţii.Nu uita,fă bine celor ce nu ţi-l pot răsplăti şi lasă totul în mâna lui Dumnezeu.El îţi va de mii de ori mai mult decât ceea ce ai dat tu.

Credeam că de 1 Aprilie "glumim",nu de Crăciun!

2011-12-20T20:20:00.000+02:00

Se presupune că de Crăciun trebuie să fim mai buni.Să dăruim mai multe zâmbete şi mai puţine priviri încruntate.Să nu ne mai mâniem atât de mult pe cei ce ne supără şi să înghiţim multe greşeli.Din păcate,sau poate din fericire,eu nu am putut să înghit un lucru.Mi-a rămas în gât.M-a târât până la spital unde m-au vindecat de ranchiună.Am ieşit vindecată,am iertat.Dar nu ştiu cum se face că nu pot să uit.Aceasta va fi una dintre acele amintiri neplăcute care mă va însoţi în toate zilele vieţii mele.Sunt sigură că din ea am să învăţ mai mult decât am învăţat deja.Să îţi povestesc?

Este vorba despre nişte cadouri care se presupunea că ne vor apropia mai mult.Că vom fi mai uniţi,ori că măcar vom rămâne fiecare dintre noi cu o amintire plăcută.Am decis ca de acest Crăciun,fiecare coleg să ne facem unul altuia câte un cadou.Trebuia să fie frumos.Am tras bilete la sorţ şi fiecare trebuia să-i cumpere respectivului coleg un cadou frumos,nu o amintire neplăcută.Fiecare dintre noi am aşteptat această zi cu sufletul la gură,imaginându-ne cum va fi momentul în care ne vom împărţi cadourile între noi.Vor fi zâmbete şi poate chiar lacrimi de bucurie.Cu o durere mare în suflet,vă spun că unii dintre colegi au fost puşi pe nişte "glume nevinovate".Se pare că şi-au pus în gând,unul sau mai mulţi,să-i facă prietenei mele un cadou mai "special".O mică glumă,atâta tot.

Acum vreau să te întreb,tu cum te-ai simţi dacă în loc să primeşti un cadou frumos,să primeşti ceva în batjocură?"A fost doar o glumă..",asta ţi-ai fi zis?Şi să-ţi fie aruncat cu un "Naaaa.." arţăgos,fără vreun zâmbet,ca măcar să-ţi dai seama că a fost o glumă pe cinste.Ai zâmbi?Ai radia de fericire?
"Da,mersi colegu'.Ce glumă bună,acuma vom fi bff,nu?",asta i-ai zice?Cum ar fi ca de acest Crăciun,tu să te fi aşteptat să primeşti o pâine,iar ei să-ţi fi dat o piatră?Asta da glumă bună,măi dragilor.
Aveţi grijă,dragii mei să nu faceţi "glume" de astea nimănui.Există un Dumnezeu care nu doarme şi care vă va răsplăti după faptele voastre.Cum vă aşterneţi,aşa şi dormiţi.
Oricum,fapta asta "nevinovată" nu va rămâne nepedepsită.Dumnezeu,cu lacrimi în ochi şi cu buzele-I tremurânde a fost nevoit Să ia o decizie.Va face dreptate acelei fete şi va pedepsi pe asupritorii ei.
Totuşi,Doamne iartă-i.Că nu ştiu ce au făcut.Încă cred că a fost doar o glumă.

Miracol de Crăciun

2011-12-19T16:48:00.000+02:00

Era odată un băieţel ce locuia împreună cu părinţii săi într-o colibă,undeva la marginea satului bătrân.Deşi avea doar 12 ani,acel băiat îi întrecea pe toţi copiii bogaţilor în statură şi în isteţime.Bătrânii satului veneau să-l asculte cum vorbea şi cum povestea.Ochii săi mari şi verzi te făceau să-i crezi spusele,deşi pe unii îi supăra.Zicea adevărul fără să se ruşineze şi îi mustra pe cei ce nu făceau un lucru bun,spre a se face mai îneţelepţi.Părinţii lui,săraci şi de multe ori înfometaţi,se bazau pe el să le aducă o pâine cinstită în casă.
Tatăl său era şchiop,iar mama sa avea grijă de el.Băieţelul era iubit de părinţii săi şi preţuit în ochii lor pentru ceea ce făcea şi pentru vorbele sale înţelepte.Lucas,căci aşa se numea băiatul,de multe ori încercase să-şi explice purtarea şi gândirea sa,dar nu putea.Ştia că este un dar pe care doar puţini îl primesc,dar vroia să ştie de unde şi de cine i-a fost dat.Se ferea cât de mult putea de lucrurile rele pe care le făceau ceilalţi copii şi încerca să ajute cât mai multă lume.

De aceea,zi de zi lucra pe la oameni pentru un bănuţ sau pentru o pâine caldă,dar de fiecare dată i se dădea mai mult.Sătenii îl iubeau pe acest băieţel,iar mamele plângeau de fiecare dată când le recita o poezie despre dragostea de mamă.Părinţii lui erau oameni buni de asemenea.Coliba în care locuiau ei,era defapt doar o cămăruţă plină de spărturi,iar şoriceii îşi aveau căsuţa tot acolo.Iarna nu se putea face foc deoarece putea să se aprindă,aşa că păturile găurite de vreme le erau singura sursă de căldură.
Părinţii lui Lucas se rugau pentru un miracol de Crăciun.Vroiau o căsuţă cât de mică,dar în care să-şi poată face focul fără vreun risc,şi vroiau mai multe cămăruţe,căci una nu era îndeajuns.Lucas vedea lacrimile din ochii părinţilor săi,şi le ştergea cu mâinile sale asprite de vântul rece al iernii.

-Scumpii mei părinţi,nu plângeţi pentru mine.Sunt destul de puternic şi pentru această iarnă.Totul va fi bine,nu vă îngrijoraţi.,dar el ştia cât era de slab,şi că le spuse asta doar pentru a nu mai plânge.
-Copilul nostru iubit.Dinainte de a te naşte ştiam că vei fi un copil deosebit.Visul acela s-a adeverit.,îi spuse mama cu ochii încă înlăcrimaţi,în timp ce-şi mângâia puiul.
-Ce vis,mama?,o întrebase Lucas curios.
-Într-o noapte friguroasă ca aceasta,când încă eram însărcinată cu tine am avut un vis sau poate chiar a fost real,nu ştiu.Era în mijlocul nopţii şi am deschis ochii.În faţa mea se afla o fiinţă îmbrăcată în alb ce mi-a spus:"Nu te teme,îţi aduc o veste bună.Copilul pe care îl potţi în pântece va fi un copil deosebit pe care Dumnezeu l-a ales pentru un plan măreţ.În el se ascunde un mister,o mare comoară.Iată ce ţi-am spus.".Şi dispăruse.Fiinţa aceea îmbracată într-o haină albă orbitoare se făcuse nevăzută.Iar apoi am adormit iarăşi.
-Acuma înţeleg!Mama,îi spuse Lucas privind-o în ochi,ştiu de unde am primit acest dar.De la Dumnezeu!
-Da,scumpul meu.

Şi în noaptea aceea,băiatul şi mama adormiră îmbrăţisaţi.Dimineaţa se treziră într-o cameră frumos mobilată.Speriaţi,tresăriră şi cercetară întreaga casă să vadă dacă nu e nimic care să le dea detalii cu privire la locul în care se aflau.Era o casă cu etaj,toată mobilată în lemn masiv,iar în bucătărie masa era plină.
Lucas cercetă şi el casa şi găsi un bilet pe care scria:
Miracolele se întâmplă de Crăciun.Bine aţi venit în noua voastră casă.Iar pe spatele biletului era scris:De la Dumnezeu.

Tu ştii pe cine sărbătoreşti de Crăciun?

2011-12-17T14:28:00.000+02:00

Luna cadourilor,perioada în care devii mai bun...şi multă zăpadă...ahh..şi vine Moşul.Cam aşa ceva am zice cei mai mulţi când auzim de Crăciun.Toată lumea zâmbeşte mai mult şi se enervează mai puţin,îşi cumpără cadouri unii altora şi împodobesc bradul după ultimele trenduri.Iar copiii ştiu bine că în luna Decembrie trebuie să se cuminţească dacă vor să vină Moş Crăciun la ei.Dar nimeni nu mai prea pomeneşte de Sărbătoritul nostru.Cam toţi au uitat că de Crăciun se sărbătoreşte defapt naşterea lui Isus.Mulţi au un nod în gât când aud acest lucru,ca şi când le-am fi stricat cheful de viaţă.De ce facem din această sărbătoare un prilej de a ne face un bine nouă,şi nu celor amărâţi?

Cu toţii ne dorim să primim ceva de Crăciun,dar nu am auzit pe nimeni care să spună:"Eu nu-mi doresc nimic,am de toate.În schimb,aş vrea să dau de Crăciun celor ce au nevoie.".Ar fi ceva prea extrem,nu?Sunt aşa de mulţi copii sărmani care aşteaptă um miracol de Crăciun,dar nimeni se pare că nu "ştie".De ce am uitat de adevărata semnificaţie a Crăciunului?
De Crăciun Îl sărbătorim pe Isus,nu pe Moş Crăciun.De Crăciun,trebuie să dăm.Nu doar de Crăciun trebuie să devenim mai buni,ci tot timpul.Nu doar de Crăciun trebuie să fim mai fericiţi,ci şi în restul timpului.Nu doar de Crăciun se merge la biserică.

Unii oameni,când aud de Crăciun exclamă un "Offff!" obositor.Iarăşi cumpărături,iarăşi zâmbete,iarăşi cadouri.Nu se gândesc la naşterea Sa,ci la problemele lor.Isus a venit pe acest pământ special pentru noi.A părăsit gloria cerească ca să moară pentru nişte păcătoşi nerecunoscători cărora nu le pasă şi care privesc doar în jos.În loc să urce,ei coboară.În loc să creadă,ei neagă.Sunt sigură că Isus putea să râmână acolo în Ceruri,dar ne-a iubit prea mult pentru a sta nepăsător.Atunci,nouă de ce nu ne pasă de El?De ce Îl ignorăm şi ne facem că nu-L auzim atunci când ne cheamă pe nume?
De Crăciun,sărbătoreşte-I naşterea Sa,şi nu pe Moş Crăciun.Uită de tine şi de nevoile tale.Gândeşte-te la nevoile celui de lângă de tine.Şi fă asta mereu!

Tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume

2011-12-16T15:38:00.000+02:00

Da,nu te mira!Tu şi numai tu!De ce te consideri un nimic şi crezi că nu poţi ceva mai mult decât atât?Uită-te în tine şi vei vedea că ai acolo comori pe care nu le mai are nimeni,şi da,ai ceva special.Puterea de a schimba lumea într-un loc mai bun se află în tine,doar că tu te cam fâstâceşti şi te faci că nu auzi.De ce?
Ţi-e teamă că X şi Y vor lătra ca nişte câini turbaţi?Dar luna le-a dat vreun motiv lupilor s-o latre?Nu te uita în jurul tău şi nu încerca să găseşti o altă persoană care să facă treaba în locul tău.

Acţionează ca şi când tu ai fi singura persoană din lume care mai poate schimba lumea,care încă nu şi-a pătat sufletul şi nu se vinde ieftin.Nu te uita la ei,nu te comporta cu ei şi nu-ţi fie ciudă pe ei.Căci ei vor pieri ca iarba de pe câmp.Poate crezi că dacă vei vrea să faci ceva mai mult decât ceea ce se vede nu vei reuşi.Dar ce îţi poate face omul când Dumnezeu e cu tine?Sau cumva ţi-e frică de un om?Aha,te temi deci de om.Şi tu care ziceai că eşti puternic,care ziceai că nu te laşi influenţat de lume.

Hai,nu-ţi mai fie teamă de cineva care nu are nimic mai bun de făcut în viaţa asta decât să critice şi să facă rău.De nu priveşti doar la Dumnezeu şi numai în Sus?Sau crezi că Isus a murit numai aşa degeaba?Nu a murit El oare pentru ca tu să poţi face ceva mai mult,să fii liber şi să nu mai trăieşti din gura lumii?Ei pot să spună tot ce vor,căci nu uita,glas de câine n-ajunge la cer.
Aşa că,hai zâmbeşte!Dumnezeu a pus în tine un dar minunat şi o dorinţă de a face ceva unic.Nu lăsa ca această dorinţă să piară doar pentru că un om n-are pe cine să-şi verse ura.Nu te lăsa influenţat de cei din jurul tău şi nu te încrede în oameni.Încrede-te doar în Dumnezeu,căci numai aşa vei putea să fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume.

Nu-mi zi că ţi-e lene,mi-au mai zis asta şi alţii.Hai,ridică-te din pat căci trebuie să lupţi!Avem nevoie de eroi ca şi tine,nu numai de fricoşi şi de guri-sparte.Lumea are nevoie de tine!Nu te mai uita înapoi,ci priveşte doar înainte.Nu te-ai săturat de lumea asta când vezi ce se întâmplă,şi cum nimeni nu mişcă un deget de teama că vor fi priviţi ciudat?Tu poţi totul în Hristos care te întăreşte!Fără El n-ai fi ajuns să citeşti aceste rânduri.Oamenii care au clintit lumea din loc au fost cei pe care lumea n-a reuşit să-i clintească!Tu cât de clintit eşti de lume?

Oare fac ceea ce este bine?

2011-12-15T15:40:00.000+02:00

De câte ori nu ne-am pus această întrebare când cei din jurul nostru păreau că sunt împotriva noastră.De prea multe ori când vrem să facem un lucru bun şi plăcut lui Dumnezeu,parcă vine imediat un om sau mai mulţi care ne opresc din drum şi ne spun că suntem prea "extremişti" ori că ne considerăm prea sfinţi.Atunci ne întrebăm dacă nu au dreptate şi dacă ar trebui să ne mai analaizăm încă odată principiile şi tot ceea ce facem.În acele momente de incertitudine te simţi atât de singur şi totul în jurul tău se prăbuşeşte.

Inima nu ştie pe ce cale să o ia,iar sufletul trece prin îndoieli.Mintea se frământă,iar rodul acestor lucruri sunt lacrimile şi îndoiala.Nu mai ne încredem îndeajuns în Dumnezeu şi ajungem să ne întrebăm dacă ceea ce facem Îi este plăcut Lui,deşi lucrul acela "extrem" ne-a apropiat foarte mult de El.Scriu aceste rânduri fiindcă mă confrunt cu incertitudinea şi încerc să găsesc răspunsul scriind şi rugându-mă,sperând ca astfel să pot da un răspuns celor care trec prin astfel de situaţii.Cumva,Dumnezeu mi-a dat răspunsul.

De fiecare dată când vei vrea să te evidenţiezi şi să te apropii de Dumnezeu,căutând astfel să faci unele lucruri anormale pentru lume,vei avea de suferit.Oamenii vor vrea să te convingă că ceea ce faci nu este bine ori îţi vor pune piedici în cale.Vei suferi pentru Hristos prin faptul că vei fi înţeles greşit,ocărât şi te vor numi chiar ciudat sau venit de pe altă planetă.Adevărul este că tu chiar vi de pe altă planetă!Vi din Ceruri şi trebuie să demonstrezi asta!Cum?

Continuând să mergi înainte şi să nu priveşti înapoi,oricât de tentant ar părea.Nu uita că Isus vine după o Mireasă Pură,nu după una cu haina mânjită de incertitudine şi de necredinţă.Fii curajos,luptă pentru visul tău,nu-ţi păsa de vorbele dure ale lumii şi nu te lua după "înţelepciunea" sa dacă aceasta nu este în corcondanţă cu ceea ce-ţi şopteşte Iubitul tău Dumnezeu.El este scopul tău în viaţă şi doar în El trebuie să te încrezi.Nu te teme,crede numai!

Nu te ieftini de dragul "dragostei"

2011-12-14T14:32:00.000+02:00

Simţi că eşti îndrăgostit şi că inima îţi ia foc.Nu mai ai răbdare să-ţi vezi iubirea şi numeri secundele până când vă veţi întâlni.Oh,i-ai cumpărat chiar şi un mic cadou în semn că te-ai gândit la el/ea.Cu paşii repezi şi tremurând de emoţie te îndrepţi înspre locul întâlnirii.Inima îţi bate de stă să-ţi sară din piept în momentul în care ţi-ai zărit dragostea.Îi zâmbeşti,dar zâmbetul nu îţi este întors.Ce se întâmplă?

Bang!Te-a părăsit.Cum se poate aşa ceva?Ai făcut tot ce era bine,ba chiar ai apelat la sfatul "psihologilor" din reviste şi totuşi ceva nu a mers."Am crezut că nu te vinzi aşa ieftin.",îţi spune el/ea,"Dar se pare că m-am înşelat.".Rămâi cu privirea fixată în dreptul inimii lui/ei,sperând că ea îţi va spune ceva,dar e tăcută.Chiar nu are ce să-ţi spună fiindcă niciodată nu a simţit ceva.Simţi cum totul în jurul tău se prăbuşeşte,iar sufletul tău se stinge.Ai investit atâta timp şi ai iubit cu o dragoste sinceră şi nu poţi înţelege ce nu a mers.Ai crezut că dacă vei avea un iubit sau o iubită vei fi mai fericit/ă şi nu va trebui să ai statutul de Singur/ă.

Din păcate,şi cu regret o spun,aşa se întâmplă în jurul nostru.Luptăm pentru o relaţie doar de teama de a nu ne găsi Sărbătorile sau Ziua Îndrăgostiţilor singuri şi trişti.Căci pentru noi a fi singur înseamnă a fi trist şi părăsit,nedorit şi ciudat.Ajungem să ne ieftinim de dragul unei iubiri ce piere şi cel mai rău este că ajungem să avem inima frână,care nu se va vindeca cu aspirină aşa cum afirmă unii.Ne implicăm 100% în ceva ce nu ne face decât rău şi care ne fură bucăţele mici din inima noastră.Într-o zi ne vom trezi că vrem să ne întemeiem o familie,dar ne vom trezi că nu avem ce să-i oferim.Preţioasa noastră dragoste a fost aruncată în stânga şi în dreapta cu speranţa că undeva va prinde rod şi că se va năştea ceva frumos şi care va ţine o viaţă întreaga.Dragostea adevaărată se sacrifică şi suferă pentru ceva mai scump.Nu se vinde ieftin asemeni unei perechi de ciorapi şi nu se aruncă ici-colo fără să ştie că asta o va costa viaţa.Dragostea adevărată crede şi aşteaptă.Rabdă şi suferă.Totul.Dar nu uita,dragostea adevărată nu se vinde ieftin şi nu piere niciodată!

Zâmbeşte,fii fericit!Ai motive.

2011-12-12T08:17:00.000+02:00

Astăzi aş vrea să îţi vorbesc despre fericire.Uită-te în jurul tău,priveşte cerul şi minunează-te de cântecul păsărelelor.În zorii dimineţii,priveşte cum soarele iese ca un mire din camera sa de nuntă,special numai pentru a-ţi lumina ţie ziua.De multe ori,ne aşteptăm să vedem minuni şi suntem foarte nemulţumiţi şi nu mai ştim să apreciem ceea ce avem.Zâmbetul molipsitor de pe faţa noastră piere,iar în locul său vine încruntarea şi faţa aceea mohorâtă îşi face apariţia din cauza nemulţumirii noastre.
Sunt atâţia oameni care ar vrea să aibă ceea ce ai tu şi nu au.Chiar în momentul acesta,un copil moare de foame,iar tu te plângi de mâncarea pe care ţi-a gătit-o mama sau soţia ta.În loc să te bucuri când păsărele se odihnesc pe crengile copacilor din faţa casei tale,tu le alungi şi mai că nu ai scoate puşca.

Dumnezeu îşi arată bunătatea Sa faţă de noi,prin faptul că în fiecare dimineaţă ne ajută să ne ridicăm din patul nostru călduţ.Am mulţumit pentru asta,am fost fericiţi că nu a fost nevoie să ne ajute cineva să ne ridicăm?I-am zâmbit lui Dumnezeu sau ne-am trezit cu faţa la cearşaf?Avem familii frumoase,copii binecuvântaţi şi pâinea cea de toate zilele,şi totuşi tindem să căutăm paiul în fiecare lucru.
Ba ne plângem de vreun "necaz" prin care trecem,ba băgăm de vină celorlalţi şi chiar ne jignim membrii familiei.În loc să petrecem cât mai mult timp cu familia,ne refugiem la televizor.În loc să ne rugăm,ne scuzăm că suntem "oameni ai rugăciunii".Când trebuie să mulţumim găsim motive să n-o facem.
Şi ne mai mirăm că nu ne sunt ascultate rugăciunile şi că Dumnezeu pare distans şi dur.Când ai zâmbit ultima oară unui copil?Când ai dat un bănuţ cerşetorului?Când ai mulţumit ultima oară lui Dumnezeu pentru toate,bune sau rele?

Avem infinit motive să mulţumim,să fim fericiţi şi plini de încredere,dar nu suntem.Când Dumnezeu ne spune:"Cu niciun chip n-am să te las.Cu niciun chip nu te voi părăsi.",noi îl credem pe om care zice:"Pe Dumnezeu nu-l interesează de tine şi de problemele tale.",când El ne zice că nu vom duce lipsă de niciun bine,noi credem pe om care zice:"Ehhh..s-au schimbat vremurile şi Dumnezeu odată cu ele.".
Când El ne spune că dacă ne încredem în El ni se vor împlini toate gândurile şi că va face nespus mai mult decât am sperat şi-am crezut,noi iarăşi credem vorbele omului care sunt:"Bizuie-te pe tine şi fă-ţi speranţe realiste."
Îi atribuim lui Dumnezeu nişte însuşiri pe care El nu le are.El vrea să avem viaţă din belşug,să ne meargă bine,să fim fericiţi şi mulţumiţi.Dar astea nu se pot întâmpla când noi nu credem.Avem atâtea motive să fim fericiţi şi împliniţi,dar de multe ori ne trezim că nu suntem şi că vrem tot mai mult.În loc să ne bucurăm de lucrurile mici,căci doar aşa putem face faţă celor mari,noi ce facem?
Azi,fii mulţumit de ceea ce ai şi fii fericit că ai destule motive.Iar cel mai mare motiv al fericirii noastre este faptul că avem o casă în Ceruri!

Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu

2011-12-10T12:06:00.000+02:00

Cu toţii visăm la sufletul pereche şi la zilele acelea magice în care ne vom plimba cu iubirea vieţii noastre în văzul lunii argintii şi cu privirile pierdute de dragostea ce ne-a răscolit întreaga fiinţă.Dorim o poveste de dragoste desprinsă din Rai şi scrisă însăşi de Autorul dragostei,dar când auzim că trebuie să facem şi nişte sacrificii pentru basmul nostru,ne refugiem în partea contrafăcută a dragostei.

Da,mai degrabă alegem să trăim momentul,căci doar un moment ţin aceste relaţii scrise mână de om,în loc să aşteptăm pentru ceva mai mult.Ne este teamă de singurătate şi o vedem cu ochi răi doar pentru că aşa ni s-a zis.
Lumea ne îndeamnă să ne ferim de singurătate şi să facem orice pentru o relaţie,chiar şi să coborâm standardele dacă e nevoie.Pe ei nu-i interesează de câte ori vei avea inima frântă şi nu-ţi vor număra lacrimile plânse în taină,fiindcă nu va fi nimeni cu tine atunci când vei fi singur.

Dar există Cineva care îţi numără fiecare lacrimă vărsată şi care îţi cunoaşte toate dorinţele.El vrea un basm pentru tine.Da,vrea să scrie o poveste de dragoste numai pentru tine,dar pentru asta are nevoie de stilou,care este în mâna ta.Dumnezeu ştie mai bine decât tine de ce ai nevoie şi mai ştie şi viitorul tău.
El tânjeşte să-ţi scrie povestea de dragoste fiindcă noi avem un Dumnezeu tare romantic(convinge-te de asta,citind Cântarea Cântărilor),dar nu vrea pentru tine doar o poveste pământească,ci şi una cerească.

Dumnezeu vrea să te îndrăgosteşti de El.Pentru că numai iubindu-L pe El vei învăţa să iubeşti o persoană pe care n-ai văzut-o niciodată.El doreşte ca tu să aştepţi,să-ţi sacrifici sentimentele de moment pentru sentimente veşnice.Şi cum astfel ai putea avea o poveste de dragoste cum nu s-a mai pomenit,decât dacă nu iubindu-L şi suportând singurătatea.
Însă multora le vine greu să se sacrifice de dragul cuiva pe care nu l-a mai văzut niciodată,aşa că se mulţumesc cu puţin.Au câte o relaţie ici-colo,dar nu au ceva divin,ci ceva care are un sfârşit.O poveste de dragoste scrisă de Dumnezeu nu are sfârşit,pentru că tot ceea ce scrie El rămâne în veci.

Este uşor să faci toate lucrurile din nerăbdare şi cu grabă,dar numai cei care cunosc dragostea în adevăratul sens al cuvântului ştiu că ea suferă toate,rabdă toate.Iar în plus mai ştiu şi că fiecare pagină din poveste trebuie citită şi trăită.Iar totul începe cu singurătatea,dulcea perioadă în care te îndrăgosteşti de Isus şi în care "aduni" cât mai multă dragoste pentru ceva ce nu va ţine doar o perioadă,ci toată viaţa!
Toţi oamenii doresc o poveste de dragoste scrisă în Rai,dar puţini luptă pentru ea.Începând de astăzi,poţi începe să fii bărbatul unei singure femei şi femeia unui singur bărbat.Nu uita,Dumnezeu trebuie să fie centrul vieţii tale de azi înainte!

"Orice lucru El îl face frumos la vremea lui;a pus în inima lui chiar şi gândul veşniciei,măcar că omul nu poate cuprinde,de la început până la sfârşit,lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu."-Eclesiastul 3:11

Orice faci,fă din dragoste!

2011-12-08T16:47:00.000+02:00

Chiar şi un zâmbet îşi pierde valoarea dacă nu este oferit din dragoste şi oricât de mult am încerca să zâmbim fals,oamenii nu vor vedea nimic deosebit în noi.De multe ori facem lucruri doar aşa că trebuie făcute,şi le facem nemulţumiţi şi arţăgoşi.
"Puiule,nu vrei să speli vasele în seara aceasta?",îţi spune mama cu tremur în glas,sperând că o vei face să zâmbească."Bine că numai pe mine mă pui,am şi eu treaba mea!Nu le spăl!",şi pleci de acolo nervos,mirându-te cum a îndrăznit mama ta să îţi ceară ŢIE să speli vasele.Sau poate vei spune:"Fieee...dar data viitoare nu le mai spăl!",şi te apuci cu o faţă scârbită să speli vasele."Yecssss....e ultima dată când mă mai ating de vasele murdare.",şi răsufli uşurat că ai terminat.
Rămâne mama singură acolo în bucătărie,întrebându-se dacă a greşit că ţi-a cerut să speli vasele.Lacrimi cristaline îi curg pe obraz şi nu este nimeni acolo ca să i le şteargă.Tu ai plecat nervos în casă.Ea a rămas acolo,singură şi părăsită.

Unde dragoste nu e,nimic nu e!Dragostea nu este doar un simplu sentiment pe care îl simţi atunci când eşti "in love" a suta oară şi nu este doar un cuvânt magic.Dragostea este agape.Necondiţionată şi în orice lucru,chiar şi în ceea ce faci.Dragostea este un devotament pe care ţi-l asumi.Dragostea se manifestă cu adevărat prin fapte,şi nu prin vorbe.Cu toţii putem spune "Te iubesc" fără să iubim,dar nu oricine poate să facă un lucru din dragoste.De aceea,orice lucru faci,fă-l din dragoste.Oamenii din jurul tău vor simţi dragostea căci ne place mult să zicem "Love is in the air",şi nu are cum să fie în aer dacă nu este împrăştiată.Aşa că,împrăştie dragostea prin ceea ce faci,ce spui şi ce gândeşti.

Este uşor să facem totul numai aşa să fie făcut,dar este mai dificil să mişti inimile oamenilor prin ceea ce faci.Spunem că vrem să schimbăm lumea şi ne place atât de mult acest cuvânt numit DRAGOSTE,ba chiar am spune că ne-am îndrăgostit de el.Dar de multe ori,rămâne doar un simplu cuvânt,un simplu sentiment şi mai rău a devenit un banal şi uşor de zis "Te iubesc".Când vine vorba să trecem la fapte,cei mai mulţi dăm înapoi.Preferăm lejeritatea în locul muncii.Dar cum astfel ne-am putea face remarcaţi şi cum astfel am putea să fim puternici mereu,dacă nu învăţând să iubim şi să facem totul cu o dragoste agape.Iar acest fel de dragoste,nemărginită şi mai puternică decât ceea ce se află un lume nu o vom putea afla decât în braţele lui Isus,scumpul nostru Mântuitor.Nu ai vrea să faci totul din dragoste?Chiar şi să mori din dragoste?Degeaba facem toate lucrurile,dacă nu le facem din dragoste,nu vor rămâne în istoria iubirii.

De ce să-mi fie ruşine cu Tine?

2011-12-07T18:59:00.000+02:00

Când atâţia oameni par că se ascund de Tine şi cei mai mulţi se sinchisesc când vine vorba de Tine,eu de să tac?M-aş putea lăuda ca toţi ceilalţi cu toate tâmpeniile de care am auzit şi m-aş putea mândri cu ele,dar nu vreau s-o fac pentru că eu am cu Cine mă mândri.Nimic nu mă atinge şi nu-mi va fi teamă de criticile oamenilor care îmi vor spune:"Nu te mai încrede atâta în Dumnezeu,bizuie-te pe tine!" fiindcă Tu ai spus că blestemată voi fi dacă voi face asta.Şi de ce nu aş spune şi altora despre Tine când ai făcut atâtea pentru noi,dar mai ales pentru mine?Dacă mă uit bine în urmă,anul acesta a fost cel mai frumos din viaţa mea şi cel în care Te-am cunoscut adevărat.Nu m-aş fi gândit niciodată că ai luat atât de serios rugăciunea aceea scurtă a acelei fete de 16 ani care de ziua ei te-a rugat aşa:"Doamne,fă ca acest an să fie unul foarte frumos şi binecuvântat de Tine.".Tu ai făcut nespus mai mult decât am cerut sau am gândit,şi atunci să-mi fie ruşine cu Tine?

Mai degrabă,ar trebui să mă ruşinez să nu fac vreo prostie,să nu apar acolo unde nu ar trebui să fiu,să nu mă comport ca unii dintre aceia şi să am grijă unde privesc,ce vorbesc şi cum gândesc.Oamenilor nu mai le prea este ruşine de ceilalţi şi privesc îndurerată cum sute de tineri şi tinere sunt aplaudaţi pentru faptul că se îmbată şi că ajung cu maşina-n copac,cum sunt idolatrizaţi pentru faptul că apar cât mai dezbrăcaţi în lume şi cum WOW-ul bărbaţilor este îndreptat înspre acea femeie care este goală.Nu am mai auzit de mult un bărbat care să spună:"Îmi doresc o femeie după care să îmi întorc inima",decât în cărţile pe care le citesc.Unde sunt acei oameni care nu le este ruşine cu Tine,Tată?Spune-mi,chiar nu mai există niciunul măcar?Iar atunci,Tu mi-ai răspuns:"Ei se ascund,Milena.Tu nu fă ca ei.".Iar prin puterea Ta care întrece orice cunoştiinţă,nu mă voi ruşina nicicând de Tine,atât timp cât Tu vei merge în faţa mea şi-mi vei arăta drumul,nu-mi va fi ruşine.
În seara aceasta,am privit cerul.Mi-ai îndreptat privirea înspre o stea care strălucea şi Te-am auzit spunându-mi ceva.E secret ce am vorbit noi doi atunci.Tot ce ştiu este că nu vreau să mă ruşinez cu Tine,aşa cum fac cei mulţi!
Mie nu mi-e ruşine cu Dumnezeu şi atât cât ţine de mine,încerc să le spun şi celorlaţi de El.Tu ce faci?

Unele lucruri trebuie să rămână secrete

2011-12-06T16:27:00.000+02:00

Dacă un străin te-ar opri în stradă şi te-ar întreba unde mergi şi ce faci,tu cum i-ai răspunde?Probabil că i-ai zice:"Măi nene,dar ce te intere' pe tine cum sunt şi unde merg?",şi ai pleca imediat puţin înfricoşat.Nu avea dreptul acesta să te întrebe unde mergi.Ar putea să vrea să te urmărească sau să-ţi facă ceva,ai gândi tu.Dar gândeşte-te puţin,pe facebook sau pe alte site-uri ai spune unde mergi,ce faci şi cum te simţi?Şi acolo de ce nu simţi această teamă că cineva necunoscut ar putea afla unele informaţii private despre tine?Fie că îi spui omului de pe stradă sau necunoscutului de pe facebook(fără să vrei) unde mergi şi cum eşti,faci acelaşi lucruri.Dezvălui nişte informaţii strict secrete despre tine care nu sunt pentru ochii tuturor.

Ne-am cam obişnuit să postăm orice pe net.De la cum ne simţim până la adresa noastră.Nu este bine ceea ce facem,având în vedere câte lucruri ni se pot întâmpla în afara spaţiului virtual.Poate te simţi mai în siguranţă dacă postezi pe facebook sau twitter unde eşti,dar crede-mă,e acelaşi lucru cu omul curios de pe stradă.
Sau dacă un necunoscut te-ar întreba dacă ai sau nu prieten/ă,tu i-ai răspunde ori nu?Atunci,de ce pe net trebuie să ştie toată lumea dacă eşti sau nu într-o relaţie,şi când te desparţi.De ce să lei prilej oamenilor să-ţi citească "jurnalul"?Sau poate îţi place să fii cât mai public,dar unele lucruri tot trebuie să rămână secrete.
Pentru exemplu,ai grjiă să nu:
1.Postezi mereu pozele cu locurile prin care ai fost.Ori ai vrea să te întâlneşti cu cineva "accidental" pe acolo?
2.Afle toţi "prietenii" de pe facebook când şi de ce te-ai despărţit de X.Crede-mă,nu este fain să fii subiect de bârfă.
3.Afişezi locurile şi oraşele pe unde te afli.Din nou,te poţi trezi cu musafiri nepoftiţi.
4.Nu-ţi fă profilul de facebook sau twitter un jurnal public.Mai puţine sentimente(dacă eşti mai poetic,fă-ţi un blog sau scrie poezii,iar postează-le pe ELE la tine pe profil),vei fi mult mai apreciat.
5.Nu te certa pe net.Îţi vei face o imagine proastă.
6.Încearcă,aât cât ţine de tine,să fii cât mai reţinut cu privire la ce poze pui,ce statusuri postezi şi ce comentarii scrii.Toate să se facă în mod cuviniciios şi cu rânduială.
Iar cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da este că unele lucruri CHIAR trebuie să rămână secrete.Fii înţelept!

Priveşte în sus.Te vezi?

2011-12-05T15:28:00.000+02:00

Spune-mi,ce vezi?Nu,nu vorbeam despre tavan ci despre tine.Ce simte inima ta când cugetă la acele lucruri care nu se văd,dar care se simt.Şi încă cum!Nu-ţie fie teamă să priveşti în sus,căci doar acolo vei găsi ceea ce cauţi.Nu simţi ruşine căci faci un lucru foarte bun privind acolo,sau dincolo de ceea ce se vede.Mulţi oameni nu îndrăznesc să privească în sus fiindcă sunt ruşinaţi de ceea ce vor vedea.Îşi văd sufletul pătat şi inima împovarată de-a remuşcării greu păcat.Nu vor să dea ochii cu adevărul,aşa că se ascund sub multe măşti.Fiecare se ascunde sub mai multe măşti,iar ele pot fi de tot felul.De la zâmbete false până la vicii care pot să ia le viaţă.Dar ei nu pot vedea fiindcă privesc în jos.Ţie nu-ţi fie teamă.Priveşte în sus acum!Poate ţi se pare că viaţa este dură şi plictisitoare uneori,dar spui asta fiindcă n-ai privit încă acolo.Vrei să fi fericit şi mereu îndrăgostit de viaţă?Priveşte la El.Dincolo de norii cenuşii ai cerului şi dincolo de astre,se ascunde un mister.

Multora le este teamă să-l descifreze şi se înfioară când aud că trebuie să se apropie de el.Aşa că preferă să nu privească acolo cât pot ei de mult.Îşi îndreaptă privirile rătăcitoare prin alte locuri,în dependenţe şi în falsitate.Se trezesc populari,dar sunt morţi,degeaba că trăiesc.Nu se regăsesc în ceea ce fac,aşa că se orientează spre alte lucruri.Dar nici alea nu le aduce un zâmbet autentic pe buze.Faţa lor începe să se rideze şi devine întunecaă peste noapte,sunt parcă mereu înfumuraţi şi nimeni nu ştie de ce.Privirea lor este mereu în pământ,poate chiar sub el.Soarele străluceşte intens pe cer,dar ei au ochelari de soare ca să nu-l vadă în splendoarea sa.Se ascund de lumină şi niciodată nu privesc în sus.Le este teamă să nu le iasă la iveală adevăratele lor sentimente şi gândurile lor ascunse.Sufletul lor este învăluit într-o pânză de falsitate,iar cei mai mulţi se lasă păcăliţi de zâmbetul lor fals.
Ei sunt acei oameni cărora le-a fost frică să privească în sus.Ţie să nu-ţi fie!Priveşte în sus şi te vei vedea.

Să învăţăm să ne respectăm

2011-12-04T19:13:00.000+02:00

Din nefericire,majoritatea dintre noi am cam uitat ce înseamnă acest cuvânt care valorează atât de mult în ochii celor ce îl preţuiesc.Spun asta pentru că oamenii au ajuns să nu mai preţuiască aceste valori şi se vând ieftin,poate chiar pentru nimic.Băieţii nu mai respectă fetele,considerându-le doar nişte simple obiecte de care se pot descotorisi în favoarea altora,fetele nu mai prea se respectă pe ele şi noi în general am cam uitat de "HOO!".Spunem tot ce ne vine pe gură,nu mai avem maniere,suntem egoişti şi nu mai ne pasă de cel de lângă noi.

Băieţi,întotdeauna doamnele întâi!Fetelor,fiţi mai feminine!Oameni buni,cu cei bătrâni cum ne comportăm?Poate că nu mai este la modă să respecţi pe ceilalţi sau nu mai avem chef de asta.Nu mai vrem să mai respectăm "legea",aşa că ne facem noi "legile" noastre.Mă uit în jur şi văd cum suntem atât de grăbiţi,încât nu mai avem timp de lucruri importante,însă găsim timp pentru cele care pot să aştepte.Ar trebui,dragii mei,să investim mai mult în timp în formarea unui caracter sănătos decât în alte lucruri ce pot aştepta.

Băieţilor nu mai li se pare că au de ce să respecte o fată fiindcă nu mai există niciuna demnă de respectul lor.Dar ei nu ştiu oare că,chiar dacă acea fată nu ar merita respectul lor,totuşi ea trebuie respectată.Fetele nu mai prea se respectă deoarece au coborât standardele tot mai jos.Multe dintre ele îşi petrec majoritatea timpului gândindu-se cum să se facă remarcate,cum să facă pe X să se îndrăgostească de ele,şi uite aşa seamănă vânt deoarece X ar trebui să se gândească la asta,nu ele.

Dragi cititori,vă îndemn pe toţi şi mă îndemn şi pe mine să ne uităm în viaţa noastră.Ar mai fi ceva "de modificat" la noi,în aşa fel încât să facem bine celorlalţi.Nu mai prea ne respectăm părinţii şi vorbim cu ei ca şi cu nişte mumii care sunt cu mii de ani în urmă.Ni se pare poate că suntem mai cool aşa,dar suntem de plâns.
Uită-te în viaţa ta,în inima ta.Te simţi bine aşa cum eşti?Crezi că mai sunt unele lucruri care trebuie schimbate la tine,mai ai unele lipsuri care trebuie umplute?Cu toţii avem câte o lipsă,dar o putem "umple".Pentru asta,e nevoie să recunoaştem că nu le ştim pe toate şi că mai avem multe de învăţat.Să învăţăm să ascultăm sfaturile bune ale celor mai înţelepţi ca noi.Vrem să fim inteligenţi şi educaţi,dar nu prea dorim să muncim pentru asta.
Am vrea să fim înţelepţi,dar nu vrem să ne fie frică de Domnul.Suntem oare în regulă aşa cum suntem?

Fiecare om MERITĂ şi TREBUIE respectat!

Îmi doresc,dar nu vreau să fac nimic

2011-12-02T19:04:00.000+02:00

Mulţi oameni din jurul nostru ar vrea să primească totul,dar să nu facă nimic.Să lase pe altul să lupte în locul lor şi ei doar să stea liniştiţi undeva pe marginea drumului,nerăbdători şi nervoşi.
Aceia sunt oamenii care îşi doresc,ar vrea să facă,dar nu vor."Ehh...prea multă bătaie de cap.","Mai bine să facă altu' în locu' meu,io-s deja bătrân.","Ce mai prostie.Mai bine stau liniştit şi tolănit pe canapea cu telecomanda-n mână şi cu ochii-n televizor.Asta da viaţă."

Sunt sigură că la un moment dat,fiecare ne-am confruntat cu un astfel de om.I-ai spus,a fost entuziasmat şi chiar a părut că vrea să încerce,dar când a auzit că trebuie să facă şi el ceva,a fugit ca un iepure speriat.Cu toţii am vrea să avem "di tăti" fără să mişcăm un deget,e mai uşor,e mai simplu aşa.Dar din fericire,nu este aşa.Spun din fericire fiindcă e mai bine aşa,să fii un luptător care nu se lasă învins doar fiindcă a pierdut o dată.Mulţi iepuri speriaţi sunt în zilele noastre,care fug de responsabilităţi şi care preferă să trăiască toată viaţa tolăniţi şi cineva să le ducă lingura la gură.

Cu toţii avem câte un vis,un plan sau un gând.Unii vor lupta pentru el,alţii nu.Cei ce vor lupta,sigur vor câştiga,cei ce vor da înapoi,vor cădea.Avem pretenţii şi ne dorim aia şi aia,dar nu vrem să facem nimic.Aşa că mai bine mergem înapoi,în loc să înaintăm.În loc să luptăm şi să înaintăm,noi fugim şi nici măcar nu ştim unde.Nu poţi câştiga bătălia dacă nici măcar n-ai început-o.Dumnezeu este foarte darnic şi bun cu noi,dar El nu vrea să ne împlinească toate visele dacă nici măcar noi nu vrem.Un simplu "VREAU!" nu valorează nimic dacă nu-l pui în aplicare.Fapte,nu vorbe!

Toţi putem pălăvrăgi toată ziua şi ne putem face vise şi planuri câte vrem,dar dacă nu avem de gând să luptăm pentru ele,ei bine,vor rămâne doar nişte simple vorbe.În viaţă trebuie să lupţi pentru ceea ce vrei,să te ridici când cazi şi să nu dai înapoi.Nu cei fricoşi şi necredincioşi vor câştiga,ci cei curajoşi.E vremea să luptăm pentru ceea ce ne dorim,nu să dăm înapoi.

Ţi-e atât de frică să rişti.Cum o să ajungi în vârf?

2011-11-30T22:03:00.000+02:00

Ţi-e teamă şi tremuri.Doar gândul că ai putea să faci ceva mai mult de-atât îţi dă fiori şi un gust amar îţi lasă gura uscată.Nu crezi că se poate face nimic,aşa că stai liniştit într-un colţ întunecat,aşteptând să facă altcineva treaba în locul tău.Ţi-e lene şi îţi cam lipseşte credinţa,cât şi curajul.Râzi de visele altcuiva şi te crezi mai tare decât cel de lângă tine,dar eşti căzut la pământ,doar că ai ochii închişi şi ţi se pare că pluteşti pe un nor.Ai vrea să faci ceva mai mult,dar eşti prea influenţat de cei din jur şi ţi-e frică.Îţi spui că te vei face de râs şi că toţii te vor batjocori.

În minte îţi vin numele acelora care au reuşit să treacă de aceste obstacole care îţi pun ţie piedici.Da,au fost oameni care au rămas în istorie,care au avut curajul de a fi diferiţi şi care au schimbat lumea prin faptul că au vrut să facă ceva mai mult.Au vrut să urce muntele şi să ajungă în vârful său.Inima lor era plină de încredere pentru că o găseau la Dumnezeu.Nu s-au bizuit pe ei,au ştiut cât sunt de neputincioşi.Dar s-au bizuit pe El.Şi au reuşit!

Ceva de care mulţi fug din cauza laşităţii.Şi-au învins frica şi au riscat,cu preţul vieţii chiar.Truda le-a fost răsplătită,iar astăzi cu toţii am auzit de ei,dar nu mulţi vor să înveţe de la ei.Le este teamă.Aleg mai degrabă să stea liniştiţi,fiecare văzându-şi de treaba lui.Uneori îşi spun că viaţa lor nu are sens,că mai bine ar muri.Le vine în minte gândul sinuciderii,poate asta ar fi singura cale în ochii lor de a scăpa de o viaţă mizerabilă.Nu înţeleg că doar învingându-şi temerile şi luptând vor ajunge acolo,în vârf.Dar celor mai mulţi le este frică să rişte,aşa că rămân acolo jos,undeva căzuţi şi bântuiţi de gânduri negre.Nu au urcat încă acel munte.Nu au ajuns în vârf.

Suflet gol,nebun de dor

2011-11-29T18:41:00.000+02:00

Păşesc cu neîncredere printre sufletele din jurul meu,aţintindu-mi privirea asupra celor goale.Ochii mei văd multe zâmbete ce pot înşela un om dacă nu se uită mai atent.Cu atenţie,privesc.Acei oameni îmi zâmbesc şi mie,par a fi fericiţi.Ce se întâmplă,de ce nu-i pot crede?Există ceva gol în ei,o piesă lipseşte,dar nu-mi dau seama care.De ce pretind acei oameni că sunt fericiţi dacă sufletul le este gol?Mă aşez pe o bancă,istovită de drum,îmi trag răsuflarea.Închid ochii şi meditez,privind în sufletul meu.Inima începe să-mi bată cu putere,iar mâinile îmi tremură la străpungerea acelui gând.Dacă am şi eu un suflet gol?Repede,mă ridic şi o iau la fugă în căutarea acelui răspuns ce mi-a cutremurat întreaga fiinţă.Alerg cât pot repede,dar nu ştiu unde.Nu am adresa şi nu cunosc locul unde mă aflu,realizând că sunt pe un tărâm străin.Oamenii aceia cu sufletele goale se uită miraţi la mine şi iar îmi zâmbesc.De ce se prefac că nu ştiu de ce fug?Oare nu-şi dau seama că eu fug de goliciunea sufletului,căutându-mi calea printre ei?Nu mai pot respira,am fugit prea mult,iar puterile m-au lăsat.Duhul îmi este plin de râvnă,dar trupul atât de neputincios.Am căzut în frunzele ruginite de toamnă,dar de data am primit răspunsul.Sufletul meu nu este gol,dar este nebun de dor.Îi este dor de casă.Locul unde se afla acum nu era acasă.Era undeva departe de casă,dar era fericit.Nu era un suflet gol,ci doar unul nebun de dor.Îmi ridic privirea în sus,sperând să zăresc cerul,dar tot ceea văd este doar un castan trist,fără frunze.Eu stăteam pe ele şiprobabil că-l supărasem pe acel castan bătrân,iar de aceea nu voia să-mi arate cerul.Mă ridic din nou,îmi ridic ochii înspre cer,şi îl zăresc.Este albastru precum ochii omului aceluia care a trecut pe lângă mine.Simt cum sufletul mi se umple de o bucurie negrăită,iar apoi Cineva îşi face loc printre mădularele mele şi intră.Nu mai îmi este dor de casă,căci tocmai a venit ea la mine.Pot zâmbi din nou şi vreau să le spun şi celorlaţi cum să-şi umple sufletele lor goale.Viaţa lor este atât de goală,dărămite că au tot ceea ce-şi doresc.Lipseşte piesa de bază,le lipseşte sufletul.Îmi pare rău pentru ei,dar tot ceea ce pot face este să plâng.Aşa că las ca lacrimile acelea ce-mi inundă inima să-mi inunde şi ochii.Tocmai aşa se întâmplă.Plâng,pentru sufletul tău gol.Cel nebun de dor..

Oamenii te vor răni.În cine poţi să te încrezi?

2011-11-28T21:43:00.000+02:00

Cine este încrederea ta în zilele de astăzi?Oamenii te vor răni,tu îi vei răni pe ei,dar cine este acela care nu te dezamăgeşte nicicând?În cine te poţi încrede astăzi?În Dumnezeu!
Vezi tu,noi ne punem uneori încrederea în oameni.Îi spunem cuiva pe care îl considerăm prieten toate secretele şi problemele pe care le avem,iar mai târziu ne trezim că ştie toată lumea secretele tale.Te întrebi cum s-a ajuns aici.Eşi disperat şi plângi,în tăcerea nopţii nimeni nu-ţi răspunde,iar apoi îţi aminteşti.Cel pe care îl credeai prieten te-a trădat.Inima ta este rănită şi nu mai ai încredere în nimeni.Îi crezi pe toţi oamenii mincinoşi şi te simţi singur şi părăsit.Fiecare dintre noi ne putem regăsi printre aceste rânduri fiindcă la un moment al vieţii noastre am trecut pe aici.Ne jurăm că nu vom mai permite niciodată să ni se întâmple aşa ceva,dar ne trezim din nou acolo...dezamăgiţi de oameni.Părăsiţi de prieteni şi singuri.

Nu eşti singur în această problemă.Dumnezeu este mereu cu tine,doar că uneori nu prea Îl vezi.De multe ori uităm de El şi Îl întristăm,dar mai apoi când ne vedem trântiţi la pământ şi vedem cum toţi oamenii trec pe lângă noi nepăsători,fiecare văzându-şi de treaba lui,la cine apelăm atunci?Doar la Dumnezeu,fiindcă ştim că El nu ne lasă nicicând şi ne iubeşte cu acea dragoste necondiţionată care ne întinde mâna şi ne ridică.Nu ştiu de câte ori ai fost tu dezamăgit de oameni şi de câte ori ţi-ai pus încredera în ei,ai crezut că secretul va rămâne secret,dar aş vrea să-ţi spun ceva.Nu te mai încrede în om şi nu spune oricărui "prieten" secretele tale,mai bine spune-le cuiva care-i pasă de tine.Părinţii tăi,spre exemplu.Poate îi consideri "nişte oameni cu care nu se poate vorbi",dar ai încercat vreodată să le vorbeşti din toată inima?Ei te iubesc şi te-au crescut cu mult drag,nu îi lăsa pe dinafară.

Dar cine ştie,poate nu le poţi spune tot ceea ce-ţi apasă sufletul,dar mai bine spune-le lor în loc să le spui aşa-zişilor tăi prieteni.Cel puţin,ei nu te vor bârfi şi nu se vor bucura de nenorocirea ta.Alege oamenii cărora te destăinueşti cu înţelepciune şi nu spune orişicui,orice.Dar nu uita,lui Dumnezeu îi poţi spune orice şi oricând.El nu se satură nicicând de tine şi nu îţi va spune niciodată:"Nu am timp de tine,vino mai târziu!".El este chiar acum acolo lângă tine şi te aşteaptă să-I vorbeşti.Omul nu-ţi poate rezolva problemele,dar Dumnezeu poate,şi chiar nespus mai mult.De ce te-ai încrede în om dacă Îl ai pe Regele Universului?Sau ştie omul mai bine să-ţi dea un sfat decât Acela care a pictat stelele de pe cer şi care te cunoaşte chiar mai bine decât te cunoşti tu?Când ai vreo problemă,vino la El.Când vrei să-i spui cuiva un secret,spune-I Lui.Nimeni nu te va înţelege mai bine decât...Însuşi Dumnezeu,Tatăl tău :)

Fiecare lucru îşi are consecinţa sa

2011-11-26T18:24:00.000+02:00

Poate nu crezi că este aşa şi mă faci mincinoasă,dar oricât de mult am încerca să ocolim aceste adevăruri dureroase pentru majoritatea,ele tot nu pot fi evitate şi la un moment dat ne vom confrunta cu ele.
La fel cum păcatul îşi are ca şi consecinţa sa moartea,tot aşa ceea ce faci,spui şi gândeşti îşi va propria sa consecinţă.În zilele noastre nu mai prea este la modă să ascultăm de părinţi,ignorându-le sfaturile lor care ne-ar putea scuti de multe necazuri şi care ne pot lungi zilele vieţii noastre.Credem că ceea ce facem este cool şi ne bizuim pe dreptatea noastră,dar vom ajunge asemeni fiului risipitor.Omul tinde să creadă că nimeni nu îi va afla secretele şi tot ceea ce a făcut el,dar este Cineva care le cunoaşte mai dinainte de a fi fost ele înfăptuite.

Da,este Dumnezeu care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.În veacul acesta vi se va întoarce răul înzecit,iar în cel viitor veţi arde veşnic.Micile noastre greşeluţe care ni se par inofensive,sunt defapt acele care ne duc spre moarte.Totul începe din nimic.O minciunică,o înjurătură,o ţigară,o bere,o poză indecentă,o neascultare,o nepăsare..şi consecinţa lor.La început sunt doar nişte mici paraziţi inofensivi de care mă pot scăpa oricând,ne zicem noi.Dar ajungem să nu mai vrem să ne scăpăm de noi,să ne placă de ei.Iar dacă nu îi vom distruge noi pe ei,ne vor distruge ei pe noi.

Am ajuns să ni se pară că suntem pe calea cea bună,că dacă credem în Dumnezeu şi mergem o dată pe săptămână la biserică,vom fi scutiţi de probleme.Că toţi fac la fel,că nu-i mare lucru,că uite că si ăla a făcut aşa şi nu a păţit nimic.Argumente şi motive ca să ne scuzăm faptele le găsim oricând,dar cine poate găsi mijlocul prin care să ajungă să nu ajungă să se folosească de asemenea vorbe?
Dragilor,deşi nu vă prea pasă de consecinţele a ceea ce faceţi voi,să ştiţi că există oameni cărora le pasă.Ori aţi vrea să vă vedeţi părinţii vărsând lacrimi amare din cauza a ceea ce aţi ajuns?Sau poate vă va placea să vă vizitele familia la închisoare?Ori chiar la un centru de dezintoxicare?Sau chiar să ajungeţi într-un sicriu la o vârstă la care unii îşi încep viaţa adultă?

Nu ştiu cât de serios luaţi voi ceea ce faceţi,ceea ce vorbiţi,locurile pe unde umblaţi ori ceea ce gândiţi,dar există un Dumnezeu care le ia în serios.Mulţi oameni înjură şi nici nu-şi dau seama ce.Mai târziu,li se îndeplinesc toate "înjurăminţile".Ne întrebăm cum e posibil aşa ceva,cum s-a ajuns aici?Uită-te înapoi să vezi ce lucruri ai comis.Ar trebui să ne gândim mai serios asupra ceea ce facem,asupra gândurilor şi vorbelor noastre.S-ar putea ca într-o zi să le suportăm consecinţele.Şi vor fi grave,de cele mai multe ori.

Semeni un gând,culegi o faptă
Semeni o faptă,culegi un obicei
Semeni un obicei,culegi un caracter
Semeni un caracter,culegi un destin!

Discuţie între mintea şi inima unei femei

2011-11-25T21:39:00.000+02:00

-M-am săturat să mi se tot spună că trebuie să stau în ascultare şi să-mi respect bărbatul.E timpul ca femeia să iasă din carapacea sa de prinţesă sensibilă şi să dovedească lumii cât e de puternică.Eu asta am să fac!!!
Aşa începu discuţia dintre mintea şi inima femeii.De la o vreme încoace,tot citise în revistele pentru femei că nu mai trebuie să facă pe neajutorata şi că e timpul ca să facă chiar ea primul pas,chiar dacă asta ar însemna să se pună pe scaunul şoferului.Rolurile trebuiau inversate,îşi zise ea.
-Dar nu e bine ceea ce gândeşti,femeie.Oricât de mult te vei strădui să fii puternică şi nepăsătoare,eu merei te vor avertiza şi te voi face să simţi că nu e bine ceea ce faci.Asta nu îţi va aduce pace în inimă şi nici mai multă dragoste,după care tu eşti topită,deşi nu prea o recunoşti.
-Da,da!Vezi să nu!A venit timpul doamnelor ca să punem punctul pe I şi să le arătăm tuturor masculilor că nu suntem nişte simple jucării de care se pot descotorosi oricând.Hai fetele!!!
-Dacă vei şti cum să te păzeşti niciodată nu vei ajunge o jucărie,ba din contră,vei fi chiar respectată şi preţuită,iar asta nu datorită puterii tale "masculine",ci tocmai datorită farmecului tău feminin.
-Iar mă iei cu texte siropoase.Ţi-am spus,nu mai sunt fraieră să cred toate tâmpeniile ce mi se spun,cum că aş fi frumoasă,specială şi că feminitatea e ceea ce am nevoie ca să mă fac remarcată.Aşa aş vrea să le pot da tuturor bărbaţilor un pumn în gură!!!!!
-Nu ai cum s-o faci,eşti prea preţioasă şi tu nu doreşti ceea ce zici.Ai înţeles greşit cum stă treaba cu supunerea şi toate cele,lasă-mă te rog să-ţi explic.
-Nu!Lasă-mă că-s bine aşa.
-Atunci de ce îmi spui mereu că tânjeşti să fii iubită şi preţuită?De ce,de fiecare dată când un bărbat nu se comportă cu tine asemeni unui gentleman,tu plângi înlăuntrul tău.De ce doreşti să fii remarcată,dar de cele mai multe ori ai încercat s-o faci prin mijloace nepotrivite?
-Pentru că....femeia trebuie să-l dea pe spate pe bărbat,să-i arate cine-i şefa!!
-Şi făcând tot ceea ce ţi-ai propus să faci vei fi iubită şi preţuită,aşa cum tânjeşti să fii?
-Nu voi fi aşa,dar voi emana PUTERE şi voi face dreptate tuturor celor asuprite de legile bărbaţilor.
-Dar cu mine ce vei face?
-Îţi voi pune o mască şi nu vei simţi efectele acţiunilor mele.Vei fi în siguranţă,nu te teme.
-La un moment dat va trebui să respir şi să îmi revars asupra fiinţei tale tot ceea ce am acumulat în tot timpul cât am fost falsă,când m-am prefăcut că nu îmi pasă.Eşti sigură că asta vrei?
-Mai contează ceea ce-ţi doreşti tu?Şi-aşa eşti prea rănită ca să mai simţi o străpungere şi te-ai obişnuit cu durerea,ba chiar aş zice că îţi place să suferi.
-M-ai întrebat vreodată cât de mult mă doare atunci când văd cum te joci cu mine,când văd cum te foloseşti de mine şi cum depozitezi în mine toate sentimentele tale pentru orice bărbat care te cucereşte doar cu vorbele "Te iubesc"?
-Nu,nu...nu m-am gândit niciodată la asta.Credeam că gândesc cum trebuie şi că a venit timpul să te dau la o parte,dar se pare că m-am înşelat.Cum s-a ajuns aici?.,iar femeii i se prelinseră pe obrazul ei asprit de atâta înverşunare câteva lacrimi de regret.Înţelese în sfârşit că era femeie.
-Asta pentru că nu ai inimă.

Unde eşti,Domnule Gentleman?Când ţi-ai pierdut farmecul,Lady?

2011-11-24T21:36:00.000+02:00

Inima mea caută răspunsul la aceste întrebări ce îmi străpung sufletul de fiecare dată când văd cum unui bărbat îi este teamă să mai facă pe gentlemanul de frica de a nu fi ocărât.Ochii îmi varsă lacrimi amare pentru toate doamnele care şi-au pierdut farmecul pe drumul compromisului.Umblu alene pe cărare şi văd cum inimile lor devin doar nişte diamante sparte în ţăndări,iar eu nu pot face nimic fiindcă nu vor să mă asculte.

Le este ruşine de ceea ce le spun?Unde este acel bărbat care să trateze femeile cu respect şi care să nu îşi bată joc de inima lor sensibilă,vrând doar să îşi adauge pe lista de cuceriri o nouă victimă.Dar unde este acea femeie care are grijă de comoara ei de preţ,puritatea sa,atât de preţuită altădată.Tot ceea ce văd în jur mă dezgustă şi mă face să-mi doresc să trăiesc cu 200 de ani în urmă.Femeile şi bărbaţii zilelor noastre se îndreaptă înspre moarte şi ei nici măcar nu îşi dau seama.Cred că tot ceea ce fac ei este bine.

Ne întrebăm doamnelor de ce nu mai suntem la fel de preţuite şi aruncăm toată vina pe bărbaţi.Dar ne-am întrebat vreodată dacă mai au domnii ce preţui la noi?Dacă mai au ce să aprecieze ori dacă misterul nostru feminin,dacă el mai există,le atrage atenţia.Credem că doar golindu-ne cât mai mult vom atrage atenţia asupra noastră.Da,o vom atrage,dar nu într-un mod pozitiv,credeţi-mă.Poate ochii lor vor fi încântaţi,dar inima lor le va diminua şi mai mult respectul pe care îl vor avea faţă de noi.

Domnilor,ştiu că poate credeţi că nu mai sunt prinţese pure în zilele noastre şi că nu mai aveţi de ce să respectaţi femeile,dar mai sunt încă femei cu acel farmec care are puterea de a vă cuceri.Şi chiar dacă în jurul vostru vedeţi doar femei care consideraţi că nu merită respectul vostru,totuşi fiţi gentlemeni şi respectaţi-le.Inima lor de femeie nu va sta nepăsătoare!Un adevărat gentleman se comportă fumos chiar şi cu acele femei pe care cei mulţi le-ar dezagrea.Nu vom putea fi remarcaţi dacă facem ceea ce fac toţi ceilalţi.Tu,când vezi cum ceilalţi se folosesc de vreo femeie doar pentru a-şi satisface nevoile egoiste,stai deoparte.Nu lua deloc parte la lucrările lor neroditoare,căci este ruşine numai să se spună ce fac ei în ascuns.

Deşi toţi părem să fugim de gentlemeni şi de ladies,totuşi fără să ne dăm seama,şi noi căutăm să fim tot ca ei.Deşi îi dispreţuim pe cei de "modă veche",vedem că ei sunt cei care au dreptate.Şi oricât de "călugăriţe" sunt unele fete,în adâncul inimii voastre pentru ele aveţi un profund respect.Doar că vă este ruşine domilor şi doamnelor să spuneţi adevărul,deoarece vă este teamă de lume.Însă,cât de frumos şi cât de plăcut poate fi să suferi pentru dreptate.Gândiţi-vă doar,unde s-au rătăcit gentlemenii şi când doamnele noastre şi-au pierdut farmecul?Răspunsul se află deja în voi,nu trebuie decât să-i daţi viaţă.Îndrăzniţi dragii mei şi faceţi-vă remarcaţi prin ceea ce faceţi,vorbiţi şi gândiţi.Pare greu de făcut,dar este un greu necesar!

În căutarea acelui ceva mai mult

2011-11-23T19:59:00.000+02:00

Tu ai ştiut că eşti într-o permanentă căutare după ceva mai mult?În inima ta se află acea dorinţă nestăpânită de a cunoaşte mai multe despre tine,despre viaţă şi despre lucruri în general.În tine se află gândul veşniciei care a fost aşezat acolo cu un scop.Dumnezeu l-a pus tocmai spre a-ţi folosi în drumul vieţii,iar tu ştii ce e bine şi ce este rău.Dar tu iei aminte la ce-ţi spune inima ta?Când simţi că un lucru pe care vrei să-l faci nu este bun,tu ce faci?

Cu toţii ştim că nu e bine să furi,să ucizi şi aşa mai departe,dar noi împlinim aceste legi?Ne pasă oare de judecata pe care ne-o facem singuri,ori ne lăsăm influenţaţi de lume şi de ceea ce se vede în jur.

Adică,dacă Ăla merge acolo,merg şi eu.Ori dacă Aia a vorbit aşa,înseamnă că şi eu trebuie s-o imit întru-totul.Dumnezeu ne-a creat pe fiecare unici în felul nostru.Chiar dacă simţim aceleaşi sentimente şi facem aceleaşi lucruri,le facem cu alţi ochi.Unii oameni văd soarele doar ca pe o "lumină ce încălzeşte ziua",alţii îl văd într-un mod mai poetic.Asta dovedeşte cât de unic eşti.Doar că noi ne-am cam lăsat duşi de val şi am început să imităm ceea ce vedem la alţii,ajungând mai târziu să ne simţim "naşpa" şi buni de nimic.

Ascultă-mă.Atunci când tu gândeşti diferit faţă de restul lumii,eşti unic.Când nu faci ce fac toţi ceilalţi doar de dragul de a fi acceptat,ieşi în evidenţă.Şi da,uneori vei fi criticat pentru asta şi chiar ironizat.Dar tu bucură-te!Asta înseamnă că ei au observat că eşti diferit,unic şi că tu chiar cauţi ceva mai mult...

Oamenii nu mai sunt interesaţi să-L caute pe Dumnezeu cu aceeaşi dragoste,nu le mai place să citească,să-şi cultive talentele fiindcă sunt prea leneşi sau nu au timp de aşa ceva(o scuză foarte bună secolului nostru).În schimb,ei au timp de distracţii de,Facebook şi alte plăceri de genul cât e ziua de lungă.Ne-am cam prea obişnuit să luăm totul în glumă,nu mai avem putere şi nici curaj să luptăm pentru scopuri măreţe,visele noastre sunt doar cele din timpul nopţii,iar timpul nostru preţios ni-l irosim în lucruri fără sens.

Dar totuşi,în fiecare generaţie există câţiva oameni,nu mulţi,dar care fac o alegere diferită,poate una chiar extremă şi radicală pentru culura noastră trândăvă.Ei sunt aceia care caută acel ceva,care visează şi care au un scop în viaţă.Ei nu pleacă la luptă fără Dumnezeu,iar tot ceea ce fac ei este încredinţat în Mâna Sa şi de aceea li se împlinesc cele mai neînsufleţite gânduri şi Domnul face pentru ei nespus mai mult decât cer sau gândesc.

Căutând un ajutor.Dar unde?

2011-11-21T19:21:00.000+02:00

Mulţi oameni se confruntă în societatea noastră cu multe probleme şi întrebări la care nimeni nu poate da răspuns.Noi,de cele mai multe ori suntem nepăsători când un om ne spune ce problemă are fiindcă nu suntem interesaţi decât de persoana noastră."Eu,pentru mine,despre mine,pentru mine,doar eu,mine".
Nu vorbim decât despre interesele noastre şi ne iubim uneori prea mult,iar apoi ne trezim că nu mai putem să oferim dragoste fiindcă am vărsat-o toată asupra persoanei noastre.Ne-am hrănit eu-l mai mult decât orice şi într-o zi ne trezim singuri şi părăsiţi.
În fiecare zi întâlnim oameni care au nevoie de ajutor,care sunt măcinaţi de datorii ori care au nevoie de o persoană care să-l asculte şi care să îi poată oferi un zâmbet cald şi un sfat bun.Uită-te în jurul tău şi vei vedea că lumea noastră are ne nevoie de ajutor.
Noi ne-am obişnuit să-i trimitem la psiholog sau mai bine zis un "ajutor specializat" doar pentru că noi "nu mai avem timp" fiindcă suntem prea ocupaţi cu EU.
Gândeşte-te:
Cum aş fi putut să ajut pe cineva astăzi şi de ce nu am făcut-o?
Cum aş putea să ajut pe cineva azi?
De ce mi se pare că nu am timp de nimeni?
Cine are nevoie de ajutor din oamenii pe care îi cunosc?
Nu uita!Un zâmbet poate face mai mult decât o mie de cuvinte.Nu ai văzut astăzi niciun om trist care avea nevoie de zâmbetul tău?Poate fi oricine omul acela,chiar tatăl sau mama ta.
Tinerii zilelor noastre se confruntă cu o grămadă de probleme şi îndoieli.Mass-media îi invaţă că nu sunt suficient de buni pentru X şi Y,că nu sunt suficient de frumoşi pentru a da pe spate pe Z ori că sunt demodaţi.
De aici rezultă nenumărate întrebări şi multe lacrimi.Fetele sunt non-stop criticate de reviste pentru greutatea lor,băieţii nu mai sunt băieţi,iar părinţii sunt doar doi oameni de modă veche care nu au niciun habar.
Dumnezeu a devenit doar o orientare religioasă ca să nu ne considerăm atei,şi ne folosim de El doar atunci când avem probleme,iar când suntem happy ne zicem:"Oricum pe El nu-L interesează de viaţa mea şi mă lasă să fac ce vreau eu!Ăsta-I Dumnezeu!",şi aruncăm o înjurătură porcoasă după care mergem înainte.
Şi vrei să zici că nu avem nevoie disperată de ajutor?Unde-i dragostea dintre noi?Sau a devenit doar un simplu sentiment pe care îl folosim în relaţiile noastre ce ţin aproximativ o zi şi o noapte.
A venit timpul dragii mei să cerem ajutor!Ajutorul nu-l vom găsi nici la psiholog şi nici la X,ci doar la Dumnezeu.Iar celelalte lucruri vor veni după.

Alege să iubeşti

2011-11-18T20:58:00.000+02:00

Este atât de uşor să urăşti,dar atât de greu să iubeşti.Cei mai mulţi dintre noi aleg să urască fiindcă li se pare alternativa cea mai uşoară.Nu necesită mare efort şi în plus ne hrăneşte latură egoistă.
Nu e prea greu să bârfeşti,să judeci,să răneţti,să te cerţi,să te înfurii şi să dai frâu liber tuturor poftelor,dar cine este îndeajuns de puternic încât să se oprească?Acela ce alege să iubească.
Iubirea nu e ceva ce se petrece doar între doi îndrăgostiţi rătăciţi în lumea lor tainică,ci este ceva ce se petrece în jurul nostru.
Din dragoste,vei alege să taci în loc să străpungi prin vorbele tale un om.
Din dragoste,vei ajuta un om când are nevoie de tine.
Din dragoste,vei învăţa să iubeşti.
Dragostea dintre oameni nu se învaţă dintr-o dată,ci este un lung drum ce durează toată viaţa şi este o cale pe care nu toţi aleg să umble,doar cei puternici vor alege să iubească în loc să urască.
Tăria unui om nu constă în câte kilograme de muşchi are pe el şi nici într-un caracter egoist care luptă doar pentru binele său,ci tăria este atunci când poţi face un lucru pe care cei mai mulţi nu pot să-l facă.
Să-ţi iubeşti duşmanul,să ierţi atunci când cineva ţi-a greşit şi să rabzi sunt calităţi pe care doar acei care au învăţat să iubească le au.
Ştiu,dragule cititor,că poate părea greu să iubeşti pe toată lumea fiindcă este mult mai uşor să urăşti şi să te strâmbi când cineva trece pe lângă tine,dar cum astfel poţi fi unic?
Cum te vei diferenţia de ceilalţi dacă şi tu faci ceea ce fac ceilalţi?Cu toţii dorim să fim speciali şi remarcaţi într-un anumit mod,dar când ni se spune ce trebuie să facem pentru a ajunge acolo,fugim ca nişte căţei speriaţi.
În lumea noastră,doar acei oameni care au ales să iubească şi să vadă în orice om un lucru bun,care au astupat greşelile când cei mai mulţi le-ar fi scos la suprafaţă,au schimbat lumea.Doar aceia s-au remarcat care au ales să trăiască complet opus modului în care trăiau ceilalţi.Dragostea este un stil de viaţă,nu doar o simplă avalanşă de sentimente şi emoţii ce vin şi pleacă la fel de repede cum vin.
Astăzi te voi îndemna:Să alegi să iubeşti,şi doar aşa vei putea schimba lumea,doar aşa te vei putea remarca şi vei fi unic.

Tu cum vrei să fi?

2011-11-14T20:21:00.000+02:00

Viaţa e plină de alegeri,altele mai rele şi unele mai bune.Fiecare dintre noi am visat la un moment dat ceva mare,dar mai târziu am dat înapoi deoarece era ceva prea "de totului".Este timpul să visăm vise mari!
Din păcate,cei mai mulţi dintre noi am ajuns ori să visăm,iar mai apoi să fim dezamăgiţi doar pentru că cineva ne-a tăiat elanul,dar de cele mai multe ori nu facem nimic.Viaţa noastră se scurge încetul cu încetul şi ne găsim fără niciun scop în viaţă,fără nicio speranţă cât nici cu vreun vis în inimă.Ne-am trândăvit,dragilor!
Suntem plictisiţi de viaţă şi când vedem pe cineva mai entuziasmat ne zicem în sinea noastră:"Ăsta de pe care planetă vine?Wake up!!!",şi asta este trist,foarte trist.
Dumnezeu ne vrea să fim cap,nu coadă.El are planuri minunate şi mari pentru oricine aşteaptă totul de la El.Doar că noi nu mai avem nevoie de Dumnezeu,nu suntem interesaţi de viziunea Sa pentru noi şi uite aşa ne trezim trăind o viaţă fără sens,ajungând să ne întrebăm mai târziu care e sensul nostru pe Terra.
De ce ne mulţumim cu puţin?Când eram copii ne visam Superman şi Wonder woman,dar acum?Îmi amintesc cum obişnuiam să spunem:"Eu voi schimba lumea.Vreau să fac ceva MARE!!!",şi chiar credeam în visul acela.Dacă am avea acum credinţa aceea de copil cu siguranţă că am ajunge departe.
Astăzi,îndrăznesc să te provoc:Tu cum vrei să fi?Vrei să faci ceva mare,ori doar nimic..."treacă meargă"?

Îl înţelege cineva?

2011-11-11T20:11:00.000+02:00

Lumea sa nu este lumea ta.Uite cum stă treaba,el a fost conceput diferit faţă de cum eşti tu.El este stimulat de ceea ce vede,şi vede prea multe,crede-mă.Ochii lui primesc ceea ce-şi doresc,dar sufletul îi este bolnav.Suferă,este dependent,îl înţelege nimic?Toate femeile îl consideră un pervers,când defapt el este defapt doar victima a ceea ce vede.Nimeni nu îi înţelege lupta deoarece nu vorbeşte despre ea.A fost conceput în aşa fel încât să nu vorbească prea mult despre sentimentele sale,iar dacă o face i le spune doar soţiei sale.În interiorul său se dă o luptă mare,pe care doar puţini o înţeleg,fiindcă majoritatea sunt obişnuiţi doar să stea pe margine şi să judece,iar cei mai mulţi au pietrele în mâna,pregătiţi pentru a-i lovi.
Dar de ce nimeni nu încearcă să remedieze situaţia?De ce majoritatea femeilor doar o agravează?Ei vor să fie ajutaţi,dar cine o va face?Hainele tale!Da,da.Totul depinde de cât de multe haine pui pe tine,femeie.De ce suntem tot timpul cu gura mare şi acuzăm bărbatul că este un pervers sau un dependent fiindcă se uită la ceea ce vede,la ceea ce TU îl laşi să vadă.De ce crezi că îmbrăcându-te aşa îl vei face să te placă mai mult,când defpat tu doar îl vei afunda şi mai tare în mlaştina în care ajuns datorită hainelor pe care le-ai îmbrăcat.
Vezi tu,poate te simţi jignită şi judecată pe nedrept pe moment,dar gândeşte-te un minut.Doar bărbaţii sunt de vină în treaba aceasta?Nu cumva ei sunt de vină din cauza noastră.Dacă noi,femeile,ne-am îmbrăca mai decent,ar mai fi ei la fel de ispitiţi.De ce majoritatea bărbaţilor ai zilelor noastre sunt dependenţi de pornografie?Oare nu din cauză a ceea ce văd ei în jurul lor?Din cauză că ne-am obişnuit sau am fost învăţate că pentru a atrage un "bărbat adevărat" trebuie să purtăm cât mai puţine haine cu putinţă.
Poate crezi că tu le faci un bine bărbaţilor,dar defapt le faci un rău imens.Tu vrei să fii înţeleasă,dar el nu vrea acelaşi lucru?Vrei să fii auzită,dar el ce crezi că vrea?
Deşi nu o spune,el vrea decenţă.Crede-mă,deşi ceea ce vede provoacă plăcere ochilor săi,inima lui este atât de murdară încât viaţa sa este o bătălie continuuă.
El vrea să fie ajutat,dar nu o spune.Tu îl acuzi că de ce nu o spune.El îţi spune prin felul său de a fi că aşa a fosr creat,nu îşi poate aşterne sentimentele pe tavă.Sunt prea profunde pentru a fi văzute de toată lumea.
Tu ce vei face,îl vei înţelege,îl vei ajuta ori vei trece nepăsătoare,văzându-ţi de treaba ta?

Un prinţ nobil

2011-11-09T21:36:00.000+02:00

Undeva,prin ţinuturile îndepărtate a unui tărâm necunoscut,locuia o prinţesă.Numele ei era Ellen,şi locuia împreună cu părinţii ei la un castel.
Încă de mică visase la acela ce va avea misiunea de a-i cuceri inima,un prinţ nobil pe care îl va cunoaşte într-o bună zi.Deşi veneau mulţi tineri arătoşi pe la castel cu scopul de a-i cuceri inima,ea ştia că niciunul dintre ei nu este prinţul nobil din visele ei.Cu toţii păreau să aibă vorbe alese şi cadouri scumpe,cât şi un nume bun,dar parcă ceva le lipsea.
-Nu ştiu ce să mai cred.,îşi zise prinţesa Ellen într-o zi.Toţi aceşti tineri par a fi atât de perfecţi,dar nici măcar unul dintre ei nu este EL.Poate că am standarde prea înalte şi ar trebui coborâte.
Inima ei începu să se îndoiască cu privire la aceste lucruri,că undeva un prinţ nobil se luptă pentru ea.Că el există şi că este pe drum înspre castel.Poate că el nici măcar nu există,se gândi ea,dar totuşi ceva în ea continua să spere şi să îi dea putere şi răbdare ca să aştepte pentru ceva mai mult.
Trecuseră câţiva ani şi prinţesa era tot în aşteptare.Frumuseţea ei începu să pălească,iar insistenţele celorlalţi o presau să accepte ceea ce se vede.
-Ellen,trezeşte-te la realitate.Prinţul tău din vis nu există,el este doar un capriciu prostesc ce nu o să ţi se îndeplinească niciodată.Nu vezi câţi tineri arătoşi te curtează,iar tu stai toată ziua în grădină şi aştepţi o persoană care nu există,.îi spuse mama ei nervoasă,cu ochii strălucind de furie şi tristeţe
-Dar mama,el există.Îl simt,este în inima mea.Chiar dacă eu nu-l pot vedea,Dumnezeu îl vede.El mi-a spus să-l aştept.Crezi că mie nu mi-e greu?Îmi este,dar eu am hotărât să-l aştept cu credincioşie.,îi spuse prinţesa Ellen mamei sale cu ochii-n lacrimi,şi ieşi repede din camera de zi,merse în grădina sa înflorată
Ajungând în grădina miresmată,se trântise la pământ şi începu să plângă.Lacrimile ei cristaline curgeau pe iarba verde ce străluci şi mai tare.
-Cum se poate aşa ceva,Doamne?Toată viaţa l-am aşteptat şi el nu mai vine.Spune-mi,Te implor,ce să fac?
-Priveşte în spatele tău.
În spatele ei se afla cineva.Inima ei tresări la vederea tânărului aceluia parcă venit din altă lume.
Un tânăr înalt,îmbrăcat în straie de prinţ şi cu un trandafir alb în mână îi zâmbi.Ochii lui erau strălucitori în lumina soarelui şi o lacrimă curată i se prelinse pe obraz.Un zâmbet îi apăru pe faţă şi cu o voce de îndrăgostit,îi spuse:
-Eu sunt.
Prinţesa rămase mută de uimire cu ochii încă înlăcrimaţi.El o apucă de mână blând şi tandru,ştergându-i lacrimile de pe obraz cu mâinile sale aspre ce deveniră catifelate odată ce lacrimile îi intrară în piele.O sărută pe frunte după care o îmbrăţişă.
-De multă vreme am aşteptat momentul în care vei fi pregătită să vin la tine.Tot timpul am fost de partea cealaltă a prăpastiei,nemaiavând răbdare să te cunosc.Aşa că am hotărât,împreună cu Dumnezeu,că e timpul să vin la tine.Că povestea noastră de dragoste trebuie să înceapă.Azi vom începe să trăim Capitolul I.Eşti pregătită?,şi din nou zâmbetul acela irezistibil îi străluci pe faţă
-Da,sunt pregătită.,spuse îndrăgostita cu vocea sa tremurândă
-Aşa copiii Mei,astăzi este mare sărbătoare în Ceruri.Inima mea este bucuroasă pentru voi.Aţi primit darul mult aşteptat al dragostei fiindcă aţi păzit Cuvântul răbădarii Mele.Fie ca dragostea dintre voi să schimbe o lume întreagă,şi da,să gustaţi din dragostea Mea ce o am pentru oricine vine la Mine.

Cum vă aşteptaţi prinţul,fetelor?

2011-11-07T19:15:00.000+02:00

Încă de când eram doar nişte fetiţe,visam la Prinţul Cel Frumos.Desenele Disney cu prinţese nu făceau decât să ne îmbogăţească şi mai mult imaginaţia,şi astfel visam la un cavaler ce ne va trata ca pe nişte prinţese şi care ne va salva din ghearele băieţilor răi.
Cu trecerea anilor,acest vis nu a dispărut,dar a luat altă formă.Cum prinţul întârzia să apară şi noi ne săturasem să aşteptăm,am plecat noi în căutarea lui.Şi uite aşa,de prea multe ori ne-am trezit în braţele băiatului cel rău care avea misiunea de a ne frânge inima noastră fragilă.Am descoperit cică dragostea,o dragoste ce are un sfârşit şi care nu face ca toate visele noastre să devină realitate.
Tipul acela de dragoste care durează la fel de mult pe cum apare,este exact opusul la ceea ce am sperat.Prinţul nostru din vis este defapt un bădăran fără maniere,iar dragostea pe care credem că o cunoaştem este doar un simplu hormon şi o avalanşă de sentimente.Asta este tot?
Preţioasa noastră inimă se sparge în ţăndări cu fiecare despărţire,iar puritatea noastră demult s-a făcut nevăzută.
Cu ochii-nlăcrimaţi şi cu sufletul pe jumătate stins strigăm înlăuntrul nostru şi ne întrebăm dacă suntem pe drumul cel bun.Am respectat toate regulile,am dat ce am avut mai bun şi totuşi nu a mers.
Te-ai întrebate vreodată dacă ai dat ce ai tot avut tu mai bun persoanei potrivite,alesului tău?
Am fost învăţate AICI ŞI ACUM!Nimeni nu mai are răbdare,nimeni nu mai aşteaptă pentru ceva mai mult şi toţi se învârt în jurul cozii,de ce aş fi eu mai specială?
Pentru că există Cineva care doreşte ce-i mai bun pentru tine şi care ţi-a pregătit un prinţ undeva,chiar dacă acuma nu-l cunoşti.Pentru că Dumnezeu chiar e interesat de tine şi de povestea ta de dragoste.
El este nerăbdător să îţi scrie povestea de dragoste,dar tu trebuie să-I încredinţezi Lui stiloul.Nu poţi aştepta pe prinţul viselor tale dacă tu eşti tot timpul plecată de la palat.
Tu doreşti un prinţ adevărat,şi bine doreşti.Dar nu-l poţi avea în timp ce tu îţi dai inima fiecărui băiat pe care-l întâlneşti,iar apoi să strigi în inima ta că el este de vină fiindcă ţi-a frânt inima.Nu avea cum să ţi-o frângă dacă tu nu i-o dădeai,aşa de bunăvoie.Ca fete avem prostul obicei de a ne smiorcăi şi de a ne plânge de milă,iar asta nu e deloc bine.Hai să îndrăznim să dăm drama la o parte.
Fetelor,până nu-L veţi cunoaşte cu adevărat pe Autorul dragostei nu veţi cunoaşte ce e defapt dragostea.

Dragostea este îndelung răbdătoare,este plină de bunătate.Suferă toate,crede toate,rabdă toate şi nădăjduieşte toate.Nu caută folosul ei,nu se poartă necuviincios,nu este invidioasă,nu se gândeşte la rău,nu pizmuieşte.Dragostea nu va pieri niciodată!!!

WOW!!Cât de diferit gândeşte Dumnezeu şi ce standarde înalte are El pentru prinţii şi prinţesele Sale.El doreşte ca noi să aşteptăm cu credincioase,să răbdăm şi chiar să suferim această răbdare.
Poate părea greu,dar când Cineva te ţine de mână,şi când Acel Cineva este chiar Regele universului,totul devine mai uşor...şi mai frumos!
Dragostea nu e trecătoare şi nu piere niciodată.Nu e ceea ce auzi şi ce veti în fiecare zi.E ceva divin.E ceva pentru care merită să aştepţi.Cine crezi că ar putea fi el?Doar viitorul tău soţ,pe el trebuie să îl iubeşti...încă de pe acum.
Aşa că astăzi îţi adresez întrebarea: Tu cum îţi aştepţi prinţul?

Data viitoare: Băieţi,cum vă aşteptaţi prinţesa?

Îndrăzneşte şi schimbă lumea

2011-11-06T20:54:00.000+02:00

De fiecare dată când aveam un vis mai mare venea cineva şi-mi spunea:"Nu ai cum să ajungi acolo.O să ţi se întâmple exact opusul.",iar eu de cele mai multe ori sfârşeam prin a fi dezamăgită.Îl întrebam pe Dumnezeu:"Doamne,asta-i tot ce poţi Tu face?Până aici pot ajunge?",şi pentru ceva timp îmi plângeam de milă.El mă lăsa să îmi vărs amarul,iar apoi intervenea.Prin puterea Sa uimitoare mă ridica de jos şi punea în inima mea o nouă speranţă şi îmi şoptea blând:"Încrede-te în Mine copil iubit."
Trăim într-o lume care are obiceiul să ne taie elanul şi să ne facă să dăm înapoi.Dar am să-ţi spun un secret astăzi,pe care Domnul mi l-a descoperit.Întotdeauna când ai un vis,un plan sau o speranţă pentru un anumit lucru,prima oară încredinţează-l în mâna Domnului.Apoi,ai grijă cui îl spui căci majoritatea oamenilor nu vor crede în tine,căci Singurul care are încredere în tine este doar Dumnezeu.Nu te lăsa dezamăgit de ce îţi spun ei,tu doar încrede-te în El şi vei vedea cum va lucra,mai mult de atât,îţi va da chiar mai mult decât ai visat şi ai gândit că vei avea.De ce?Pentru că te-ai încrezut în El.
Suntem obişnuiţi să fim obişnuiţi.Nu mai râvnim după ceva mai mult,nu mai avem vise,iar cel mai rău este că nu mai avem credinţă în El.Din cauza oamenilor,am ajuns să credem că avem un Dumnezeu cu puteri limitate care nu mai poate face atât de multe,care ne lasă de capul nostru.
GREŞIT!Lui îi pasă de noi şi de gândurile noastre mai mult decât ne pasă nouă.El ne numără firele de păr şi ştie când stăm jos şi când ne trezim,îţi pătrunde chiar şi gândul înainte de a-l gândi tu.
Chiar nu îi pasă de tine?Sau de problema ta?Sau de povestea ta de dragoste?Sau de visele tale?
Păcat că am ajuns să credem că Dumnezeu este doar atât cât am auzit şi am văzut,ori dacă este ceva mai mult de atât nu are de gând să ne arate nouă.
Am lenevit,ne-am obişnuit să stăm în starea asta de amorţeală.Doar mâncăm şi bem şi uite aşa trece ziua.
O zi pe care poate El avea pregătită o binecuvântare mare pentru tine,dar tu ai stat nepăsător.
Eu îţi spun astăzi: Înzrăzneşte şi schimbă lumea!Sunt prea puţini oameni care mai vor să schimbe lumea,care sunt dispuşi să-şi dea viaţa de dragul Său şi care mai acceptă provocarea Sa.Care au curajul de a-I da Lui planurile şi visele lor spre a fi transformate.
Ne este prea lene...suntem prea obosiţi..avem şi alte priorităţi..pierdere de timp...un vis prostesc..se va întâmpla exact opusul.
Ce scuze ieftine ne-am găsit,dragilor.Tu ce ai de gând să faci cu singura ta viaţă?

Bunătatea lui Dumnezeu

2011-11-02T19:32:00.000+02:00

Pe când noi încă eram pierduţi prin visele noastre din toiul nopţii,Dumnezeu Îşi făcea deja treaba.Pregătea o nouă zi,special pentru tine şi mine.Luna blândă de pe cerul întunecat urma să plece altundeva unde era nevoie de ea,spre a lăsa loc luminosului soare să ne încălzească inimile reci şi rănite.Stelele licăritoare de pe cerul nepătruns de gândurile adânci ale Domnului,îşi pierdeau strălucirea odată cu venirea dimineţii.Urmau să strălucească în altă parte.Minunatele constelaţii prin care iubiţii se mângâiau când erau departe unul de celălat,urmau să uimească ochii nerăbdători ai altor oameni ce le aşteptau cu sufletul la gură.

Odată cu sosirea noii zile,somnoroşi şi cu ochii umflaţi am fost martori unui nou miracol.Din nou Dumnezeu şi-a reînnoit bunătatea Sa faţă de noi în această zi.Am respirat aerul pe care El l-a creat special pentru această zi,spre a ne menţine în viaţă.

Am putut să ne dăm jos din pat fără să avem nevoie de sprijin.I-am mulţumit Domnului pentru asta?

În inima noastră era deja aşezată speranţa unei noi zile.Am dat slavă numelui Său?

Trupul nostru rece a fost încălzit de razele soarelui.De unde oare această lumină?

Casa noastră am găsit-o tot intactă.Cine a păzit-o noaptea trecută?

Somnul ne-a fost liniştit şi dulce.Cine a stat cu noi până am adormit?

Lucrările Sale sunt prea minunate ca să nu le vestesc.Bunătatea Sa faţă de noi este tot timpul prezentă în viaţa noastră.Cât de frumos Îşi arată El,Prinţul Păcii dragostea Sa faţă de noi.Prin faptul că încă mai trăim,deşi nu o merităm.Suntem slabi şi nu suntem nimic,dar El ne ridică mai presus de toate,şi de ce?

Pentru că sângele Lui cel sfânt ne curge prin vene,pentru că am fost răscumpăraţi cu un preţ şi purtăm chipul Său.

De ce atunci nu putem să vedem bunătatea Sa faţă de noi şi trăim încă indiferenţi?Unde ai fi fost tu astăzi dacă bunătatea Sa te-ar fi ocolit?Nici măcar n-am fi existat..

Pentru că astfel de îndrăgostiţi mai există

2011-10-31T19:34:00.000+02:00

Mă uit în jur şi privesc,iar aproape tot ceea din ce văd are un sfârşit.Prima dragoste din liceu,cum îşi zice,are un sfârşit în majoritatea cazurilor.Aşteptăm cu ochii aţintiţi înspre blânda lună un răspuns de la Dumnezeu,suntem grăbiţi să fim într-o relaţie şi singurătatea ni se pare un coşmar.Dragostea ni se pare un lucru imposibil de atins,poate chiar ireal.Aşa că intrăm în relaţii ieftine,ce ţin câteva luni după care se termină.Urmează o lungă perioadă de lacrimi şi de gânduri negre(în special la fete),reproşându-i ex-ului că "nu ştie ce a pierdut".
Dar de aşteptare ai auzit?
Una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii,în care Dumnezeu te modelează pentru a deveni bărbatul unei singure femei şi femeia unui singur bărbat.Perioada în care te îndrăgosteşti de cineva pe care nu l-ai văzut niciodată în viaţa ta,perioada purităţii.
Atunci poţi face atât de multe lucruri.Te poţi îndrăgosti cu adevărat.Faci o alegere diferită,care îi va lăsa pe toţi cu gura-cască,unii chiar te vor critica.Dar vor face asta pentru că lor încă nu le-a fost făcută încă acea chemare specială..dulcea chemare a aşteptării.
Anii aceia din viaţa ta în care Îl faci pe Isus prima ta dragoste,în timp ce Dumnezeu îţi scrie o poveste de dragoste care poate schimba lumea.El îţi dă visele Sale,care le-a visat doar pentru tine.Îţi face ca toate visele tale să devină realitate,în timp ce tu doar te ascunzi în braţele Sale puternice,în care tu doar asculţi de Tatăl tău,de Acela care te-a creat din ţărână.Aşteptarea e atunci când aştepţi...pentru ceva mai mult decât ceea ce ai văzut până acum,pentru ceva venit din Ceruri.Pentru o poveste de dragoste scrisă în Rai.
Eu ştiu şi sunt deplin încredinţată că astfel de îndrăgostiţi mai există,care suferă toate,crede toate nădăjduieşte toate şi rabdă toate.
O astfel de dragoste o găseşti doar în inima Aceluia care a creat-o şi care ţi-a demonstrat-o,murind pentru tine.Din dragoste!Doar îndrăgostindu-te de Îndrăgostitul Suprem vei cunoaşte acea dragoste după care CHIAR merită aştepţi.
Tu ai fi dispus să mori pentru cineva care nu te iubeşte?Să aştepţi pe cineva pe care nu-l cunoşti,şi să crezi în El că îţi va face visele să devină realitate?
Nu uita,în fiecare generaţie sunt doar câţiva care fac o alegere diferită,şi lumea nu va mai fi aceeaşi!Tu,ce ai de gând,îndrăgostitule de dragoste?

Nu te mulţumi cu puţin

2011-10-30T21:39:00.000+02:00

Probabil îţi zici:"Serios,eu credeam că trebuie să fiu mulţumit aşa cum sunt.".Tot timpul auzim mereu aceeaşi frază:"Mulţumeşte-te aşa cum eşti,nu există ceva mai mult.Doar vise prosteşti.",dar atunci de ce doar acei oameni care nu s-au mulţumit cum erau,au ajuns să schimbe lumea?
Dumnezeu nu S-a mulţumit doar că a creat pământul cu tot ce era pe el,El visa la ceva mai mult.Inima Lui era plină de o dragoste fierbinte pe care nu o avea cu cine să o împartă.El a visat la ceva mai mult....El te-a visat pe tine şi pe mine.Dragostea Lui pentru noi a fost aşa de mare încât şi-a trimis singurul Său Fiu ca să moară pentru noi,care Îl uram.De ce nu s-a mulţumit cu puţin?Pentru că a vrut ca noi să-l cunoaştem şi să-I înţelegem dragostea într-un mod şi mai profund.Ne-a iubit atât de mult şi nu S-a mulţumit cu puţin.
Lumea ne îndeamnă să ne mulţumim cu starea în care ne aflăm.Ni se spune că doar atât putem simţi,doar o a stfel de relaţie pot avea fraţii într ei,soţul şi soţia,iar acest lucru îl aplică şi în relaţia noastră cu Isus.
Ne-am obişnuit să ne mulţumim cu puţin.Ne zicem creştini,dar rămânem doar la statutul acesta.Nu ne demonstrăm credinţa "fiindcă nu se merită".Nu mai avem vise "fiindcă sunt imposibil de atins".
Înălţăm un "Tatăl Nostru" plictisit către cer şi ne mulţumim cu atât.Suntem copii ai Lui Dumnezeu,dar stăm nepăsători cu privire la tot.Nu mai facem fapte bune fiindcă ia prea mult timp.Nu mai avem timp de Dumnezeu,dar stăm 2 ore în faţa televizorului.Ne-am mulţumit cu puţin..
Ne întrebăm unde este puterea uimitoare a lui Dumnezeu care a despărţit marea în două şi de ce lucrul acela "nu a fost aşa cum ne-am aşteptat".De ce?
Pentru că ne-am mulţumit doar să ştim,dar să nu experimentăm.Ştim totul,dar nu facem nimic.E timpul ca puterea uimitoare a lui Isus să ne schimbe vieţile,să ne pună un zâmbet radios pe buze,iar inima noastră să cânte cântecul Său cel dulce.Viaţa cu El este MINUNATĂ,întrece orice conştiinţă şi poate schimba lumea.Nimic nu este imposibil Aceluia care poate totul.Doar că nouă ni se pare ciudat când auzim aceste lucruri,când cineva Îl laudă atât de frumos pe Dumnezeu,fiindcă ne-am obişnuit doar să ne plângem.Să vedem doar partea urâta şi proastă a vieţii,frumosul este undeva pe niciunde.
Din cauza atitudinii noastre ne-am obişnuit să fim mereu plictisiţi,neimpresionaţi şi supăraţi.Este timpul să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în lume,e timpul să nu mai fim mulţumiţi cu puţin.Să căutăm ceva mai mult decât ceea ce se vede...

Iartă-mă

2011-10-28T23:19:00.000+03:00

Tată,ştiu că am eşuat de multe ori,dar iartă-mă.Nu întotdeauna am vrut să fac voia Ta şi mi-am abătut privirea prin locuri rătăcitoare,ce m-au adus prin colţuri întunecate.Iartă-mă că nu Ţi-am ascultat vocea când ar fi trebuit s-o fac.Uneori ignor ceea ce ştiu că trebuie să fac,dar Tu,iartă-mă,deşi nu o merit.
Dragostea Ta pentru mine este de necuprins.Adeseori mă trezesc plângând fără motiv...Iartă-mă!
În fiecare dimineaţă mă ajuţi să mă dau jos din pat şi uit să-Ţi mulţumesc,Iartă-mă...
Seara,când tăcerea nopţii mă muţeşte şi mă înfior,Iartă-mă...
Atunci când mă las absorbită de ceea ce văd şi nu mă încred în Tine,Iartă-mă...
Când Te fac să plângi prin ceea ce gândesc,spun sau fac,Iartă-mă...
Reînnoieşte-mi inima şi mintea şi în locul a tot ceea ce a fost odată rău,Tu pune bunătatea Ta.Unde era nerăbdare,Tu pune răbdare.Iar acolo unde odată domnea ura,Tu aşază dragostea Ta.
Ştiu că nu voi fi tot timpul tare,dar atunci când sunt slabă îmi dovedesc tăria.
În loc de frumuseţea pieritoare care se ofileşte asemeni unei flori,înfrumuseţează-mă cu frumuseţea Ta,care ţine veşnic.
Viaţa mea nu mai este a mea,este a Ta.Întotdeauna Ţi-am aparţinut,doar că nu am ştiut,până ce ochii mei s-au îndreptat înspre Cruce,la Calvar,unde Sângele-ţi sfânt m-a iertat de orice păcat.Am fost cumpărată cu Sânge Sfânt.Tot ceea ce sunt,sunt prin Tine.Stiloul vieţii mele Îţi aparţine,şi pe oriunde voi merge,doar împreună cu Tine,Isus,voi face lucruri mari.
De azi înainte,tinându-ne de mână,vom păşi înspre Rai cu fiecare zi.O nouă zi,o nouă speranţă şi..iertare.Sunt iertată.

Luându-te după gura lumii

2011-10-25T15:56:00.000+03:00

De prea multe ori lăsăm ca o veste rea să ne fure nădejdea.Îngăduim şi credem tot ce auzim pe la televizor,vedem şi ctitim prin ziare,dând crezare tuturor lucrurilor rele.Te-ai gândit vreodată că s-ar putea să fie exagerate sau că sunt chiar minciuni tot ceea ce se mai aude nou,şi rău?
Eu m-am săturat prea tare să aud în fiecare zi tot preziceri sumbre pentru viitor,tot felul de pregătiri pentru ce-i mai rău şi să văd în fiecare zi la ştiri doar crime şi violuri.Ne-am lăsat influenţaţi de toate lucrurile rele pe care le-am auzit,şi nu am avut timp să ne mai întrebăm:"Dar oare măcar e adevărat?"
Dacă ar fi să ne luăm după tot ce se spune şi aude,ar trebui să ne mutăm pe Marte la cât rău e pe lumea asta.Ar trebui să credem că toate vor merge din rău în mai rău şi că singura alternativa ar fi sinuciderea ori stresul.Că viaţa nu e nimic altceva decât ŞTIRI RELE şi că toată lumea e a satanei.
Întradevăr,sunt destul de multe rele în lumea asta,uneori prea multe.Dar oare trebuie noi să le ştim pe toate,să le mai şi bombăm pe lângă?
Este oare bine să înghiţim toate otrăvurile din mess-media,toate cancan-urile şi multele minciuni.Oamenii se chinuiesc prea mult să dezlege unele mistere sau presupunuri,şi nu fac decât să se afunde şi mai mult în neştiinţă.Oamenii devin trişti şi îngrijoraţi cu privire la viitor doar pentru că "se mai aude că o 'fi tot mai rău",iar astfel toate planurile ni se năruiesc,din pricina unor simple cuvinte.De cele mai multe ori,mari minciuni.
Iar noi mâncăm tot ce ni se pune în faţă doar pentru că pare comestibil,dar mai apoi ne trezim îmbolnăviţi.Cei mai mulţi ajung să-şi pună ştreangul la gât,iar alţii pe la spitale de boli nervoase.Şi pentru ce?
"Pentru că am auzit de la televizor şi am citit în ziar că...."
De la asta se ajunge la moarte,o moarte lentă ce începe din interior.Îţi mănâncă sufletul,îţi distruge visele şi te îndeamnă la sinucidere.Se merită,dragul meu?
Am uitat oare că avem un Dumnezeu mare,care a creat Pământul,marea şi cerul?Care te-a creat pe tine şi pe mine,şi care a spus:"Cu niciun chip nu am să te las,cu niciun chip nu te voi părăsi."?Un Dumnezeu care ne-a spus că are un viitor şi o nădejde pentru noi,că are planuri de pace şi nu de nenorocire.
Întreabă-te:"Las eu ca lumea să mă influenţeze într-un mod negativ şi ceea ce aud la ei este diferit de ceea ce spune Dumnezeu?".Nu uita,omul se înşală de multe ori,şi uneori numeşte răul bine şi binele rău.
Mă întreb,oare cum ar fi dacă nu ne-am mai lua după gura lumii,ci doar după gura lui Dumnezeu?Sunt sigură că omenirea ar avea un viitor glorios cu Dumnezeu.

Povestea ta de dragoste

2011-10-22T17:44:00.000+03:00

Cu stiloul în mâna tremurândă,începu să aşterne pe foaia nepătată cuvinte cât mai frumoase,ce urmau a alcătui propoziţii ca mai apoi să se nască o frumoasă poveste de dragoste.Nu ştia cum să înceapă,unde să fie prima întâlnire şi după cât timp aveau să se sărute.Totul era în mâna ei,a fetei ce îşi scria povestea de dragoste.

Avea multe idei,dar nu ştia unde să le încadreze şi când.Totul era confuz în inima ei.

-Oare când să pun cina romantică?După câte întâlniri?

Întrebări de genul acesta o făceau să-şi dea seamă că avea nevoie de ajutor,cineva trebuia să ştie cu adevărat toate răspunsurile la întrebările ei,dar ignorase acest gând.Toate viaţa visase la ziua aceea,când un prinţ galant o va duce în braţe spre fericirea supremă.Ştia că doar după ce te căsătoreşti găseşti adevărata fericire şi mai ştia că era expertă la capitolul DRAGOSTE.Dar în dimineaţa aceea însorită era în pană de idei,nu putea să-şi scrie povestea de dragoste,deşi compuse zeci de astfel de poveşti.Ea era aceea care ascultase fiecare cântec de dragoste şi care îşi consolase prietenele ce trecuseră printr-o despărţire.

-Nu e ziua mea norocoasă.De ce nu pot să-mi scriu povestea de dragoste?Părea atât de uşor în visele mele...

Deja foaia albă era plină de mâzgăleli,iar stiloul nu mai mergea.Alte foi nu mai avea,cât nici un stilou de rezervă.Sfârşise cu o foaie mâzgălită.Rămase la partea când el trebuia să-i spună "Te iubesc",dar tocmai atunci stiloul se stricase.

-Se pare că totul se termină aici.Oare asta-i tot ceea ce înseamnă o poveste de dragoste adevărată?Doar ceea văd zilnic,doar ceva ce durează o vreme?Şi aici se termină totul...şi eu care credeam că-s mai pricepută.

-Aici începe totul,copilo.

Auzise o voce blândă în inima ei.

-Până nu Îmi vei încredinţa Mie stiloul nu vei cunoaşte o poveste de dragoste autentică.

-Dar,dar eu nu prea cred că Tu ai habar de aşa ceva.

-Atunci de ce,când ai încercat să îţi scrii povestea de dragoste,ai eşuat?Copilo,Eu sunt Autorul dragostei.Iar dacă nu Mă vei lăsa pe Mine să îţi arât modelul Meu de dragoste,vei ajunge să cunoşti doar varianta ieftină a dragostei.Eu sunt dragostea.

Lacrimi amare i se prelinseră pe obrajii înfocaţi.După mult timp,înţelese adevărul.Ea nu ştia nimic despre

dragoste.

-Te las pe Tine atunci.Tu ştii mai bine.De azi înainte,Îţi dau Ţie stiloul,şi nu numai.Întreaga mea viaţă.Sunt a Ta.

-De azi înainte vei cânta cântecul mai dulce,iar inima ta va fi asemeni crinului alb şi pur.Vreau să te pregătesc pentru ceea îţi voi oferi.Eşti pegătită să vezi ce n-ai mai văzut,să auzi ce n-ai mai auzit şi să crezi în ce nu ai crezut?E o călătorie ce îţi va deschide porţile cerului şi tainele lumii,secretele bine păzite ale sufletului.Vei fi uimită în modul în care te vei lăsa pregătită.Vreau ca prinţul tău pământesc să fie mai mult decât ceri sau speri...o poveste venită din Cer,special pentru voi doi.

-Sunt gata de drum!Alături de Tine,prin rău sau prin bine,nu voi mai fi singură nicicând.Harul Tău îmi va fi îndeajuns în momentele de singurătate,neîncredere şi deznădejde.Sunt a Ta!

-Iar Eu sunt al tău,Preaiubito!

Chiar dacă..

2011-10-21T20:33:00.000+03:00

Azi am hotărât să fiu plină de încredere.Să încerc să alung orice gând negativ care îmi trece prin minte şi să încerc să înfrunt descurajarea cu minunatele Sale promisiuni ce le găsesc pe paginile Scripturii.Uneori este greu să te încrezi în El,când vezi cum visele tale nu par a deveni realitate.Problema este că sunt "doar visele tale",dar nu şi ale Lui.El nu este implicat în visul Tău,în planul tău şi nu face parte cu adevărat din viaţa ta!
Azi vreau să mă încred în El,chiar dacă:
..mâine va fi mai rău,nu mă tem deoarece El este cu mine în Valea Umbrei Morţii.
..unii oameni găsesc oricând doar partea rea a unui lucru,şi sunt descurajată.
..niciun vis nu mi se va împlini.
..viaţa mea nu va fi una specială.
..nu voi ajunge unde am crezut eu că voi fi.
..voia Sa este diferită faţă de a mea.
..tristeţea îmi va umbri mereu fericirea.

De ce?Pentru că cei care aşteaptă nădejde de la El nu vor fi niciodată daţi de ruşini,gândurile lor li se vor împlini şi inima lor va fi odihnită.Pot să se mute munţii şi să vină crize mari,căci Eu am un Dumnezeu care este SFÂNT,SFÂNT,SFÂNT!

Dincolo de orizonturi

2011-10-17T18:26:00.000+03:00

Viaţa ne joacă feste uneori.De cele mai multe ori suntem "păcăliţi" de ea,iar atunci devenim fără speranţă,deznădăjduiţi şi nu mai credem în ceva mai mult decât ceea ce vedem,acceptând modul acesta de viaţă,mulţumindu-ne cu o viaţă modernă şi fără stres.Renunţăm la luptă,iar visele sunt de mult uitate.Dumnezeu devine doar un "Doamne-ajută" şi ne vedem mai departe de drum,păşind cu neîncredere în viitor şi ruinând toate planurile Sale minunate pentru noi.Suntem obişnuiţi cu starea de adormire şi ne este lene sau poate frică să privim dincolo de real.Ni se pare că dincolo de orizonturi nu mai există nimic,iar dacă ar exista oricum ceva "nu e treaba noastră",şi oricum am devenit prea ocupaţi pentru adevăratele comori.
Da,suntem ocupaţi când e vorba să încercăm să ne îndrăgostim tot mai tare de Mirele nostru iubit,suntem prea obosiţi ca să mai alergăm şi ne-am săturat să vedem cum niciun vis nu pare a se împlini.Dar oare am încercat să-I încredinţem visele,dorinţele şi speranţele noastre Aceluia care poate face mai mult decât cerem sau gândim noi?Probabil credem că am făcut-o automat din moment ce mergem la biserică în fiecare duminică şi ştim rugăciunea "Tatăl nostru",dar de restul Îl lăsăm doar pe El să poarte de grijă.
Noi nu mai vrem să facem nimic,ci doar să aşteptăm mânioşi şi nemulţumiţi răspunsul lui Dumnezeu ce pare a întărzia.Ne-am întrebat vreodată dacă rugăciunea noastră măcar a ajuns la El,sau s-a pierdut undeva prin credinţa noastră leneşa ce a încetat a mai crede,şi s-a mulţumit cu ce i-a fost mai uşor?Dar cu siguranţă nu am uitat că Dumnezeu ne este dator să ne dea ce vrem noi,dar noi ne putem continua liniştiţi acelaşi stil de viaţă fără griji şi...fără vreun anume viitor.
Ochii noştri au mai uitat să privească dincolo de orizont,se mulţumesc doar să privească tot mai în jos,până ajung Jos!

Misterul feminin

2011-10-13T23:12:00.000+03:00

Femeii i-a fost un mare dar,misterul ei.Aura aceea care are puterea de a cuceri un bărbat adevărat,discreţia ei de a nu dezvălui mai mult decât trebuie.Din păcate,oamenii încearcă să dea la o parte acel mister feminin ce cucerea odinioară inima unui gentleman adevărat.Aura femeii cucerea chiar şi inima Creatorului ei,El era îndrăgostit de acea femeie care îşi păzea comoara sa de preţ,puritatea ei.
În zilele noastre,puritatea a devenit mai degrabă o povară decât o perlă preţioasă.Misterul feminin este în prăbuşire,iar peste tot vedem orice,doar femei speciale nu.Cele care îşi păzesc comoara lor sunt etichetate drept "de modă veche",iar cele ce "au grijă" să se îmbrace cât mai sumar posibil sunt aplaudate.Mass-media ne-a învăţat cum trebuie să ne purtăm,să ne îmbrăcăm şi cum trebuie să cucerim inima unui bărbat.
Cu mult timp în urmă,bărbatul era acela care cucerea inima femeii,şi nu invers.El era atras de misterul ce se ascundea sub zâmbetul ei inocent,de cântecul cel duce care era în inima ei şi de aura ce-i înconjura toată fiinţa plină de farmec.Nu era nicidecum acel "bărbat" care îşi încerca norocul peste tot,căutând doar aventuri de-o noapte şi aruncând ici-colo complimente de genul:"Eşti cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o!",iar bang!,ea se îndrăgostea de el şi uite aşa se năştea o frumoasă poveste de dragoste...ce dura cam aproximativ..o zi!
În zilele noastre s-au inversat rolurile,femeia a devenit bărbat,iar bărbatul este doar o "femeiuşcă".Aşteptăm pe prinţul cel frumos prin curtea altuia,îmbrăcate numai într-o rochie de prinţesă nu!Afirmăm sus şi tare că am vrea o poveste de dragoste scrisă de Dumnezeu,dar nu luptăm pentru ea.Iar cel mai trist este că judecăm atât de mult bărbatul încât nu mai avem vreme să-l iubim.
Nu găsesc nicio umbră de mister feminin în astfel de femei.El trebuie să fie trezit de Cineva.Doar Dumnezeu este Cel care te poate transformă într-o prinţesă vrednică de o prinţ.Tot ce trebuie să faci este să încetezi a mai căuta tu prinţul şi să te îndrăgosteşti de Autorul dragostei.
Vei trăi pe pielea ta cea mai frumoasă poveste de dragoste,vei fi cucerită de Acela care a creat Universul şi vei fi transformată,pentru totdeauna!Iar în timp ce prinţesa va lucra în grădina ei,va fi zărită de un prinţ adevărat,el îi va observa frumuseţea ei,dar nu o va putea pătrunde pentru că acel gen de frumuseţe este învăluită într-o aură de mister şi este păzită cu gelozie de Creatorul Iubirii.Prinţul şi prinţesa vor porni într-o aventură,el îi va cuceri inima cu gesturi fine,iar ea se va lăsa cucerită de manierele lui delicate.De ce?Pentru că acolo este ceva divin,acolo Dumnezeu a intervenit!Acela este..misterul feminin.

Am învăţat să visez...prin credinţă!

2011-10-12T20:00:00.000+03:00

Zilele acestea Dumnezeu mi-a arătat un lucru uimitor.M-a învăţat un lucru preţios.Să visez visele Sale,să învăţ să o fac prin credinţă şi printr-o încredere neclintită în El.Să nu mă mai îndoiesc în inima mea şi să încetez a-mi imagina scenarii de genul "dar dacă" şi să merg direct la ţintă.Am învăţat că El face orice lucru frumos la vremea lui,şi că nu trebuie să-L presez pe Dumnezeu cu afirmaţii de genul "dar vreau lucrul ăsta acum!!",şi să aştept vremea perfectă hotărâtă însăşi de Creatorul sufletului meu.Temerea şi neîncrederea de necunoscut vine,dar am învăţat să o alung,repede şi uşor.
Şi aş vrea să vă spun că de când visele mele au fost înlocuite cu visele Sale,sunt o fiinţă fericită.Înainte eram îngrijorată şi stresată,dar acum totul a devenit atât de limpede.Nu mai este nevoie să-mi fac planuri şi să îmi pun capul la bătaie pe lucruri la care nu am cum să am un răspuns.
Stiloul nu mai este în mâna mea acum.Stiloul se află în mâna lui Dumnezeu,dar mai sunt tentative în care încerc să Il iau,iar atunci regret.Viaţa mea nu mai îmi aparţine,am fost cumpărată cu preţ scump,plătit în sânge.Ce crezi,ar trebui să mă îngrijorez că visele Mele au fost oferite Aceluia care m-a creat pe mine,şi pe tine?Aceluia care a creat Universul şi pământul pe care stau,Dumnezeului care are planuri măreţe pentru oricine se încrede în El.Aceluia care poate schimba lumea...prin mine.
Să mă îngrijorez de ceva,oare?

Visele copilăriei

2011-10-10T21:29:00.000+03:00

Încă de mici copii aveam multe,multe vise.Toate fetele visau la un Făt-Frumos,băieţii vroiau să fie nişte eroi neînfricaţi pentru prinţesele lor,iar părinţii zâmbeau şi lăsau o lacrimă pură să se prelingă pe obraz.Dar zilele s-au schimbat şi acum avem alte vise.Vrem să avem cât mai mulţi bani,să fim actori şi cântăreţi,iar visele noastre inocente sunt îngropate undeva în străfundurile sufletului,aşteptând să fie trezite într-o bună zi.
"Vleau să zbor!","Aş vlea ca plinţul meu să fie culazos",acestea erau doar câteva dintre visele cele mai cunoscute ale copilăriei.Mă întreb unde au dispărut?
Acum ne scuzăm că trăim într-o lumă rea şi crudă,dar oare atunci nu era tot la fel?De ce nu ne lăsam afectaţi de veştile rele,şi zâmbeam la vederea lunii pe cer?Acum totul a ajuns să ni se pară ceva "normal",o banalitate,nimic de luat în seamă.
Am uitat cine suntem şi vrem să fim tot mai sus,doar pentru că astfel se mesaje se promovează peste tot.Unde vă este sufletul pur şi neprihănit?Nu vă mai amintiţi cum juraţi că inima voastră nu va fi decât al lui Făt-Frumos şi a prinţesei voastre ce aşteaptă să fie salvată?De ce ne-am pierdut răbdarea şi entuziasmul pentru tot ce este frumos?
Poate unora li se pare mai frumoasă o viaţă de dependent,în care fumatul şi băutul este la ordinea zilei.Poate asta este o viaţă bună,fără gânduri prosteşti şi vise imposibile.
Dacă viaţa aceasta ţi se pare mai frumoasă şi lipsită de griji,eşti pe drumul "cel bun",dar dacă în tine este dorinţa după ceva mai curat,mai pur,atunci e timpul să redevii copilul acela cu ciocolată pe gură care zbiera în gura mare:"Vleauuu să zbol!!!!"

Singurătate radiantă

2011-10-07T15:43:00.000+03:00

Fiecare dintre noi visăm la sufletul pereche.Ziua în care ne vom întâlni dragostea vieţii noastre şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi,depănând amintirile undeva pe o băncuţă la marginea lacului într-un apus glorios.Dragostea autentică este frumoasă,divină!!Dar signurătatea?Toată lumea pomeneşte despre dragoste,dar toţi se feresc de singurătate,sau le place acest cuvânt doar atunci când vor să se scuze în faţa dragostei.Suntem atât de entuziasmaţi când auzim de o poveste de dragoste frumoasă de ne dau lacrimile,dar nimeni nu este dispus să sufere signurătatea.Ni se pare o povară şi nimeni nu se bucură de ea,toţi căutând să scape de ea cât mai repede cu putinţă,refugiindu-se în idile ieftine de-o noapte.Ne este teamă de singurătate şi nu ştim să apreciem această bucată din viaţa noastră,nu-i cunoaştem valoarea.În loc de a te plânge non-stop de singurătate,de ce nu încerci să faci ceva util?De ce când auzi o poveste romantică te entuziasmaezi,dar îţi schimbi părerea când auzi cât de mult au trebuit să aştepte cei doi?De ce signurătatea a ajuns să ni se pară un blestem,şi nu o binecuvântare?Pentru că am fost învăţaţi să "mergem la agăţat",să facem noi primul pas,să nu stăm degeaba acasă şi să nu mai ascultăm când părinţii zic NU!Şi facem asta doar pentru că am citit ultimul număr din Cool Girl care ne învaţă în 100 de paşi cum să dăm pe spate un tip şi cum să duci o fată mai repede în pat.Şi asta-i "true love" a zilelor noastre."True love" ce ţine o zi,o săptămână sau o lună,după care brusc se termină din lipsă de sentimente.Pentru că "dragostea" lor a fost mai degrabă un sentiment şi atracţie.
Unde sunt acei tineri care aşteaptă cu credincioşie timpul perfect ales de Dumnezeu pentru a le da o fărâmă din Raiul Său,aici pe pământ?Sunt toţi în căutarea dragostei...
Am uitat că dragostea vine de la Dumnezeu,că El este Acela care cunoaşte dragostea mai bine decât noi,şi că primul pas înspre o poveste de dragoste care poate zgudui lumea este....singurătatea.

Dragostea rabdă toate

2011-10-02T21:06:00.000+03:00

Azi am auzit pe cineva spunând:"Te respect dacă mă respecţi şi tu!".Majoritatea dintre noi am fi de acord cu acest lucru,dar oare vei ajunge vreodată în pace cu cineva prin acest argument?Deşi poate îţi va părea greu de înfăptuit şi poate chiar imposibil,eu îţi spun că nu ai cum să iubeşti pe cineva care te urăşte,neiubindu-l şi tu.Isus ne-a iubit întâi,deşi noi L-am urât.Meritam noi dragostea Sa?Nu,dar El a ales să moară pentru noi,ca să putem şi noi cunoaşte dragostea.Ce mod de a cunoaşte dragostea,de a fi iubit de Cineva pe care tu Îl urăşti.Avea Isus vreun motiv să ne iubească?Nu,dar El a ales asta pentru că deşi nouă nu ne păsa de El,Lui îi păsa prea mult ca să ne lase aşa.De fiecare dată ne vine greu a iubit şi a răda în faţa cuiva care ne jigneşte şi ne urăşte,dar cum astfel putem fi diferiţi în lume,cum am putea să fim deosebiţi de ceilalţi dacă şi noi trăim ca şi ei.Cum ar fi dacă fiecare om şi-ar iubi doar familia şi prietenii?Ar mai exista oare milă şi fapte bune?Poate ne-am spune:"De ce să dau bani cerşetorului ăluia,dacă el nu îmi dă mie nimic în schimb?".Dar dragostea nu este aşa,nu e doar un simplu sentiment şi un banal cuvânt pe care îl folosim în fiecare zi şi în fiecare cântec.Este un mod de viaţă.
Oamenii care de-a lungul timpului au schimbat omenirea,au fost aceia care au iubit pe toată lumea.Care şi-au dat viaţa pentru duşmanii lor şi au răbdat ocările oamenilor.De ce?Pentru că o dragoste divină se afla în ei.Şi de ce suntem inspiraţi doar de acei oameni care au făcut lucruri mari,dar noi nu vrem să trăim asemeni lor?Pentru că ne vine greu a iubi pe toată lumea.Şi mai zicem că vrem PEACE&LOVE...
În final,aş vrea să vă arăt ce este dragostea defapt:

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
² Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
1Cor 12.8-28; 1Cor 14.1; Mat 7.22; Mat 17.20; Marc 11.23; Luc 17.6;
³ Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
Mat 6.1-2;
⁴ Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
Prov 10.12; 1Pet 4.8;
⁵ nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
1Cor 10.24; Filip 2.4;
⁶ nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
Ps 10.3; Rom 1.32;
⁷ acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
Rom 15.1; Gal 6.2; 2Tim 2.24;
⁸ Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
⁹ Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;
1Cor 8.2;
¹⁰ dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
¹¹ Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
¹² Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
2Cor 3.18; 2Cor 5.7; Filip 3.12; Mat 18.10; 1Ioan 3.2;
¹³ Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Bucuria în lucrurile mici

2011-09-30T22:53:00.000+03:00

Ca să ne putem bucura de lucrurile mari,trebuie ca mai întâi să învăţăm a ne bucura de cele mici.Lucrul acesta îţi poate părea fără noimă,mai ales în lumea în care ne învârtim unde totul se reduce doar la stres,probleme,griji şi deznădejde.Dar...astăzi învaţă să te bucuri că Soarele şi-a mai făcut încă o dată spectaculoasa sa apariţie pe cerul albastru,pe când tu încă dormeai.Iar în plus,nu e o minune că şi astăzi te-ai trezit,la fel de sănătos şi plin de putere ca şi ieri?Poate îţi spui:"Asta e ceva normal!".Ei bine,nu e.Este o minune faptul că mai eşti încă în viaţă.Te invit să faci o călătorie imaginară prin holurile unui spital,unde muribunzii visează la o nouă zi,o nouă speranţă.Iar tu le ai din plin,şi nu le apreciezi pentru că ţi se par simple banalităţi.Ziua în care vei înceta a mai fi nepăsător este ziua în care vei învăţa să apreciezi tot ceea ce ai,şi să crezi în ceea ce încă nu ai.
De multe ori trecem pe lângă un loc frumos şi nu avem timp să-l admirăm,să fim uimiţi de dumnezeirea sa din cauză că suntem "prea ocupaţi" să vorbim la telefon ori să conducem.De câte ori nu ai fost urmărit de un biet maidanez prin oraş care îţi cerea o bucată din mâncarea ta,iar tu l-ai blestemat şi ai plecat mai nemulţumit ca niciodată de câinii străzi?Iar atunci când te simţeai singur,probabil doreai o privire caldă a cuiva,dar nu ai primit-o niciunde pentru că ai refuzat-o când a vrut să vină,prin privirea unui biet câine al străzii.
Un fluture ce vrea să zboare în jurul tău,iar tu îl alungi.Un câine ce te priveşte cu ochii săi îndureraţi,iar tu îl scuipi.Un om ce îţi cere ajutorul,iar tu îl refuzi.O bucurie mică,iar ţie ţi se pare un nimic.O viaţă de trăit,dar tu eşti mort.
Nu lăsa ca bucuriile mari să ţi le răpească pe cele mici.

Tu ştii ce e dragostea?

2011-09-28T20:02:00.000+03:00

Priveşte în jurul tău.Ce vezi?Te las pe tine să-ţi răspunzi.Nu voi da răspunsul în locul tău.Azi nu vreau să îţi vorbesc despre ură şi alte lucruri.Însă,vreau să îţi spun ceva ce poate îţi va părea poate prea extrem,prea deplasat de realitate,un fragment rupt dintr-un vis al unei imimi frânte.
Toţi suntem îndrăgostiţi de dragoste,dar oare ştim cu adevărat ce este dragostea?Unii zic că dragostea e un sentiment,că trebuie să-ţi asculţi inima,că dragostea este sex.Oare aşa să fie?
Te-ai întrebat vreodată de unde vine dragostea?Poate zici că vine din străfundul inimii,dar e întrebi cine a pus-o acolo.Ei bine,azi vreau să îţi spun ceva.
Dragostea vine de la Dumnezeu.Dumnezeu este dragoste.Probabil zici:"Serios?".Da,serios vorbesc.Iar prima doavadă de dragoste ne-a fost arătată atunci când Dumnezeu l-a trimis pe Isus să moară pentru mine,cât şi pentru tine,crucificat şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.Pe când încă nu existam,El deja ne iubea.Atât de mult încât L-a dat pe Isus,Fiul Său scump,pentru noi,nişte păcătoşi.Noi Îl uram,dar El ne-ai iubit.
A fost o dragoste care a dăruit,dar nu a primit nimic.În schimb,a fost o dragoste care a schimbat destinul tău şi al meu.Lumea nu a mai fost aceiaşi de atunci.Poate că nu crezi spusele mele,ţi se par nişte aberaţii.Mă rog ca tu să descoperi adevărul absolut.
Întotdeauna am crezut că dragostea e doar un sentiment,toată lumea vorbeşte despre ea,dar nimeni nu îndrăzneşte să creadă Adevărul.Fiecare vine cu teoria sa,una mai prostească ca alta.
Inima noastră rămâne fără un răspuns,neştiind că răspunsul se află în noi.Dumnezeu a pus în noi răspunsul,dar este îngropat adânc,undeva printr-un colţişor ascuns al inimii.Trebuie trezit cu Adevărul.Isus este Calea,Adevărul şi Viaţa.Deşi o negăm şi fugim de asta,până la urmă tot la acest adevăr ajungem.
Azi doar am vrut ca TU să afli asta,poate că ştiai oricum,sau poate că n-ai mai auzit până acuma de asta.Ei bine,sper că acum înţelegi mai bine că "Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic"

Într-un moment

2011-09-22T19:44:00.000+03:00

Poţi fii schimbat.Poţi alege să iubeşti.Poţi cunoaşte fericirea.Poţi să fi o minune.Poţi să fi diferit.Doar într-un moment se poate întâmpla o minune.Toate celelalte lucruri se pot întâmpla dintr-o alegere,aceea de a hotărî că vrei ca TU să fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume.Toată viaţa am aşteptat cu toţii ca cineva s-o facă pentru noi,ca ei să fie aceia care să iniţieze o schimbare în lume.Peste tot pe unde mergem spunem că tânjim după o schimbare,dar după ce spunem aceste vorbe,ne întoarcem la vechile obiceiuri.Aşteptăm un Superman care să vină să ne salveze din tot "rahatul" în care ne aflăm,dar când colo cheia schimbării se afla în inimile fiecăruia dintre noi.Toţi avem în noi gândul veşniciei,a unei schimbări,dar cine are curajul să pună punctul pe "i"?În citate folozofice şi la status toţi o putem face,dar în viaţa de zi nimeni.Într-un moment,poţi alege să fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume.Dar de fiecare dată când o vei face pe cont propriu,vei eşua.Nu poţi fii diferit,schimbat,crini printre spini şi o lumină în intuneric,dacă nu alegi să Îl laşi pe Dumnezeu să te transforme,după standardele Sale nepătrunse şi unice,mai mult decât sperăm sau cerem noi.
Cu toţii avem puterea de a zice că vrem o schimbare în,că dorim să fim diferiţi,dar acest lucru este imposibil fără Dumnezeu.Prin puterile noastre putem face doar greşeli,şi unele care ne costă scump.Doar cu Dumnezeu alături putem schimba lumea,într-un moment.Momentul în care L-ai lăsat pe El să aleagă pentru Tine,este momentul la care visează toţi,dar doar foarte puţini ajung să-l experimenteze.

Poveste de toamnă

2011-09-20T18:52:00.000+03:00

Se pare că sosise în cele din urmă şi anotimpul în care iluziile şi visele ei luară sfârşit.Credea că totul se sfârşea pentru ea,odată cu începerea anotimpului aurit,şi că dorinţele ei trebuia să le pună în cufărul amintirilor,după care să uite de ele timp de câteva luni melancolice şi reci.Ea gândea că toamna înseamnă pentru orişicine doar tristeţe, ploaie şi câteva frunze ruginite.În inima acelei fete se dădea o luptă în care melancolia avea să o înfăşoare încetul cu încetul,asta dacă nu avea să descopere cât de multă fericire i-ar putea aduce un anotimp rece.
-Toamna mă înfăşoară într-o stare ciudată,ca şi când ar trebui să las totul baltă,asta incluzând bineînţeles numeroasele mele vise.,îşi zise fata printre lacrimi pure ce-i catifelau faţa uscată de la soare.
-Oh,dar nu e întotdeauna aşa cum se spune.Uneori toamna este cel mai frumos anotimp,şi în plus este unul atât de artisitic.De ce nu încerci să faci nişte lucruri specifice toamnei?Ca de exemplu,pune-te pe citit,du-te într-o pădure şi admiră măreaţa toamnă cu toate frunzele ei multicolore.,îi sugerase o doamnă mai în vârstă aceleia fete.
-Bine,am să încerc ceea ce mi-aţi spus,dar tot mă simt tristă.E atât de gol fără el.Ne despart mări şi ţări şi câţiva ani buni.Pentru mine nu mai există fericire.,şi zicând acestea fata plecă,lăsând pe doamna aceea cu un surâs blând pe buze.Şi ea ştia ce este dragostea la distanţă,doar că o va lăsa pe fată să o descopere în modul ei unic,de aceea nu îi zise nimic.
Pe drum spre casă,fata începu să observe printre ochii ei căprui cum castanii pe lângă care trecea lăsau frunzele triste să plece.Toate acele frunze cădeau în jurul fetei,formând o ploaie de frunze.Fata zâmbi trist,dar în inima ei renăştea speranţa.În inima ei Îi mulţumise lui Dumnezeu pentru prima oară în viaţa ei.Dintr-o dată simţise cum o pace imensă şi un gând îndepărtat o mângâia.Era Isus,care mergea cu ea şi îi vorbea ca unei iubite,căci ea era preaiubita Lui.
Ajunsă acasă,fata încă resimţea acea dragoste pură ce-i făcea inima să viseze,din nou.Cine era acea persoană care o făcuse atât de specială,în doar câteva clipe?
A doua zi se trezise mai fericită ca şi niciodată.Era Cineva în inima ei care îi îndeplinea toate nevoile.În ziua aceea,fata merse la bibliotecă şi luase câteva cărţi,primele cărţi din viaţa ei,şi merse în parcul ce era împodobit de frumuseţea toamnei în toată splendoarea sa.Nu mai era nemulţumită,ci era plină de viaţă.În gândul ei se ruga aşa cum ştia ea,şi din nou sufletul ei era săturat.Din toţi oamenii din parc ea era cea mai zâmbăreaţă fată.
Pe o bancă signuratică se afla acea doamnă cu care fata avuse un dialog nu de mult timp.Fata o observă pe acea doamnă care avuse un efect atât de mare asupra vieţii ei,şi merse înspre ea cu zâbmetul pe buze.
-Vă mai amintiţi de mine?Sunt fata tristă,cu care aţi vorbit în ziua aceea.Mi-aţi redat speranţa şi bucuria.Nu mai sufăr după el,fiindcă Altcineva este EL acuma.Băiatul acela spune că m-am schimbat radical în doar o zi şi e fericit să mă vadă aşa.Vă mulţumesc!,şi o îmbrăţişă pe acea doamnă.
-Nu e meritul meu,e meritul Domnului.Eu sunt doar Speranţa,un trimis al Său,ca să îţi dau ceea ce ai tu nevoie.,şi acea doamnă se făcu dintr-o dată nevăzută.
Fata constată că acea doamnă era îngerul pe care Dumnezeu il trimise ei,ca să-i redea bucuria şi să-i pună în inima ei îngheţată o nouă speranţa.Toamna nu mai era un anotimp melancolic,ci era anotimpul în care Îl întâlnise pe Dumnezeu.
În acea zi,fata pictă un tablou intitulat "Poveste de toamnă",ca să-i reamintească de anotimpul în care a renăscut.Nu mai era o toamnă tristă în sufletul ei,ci o veşnică primăvară-vară.
Să ne bucurăm dar de anotimpul în care putem renaşte,printre miile de frunze căzute să ne lăsăm gândurile tăcute,şi să îmbrăţişăm graţia unui anotimp minunat,în Dumnezeu.

Te aştept,Doamne

2011-09-18T22:48:00.000+03:00

Îţi aştept Iubitul meu răspunsul la întrebarea pe care ţi-am pus-o astăzi.Ştiu că uneori,Tu mă laşi să aştept pentru a vedea reacţia pe care o am,pentru a mă modela pentru a deveni un diamnat strălucitor atunci când mă vei lua de pe Pământ.Îmi doresc ca în timpul aşteptării care uneori îmi pricinuieşte tristeţe,să Te laud neîncetat cu psalmi şi cântări de laudă,pentru a mă găsi în veghere atunci când îmi vei răspunde,la timpul potrivit.Te aştept cu credincioşie şi ştiu că întârzierea Ta care astăzi îmi provoacă durere,nu se va compara cu bucuria pe care o voi simţi atunci când îmi vei răspunde.Ce scumpă îmi va părea atunci această perioadă în care Ţi-am aşteptat cu lacrimile pe obraz răspunsul Tău sfânt şi drept.Uneori mă simt fără niciun viitor,nu am răspunsuri,iar tot ceea ce simt este doar tristeţe ce dezamăgire care mi se pare că ţine o veşnicie.Dar întotdeauna îmi vine în minte gândul veşniciei pe care Tu l-ai pus în mine ca să-mi folosească atunci când voi fi tristă,de accea niciodată nu îmi voi pierde nădejdea şi Te voi aştepta să-mi răspunzii rugăciunii mele fierbinţi,bucuroasă şi cu zâmbetul pe buze.Nu mă voi îngrijora de viaţa mea,căci ea este mai mult decât lucrurile văzute ale lumii.În suflet voi purta mereu speranţa că într-o bună zi Tu vei veni,îmi vei răspunde şi vei plânge cu mine.Te rog,vino Doamne,şi nu lăsa ca disperarea şi tristeţea să mă cuprindă în ghereale lor.

Eu mă voi încrede în Tine şi voi aştepta răspunsul Tău,cu credincioşie.Amin!

O fărâmă de speranţă într-o lume amăgită

2011-09-15T15:40:00.000+03:00

Visele..speranţele...dorinţele..planurile..tot ceea ce ţine de viitor ne face să ne gândim la ceea ce vom face,pe unde vom ajunge şi cum ne vom simţi."Oare voi locui în America?Oare voi fi un om de afaceri,sau voi ajunge un muncitor?".Iar la sfârşit ajungem prin a spune .."dar oricum astea-s doar vise,sunt sigur că voi fi un nimeni,la urma urmelor de ce să mă încred în Dumnezeu dacă El vrea să fiu trist?".Şi din păcate,suntem din nou amăgiţi de Satana,cel care este tatăl minciunii şi răcneşte ca un leu.De multe ori suntem optimişti şi ne încredem în Dumnezeu,credem în planurile Sale binecuvântate cu privire la viaţa noastră,dar în ultimul gând sfârşim prin a fi amăgiţi,sfârşim în "să ne mulţumim aşa cum suntem,că oricum nu o 'fi nimic",iar apoi uităm de Dumnezeu şi de promisiunile Sale măreţe.Nu mai credem că El chiar poate să facp ceva cu viaţa noastră şi ne lăsăm în voia sorţii.Ajungem prin a crede că viaţa este formată doar din oameni răi şi din greutăţi.,iar acea fericire ţine doar câteva clipe.Cu toţii trecem prin astfel de stări şi suntem supuşi acestor dileme.Aş vrea însă că azi să vă încredeţi în Dumnezeu cu toată fiinţa voastră,să Îl lăsaţi pe El să Îşi facă planul şi să viseze pentru voi cele mai frumoase vise.Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit,astfel de lucruri vrea Dumnezeu să îţi dea dacă eşti dispus să le accepţi.Poate acum te afli într-o stare fără speranţă,poate treci printr-o încercare,dar eu te rog să nu îţi pierzi niciodată speranţă,să te încrezi în El şi să visezi!Nu poate Dumnezeul veacului acestuia,Acela care a creat miliardele de galaxii,Acela care a creat atât de frumos întreg cerul în toată splendoarea sa,şi Acela care te-a creat şi pe tine.Nu te mai lua după vocile care îţi spun să nu crezi,care îţi spun că Dumnezeu nu este atât de minunat precum se spune şi care te amăgesc,căci toate acestea sunt de la Satana care vrea să-ţi ia şi ultima fărâmă de credinţă pe care o ai.Să nu uiţi să crezi în Dumnezeu,şi deşi uneori suntem trecuţi prin încercări,acestea sunt pentru a ne modela.
Să nu uităm căci toate lucrurile lucrează înspre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi că Dumnezeu a făcut orice lucru frumos la vremea lui.Poate lumea să ne despartă de dragostea Sa?
Tu pe cine vei crede?Pe acela care te întristează,ori Cuvântul Său?Alegerea e a ta!Dumnezeu îţi poate transforma visele în realitate în modul în care tu te apropii şi te încrezi în El.Tu nu poţi face nimic fără El.
Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El nu te va părăsi.El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit!

Simte-te fericit

2011-09-14T14:00:00.000+03:00

De multe ori avem obiceiul să ne plângem de orice lucru cu care avem de-a face.Suntem nemulţumiţi şi nu ştim mai mult decât a băga de vină oricărui lucru.Nu ne convine de ce X are atâtea,blestemăm natura şi înjurăm animalele.Iar noi între noi ne omorâm.Toate acestea se întâmplă din cauza din cauza nemulţumirii şi a lipsei lui Dumnezeu în inima noastră.Nu mai suntem obişnuiţi să supotăm în noi nemulţumirea şi furia,aşa că o revărsăm asupra cui apucăm,chiar dacă acela e un lucru sau chiar părinţii noştri.Azi,te îndemn să fi mulţumit de ceea ce ai,să binecuvântezi orice om pe care îl întâlneşti,să simţi razele soarelui încălzindu-ţi sufletul înfrigurat şi să exclami un "WOW" la vederea minunată a naturii.Să încerci să înţelegi mesajul pe care ţi-l şoptesc stelele blând şi direct în inima ta şi să te minunezi de luna cea misterioasă care te urmăreşte la fiecare pas.Să uiţi de stres şi să "mădăreşti" o pisică ce abia aşteaptă să toarcă în braţele tale şi să oferi un zâmbet fiecărui om pe care îl vezi,chiar şi unui duşman.Iar la final,calmează-te şi linişteşte-ţi gândurile ca să auzi o voce blândă şi drăgăstoasă care îţi vorbeşte chiar ţie,în inima ta.Acea voce este vocea Domnului,care te încurajează şi îşi dă cu părerea.Îţi spune când greşeşti şi te ridică în picioare când eşti doborât la pământ.
Simţi că ai motive să fi fericit,ori vei continua să-ţi plângi de milă şi să blestemi?

Frumuseţe pălită

2011-09-12T21:29:00.000+03:00

Printre gândurile întunecate ale oamenilor,se pune întrebarea dacă undeva,în inima lor se mai găseşte acea frumuseţe care se găseşte în simplitate.Peste tot în jurul meu văd doar nişte frumuseţi ce se vor ofili precum o floare,dar oare unde se ascunde acea frumuseţe pe care o caută toată lumea,acea strălucire interioară care nu vine odată cu un set complet de înfrumuseţare,ci acea frumuseţe pe care o lasă Dumnezeu în inima aceluia care o doreşte.Sunt tristă când privesc în jurul meu şi văd cum pentru unii frumuseţea se reduce doar la partea exterioară,la ambalaj,dar nimeni nu mai pare a fi curios ce se află înlăuntrul unei faţade superbe.Probabil se ascunde o teamă,un complex,frica de a nu fi considerat urât,dar şi un gând al veşniciei.Gândul că nu toul se reduce la cum arăţi,ci la ceea ce emani.Cu toţii ne putem strădui să fim frumoşi pe dinafară,să ne machiem,să ne aranjăm,să ne îmbrăcăm la modă.Dar cine poate emana pace,frumuseţe,blândeţe şi bunătate ce vine din interior?Cine poate fi considerat frumos de lume fără a avea vreo podoabă pe el?Acela în care trăieşte Isus Hristos,sursa vieţii noastre.Multora li se pare demodat acest lucru,dar cu toţii tânjesc să cunoască măcar un om cu o astfel de frumuseţe.Atunci de ce ne este teamă şi ruşine să îmbrăţişăm această frumuseţe care nu se ofileşte nicicând,dar care se reînnoieşte în fiecare dimineaţă?Ne este teamă de gura lumii,de râsul lor patetic.Frumuseţea exterioară se bazează doar pe cum arăţi,dar cui îi va păsa cu adevărat de ce se află în inima ta?Lumea se uită doar la ambalaj,dar nu îndrăznesc să-l desfacă pentru a vedea ce ce ascunde înăuntru.De prea multe ori judecăm lumea după rangul şi frumuseţea lor trecătoare,iar undeva,într-o cămăruţă singuratică se află un suflet de o frumuseţe ce nu poate fi una pământească.Din păcate,pot enumera sute de frumuseţi lumeşti,dar frumuseţile pe care le caut eu,abia că se pot număra pe degete.Îmi pare căru că s-a ajuns să avem o frumuseţe pălită.

De ce merită să aştept?

2011-09-08T23:37:00.000+03:00

O întrebare pe care ne-am pus-o toţi la un moment dat,un moment în care am realizat că drumul pe care mergem duce înspre durere şi spre o stare spirituală nu prea bună.Lumea în care trăim promovează campania "dacă-nu-ai-prieten-eşti-pe-nicăeri",iar noi nu vrem să fim pe nicăeri,vrem să fim iubite şi apreciate pentru ceea ce suntem noi ca femei.Am fost create să fim iubite,apeciate,respectate,dar şirul acesta ne poate aduce înspre lucruri întunecate.Din dorinţa noastră de a fi iubite ne aruncăm în braţele oricărui "prinţ",crezând că el este Mr.Perfect.De multe ori ne vom trezi cu inima frântă şi ochii înlăcrimaţi dacă nu luăm o decizie urgentă.Va trebui să renunţăm în a-l căuta pe prinţ şi să aşteptăm noi să fim căutate de el.Este greu,într-o societate în care eşti îndemnată să faci tu primul pas,să fii tu bărbatul într-o relaţie.Primul pas pe care trebuie să-l facem în aşteptarea unui prinţ demn de noi,este acela de a mai renunţa să căutăm un prinţ.Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne scrie povestea de dragoste,o poveste care va mişca lumea,o poveste care va întrece orice basm şi va sfărâma orice îndoială a unei inimi împietrite.Nu va fi o poveste obişnuită,dar va fi dragostea adevărată,acea dragoste pe care Dumnezeu o doreşte pentru oricare din prinţese Sale,atâta timp cât o doresc şi ele.Ştiu că vă veţi întreba dacă merită să sacrificaţi vechile voastre obiceiuri,dar care v-au adus numai durere,întrebări fără răspuns şi multe lacrimi.Oare nu meritaţi ce este mai bun,fetelor?Atunci de nu sunteţi de acord că voi defapt nu ştiţi prea multe despre dragoste,şi că tot ceea ce ştim se limitează la nişte sentimente şi reguli.Poate vi se va părea că aşteptarea este prea grea pentru voi,nişte fiinţe care sunteţi însetate după iubire.Niciodată nu veţi fi singure şi inima voastră va fi mereu plină de dragoste şi împlinire dacă Îl faceţi pe Isus prima voastră dragoste,dacă Îl veţi lăsa să vă curteze aşa cum nici cel mai băiat nu poate s-o facă şi vă va da la timpul potrivit un soţ minunat pentru care voi aţi aşteptat...cu credincioşie.Ce poate fii mai frumos şi care dovadă de dragoste este mai mare decât aceea de a-ţi sacrifica "nevoile" tale pentru o poveste de dragoste care nu se va sfârşi într-o despărţire dureroasă,iar până atunci să permiteţi Prinţului Adevărat să vă curteze într-un mod în care nu aţi mai fost niciodate curtate.Să ştii că pe acest mare Pământ există un prinţ care te aşteaptă pe tine,o prinţesă pură ce a aşteptat cu credincioşie timpul potrivit pentru cea mai frumoasă întâlnire dintre doi viitori îndrăgostiţi.

Merită să aştepţi?

Lecţii învăţate de la scris

2011-09-04T12:55:00.000+03:00

Într-o seară friguroasă de iarnă,îmi amintesc cum stăteam în camera mea,când deodată m-a lovit un gând.Să compun o poveste,orice îmi trece prin cap.Aşa se face că am compus o poveste care a stârnit admiraţia oamenilor ce m-au încurajat în această nouă artă,şi chiar mi-au spus să-mi fac un blog.Zis şi făcut,dar mai aveam multe de învăţat.Scrisul nu este o teorie,este o artă,un talent.Nu oricine poate să scrie lucruri profunde,să pătrundă în sufletul însetat al unui om după adevăr.Îţi trebuie timp,meditare,dar cel mai important,ai nevoie de Dumnezeu.Dacă nu-L ai pe Dumnezeu pe "calea scrisului" vei reuşi să arunci doar nişte simple cuvinte despre viaţa ta,dar nu vei pătrunde în inima omului.Este nevoie să înţelegi multe lucruri care înainte ţi se păreau nişte tâmpenii.De când scriu sunt uimită cât de mult m-am schimbat.Privesc omul cu alţi ochi,privirea mea nu este îndreptată spre înfăţişare,ci spre inima sa.Ochii mei privesc melancolic înspre zecile de oameni pe care îi văd zilnic.De cele mai multe ori sufletul îmi este întristat când văd cum bietele oi rătăcesc şi se îndreaptă spre lup.Sunt scârbită de aceia care Îl declară pe Dumnezeu pe facebook în citatele lor,dar inima lor este departe de El.Încerc să găsesc ceva bun în fiecare om,şi ştiu că este ceva magic în fiecare dintre ei,doar că ei cred şi fac alte lucruri.De când scriu,inima îmi este inundată de pacea Domnului,de prezenţa Sa.Am observat că scrisul vindecă rănile unui suflet zdrobit,că dă răspunsuri unor întrebări inexplicabile,că îţi sunt descoperite taine în timp ce scrii de către Dumnezeu,dar pe care nu eşti în stare tot timpul să le aşterni pe o foaie.Sunt deplin încredinţată că scrisul m-a apropiat şi mai mult de scumpul meu Isus!Scrisul mă face să visez,să sper,să cred şi să perseverez în ceea ce fac şi în ceea ce sunt.Lucrurile pe care le scriu acum nu ţi le-aş putea spune în faţă.Şi oricât de mult ai scrie despre ceea ce simţi,tot nu vei pătrunde decât la suprafaţa inimii omului.
Prin scris am învăţat să îmi deschid inima,şi chiar să deschid inimi!